Выбрать главу

Mi-am croit cu greu drum prin tabără. Apa curgea de pe corturi și gâlgâia prin tranșeele săpate în zigzag. Bineînțeles că santinelele noastre purtau tarnkappe, dar le vedeam urmele pașilor în nămol, le auzeam lipăitul cizmelor și înjurăturile monotone și obosite.

Am trecut pe lângă pista celor de la forțele aeriene, cantonați împreună cu noi ca să ne poată da ajutor la nevoie. În fața hangarului bombardat stăteau de gardă câțiva oameni, care nu se mai oboseau să-și asigure invizibilitatea. Uniformele albastre le erau la fel de pline de noroi și de ude ca uniforma mea de ofițer din Divizia Operațională, dar ei se bărbieriseră, iar însemnele lor — mătura cu aripi și mătăniile antideochi — erau lustruite. Mă salutară, și eu le-am întors, în silă, gestul străinilor din necunoscut. Vestitul esprit de corps este o tâmpenie.

In spatele lor se aflau cei de la blindate. Băieții ridicaseră, pentru dihăniile lor, adăposturile portabile, așa că am văzut doar aburii care ieșeau pe la crăpături și am simțit duhoarea reptilelor. Dragonii urăsc ploaia, iar conducătorii lor se chinuiau al dracului să-i țină sub control.

În apropiere poposiseră trupele de împietritori, cu un țarc plin de basilisci cu glugile puse, care se agitau, șuierau și-i loveau cu capul lor încoronat pe oamenii ce le aduseseră hrana. Personal, am dubii cu privire la caracterul practic al acestui corp de armată. Pentru pietrificare, trebuie să aduci basiliscul foarte aproape de om, și e absolut necesar ca fiara să-l privească direct în ochi; iar costumul și coiful din folie de aluminiu ale conducătorilor de animale, menite să devieze influența acestora, constituie o invitație pentru lunetiști. Și pe urmă, când carbonul din organismul uman este transformat în silicon, se obține un izotop radioactiv — și poți tu însuți să te alegi cu o asemenea doză de radiații, încât medicii să fie nevoiți să-ți administreze iarba Sfântului Ioan, culeasă dintr-un cimitir, în nopțile fără lună.

Prin urmare, dacă nu știați, obiceiul incinerării nu a dispărut de la sine, ci a fost interzis de legea apărării naționale. Avem nevoie de cât mai multe cimitire de modă veche. Iată cum epoca științei ajunge să ne restrângă libertățile!

Am trecut pe lângă inginerii care supravegheau o trupă de zombies puși să sape încă un șanț de drenaj, apoi m-am îndreptat spre imensul cort al generalului Vanbrugh. Când santinela îmi văzu insigna Tetragrammaton, a corpului de spionaj, și tresele de pe umeri, mă salută și mă lăsă să intru. M-am oprit în fața biroului și am ridicat mâna.

— Căpitan Matuchek raportează, domnule, am spus.

Vanbrugh mă privi pe sub niște sprâncene cărunte și stufoase. Era un bărbat masiv, cu chipul ca o stâncă brăzdată de vreme, o sută trei la sută militar de carieră, dar noi toți îl simpatizam — mă rog, atât cât poți simpatiza un general.

— Pe loc repaus, ordonă. Ia loc. O să dureze mult.

Am găsit un scaun pliant și m-am așezat. În cameră mai erau două persoane, pe care nu le cunoșteam. Una dintre ele era un bărbat grăsuț, cu fața rotundă și cu o barbă albă, pufoasă. Avea gradul de maior și purta globul de cristal care e emblema corpului de indicatori. Cealaltă era o femeie tânără. În ciuda oboselii, am clipit și am mai privit-o o dată. Merita osteneala: era roșcată, avea ochi verzi și pomeți înalți, iar silueta ei era prea frumoasă pentru uniforma WAC (Corpul de Armată al Femeilor), sau pentru orice altfel de haine. Trese de căpitan, păianjenul cavaleriei… sau Sleipnir, dacă doreai să te exprimi oficial.

— Maiorul Harrigan, mormăi generalul. Căpitanul Graylock. Căpitanul Matuchek. Haideți să trecem la treabă.

