„Un Aiel”.
Tresărind, îşi dădu seama că se afla chiar în faţa porţilor Palatului, unde Elaida putea să-l găsească foarte uşor, după ce termina cu Regina. Strângându-şi mantia pe lângă trup, o porni iute la pas, străbătând piaţa şi pătrunzând pe străzile Oraşului Interior. Se uita des în urmă, ca să vadă dacă-l urmărea cineva, dar nu putea vedea prea departe din pricina străzilor cotite. Cu toate astea, îşi amintea încă mult prea bine de ochii Elaidei, şi-şi imagina că erau încă aţintiţi asupra lui. Până să ajungă la porţile care dădeau în Oraşul Nou, o luase deja la fugă.
41
Prieteni vechi, primejdii noi
Întors la Binecuvântarea Reginei, Rand se sprijini, gâfâind, de rama uşii. Alergase tot drumul, fără să-i pese dacă vedea cineva că purta roşu, sau chiar dacă se lua după el, sub pretextul că trezea bănuieli. Avusese impresia că nici măcar un Pierit nu l-ar fi putut ajunge din urmă.
Lamgwin şedea pe o băncuţă lângă uşă, cu o pisică vărgată în braţe, când el ajunse în fugă la han. Bărbatul se ridică să vadă dacă se pregătea vreun necaz din direcţia din care venise Rand, scărpinând liniştit urechile pisicii. Nevăzând nimic, se aşeză la loc, cu mare grijă să nu deranjeze animalul.
— Nişte neghiobi au încercat să fure câteva pisici ceva mai înainte, mormăi el, cercetându-şi dosul palmei, apoi întorcându-se la scărpinat. Pisicile aduc bani buni, mai nou.
Cei doi bărbaţi care purtau albul erau tot de cealaltă parte a străzii, observă Rand, unul având un ochi învineţit şi falca umflată. Individul se încrunta mohorât şi-şi pipăia mânerul sabiei cu o însufleţire sumbră, privind hanul.
— Unde-i jupân Gill? întreba Rand.
— În bibliotecă, răspunse Lamgwin; pisica începu să toarcă, iar el rânji. O pisică nu rămâne supărată prea multă vreme, nici măcar dacă cineva încearcă s-o vâre într-un sac.
Rand intră grăbit în han, străbătu sala cea mare, în care se adunaseră de acum clienţii obişnuiţi, care purtau roşu şi pălăvrăgeau la o cană cu bere despre falsul Dragon, întrebându-se dacă Mantiile Albe aveau de gând să facă tărăboi când acesta avea să pornească spre miazănoapte. Nimănui nu-i păsa de Logain, dar ştiau cu toţii că trebuia ca Domniţa Moştenitoare şi Seniorul Gawyn să facă parte din grup, şi niciunul dintre bărbaţii de acolo nu se împacă cu gândul că li s-ar fi putut întâmpla ceva.
Îl găsi pe jupân Gill în bibliotecă, jucând pietre cu Loial. O pisică tărcată şi grasă şedea pe masă, cu lăbuţele adunate sub ea, privind mâinile care se mişcau de a lungul liniilor încrucişate de pe tablă.
Ogierul aşeză o nouă piatră, cu un gest ciudat de delicat pentru degetele sale groase. Clătinând din cap, jupân Gill profită de apariţia lui Rand pentru a se întoarce de la masă. Loial câştiga aproape întotdeauna la pietre.
— Începeam să-mi fac griji pentru tine, flăcăule. M-am temut să nu fi avut probleme cu ticăloşii ăştia trădători care poarta alb sau să nu te fi întâlnit cu cerşetorul sau cine ştie ce.
O vreme, Rand rămase cu gura căscată. Uitase cu totul de bărbatul în zdrenţe.
— L-am văzut, vorbi el în cele din urmă, dar n-are a face. Am văzut-o şi pe Regină, şi pe Elaida. Ăsta-i necazul.
Jupân Gill chicoti:
— Pe Regină, da? Ei nu mai spune. Şi pe aici a trecut Gareth Bryne, acum vreun ceas. A rămas puţin în sala mare, măsurându-şi puterile cu Seniorul Comandant Suprem al Copiilor Luminii, dar Regina… hmmm, parcă-i şi mai şi.
— Sânge şi cenuşă, mârâi Rand, azi toată lumea crede că mint.
Îşi aruncă mantia pe spătarul unui scaun şi se prăvăli şi el în altul. Era prea încordat pentru a putea şedea comod. Se ghemui pe margine, ştergându-şi faţa cu o batistă.
