„Timpurile Vechiului Testament, ale Tatălui, au fost timpuri ale puterii și ale fricii; timpurile Noului Testament, ale Fiului, au fost timpuri ale ispășirii; timpurile Evangheliei ioanine, ale Sfântului Duh, vor fi timpurile dragostei și ale misterelor dezvăluite.”
Acum nu mai conta.
Poliția interzisese traficul aerian în imediata vecinătate a fabricii, cu excepția celor care doreau să plece. Era o măsură dictată de bunul simț. Din mulțime, doar puțini erau ioanini. Pentru ceilalți, ideea de a disprețui și a renunța la o lume păcătoasă și materialistă nu însemna nimic mai mult decât un mijloc la modă de a distruge această lume. Tentația de a o survola și de a arunca asupra ei niște cocteiluri Molotov putea deveni excesivă.
Desigur, eu și Ginny am fi putut pretinde că era dreptul nostru să venim aici, la nevoie chiar cu o escortă. Dar asta ar fi putut provoca explozia pe care încercam s-o evităm. Una peste alta, cea mai bună idee era să ne strecurăm înăuntru fără să fim observați nici de prieteni, nici de dușmani. Reflexele noastre de echipă de comando erau întrucâtva ruginite; deci, manevra ne cerea toată atenția.
Am reușit. Mătura pătrunse în garaj ca o fantomă, printr-un luminator lăsat deschis. Pentru a ajuta la ventilația întregii clădiri, luminatorul cobora, ca un puț, până la parter. In mod normal, angajații intrau și ieșeau folosind ușile. Dar în seara aceasta, ele erau blocate din ambele părți — de trupurile manifestanților și de câmpurile de forță protectoare ridicate de propria noastră vrajă și pe care numai un magician expert le-ar fi putut rupe.
Tehnicianul Pinkerton nu fusese destul de repede conjurat în cazul nostru. Fiecare fereastră de la etajul întâi era spartă. Prin acele spărturi se auzeau larma glasurilor și incantațiile. Parcând mătura, am murmurat în urechea lui Ginny — părul ei înmiresmat îmi gâdilă buzele…
— Știi, îmi pare bine că au adus un preot. În timpul zilei erau aici cântăreți de folk.
— Săracul de tine. Îmi strânse mâna. Fii atent la cioburi.
Ne croirăm drum, prin întuneric, spre un hol și în sus spre departamentul de cercetare-dezvoltare. Sfidător luminat. Și pașii noștri răsunau prea tare în sala goală. Fu o ușurare să intrăm în biroul lui Barney Sturlason.
Acesta își ridică, din spatele mesei de lucru, trupul masiv.
— Virginia! exclamă el. Ce plăcere neașteptată. Apoi, ezitând: Dar, ăă, pericolele…
— Steve îmi spune că n-ar trebui să fie prea mari, replică ea.
Și am înțeles că n-ați refuza un taumaturg în plus.
— Sigur că nu.
Chipul rotofei îi era tras din cauza epuizării. Insistase să merg acasă să mă odihnesc. O făcuse mai mult pentru eventualitatea că, dacă lucrurile se înrăutățeau și eram atacați, trebuia să mă transform în lup și să reprezint principala linie de apărare până când intervenea poliția. Dar el însuși rămăsese la serviciu, organizându-i pe puținii voluntari. Fapt care îi demonstra calitățile de șef cu mult mai bine decât marea lui competență în domeniul cercetării.
— Steve ți-a explicat planul nostru? continuă el. Acceptase instantaneu oferta ei. Ei bine, trebuie să ne asigurăm că echipamentele cele mai scumpe și mai fragile nu vor avea de suferit. In afară de faptul că ni s-ar distruge marfa, imaginează-ți cât ne-ar costa și cât timp ar dura să recalibrăm fiecare nou instrument din dotare, de la întrerupătoare la taroturi. Îmi place să cred că totul este protejat corespunzător, dar aș fi bucuros să verifice și cineva din afară. Poți să te duci prin ateliere și laboratoare, să vezi dacă am omis ceva și să le asiguri protecția.
— Okay! Venea destul de des aici în vizită, deci cunoștea bine locurile. O să iau ce-mi trebuie din magazie și o să-i rog pe băieții de la… de la secția de alchimie ai spus, dragule?… să mă ajute dacă va fi necesar. Făcu o pauză. Presupun că voi doi veți fi foarte ocupați.