Întinse o hartă în fața noastră. M-am aplecat și am studiat-o. Pe hartă erau indicate pozițiile trupelor noastre și ale inamicului. Acesta din urmă continua să controleze coasta Pacificului, din Alaska până la jumătatea statului Oregon, totuși, față de anul trecut, când Bătălia pentru Mississippi schimbase cursul lucrurilor, situația se îmbunătățise considerabil.

— Și acum, spuse Vanbrugh, o să vă pun la curent cu situația generală.

Este vorba de o misiune periculoasă, nu va trebui să vă oferiți ca voluntari, dar vreau să vă dați seama de importanța ei. Ceea ce pricepusem pe loc era că nu aveam încotro: trebuia să mă ofer ca voluntar. Așa e în armată, cel puțin într-un război important ca acesta, și de fapt nici nu aveam de ce să obiectez. Când ne atacase Califatul Sarazin, eram actor la Hollywood și mă descurcam destul de bine. Doream mai mult ca orice să mă întorc la vechiul meu mod de viață, dar asta însemna terminarea războiului.

— Puteți să observați că-i împingem înapoi, ne spuse generalul, iar țările ocupate sunt gata să se revolte imediat ce li s-ar oferi o șansă. Britanicii au organizat și înarmat mișcările de rezistență, iar acum se pregătesc să treacă peste Canal. Rușii sunt pe punctul să avanseze din nord. Dar noi trebuie să-i aplicăm inamicului o lovitură decisivă, să spargem întregul nostru front și să-i dăm peste cap pe dușmani. Acesta va fi semnalul. Dacă reușim, războiul se va termina până la sfârșitul anului. Altfel, s-ar putea să se prelungească încă trei ani.

Știam. Întreaga armată știa acest lucru. Încă nu se anunțase oficial, dar, cumva, simți când este iminentă o ofensivă de mari proporții.

Generalul își plimbă peste hartă degetul butucănos.

— Divizia 9 de blindate se află aici, a 12-a măturopurtată — aici, a 14-a de cavalerie dincoace, salamandrele în zona asta, unde știm că dușmanii și-au concentrat aruncătoarele de flăcări. Acum, când marina a reușit să crească destul de mulți krakeni, infanteria marină este pregătită să stabilească un cap de pod și să recucerească Seattle. Un atac puternic, și o să-i punem pe fugă.

Maiorul Harrigan mormăi în barbă și privi posomorât la un glob de cristal. Acesta era încețoșat și neclar: inamicul ne bruiase cristalele făcându-le aproape inutilizabile, deși, desigur, și noi ne luasem revanșa.

Căpitanul Graylock bătea nerăbdătoare în masă cu o unghie perfect îngrijită. Era atât de curată, apretată și eficientă, încât am decis că, până la urmă, nici nu-mi prea place cum arată. Nu acum, când eu nu mă bărbierisem de trei zile.

— Dar, domnule, după cât se pare, ceva nu este în regulă, am îndrăznit eu.

— Corect, fir-ar să fie, răspunse Vanbrugh. E vorba despre Trollburg.

Am încuviințat. Sarazinii dețineau acel oraș: o poziție-cheie, din moment ce se afla pe autostrada 20 și de pe ea puteau fi controlate drumurile spre Salem și Portland.

— Înțeleg că trebuie să cucerim Trollburgul, domnule, am murmurat eu.

— Asta-i misiunea Diviziei 45, mârâi Vanbrugh, încruntându-se. În caz că ratăm, inamicul poate să atace și să izoleze Divizia 9, zădărnicind astfel întreaga operațiune. Iar acum maiorul Harrigan și căpitanul Graylock au venit de la Divizia 14 să-mi spună că garnizoana din Trollburg are un afreet.

Am fluierat, iar prin șira spinării mi-a trecut un fior rece. Cei din Califat abuzaseră în mod nesăbuit de Puteri — acesta era unul dintre motivele pentru care restul lumii musulmane îi considera eretici și îi ura la fel de mult ca și noi — dar nu mi-ar fi trecut prin minte că vor merge atât de departe încât să rupă pecetea lui Solomon. Un afreet care scapă de sub control e în stare să distrugă mai mult decât poate îndrăzni cineva să-și imagineze.