Totuși, când ateriză lângă noi, preotul arăta pe de-a-ntregul uman. Era scund și slăbuț, rasa îi venea cam prea largă, pe nasul mic i se sprijineau nesigur niște ochelari, iar părul îi era atât de rar, încât de-abia îi deslușeam tunsoarea — o bandă rasă, de la o ureche la alta, peste vârful capului, care se spunea că este inspirată după Simon Magul. Mai întâi se întoarse spre mulțime.
— Lăsați-mă să le vorbesc cu dragoste acestor domni, nu cu ură, și fie ca dreptatea să învingă, spuse cu un glas straniu, vibrant. Cel ce n-a iubit nu-l cunoaște pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este iubirea.
— Amin, murmură mulțimea.
Când omul acela scund se întoarse din nou spre noi, am avut pe neașteptate impresia că el într-adevăr credea în acel citat. Asta nu-i îndepărtă însă miasma. Necuratul știe cum să se folosească de sinceritatea celor săraci cu duhul. De aceea l-am privit mai puțin ostil pe preot, ca persoană. El ne zâmbi și-și înclină capul.
— Bună seara. Sunt Marmiadon, inițiat de gradul cinci, la dispoziția dumneavoastră.
— Acesta e… ăă… numele dumneavoastră de ecleziast? întrebă Barney.
— Desigur. Vechiul nume este cel dintâi dintre lucrurile acestei lumi care trebuie lăsate în urmă la Poarta trecerii. Nu mi-e teamă de vreun blestem, dacă asta ați vrut să spuneți, domnule.
— Nu, bănuiesc că nu.
Barney făcu prezentările, un ieftin gest de amiciție, din moment ce amândoi puteam fi ușor identificați.
— Sperăm să putem negocia un acord.
Marmiadon se lumină la față.
— Minunat! Fiți binecuvântați! Vă dați seama că nu sunt un reprezentant oficial. Demonstrația a fost inițiată de Comitetul Național pentru Virtute. Oricum, voi fi bucuros să-mi ofer bunele oficii.
— Problema este, spuse Barney, că nu putem să facem prea multe în legătură cu principalele lor cereri. Noi înșine nu avem nimic împotriva păcii mondiale și a dezarmării; dar acestea sunt probleme ale diplomației internaționale. În mod similar, președintele și Congresul trebuie să ia decizia încetării ocupației în fostele țări ostile și să aloce fonduri pentru creșterea bunăstării sociale la noi acasă. Amnistierea răzvrătiților este de competența statului sau a guvernelor locale. Introducerea în școli a cursurilor de filozofie și istorie gnostică poate fi decisă doar de autoritățile alese prin vot. Cât despre egalizarea veniturilor și eradicarea materialismului, ipocriziei, injustiției… Ridică din umeri: Pentru asta avem nevoie, la urma urmei, de un amendament la Constituție.
— Totuși, prin influența imensă pe care o aveți, ne-ați putea sprijini să atingem aceste scopuri, spuse Marmiadon. De exemplu, ați putea contribui la fondul de educație publică al Comitetului. Puteți să stimulați alegerea candidaților potriviți și să ajutați la finanțarea campaniilor lor. Puteți să îngăduiți preoților noștri să facă prozeliți printre angajații dumneavoastră. Puteți înceta să mai faceți afaceri cu negustorii care nu ne agreează. Își desfăcu brațele. Prin toate acestea, fiilor, vă puteți salva de chinurile veșnice ale iadului!
— Ei bine, poate că așa este; deși probabil că pastorul Karlslund, de la biserica luterană închinată Sfântului Olaf, ar avea o altă opinie despre asta, răspunse Barney. În orice caz, cerințele sunt prea multe ca să le putem rezolva într-o singură zi.
— De acord, de acord. Marmiadon tremura de nerăbdare. Ne vom atinge țelurile pas cu pas. „Cât avem lumină, credeți în lumină, pentru că veți fi copiii luminii.” Disputa de acum are la bază o singură problemă.
— Necazul este, continuă Barney, că dumneavoastră vreți să reziliem contracte semnate și pentru care am primit bani. Vreți să nu ne ținem de cuvânt și să-i lăsăm baltă pe cei care au încredere în noi.
