Éomer nu spuse nimic, îşi privi doar sora, ca şi când în mintea lui cumpănea într-un fel nou toate zilele trecute ale vieţii lor împreună.
- Am văzut şi eu ce ai văzut tu, Éomer, spuse Aragorn. Puţine sunt mâhnirile printre toate năpastele acestei lumi, care să aducă mai multă amărăciune şi ruşinare în inima unui bărbat cum este aceea de a i se fi dăruit iubirea unei domniţe atât de frumoase şi viteze, iar el să nu-i poată răspunde pe măsură. Amărăciunea şi mila m-au însoţit tot timpul de când am lăsat-o în deznădejde în Valea Calvarului şi am pornit-o pe Căile Morţilor; şi pe acel drum nici o teamă nu a fost mai mare ca teama de ce i s-ar putea întâmpla ei. Cu toate acestea, Éomer, îţi spun că pe tine te iubeşte mai adevărat decât pe mine; pe tine te iubeşte şi te cunoaşte; în mine ea nu iubeşte decât o umbră şi gând: o speranţă de glorie şi fapte măreţe, şi de tărâmuri mult îndepărtate de câmpiile Rohanului.
Poate că îmi stă în putere să-i vindec trupul şi s-o chem înapoi din valea întunecoasă. Dar ce va fi în ea când se va trezi: speranţă, uitare, deznădejde, asta n-am de unde să ştiu. Şi dacă va fi disperare, atunci ea va muri dacă nu va avea parte de o altă tămăduire pe care eu nu i-o pot aduce. Vai şi-amar! căci faptele ei au aşezat-o între reginele cele mărite.
După ce spuse acestea, Aragorn se aplecă asupra ei, privi la chipul care cu adevărat era alb ca un crin, rece precum îngheţul şi neclintit asemenea pietrei cioplite. Dar Aragorn o sărută pe frunte, îi rosti încetişor numele şi spuse:
- Éowyn, fiică a lui Éomund, trezeşte-te! Căci duşmanul tău s-a stins!
Ea nu se clinti, însă începu din nou să respire adânc, şi pieptul i se ridica şi se lăsa iarăşi în jos sub pânza albă a cuverturii. Încă o dată Aragorn sfărâmă două frunze de athelas şi le aruncă în apă aburindă; îi spălă apoi cu fiertură fruntea şi braţul rece, lipsit de viaţă, ce zăcea pe cuvertură.
Şi atunci, fie că Aragorn avea cu adevărat ceva din uitatele haruri ale Apusenilor, ori poate vorbele ce le spusese despre Lady Éowyn pătrunseseră adânc în inimile celor aflaţi în preajmă, dar când aburul dulce al ierburilor se răspândi în încăpere, lor li se păru că un vânt sturlubatic se furişase prin fereastră, fără să poarte cu sine vreo mireasmă, ci era ca un aer tare proaspăt şi curat şi tânăr, pe care nici o fiinţă omenească nu-l respirase vreodată, căci acum cobora pentru prima oară, nou-născut, de pe munţii înzăpeziţi, de sus, de sub panoplia stelelor, sau venea de pe ţărmuri de argint din depărtare, udate de mări de spumă.
- Trezeşte-te, Éowyn, Doamnă a Ţării Rohan! spuse Aragorn încă o dată şi îi luă mâna dreaptă într-a sa şi o simţi încălzindu-se de viaţa ce revenea în ea. Trezeşte-te! Umbra a trecut şi întunecimea întreagă s-a risipit şi totul e curat! Puse mâna ei în mâna lui Éomer şi se dădu deoparte. Cheam-o pe nume! mai zise el, apoi ieşi tăcut din încăpere.
- Éowyn, Éowyn! strigă Éomer printre lacrimi. Iar ea deschise ochii şi murmură:
- Éomer! Ce bucurie-mi văd ochii? Căci mi s-a spus că ai pierit. Ba nu, acelea au fost doar vocile întunecate din visul meu. De când visez?
- Nu de mult, surioară, spuse Éomer. Dar nu te mai gândi la asta!
- Ce sfârşeală ciudată e în mine. Trebuie să mă odihnesc puţin. Dar, spune-mi, ce s-a întâmplat cu Seniorul Obştei? Vai! Să nu-mi spui că am visat; căci ştiu că nu e aşa. A murit, aşa cum a spus că are să se întâmple.
