— Comoara, murmură Perrin după ce ea se opri. Voia să-l ajutăm să o ducă în locul în care-şi lăsase caii. Pun rămăşag că locul era, chipurile, undeva în afara oraşului, sfârşi el, tras la faţă; Rand se înfioră.
— Dar acum suntem în siguranţă, nu? întreba Mat. Nu ne-a dat nimic şi nu ne-a atins, suntem în siguranţa, nu, cu măsurile pe care le-ai luat?
— Suntem în siguranţă, încuviinţă Moiraine. Nu poate pătrunde aici, nici el, nici vreo altă făptură care sălăşluieşte în oraş. Şi trebuie să se ascundă din calea luminii, aşa că putem pleca nestingheriţi după ce se face ziuă. Acum încercaţi să dormiţi. O să fim bine apăraţi până ce se întoarce Lan.
— Lipseşte cam mult, vorbi Nynaeve, privind îngrijorată afară, în întuneric; noaptea se lăsase cu totul şi era neagră ca smoala.
— N-o să păţească nimic, răspunse Moiraine liniştită, şi-şi întinse păturile alături de foc în timp ce vorbea. Soarta lui este să se lupte cu Cel Întunecat, şi i-a fost hotărâtă încă din leagăn, când i s-a dat să ţină o sabie cu mâinile sale de prunc. Pe lângă asta, aş simţi clipa şi felul în care ar muri, precum şi el simte mereu ce fac. Odihneşte-te, Nynaeve. Totul o să fie bine.
Dar, tocmai când se cuibărea în paturi, Moiraine se opri puţin şi privi în stradă, de parcă şi-ar fi dorit, la rândul ei, să afle de ce întârzia Străjerul.
Rand îşi simţea braţele şi picioarele ca de plumb, iar ochii parcă voiau să-i se închidă de la sine, şi totuşi nu adormi prea curând, iar când o făcu, începu să viseze, să mormăie şi să dea din picioare, mototolindu-şi paturile. Se trezi brusc şi privi în jur câteva clipe înainte să-şi amintească unde se afla.
Răsărise luna. Era una din zilele ultimului pătrar, când din discul ei rămăsese numai o aşchie care se pregătea să se înnoiască. Lumina nu reuşea să învingă bezna. Toţi ceilalţi dormeau încă, deşi nu prea adânc. Egwene şi cei doi prieteni ai săi se răsuceau şi murmurau ceva ce nu se putea auzi. Sforăitul lui Thom, care, pentru prima oară, nu mai era aşa de puternic, era întrerupt din când în când de cuvinte pe jumătate rostite. Şi încă nici urmă de Lan.
Brusc, Rand avu senzaţia că măsurile de apărare luate de Moiraine nu însemnau nimic. Acolo, afară, în întuneric, putea fi orice. Spunându-şi că se purta prosteşte, mai puse ceva lemne pe foc, înteţind jarul. Focul era prea mic pentru a da prea multă căldură, dar măcar, aşa, lumina ceva mai tare.
Habar n-avea ce-l făcuse să se trezească din visul neplăcut. Se făcea că era din nou un băieţel, ducând în mână sabia lui Tam şi cu un leagăn în spate, legat în curele, fugind pe străzile pustii, urmărit de Mordeth, care îi striga că nu voia decât să-i ia o mână. Şi mai era acolo şi un bătrân care-i privea fără clipire, scoţând un hohot de râs dement.
Îşi adună păturile şi se întinse, privind fix în tavan. Dorea din tot sufletul să doarmă, chiar dacă ar fi visat ceva asemănător, dar nu se putea hotărî să închidă ochii.
Pe neaşteptate, Străjerul intră neauzit în încăpere. Moiraine se trezi şi se ridică în capul oaselor, de parcă ar fi sunat ceva. Lan deschise pumnul şi trei obiecte mici căzură pe podeaua de piatră, în faţa ochilor ei, cu un zgomot ca de fier. Erau trei însemne roşii ca sângele, de forma unor cranii cu coarne.