Marmiadon își lepădă masca binevoitoare. Se îmbățoșă, încercând să-și dea cât mai multă prestanță, ne privi în ochi, sever, și declară:
— Acești soldați ai Sfântului Duh vă cer să încetați să mai fabricați echipamente pentru forțele armate, pentru asupritorii din străinătate și pentru poliție — asupritorii de acasă. Nu vi se cere, de data asta, nimic mai mult și nimic mai puțin. Iar această chestiune nu e negociabilă.
— Înțeleg. Nici nu mă așteptam la altceva, replică Barney. Dar doream ca situația să fie expusă clar și în fața martorilor. Acum o să vă avertizez.
Cei care îi auziră cuvintele le șoptiră mai departe, celorlalți; un murmur trecu din gură în gură. Tensiunea crescu din nou.
— Dacă folosiți violența împotriva celor care au venit doar să protesteze, declară Marmiadon, ei vor chema împotriva voastră legea sau vor obține dovada finală că legea este o creație a persoanelor interesate… care, vă spun eu, sunt la rândul lor creaturile Satanei.
— O, nu, nu, răspunse Barney. Noi suntem oameni pașnici, indiferent dacă o credeți sau nu. Dar dumneavoastră încălcați dreptul de proprietate. Ne-ați tot împiedicat să lucrăm, până ce am ajuns în întârziere cu livrarea mărfii și în lipsă de muncitori. Suntem nevoiți să facem tot ce se poate ca să ne îndeplinim obligațiile contractuale. Vom recurge la un experiment care ar putea să vă pună în pericol. Vă rog, de aceea, să părăsiți teritoriul fabricii, pentru propria dumneavoastră siguranță.
Marmiadon deveni rigid.
— Dacă vă închipuiți că puteți să scăpați folosind un descântec mortal…
— Nici vorbă de așa ceva. O să vă spun cinstit ce avem de gând. Cercetăm o nouă metodă de transport al mărfurilor lichide. Înainte de a merge mai departe, trebuie s-o verificăm. Dacă sistemul nu funcționează bine, persoanele neprotejate s-ar putea să fie vătămate. Barney ridică vocea, deși știam că unii dintre ofițerii de poliție aveau „urechile de bufniță” îndreptate spre noi. Vă ordon, vă previn, vă implor să nu ne mai încălcați teritoriul și să ieșiți de pe proprietatea companiei. Aveți la dispoziție o jumătate de oră.
Făcurăm stânga-mprejur și ne aflam deja înăuntru când se dezlănțui tărăboiul. Blesteme, injurii, obscenități și urlete animalice ne însoțiră trecerea prin holuri, până ajunserăm în binecuvântata izolare a laboratorului principal de alchimie.
Acolo erau adunați cei doisprezece cercetători, tehnicieni și muncitori pe care Barney îi alesese dintre voluntarii rămași alături de el. Stăteau și fumau, beau cafea preparată pe arzătoarele Bunsen și vorbeau cu voce scăzută. Când am intrat ne aclamară. Urmăriseră confruntarea prin rețeaua de globuri cu circuit închis. L-am căutat cu privirea pe Ike Abrams, supraveghetorul depozitelor. Făcusem armata împreună și-l știam ca pe un om de nădejde. Eu îi obținusem slujba de aici.
— Totul e-n regulă? l-am întrebat.
Făcu un O cu degetele.
— După mine, căpitane, avem lumină verde. De-abia aștept.
L-am studiat o clipă.
— Nu-i suferi deloc pe indivizii ăia, nu-i așa?
— În locul meu n-ai reacționa la fel?
Arăta de parcă s-ar fi pregătit să scuipe.
În situația ta, m-am gândit, ca și în multe alte situații, dar în special a ta, Ike — da.
Fiind un raționalist, detestam iraționalitatea din inima gnosticismului. Dacă aș fi fost un creștin cucernic, aș fi avut mai multe de reproșat bisericii ioanine: pretenția ei de a fi succesoarea tuturor celorlalte, negându-le acestora orice drept de a mai exista; mai mult chiar, ezoterismul ei, care tindea să refuze aproape întregii omeniri milostenia lui Dumnezeu. Și raționaliștii, și religioșii se puteau revolta în aceeași măsură împotriva pervertirii Evangheliei după Ioan, probabil una dintre cele mai frumoase și mai pline de îngăduință, chiar dacă era cea mai mistică scriptură din Biblie.