— Dacă vă dați la fund, mă preveni, o să treacă la următorul obiectiv de pe listă.
— Desigur, am spus. Toți știm asta. Dar mai e vorba și de efectul martiriului. Preoții ioanini sunt oricând gata să mai țină o predică sfântă despre cum se varsă sângele celor nevinovați, care este același cu al Mielului lui Dumnezeu. Trăim într-o țară plină de oameni bine intenționați și zăpăciți, care se vor întreba dacă nu cumva bisericile petrine au început să fie perimate, din moment ce societățile bazate pe ele trebuie să folosească violența împotriva bisericii dragostei. De altfel, hai să fim realiști, draga mea, violența nu a obținut niciodată rezultate împotriva rebeliunilor civile.
— Să-mi spui chestia asta și după ce vor vorbi mitralierele, replică ea.
— Da, sigur. Dar cine va dori să sprijine un guvern care recurge la masacre? Mai degrabă aș deveni și eu ioanin. În consecință, „Nornwell” nu poate apela la poliție ca să-i apere teritoriul.
Ginny își înclină capul spre mine.
— Iar tu nu pari prea nefericit din cauza asta.
Am râs.
— Nu. Barney și cu mine am tot analizat problema pe toate părțile, și ne-a venit o idee demențială. De fapt, aștept cu nerăbdare momentul aplicării ei. În ultimul timp viața ne-a fost total lipsită de suspans. De-aia te-am întrebat dacă nu vrei să iei parte la distracție.
— În seara asta?
— Da. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Îți dau detaliile după ce adoarme tânăra generație.
Zâmbetul larg al lui Ginny se stinse.
— Nu sunt sigură dacă mai am timp să chem o îngrijitoare pentru Val. La licee, asta-i ultima săptămână de examene.
— Ei bine, dacă nu se poate, ce zici de Svartalf? i-am sugerat. N-o să ai nevoie acolo de un animal sacru, iar el poate să facă lucrurile strict necesare, s-o păzească pe fetiță și să se repeadă în vecini să scoale pe cineva dacă ea o să aibă un acces de colici…
— S-ar putea să se trezească și să ne vrea pe noi, obiectă Ginny, dar nu prea convinsă.
I-am îndepărtat și aceste îndoieli, reamintindu-i că făcusem rost de un veghetor de somn pentru Val, după o scurtă perioadă în care se părea că puștoaica avusese niște coșmaruri. Soldățelul de plumb nu ședea de pomană lângă patul ei; visul lui păzea cu muscheta la marginea viselor ei, gata să alunge orice lucru înfricoșător. Nu cred că jucărioarele pot să se substituie prezenței și dragostei părintești, dar uneori sunt foarte folositoare.
Ginny fu de acord. Vedeam cum o cuprinde nerăbdarea. Acceptase pentru un timp rolul de gospodină, dar nici un cal de curse nu-și poate găsi locul la arat.
Și astfel ne-am croit, literalmente, drum spre iad.
XXI
Noaptea se lăsase, neagră, fără lună, iar stelele erau estompate de o ceață fină. Am plecat imediat, cu farurile stinse. Eram îmbrăcați la fel, în pantaloni și pulovere negre. Privirea vrăjitorească ne dădea posibilitatea să zburăm în siguranță, chiar dacă ilegal, mult deasupra constelației de ferestre a orașului și a lămpilor, până când începurăm să coborâm spre zona industrială. Era mai întunecată și mai pustie decât ar fi fost normal la acea oră. De fapt, n-am văzut nici o luminiță albăstruie în jurul atelierelor și depozitelor. De obicei, spiridușii profitau de prilejul de a face descoperiri și de a se uita pe geamuri când oamenii nu erau la lucru. Dar ce se întâmpla acum îi speriase.
M-am îndreptat spre terenurile fabricii „Nornwell”. Străluceau de departe, ca o auroră neliniștitoare. Pe măsură ce ne apropiam, vântul mângâietor și fremătător aducea mirosuri — piele, transpirație, tămâie, o electricitate înțepătoare de energii paranormale. Părul de pe ceafă mi s-a zburlit. Eram mulțumit că nu circul sub formă de lup și deci nu primesc întregul impact al acestor energii.