— Da, am de gând să le mai dau o șansă celor de afară, spuse Barney, și, în caz că vreunul dintre ei devine prea exaltat, aș prefera să-l am pe Steve lângă mine, să mă apere.
— Iar eu continui să cred că te străduiești degeaba, am mârâit. — Fără îndoială, ai dreptate, conveni Barney, dar nu uita aspectul legal. Fabrica nu-i a mea, eu doar conduc un departament. Acum acționăm din proprie inițiativă, după ce directorii au cerut suspendarea lucrului. Jack Roberts a aprobat strict sub rosa planul nostru. De altfel, indiferent a cui ar fi fabrica, nu putem să folosim nici vrăji ofensive, nici puști. Ni se permite cel mult să utilizăm forțe inofensive, ca să ne apărăm viața și avutul.
— Numai dacă nu suntem puși în mod evident în pericol, am spus eu.
— Tocmai asta încercăm să evităm, îmi reaminti el. Oricum, din cauza legii, trebuie să afirm foarte clar, și în prezența a cât mai mulți martori, că intenționăm să ne menținem în limitele ei.
Am ridicat din umeri și m-am dezbrăcat. Pe dedesubt aveam costumul elastic care mă ferea de vreo arestare pe motiv de ținută indecentă ca om și care nu mă incomoda ca lup. Îmi agățasem deja la gât lanterna Polaroid, care atârna ca o amuletă. Ginny mă sărută cu foc.
— Vezi ce faci, tigrule, îmi șopti.
Nu prea avea motive de îngrijorare. Asediatorii foloseau drept arme doar pumnii, picioarele și câteva bastoane aduse pe ascuns — nimic periculos pentru mine, după ce-mi voi schimba pielea. Nici cuțitele, gloanțele sau fălcile nu-mi puteau produce vătămări permanente decât în condiții rare și speciale, cum fuseseră cele în urma cărora, în timpul războiului, îmi pierdusem coada. De altfel, probabilitatea unei lupte era foarte scăzută. De ce ne-ar fi atacat opozanții? Asta ar fi asmuțit poliția asupra lor; și, cu toate că martiriul are avantajele lui, acum închiderea fabricii era mai importantă. Totuși, glasul lui Ginny era puțin tremurat și ea privi în urma noastră până când dispărurăm după un colț.
— Așteaptă puțin, spuse atunci Barney, deschizând un dulap și luând dinăuntru o pătură pe care și-o puse pe braț. Dacă va trebui să te transformi, să te înfășori întâi în asta.
— De ce? m-am mirat. Afară nu strălucește soarele, ard numai flăcările spiridușilor. Care nu împiedică transformarea.
— De când preotul s-a pus pe treabă, acestea și-au schimbat caracteristicile. Am folosit un spectroscop ca să mă asigur. Strălucirea luminii a primit destule ultraviolete — 3500 de Ângstromi, mai precis — încât să ai necazuri. E vorba de efectul secundar al unei vrăji de apărare împotriva oricărei tentative de atac din partea noastră.
— Dar nu vom avea în vedere asemenea tentative!
— Bineînțeles că nu. E doar ostentativ din partea lui. Totuși o chestie deșteaptă. Când au văzut că în jurul lor s-a instalat un câmp de forță, fanaticii și naivii din gloată au tras concluzia că vraja le este necesară; iar astfel se reconfirmă că „Nornwell” e Dușmanul. Clătină din cap: Crede-mă, Steve, demonstranții sunt conduși, cu mănuși, de niște indivizi foarte vicleni.
— Ești sigur că însuși preotul a creat câmpul de protecție?
— Mda. Nu uita, toți cei din clerul lor sunt magi — asta ține de pregătirea lor — și mă întreb ce altceva mai învață în seminarele alea izolate. Hai să încercăm să vorbim cu el.
— Oare se numără printre conducători? am întrebat. Ierarhia ioanină pretinde că, atunci când se amestecă în politică, membrii săi o fac doar ca simpli cetățeni.
— Știu, spuse Barney. Iar eu sunt împăratul Norton.
— Ba nu, chiar așa e, am insistat. Teoriile noastre despre conspirațiile ioaninilor sunt mult prea simple ca să fie adevărate. Ce se petrece aici este un fel de… mișcare generală, ceva care plutește în aer, oameni nemulțumiți…