Bărbatul cu cicatrice se încruntă la el. Rand se înroşi la faţă şi pierdu ritmul. Nu avea nimic cu omul acela şi nu dorise să-şi bată joc de el. Chiar nu avea impresia că se uitase prea fix la el. Dar, când se întoarse să-şi vadă noua parteneră, uită complet de el, pentru că tânăra care dănţuia în braţele sale era Nynaeve.
De data asta se împiedică de-a dreptul, mai-mai să cadă sau s-o calce pe picioare. Ea însă se mişcă îndeajuns de graţios pentru a-i compensa stângăcia, zâmbind mereu.
— Credeam că eşti un dansator mai bun de atât, râse ea, înainte ca partenerii să se schimbe din nou.
Rand avu o singură clipă la dispoziţie pentru a-şi veni în fire înainte să se producă o nouă schimbare şi să se trezească dansând cu Moiraine. Jena şi senzaţia de stângăcie de care se simţise cuprins când dansase cu Meştereasa nici nu se comparau cu ceea ce simţea acum, cu femeia Aes Sedai. Ea plutea graţios pe podea, cu rochia învârtejindu-i-se în jurul trupului. Rand era cât pe ce să cada de două ori, iar ea îi adresă un zâmbet de încurajare, care însă nici vorbă să-l ajute, ci-i făcu şi mai mult rău. Trecerea la următoarea parteneră, chiar dacă aceasta se dovedi a fi Egwene, fu o uşurare.
Văzând-o, îşi recăpătă oarecum siguranţa de sine. La urma urmei, dansa cu ea de ani de zile. Părul ei era încă despletit, dar şi-l strânsese la spate cu o panglică roşie. „Pesemne că nu s-a putut hotărî pe cine să mulţumească – pe Moiraine sau pe Nynaeve”, se gândi el posomorât. Îşi ţinea buzele întredeschise şi părea că ar vrea să spună ceva, dar rămase totuşi tăcută; cât despre Rand, el n-avea de gând să vorbească primul, după modul în care fusese repezit ceva mai devreme, în sala de mese. Se priviră cu seriozitate şi se despărţiră din nou fără vreo vorbă.
Rand se simţi mulţumit să se întoarcă pe bancă, după ce se isprăvi dansul. de-abia se aşezase, când începu melodia următoare – o gigă. Mat se grăbi să ajungă la locul de dans, iar Perrin se lăsă pe cealaltă băncuţă, tocmai când el pleca.
— Ai văzut-o? începu Perrin, înainte măcar să se aşeze. Ai văzut-o?
— Pe care dintre ele? întrebă Rand. Meştereasa sau jupâneasa Alys? Am dansat cu amândouă.
— Şi cu Ae… cu jupâneasa Alys? se miră Perrin. Eu am dansat cu Nynaeve. Habar n-aveam că ştie. Acasă nu lua niciodată parte la vreun dans.
— Mă întreb, zise Rand gânditor, ce-ar zice Soborul Femeilor, văzând-o pe Meştereasă dansând. Poate că asta-i explicaţia.
Muzica, zgomotul aplauzelor şi glasurile care fredonau melodia deveniră prea puternice pentru a mai putea continua discuţia. Rand şi Perrin începură şi ei să bată din palme, în timp ce dansatorii se învârteau. De mai multe ori, Rand îl observă din nou pe bărbatul cu cicatrice cum se holba la el.
O fi avut tot dreptul să fie nervos, din pricina cicatricei, numai că Rand nu-şi dădea seama ce-ar fi putut face pentru a îmbunătăţi lucrurile. Se concentră asupra muzicii şi evită să-l mai privească.
Cântecele şi dansurile se prelungiră mult în noapte. În cele din urmă, servitoarele îşi reamintiră de îndatoririle lor; cu mare bucurie, Rand înfulecă tocana fierbinte şi pâinea care-i fusese adusă. Fiecare mânca acolo unde se afla, aşezat sau în picioare. Rand mai dansă de încă trei ori, şi se descurcă mult mai bine, deşi se trezi din nou dansând cu Nynaeve şi chiar cu Moiraine. De data aceasta, amândouă îl lăudară pentru pricepere, ceea ce-l făcu să se bâlbâie. Se întâlni din nou şi cu Egwene; fata îl privi fix, cu ochii întunecaţi şi părând mereu că vrea să-i spună ceva, dar fără să deschidă gura. El rămase la fel de tăcut, dar nu se încruntă la ea, aşa cum îi reproşase după aceea Mat, atunci când se întorsese la masă.
Către miezul nopţii, Moiraine plecă. Egwene aruncă o privire neliniştită de la Aes Sedai spre Nynaeve, apoi se grăbi după ea. Meştereasa le privi cu o expresie neclintită, apoi, demonstrativ, se ridică să mai danseze un dans şi plecă şi ea, cu o privire triumfătoare, de parcă ar fi obţinut o victorie în faţa celeilalte.