— L-am văzut pe cerşetor, şi el pe mine şi mi s-a părut… Nu contează. M-am căţărat pe un zid din jurul unei grădini, de unde puteam vedea piaţa din faţa Palatului, când l-au dus pe Logain înăuntru. Şi am căzut pe partea cealaltă.
— Mai că-mi vine să cred că nu-ţi baţi joc, spuse încet hangiul.
— Ta’veren, murmură Loial.
— Of, chiar aşa a fost, oftă Rand. Lumina să m-ajute, chiar s-a-ntâmplat.
Neîncrederea lui jupân Gill se risipi încet, pe măsură ce auzi povestea, preschimbându-se în nelinişte. Hangiul asculta aplecându-se înainte din ce în ce mai mult, până ce ajunse să şadă numai pe marginea scaunului, la fel ca Rand, în timp ce Loial asculta netulburat, numai că, din când în când, îşi freca nasul lat, iar smocurile de păr din vârful urechilor îi tresăltau.
Rand povesti totul de-a fir a păr, în afară de ce-i şoptise Elaida şi de ce-i spusese Gawyn la poarta Palatului. La cuvintele femeii nici nu voia să se gândească, iar cel de-al doilea lucru n-avea nici o legătură cu povestea. „Sunt fiul lui Tam al’Thor, chiar dacă nu m-am născut în Ţinutul celor Două Râuri. Chiar sunt! Strămoşii mei se trag de acolo, iar Tam este tatăl meu.”
Deodată, îşi dădu seama că tăcuse, cufundat în gânduri, iar ceilalţi îl priveau. Într-un moment de tulburare se întrebă dacă nu cumva spusese prea multe.
— Ei, rupse tăcerea jupân Gill, de-acum nu mai ai cum să-ţi aştepţi prietenii. Trebuie să pleci din oraş, şi încă repede. În cel mult două zile. Poţi să-l pui pe Mat pe picioare până atunci sau trebuie să trimit după Maica Grubb?
Rand îl privi uimit.
— Două zile?
— Elaida este sfătuitoarea Reginei Morgase, şi rangul ei urmează imediat după Comandantul Suprem Gareth Bryne, sau chiar înaintea lui. Dacă porunceşte Gărzilor să te caute – Senior Gareth n-o s-o împiedice, decât dacă încearcă să-i abată de la celelalte îndatoriri ale lor –, atunci, ce să zic, soldaţii pot să scotocească fiecare han din Caemlyn în două zile. Asta dacă nu cumva ghinionul face să ajungă aici din prima zi, sau din primul ceas. Poate că avem un pic de răgaz, dacă încep de la Leul şi Coroana, dar oricum nu mai putem pierde timpul.
Rand încuviinţă, cu mişcări lente.
— Dacă nu-l pot ridica pe Mat din pat, trimiteţi după maica Grubb. Mai am nişte bani. Poate e îndeajuns.
— De Maica Grubb mă ocup eu, vorbi aspru hangiul. Şi cred că pot să vă-mprumut şi doi cai. Dacă încercaţi să mergeţi pe jos până în Tar Valon, o să rămâneţi fără încălţări la jumătatea drumului.
— Sunteţi foarte generos, spuse Rand. S-ar zice că nu v-am adus decât necazuri, dar tot sunteţi dispus să ne ajutaţi. Foarte generos.
Jupân Gill păru stingherit. Ridica din umeri şi-şi drese vocea, lăsând capul în jos. Astfel, dădu iar cu ochii de tabla de joc, ceea ce-l făcu să se întoarcă brusc. Loial câştiga sigur.
— Ei, da, ce să zic, am fost mereu prieten bun cu Thom. Dacă el e dispus să facă orice ca să v-ajute, pot să fac şi eu câte ceva.
— Aş vrea să vin cu tine când pleci, Rand, grăi dintr-odată Loial.
— Credeam c-am stabilit, Loial, răspunse celalalt şi şovăi; jupân Gill tot nu cunoştea întreaga poveste. Ştii ce ne aşteaptă pe Mat şi pe mine, cine ne urmăreşte.
— Iscoade ale Celui Întunecat, răspunse Ogierul cu glasul său înfundat şi tunător, Aes Sedai şi Lumina ştie ce altceva. Sau poate Cel Întunecat. Mergeţi în Tar Valon, iar acolo este un desiş foarte frumos, şi am auzit că femeile Aes Sedai au mare grijă de el. În orice caz, sunt şi alte lucruri de văzut în lume, în afară de desişuri. Eşti fără discuţie ta’veren, Rand. Pânza se ţese în jurul tău, şi de la tine se trag toate.