— Sunt troloci înăuntru, îi anunţă Lan. O să ajungă aici în mai puţin de un ceas. Iar Dha’vol sunt cei mai răi dintre ei.
Şi începu să-i trezească şi pe ceilalţi. Cu mişcări calme, Moiraine se apucă să-şi adune păturile.
— Câţi sunt? Ştiu că ne aflăm aici? întrebă ea, de parcă nu era nici o grabă.
— Nu cred, răspunse Lan. Erau mai mult de o sută, îndeajuns de speriaţi pentru a omorî tot ce mişcă, chiar şi unul pe altul. Jumate-Oamenii trebuie să-i conducă ei înşişi, şi sunt patru pentru un singur pâlc; chiar şi ei par că nu-şi doresc nimic mai mult decât să străbată oraşul şi să iasă cât mai repede de aici. Nu-şi dau prea mult osteneala să cerceteze împrejurimile şi sunt aşa de tulburaţi, încât, dacă nu s-ar îndrepta drept spre noi, aş zice că nu avem de ce să ne facem griji.
Se opri şovăind.
— Mai e ceva?
— Doar atât, răspunse încet Lan. Myrddraalii i-au silit pe troloci să intre în oraş. Dar pe Myrddraali cine i-a silit?
Cu toţii ascultaseră în linişte. Acum însă, Thom blestemă cu glas scăzut, iar Egwene întrebă, aproape neauzit:
— Cel Întunecat?
— Nu fi proastă, fetiţo, se răsti Nynaeve. Cel Întunecat e ferecat în Shayol Ghul de către Creator.
— Cel puţin deocamdată, încuviinţă şi Moiraine. Nu, nu-i Părintele Minciunii acolo, afară, dar tot trebuie să plecăm.
Nynaeve o privi pieziş.
— Să plecăm de aici, unde spui că suntem în siguranţă, şi să străbatem Shadar Logoth pe timp ce noapte.
— Sau să rămânem aici şi să-i înfruntam pe troloci, replică Moiraine. Mi-ar trebui Puterea, ca să le fac faţă, dar asta ar distruge toate măsurile mele de apărare şi ar atrage încoace tocmai făpturile pe care voiam să le ocolim. În plus, ar fi ca şi cum am aprinde o pălălaie în vârful unuia dintre turnurile de strajă, pe care s-o vadă toţi Jumate-Oamenii la douăzeci de mile în jurul nostru. Nu aş vrea să plec, dar aici noi suntem iepurii, şi ogarii sunt cei care conduc vânătoarea.
— Şi dacă mai sunt şi alţii dincolo de ziduri? întrebă Mat. Atunci ce facem?
— Ce voiam de la bun început, spuse Moiraine.
Lan îi aruncă o privire, dar ea ridică un braţ şi continuă:
— Atunci eram prea obosită şi nu eram în stare. Acum, însă, m-am odihnit, mulţumită Meşteresei. Ne vom îndrepta spre râu. Acolo, având spatele apărat de apă, pot să fac în aşa fel încât trolocii şi Jumate-Oamenii să nu ne ajungă, lăsându-ne răgazul să împletim plute pentru a traversa. Sau, şi mai bine, s-ar putea să avem norocul să dăm peste barca vreunui neguţător care coboară din Saldaea.
Lan observă că toţi cei din Emond’s Field erau palizi la faţă.
— Trolocii şi Myrddraalii urăsc apa adâncă. Trolocilor le e groază de ea. Nu pot înota. Un Jumate-Om nu pătrunde în apă decât cel mult până la brâu, mai ales dacă-i o apă curgătoare. Iar trolocii nu fac nici măcar asta, dacă pot găsi o cale să scape.
— Deci după ce trecem râul suntem în siguranţa, conchise Rand, iar Străjerul încuviinţă.
— Pentru Myrddraali va fi aproape la fel de greu să-i facă pe troloci să construiască plute ca şi să-i silească să pătrundă în Shadar Logoth, iar dacă totuşi încearcă să-i facă să treacă aşa peste Arinelle, jumătate o s-o ia la fugă, iar restul pesemne că se vor îneca.