În scurtă vreme, Thom îşi puse flautul în cutie şi începu să se scuze în faţa celor care-i cereau să mai rămână. Lan apăru şi el, ca să-i adune pe Rand şi pe ceilalţi.
— Trebuie să plecăm devreme, spuse Străjerul, aplecându-se pentru a se putea face auzit pe deasupra zgomotelor, şi avem nevoie de cât mai multă odihnă.
— E un om aici care s-a tot holbat la mine, şopti Mat. Un bărbat cu o cicatrice pe faţă. Crezi că ar putea fi una din… Iscoadele acelea despre care ne-ai prevenit?
— Cum era, aşa? întrebă Rand, trăgându-şi cu degetul o linie peste nas, până la colţul gurii. Şi la mine s-a holbat.
Cercetă cu privirea şi restul încăperii. Oamenii se împuţinau, iar cei mai mulţi dintre cei rămaşi erau adunaţi în jurul lui Thom.
— Acum nu mai e aici.
— L-am văzut, rosti Lan. Jupân Fitch spune că e un spion de-al Mantiilor Albe. N-are de ce să ne îngrijoreze.
Aşa o fi fost, dar Rand tot îşi dădea seama că Străjerul era preocupat de ceva. Îl privi pe Mat, care avea o expresie împietrită pe chip, semn sigur că ascundea ceva. „Spion de al Mantiilor Albe. Oare Bornhald vrea chiar aşa de rău să se răzbune pe noi?”
— Plecăm devreme? întrebă el. Foarte devreme?
Poate aşa se puteau îndepărta înainte să se întâmple cine ştie ce.
— Odată cu ivirea zorilor, răspunse Străjerul.
Plecară cu toţii din sala mare – Mat fredona în surdină frânturi de cântece, iar Perrin se oprea când şi când să încerce un pas de dans pe care-l învăţase. Li se alătură şi Thom, foarte bine dispus. Chipul lui Lan era lipsit de orice fel de expresie. Se îndreptară cu toţii spre scări.
— Unde doarme Nynaeve? întreba Mat. Jupân Fitch zicea că ultimele camere ni le-a dat nouă.
— I s-a adus un pat, răspunse sec Thom, în camera cu jupâneasa Alys şi cu fata.
Perrin fluieră printre dinţi, iar Mat mormăi:
— Sânge şi cenuşă. N-aş vrea să fiu în locul lui Egwene nici pentru tot aurul din Caemlyn!
Nu pentru prima data, Rand îşi dori ca Mat să se poată gândi cu seriozitate la ceva, vreme de mai mult de două minute. Nici situaţia lor nu era foarte grozavă, la urma urmei.
— Mă duc să iau nişte lapte, zise el, nădăjduind să-l ajute să doarmă. „Poate la noapte nu mai visez.”
Lan îl privi intens.
— Ceva nu e în ordine în seara asta. Nu te duce departe şi aminteşte-ţi că plecăm fie că eşti îndeajuns de treaz ca să poţi calări, fie că trebuie să te legăm în şa.
Străjerul o apucă în sus pe scări, iar ceilalţi îl urmară, ceva mai puţin veseli. Rand rămase singur pe coridor. După ce fuseseră atâţia oameni prin preajmă, acum locul părea cu adevărat pustiu.
Se grăbi spre bucătărie, unde dădu peste o fată care spăla vasele, aflată încă la treaba. Ea îi turnă o cană cu lapte dintr-o carafă uriaşă de piatră.
Pe când ieşea din bucătărie, bându-şi laptele, o umbră în haine negre şi şterse porni spre el de-a lungul coridorului, ridicându-şi braţele palide pentru a-şi da pe spate gluga întunecată care-i ascundea chipul. Mantia îi atârna nemişcată, deşi venea spre el, iar chipul… Era chipul unui bărbat, dar palid şi parcă transparent, ca un melc, şi fără ochi. Craniul, cu părul său negru şi uleios şi obrajii bucălaţi, era neted şi fără expresie, ca o coajă de ou. Rand se înecă, vărsând lapte în jurul său.
— Eşti unul dintre ei, băiete, rosti Pieritul, într-o şoaptă răguşită, ca zgomotul unei pile petrecute uşor peste un os.
Scăpând cana, Rand se dădu înapoi. Voia să fugă, dar de-abia izbutea să facă un pas şovăielnic. Nu-şi putea lua privirea de la chipul fără ochi; se holba la el, simţind cum i se întorcea stomacul pe dos. Încercă să strige după ajutor, să urle, dar avea gâtul ca de piatră. Până şi respiraţia devenise dureroasă.