- A murit, spuse Éomer, dar şi-a luat rămas-bun prin mine de la Éowyn, mai dragă lui decât o fiică. Zace acum în Citadela Gondorului, unde a fost dus cu toată cinstirea ce i se cuvine.
- Mă dor cele ce-mi spui. Dar e mai bine decât tot ceea ce îndrăznisem să nădăjduiesc în zilele acelea întunecate, când Casa lui Eorl îmi părea mai nedemnă de orice onoare decât bordeiul unui cioban. Şi ce s-a întâmplat cu scutierul regelui, piticuţul? Éomer, înnobilează-l la rang de cavaler al Obştei Călăreţilor, căci este tare viteaz!
- Zace într-o cameră alăturată, aici, în Casele Tămăduirii şi mă voi duce acum la el, spuse Gandalf. Éomer va rămâne cu tine o vreme. Dar nici să nu vorbeşti de război sau nenorociri, până nu te întremezi de tot. Tare ne bucurăm să te vedem trezindu-te întru sănătate şi speranţă, viteaza noastră domniţă!
- Întru sănătate? făcu Éowyn mirată. Poate aşa o fi. Măcar atâta vreme cât se mai găseşte vreo şa goală a cine ştie cărui Călăreţ căzut, în care eu să mă pot sui, şi câtă vreme mai este ceva de făcut. Dar întru speranţă? Nu ştiu, zău aşa.
Gandalf şi Pippin intrară în camera lui Merry, unde-l găsiră pe Aragorn stând lângă pat.
- Vai, bietul meu Merry! strigă Pippin şi alergă la pat, căci lui i părea că prietenul său arăta mai rău ca înainte şi chipul îi devenise pământiu, ca şi când peste el s-ar fi lăsat povara multor ani de durere; dintr-o dată, Pippin fu cuprins de teama că Merry va muri.
- Nu te teme, îi zise Aragorn. Am venit la timp şi l-am chemat înapoi. E obosit acum şi are dureri mari, căci a fost rănit ca şi Lady Éowyn, când a îndrăznit să lovească în jivina aceea ucigătoare. Dar relele acestea pot fi învinse, căci spiritul lui e puternic şi plin de veselie. Durerea nu o va uita, dar nu-i va întuneca inima, ci îl va face mai înţelept.
Aragorn îşi puse mâna pe capul lui Merry, şi-o trecu blând prin cârlionţii castanii, îi atinse pleoapele şi îi rosti numele. Şi când aroma de athelas se furişă în încăpere, precum mireasma orhideelor şi a ierbii negre în lumina soarelui plină de albine, Merry se trezi brusc şi spuse:
- Mi-e foame. Cât o fi ceasul?
- Trecut de cină, răspunse Pippin, dar aş zice că-ţi pot aduce câte ceva de mâncare dacă mă vor lăsa.
- Te vor lăsa, zise Gandalf. Şi orice îşi mai doreşte ăst Călăreţ din Rohan, şi poate fi găsit în Minas Tirith unde numele lui se află la mare cinste.
- Minunat! zise Merry. Atunci aş dori mai întâi cina, după aceea o pipă. Zicând acestea, chipul i se umbri. Nu, fără pipă. Nu cred că am să mai fumez vreodată.
- De ce nu? nu pricepu Pippin.
- Cum să zic, aproape că şopti Merry, el a murit. Mi-am amintit acum de tot. Mi-a zis că-i pare rău că n-o să mai poată sta la poveşti cu mine despre ierburi. Aproape că ăsta a fost ultimul lucru pe care l-a spus. N-o să mai pot niciodată fuma fără să mă gândesc la el şi la ziua aceea, Pippin, când a venit călare în Isengard şi a fost atât de politicos.
- Atunci fumează şi gândeşte-te la el! îl sfătui Aragorn. A avut o inimă bună şi a fost un rege mare şi şi-a împlinit jurămintele; şi s-a ridicat din umbre pentru o ultimă dimineaţă minunată. L-ai slujit puţin, dar răstimpul acesta trebuie să-ţi rămână ca o amintire plină de bucurie şi cinstire până la capătul zilelor.
Merry zâmbi.
- Dacă Pas Mare îmi aduce toate cele trebuincioase, voi fuma şi mă voi gândi. Aveam în raniţa mea nişte tutun din cel mai bun de-al lui Saruman, dar ce s-a ales de raniţă în timpul bătăliei habar nu mai am.