Zona pavată din jurul clădirii principale era înțesată de oameni. Tot așa și grădina unde ne relaxam vara în timpul pauzei de prânz; din ea nu mai rămăsese nimic decât noroi și mucuri de țigară. Am estimat că, în total, erau vreo cinci sute de persoane care blocau toate căile de acces, cu excepția celor aeriene. Mulțimea nu era agitată, mișcările oamenilor creau impresia de valuri, iar discuțiile și freamătul picioarelor dădeau acelor valuri un glas.
Lângă ateliere, zona era mai puțin aglomerată. Cei aflați acolo se relaxau, mâncând câte ceva sau ațipind puțin în saci de dormit. Păstrau o distanță respectuoasă față de un altar portabil, instalat într-un capăt al curții; deși, din când în când, câte unul îngenunchea cu fața spre el.
Am fluierat a pagubă.
— Ăsta a fost adus după ce noi am plecat.
Ginny mă strânse mai tare de mijloc.
Un preot ioanin ținea o slujbă. Deși îl vedeam de la o mare înălțime, erau de neconfundat rasa lui albă, incantația cu glas pițigăiat, poziția cu brațele desfăcute pe care o putea menține timp de câteva ore, crucifixul în formă de T care sclipea, înalt și trist, în spatele altarului, ca și cele patru talismane — Potirul, Bagheta Magică, Sabia și Discul — de pe altar. Doi acoliți agitau cădelnițele din care se înălța fumul ce îndulcea și răcorea cumva aerul.
— Ce-are de gând? am murmurat.
Nu mă obosisem să aflu prea multe despre noua biserică. La drept vorbind, nici despre cele mai vechi. Nu pentru că Ginny și eu ignoram descoperirile științei moderne care demonstraseră existența divinității și a conceptelor precum răul absolut, viața de după moarte și ispășirea. Dar ni se părea că, în afara unor vagi indicii, se cunosc așa puține lucruri și că Dumnezeu poate avea atât de multe manifestări diferite în raport cu mărginită înțelegere omenească, încât noi doi ne-am fi putut considera foarte bine unitarieni.
— Nu știu, răspunse ea, cu glas stins. Am studiat tot ce s-a publicat despre ritualurile și doctrinele lor, dar ăsta-i doar vârful aisbergului, și oricum, lucrurile astea se petreceau acum câțiva ani. În orice caz, trebuie să fii măcar un novice de-al lor, dacă nu un inițiat sau chiar un adept, înainte să ți se spună ce înseamnă cu adevărat o anumită procedură.
M-am încordat.
— Aruncă oare asupra noastră vreun blestem?
Stimulat de neliniște, am măturat cu privirea, prin semiîntuneric, întreaga zonă. În jurul fabricii erau postați câțiva polițiști. Fără îndoială că li se acrise să fie huiduiți. De asemenea, probabil că, în majoritate, aparțineau bisericilor tradiționale. Nu prea i-ar fi deranjat să-l aresteze pe agentul unui cult care pretindea că propria lor credință e perimată.
— Nu, mi-am răspuns singur, nu poate s-o facă, deoarece polițiștii l-ar băga imediat la răcoare. Cel mult, în clipa asta, nu ne aruncă anatema. Ar putea s-o facă la adăpostul libertății religioase, bănuiesc, având în vedere că omul nu-l poate controla pe Dumnezeu ci doar poate să-i ceară favoruri. Dar să arunce un blestem, să adune forțe malefice invocate prin magie împotriva…
Ginny îmi întrerupse gândurile exprimate cu voce tare.
— Necazul este, spuse ea, că atunci când ai de-a face cu toți acești gnostici, nu știi unde li se termină rugăciunile și unde încep farmecele. Hai să ne apucăm de treabă înainte să ni se întâmple ceva. Nu-mi place cum miroase în seara asta șuvoiul-timp.
Am încuviințat și am virat spre clădirea principală. Ioaninul nu mă neliniștea prea mult. Era posibil doar să conducă una dintre liturghiile ezoterice menite să-i încurajeze pe demonstranți. Nu se pretindea oare că această biserică era una a bunăvoinței universale? Că, de fapt, nu are nevoie de violență, deoarece se află deasupra lucrurilor lumești?