Rand încercă să cuprindă tot cu privirea, dar privirile i se tot întorceau spre femeia care purta pe frunte o cunună sclipitoare, înfăţişând mai mulţi trandafiri meşteşugit lucraţi, Coroana Rozelor din Andor. O etolă lungă şi roşie, pe care fusese brodat Leul cel Alb, îi atârna peste rochia de mătase, cu pliuri roşii şi albe. Când puse mâna stângă pe braţul Comandantului Suprem, pe deget îi sclipi un inel în forma Marelui Şarpe, care-şi înghiţea propria coadă. Dar nu veştmintele sau bijuteriile, şi nici măcar coroana, erau cele care-l atrăgeau pe Rand, ci femeia care le purta.
Pe chipul lui Morgase se vedea frumuseţea fiicei sale, ajunsă la deplină maturitate. Faţa şi silueta ei, ba chiar simpla ei prezenţă, umpleau încăperea ca o lumină care îi punea în umbră pe cei doi însoţitori. Dacă ar fi fost o văduvă din Emond’s Field, la uşa ei s-ar fi înşirat o sumedenie de peţitori, chiar dacă ar fi fost cea mai proastă bucătăreasă şi cea mai neglijentă gospodină din Ţinutul celor Două Râuri. Rand o văzu cercetându-l cu privirea şi lăsă capul şi mai jos, de teamă ca nu cumva gândurile să i se citească pe chip. „Pe Lumină, te gândeai la Regină ca la o femeie de la ţară! Prostule!”
— Puteţi să vă ridicaţi, vorbi Morgase, cu o voce răsunătoare şi caldă, de o suta de ori mai sigură de respectul pe care-l impunea decât Elayne.
Rand se ridică şi el, odată cu ceilalţi.
— Mamă… începu Elayne, dar Morgase o întrerupse.
— Pare-mi-se că te-ai căţărat în copaci, fiica mea.
Elayne îşi adună de pe rochie o bucată rătăcită de scoarţă şi, neavând unde s-o pună, rămase cu ea în pumn.
— De fapt, continua liniştita Morgase, pare-mi-se că, în ciuda poruncilor mele, ai reuşit să tragi cu ochiul la acest Logain. Gawyn, aveam o părere mai buna despre tine. Trebuie să înveţi nu doar să i te supui surorii tale, ci în acelaşi timp să o fereşti de nenorociri.
Regina aruncă o privire spre bărbatul cel sever de lângă ea, apoi întoarse iute capul. Bryne rămase nepăsător, de parca n-ar fi observat, dar Rand se gândi că, de fapt, nu-i scăpa nimic.
— Şi asta, Gawyn, este de datoria Celui Dintâi Prinţ, ca şi conducerea armatelor din Andor. Poate dacă o să ai mai mult de învăţat, n-ai să mai găseşti răgazul să fii vârât în încurcături de către sora ta. Am să-i cer Comandantului Suprem să aibă grijă să nu duci lipsă de ocupaţie în călătoria spre miazănoapte.
Gawyn se foi de parcă ar fi vrut să protesteze, apoi lăsă capul în jos.
— După cum porunceşti, mama.
Elayne se strâmbă.
— Mamă, Gawyn nu mă poate feri de pericole dacă nu-i cu mine. Numai din pricina asta a ieşit din iatacurile lui. Dar, mamă, ce rău poate fi să-l privesc, numai o clipă, pe Logain? Aproape toată lumea din oraş a fost mai aproape de el decât noi.
— Nu toată lumea din oraş este Domniţa Moştenitoare, răspunse Regina, cu glasul ceva mai aspru. Eu l-am văzut de aproape pe acest Logain şi să ştii, copilă, că-i un om periculos. Chiar şi închis în cuşcă, păzit fără încetare de Aes Sedai, este încă la fel de periculos ca un lup. Aş vrea să nu fi fost adus niciodată în Caemlyn.
— După ce va ajunge în Tar Valon, surorile mele se vor ocupa de el, interveni femeia de pe scăunel, fără să-şi ridice ochii de la lucrul de mână. Ceea ce contează este ca oamenii să vadă că Lumina a înfrânt, din nou, Întunericul. Şi să vadă că şi tu, Morgase, ai luat parte la această victorie.
Morgase flutură dispreţuitoare din mână.
— Tot aş prefera să nu fi fost adus în Caemlyn. Elayne, ştiu ce gândeşti.
— Mamă, protestă Elayne, crede-mă că nu vreau să-ţi ies din cuvânt. Vreau să te ascult.
