— Vezi, copilă?
Rand observă că Elaida îşi lăsase lucrul la o parte şi-l cerceta cu privirea. Ea se ridică de pe scăunel şi coborî încet de pe estradă pentru a se opri în faţa lui.
— Din Ţinutul celor Două Râuri? întreba femeia, întinzând un braţ spre fruntea lui; el se feri, iar ea îşi lăsă braţul să cadă. Cu aşa un păr roşu şi ochi cenuşii? Oamenii de prin părţile acelea au ochii şi părul negru, şi rareori cresc aşa de înalţi.
Mâna ei se repezi să-i suflece mâneca surtucului, lăsându-i la vedere pielea albă, în locurile în care soarele nu-l pârlise.
— Şi nici nu au asemenea piele.
Lui Rand îi venea să încleşteze pumnii, dar se abţinu, cu un mare efort.
— M-am născut în Emond’s Field, grai el înţepat. Maică-mea se trăgea din alta parte. De la ea am moştenit culoarea ochilor. Tatăl meu este Tam al’Thor, păstor şi fermier, la fel ca mine.
Elaida încuviinţă cu mişcări încete, fără să-şi ia ochii de la el. Rand se uită în ochii ei, aparent netulburat, în ciuda senzaţiilor neplăcute din stomac. Citi pe chipul ei că-i remarcase dârzenia. Fără să întoarcă privirea, ea întinse din nou braţul, foarte încet, iar el se hotărî să nu se mai ferească.
Dar femeia nu-l atinse pe el, ci sabia, pe care o apucă de mâner. O pipăi cu degetele şi făcu ochii mari de uimire.
— Un păstor din Ţinutul celor Două Râuri, spuse ea încet, într-o şoaptă care trebuia să ajungă la urechile tuturor, care are o sabie cu pecetea bâtlanului.
La auzul ultimelor cuvinte, cu toţii se tulburară, de parcă ar fi pomenit de Cel Întunecat. În spatele lui Rand se auzi scârţâit de piele şi scrâşnet de metal, de la încălţările care se frecau de podelele de marmură. Cu coada ochiului îl văzu pe Tallanvor care se îndepărtă de el împreună cu un alt soldat, cu mâinile pe mânerul săbiilor, gata să le scoată din teacă şi să moară, dacă era nevoie – judecând după ceea ce li se citea pe chip. În doi paşi, Gareth Bryne ajunse în faţa tronului, între Rand şi Regină. Până şi Gawyn se aşeză în faţa lui Elayne, cu o privire îngrijorată şi cu mâna pe pumnal. Elayne însăşi îl privea de parcă l-ar fi văzut prima oară. Morgase nu se schimbă la faţă, dar mâinile i se încleştară pe braţele aurite ale tronului.
Numai Elaida se arătă mai puţin tulburată decât Regina. Femeia Aes Sedai nu dădu niciun semn că ar fi spus ceva neobişnuit. Îşi lua mâna de pe sabie, făcându-i pe soldaţi să se încordeze şi mai mult. Privirea ei rămase aţintită spre chipul lui Rand, liniştită şi gânditoare.
— E cu neputinţă, observă Morgase cu voce calmă, să fi câştigat deja o sabie cu pecetea bâtlanului. Nu poate fi mai în vârstă ca Gawyn.
— Dar este a lui, stărui Gareth Bryne.
Regina îl privi surprinsă.
— Cum se poate aşa ceva?
— Nu ştiu, Morgase, răspunse încet Bryne. Este într-adevăr prea tânăr, dar totuşi sabia e a lui, el îi e stăpânul. Priveşte-i ochii. Priveşte-l cum stă, cât de bine i se potriveşte sabia. E prea tânăr, dar sabia-i a lui.
După ce Comandantul Suprem tăcu, Elaida întrebă:
— De unde ai dobândit sabia asta, Rand al’Thor, din Ţinutul celor Două Râuri?
Rosti cuvintele de parcă se îndoia şi de numele lui, şi de locul din care se trăgea.
— Mi-a dat-o tata, răspunse Rand. A fost a lui. S-a gândit că voi avea nevoie de o sabie, odată plecat în lume.
— Poftim! Încă un păstor din Ţinutul celor Două Râuri care a avut o sabie cu pecetea bâtlanului! exclamă Elaida, zâmbindu-i atât de liniştită, încât el îşi simţi gura uscată. Când ai ajuns în Caemlyn?
Rand se cam săturase să-i spună adevărul. Îl înspăimânta la fel de tare ca o Iscoadă a Celui Întunecat. Era momentul să se ascundă din nou.
— Astăzi, grăi el. Chiar în dimineaţa asta.
— Tocmai la vreme, murmură ea. Şi unde stai? Nu-mi spune că nu ţi-ai găsit o cameră pe undeva. Arăţi cam ponosit, dar se vede că nu vii tocmai de la drum. Unde stai?