— Chiar aşa? întreba Morgase, prefăcându-se surprinsă, apoi chicoti. Da, recunosc că te străduieşti să fii o fiică devotată. Dar mereu încerci să vezi cât de departe poţi merge. Ei bine, la fel am făcut şi eu cu mama mea. Încăpăţânarea asta o să-ţi fie de folos când te urci pe tron, dar acum încă nu eşti Regină, copilă. Nu m-ai ascultat şi ai tras cu ochiul la Logain. Mulţumeşte-te cu asta. Pe drumul spre miazănoapte n-o să ţi se permită să te apropii de el nici la o sută de paşi, nici ţie, nici lui Gawyn. Dacă n-aş şti ce lecţii grele te aşteaptă în Tar Valon, aş trimite-o pe Lini cu tine, ca să fiu sigură că te supui. Măcar ea pare în stare să te convingă să faci ceea ce trebuie.
Elayne îşi plecă bosumflată capul.
Femeia din spatele tronului părea preocupata să-şi numere ochiurile din împletitură.
— Într-o săptămână, interveni ea brusc, ai să-ţi doreşti să fii înapoi la mama ta. Într-o lună ai să vrei să fugi cu Seminţia Pribegilor. Dar surorile mele te vor feri de necredincioşi. Astfel de lucruri nu sunt pentru tine, încă.
Fără veste, ea se răsuci pe scăunel pentru a o ţintui cu privirea pe Elayne; calmul pe care-l afişase până atunci – dispăruse de parcă nici n-ar fi fost.
— Eşti îndeajuns de înzestrată pentru a fi cea mai măreaţă Regină care a existat vreodată în Andor sau în vreun alt ţinut, vreme de mai bine de o mie de ani. Cu acest scop te vom educa noi, dacă ai să ai puterea să înduri.
Rand se holbă la ea. Pesemne că era Elaida, femeia Aes Sedai. Dintr-odată se simţi mulţumit că nu venise la ea să ceară ajutor, indiferent din ce Ajah făcea parte. Părea încă şi mai aspră şi neclintită decât Moiraine. Uneori, se gândise că Moiraine era ca o bucată de oţel, învelită în catifea; în cazul Elaidei însă, catifeaua nu se mai potrivea deloc.
— De ajuns, Elaida, încheie Morgase, încruntată şi uşor neliniştită. A auzit mai mult decât trebuie. Roata ţese după cum îi este voia.
Regina rămase o clipă pe gânduri, privindu-şi fiica.
— Acum să vedem cum rămâne cu tânărul ăsta, reîncepu ea, fără să-şi ia ochii de la Elayne. Cum şi de ce a ajuns aici şi de ce ai pretins în faţa fratelui tău că-ţi este oaspete?
— Pot să vorbesc, mamă?
Morgase încuviinţă, iar Elayne îi povesti ce se petrecuse în cuvinte simple, de la momentul în care-l văzuse pentru prima dată pe Rand căţărându-se pe panta care ducea la zid. El se aştepta s-o audă spunând că nu făcuse nimic rău, dar, în loc de asta, ea zise:
— Mamă, mi-ai spus adesea că trebuie să-mi cunosc poporul, de la oamenii cei mai de seamă şi până la cei mai umili, numai că, de câte ori mă întâlnesc cu cineva, de faţă mai sunt şi încă vreo doisprezece slujitori. Cum pot să ajung să aflu ceva adevărat, într-o asemenea împrejurare? Vorbind cu acest tânăr, am aflat deja mai multe despre oamenii din Ţinutul celor Două Râuri şi despre felul lor de a fi decât aş putea afla din cărţi. Faptul că el a venit aşa de departe ca să poarte roşu spune ceva, câtă vreme atâţia nou-veniţi poartă alb numai de frică. Mamă, te implor să nu-i faci rău unui supus credincios, care m-a învăţat atât de multe lucruri despre oamenii pe care-i conduci.
— Un supus credincios din Ţinutul celor Două Râuri, oftă Morgase. Copila mea, ar trebui să fii mai atentă la ce-ţi spun cărţile. Ţinutul celor Două Râuri n-a mai văzut nici picior de perceptor de impozite de şase generaţii, şi niciun bărbat din Gardă n-a mai călcat pe acolo de şapte. Îndrăznesc să spun că oamenilor de acolo rareori le mai trece prin cap că fac parte din Regat.
Rand ridică stânjenit din umeri, aducându-şi aminte cu câtă surprindere aflase şi el că Ţinutul celor Două Râuri făcea parte din regatul Andor. Regina îl observă şi-i zâmbi cu milă fiicei sale.