— La Leul şi Coroana, răspunse el, amintindu-şi că trecuse pe lângă un han care se chema astfel, în timp ce căuta Binecuvântarea Reginei, un han aflat de cealaltă parte a Oraşului Nou, faţă de cel al lui jupân Gill. Am luat un pat acolo. În pod, sfârşi el, simţind că femeia bănuia că o minţise, dar ea nu făcu decât să încuviinţeze.
— Ce mai coincidenţă, pufni Elaida. Astăzi, necredinciosul a fost adus în Caemlyn. În două zile, va pleca spre miazănoapte, către Tar Valon, împreună cu Domniţa Moştenitoare, care se duce la învăţătură. Tot acum, în grădinile Palatului apare un tânăr, care pretinde că este un supus credincios din Ţinutul celor Două Râuri…
— Dar chiar de acolo vin, o întrerupse Rand. Cu toţii se uitau la el, dar parcă nu-l băgau în seamă, în afară de Tallanvor şi bărbaţii din garda, care nici nu clipeau.
— … Spunând o poveste numai buna pentru a o păcăli pe Elayne şi purtând cu el o sabie cu pecetea bâtlanului. Nu are cocardă sau banderolă care să-i dovedească loialitatea, ci numai o bucată de pânză care apără bâtlanul de ochii curioşilor. Ce coincidenţă, nu, Morgase?
Regina îi făcu semn Comandantului Suprem să se dea la o parte, iar când el se supuse, îl studie pe Rand cu o privire îngrijorată. Totuşi, când vorbi, i se adresă Elaidei.
— Ce vrei să spui? Că ar fi Iscoadă a Celui Întunecat? Sau vreun credincios de-al lui Logain?
— Cel Întunecat se află în temniţa lui din Shayol Ghul, răspunse femeia Aes Sedai. Umbra se întinde peste Pânză, iar viitorul se clatină în vârful unui ac. Omul acesta-i periculos.
Dintr-odată, Elayne se mişcă din loc, aruncându-se în genunchi în faţa tronului.
— Mamă, te implor să nu-i faci niciun rău! Ar fi vrut să plece imediat, dacă nu-l aş fi oprit eu. Chiar asta voia. Eu l-am convins să rămână. Nu pot să cred că ar fi Iscoadă a Celui Întunecat.
Morgase făcu un gest liniştitor către fiica sa, dar fără să-şi ia ochii de la Rand.
— Asta ai Prezis, Elaida? Asta ai citit în adâncurile Pânzei? Mi-ai spus că nu poţi prevedea când ţi se întâmplă să vezi viitorul şi ca totul trece într-o clipă. Dacă e o Prezicere, îţi poruncesc să-mi spui limpede adevărul, nu aşa cum faci de obicei, învăluindu-l în atâtea taine încât nimeni nu ştie dacă spui da sau nu. Vorbeşte. Ce vezi?
— Iată ce Prezic, răspunse Elaida, şi jur pe Lumină că nu pot vorbi mai limpede de atât. Din această zi, Andor o va apuca pe un drum de ură şi jale. Umbra nu s-a întins încă pe de-a-ntregul, şi nu-mi dau seama dacă după ea va reapărea Lumina. După ce lumea varsă o lacrimă, va vărsa mii. Asta Prezic.
Încăperea se cufundă într-o linişte deplină, întreruptă numai de Morgase, care respira adânc, de parcă-şi dădea ultima suflare. Elaida continuă să privească în ochii lui Rand. Vorbi iarăşi, de-abia mişcându-şi buzele, atât de încet încât şi el o auzea cu greu, deşi se afla chiar alături.
— Şi mai Prezic şi că toată lumea va fi pustiită şi copleşită de jale şi că totul se trage de la omul acesta. Mă supun Reginei, şopti ea, şi o spun limpede.
Rand simţi că se transformă în stană de piatră. Răceala şi asprimea pietrei i se strecurară în picioare şi îl făcură să se înfioare. Nimeni altcineva n-avea cum s-o fi auzit. Dar ea încă îl privea, iar el auzise.
— Sunt doar un păstor, vorbi el, adresându-se tuturor. Din Ţinutul celor Două Râuri. Păstor.
— Roata ţese după cum îi este voia, glăsui Elaida, iar Rand nu reuşi să-şi dea seama dacă tonul ei era batjocoritor sau nu.
— Senior Gareth, rosti Morgase, am nevoie de sfatul Comandantului Suprem.
Bărbatul cel sever clatină din cap.
— Elaida Sedai spune că flăcăul e primejdios, Regina mea, iar dacă ne-ar putea spune mai multe, n-aş şovăi şi aş chema călăul. Dar asta putem vedea şi noi cu ochii noştri. Orice fermier de la ţară îţi poate spune că lucrurile se vor înrăutăţi, fără să aibă nevoie de Preziceri. Eu unul cred că băiatul a ajuns aici din întâmplare, deşi una cam neplăcută pentru el. Pentru a fi mai siguri, Regina mea, aş zice să-l ferecăm într-o temniţă până ce pleacă Domniţa Elayne şi Seniorul Gawyn, apoi să-i dăm drumul. Numai dacă nu cumva mai ai ceva de Prezis despre el, Aes Sedai?