— Virginia! spuse. Steve! Am primit raportul. Am încercat să-i răspund și n-am putut.
— Aveai dreptate, continuă el. E un homuncul.
— De ce a durat atâta? întrebă Ginny.
Vocea ei nu mai era îngroșată de plâns, ci răgușită și aspră.
— Este un caz nemaiîntâlnit, spuse Ashman. Până acum se considera că asemenea copii-spiriduși blonzi sunt doar o legendă. Din informațiile noastre, nimic nu indică vreun motiv pentru care inteligențele non-umane să vrea să fure un copil… și nici vreo metodă prin care ar putea s-o facă, în cazul în care părinții au grijă de copil… Și, cu siguranță, nu există nici un motiv pentru care răpitorii ipotetici să lase în schimb un fel de golem. Oftă. Se pare că știm mai puține decât credeam.
— Ce-ai descoperit?
Noua hotărâre din glasul lui Ginny mă făcu să-mi privesc soția.
— Am lucrat împreună cu chirurgul poliției, cu personalul de la laboratorul criminalistic și apoi cu un specialist în patologie de la spitalul universității, spuse Ashman. Mai exact, m-au solicitat ei pe mine, în calitate de medic al familiei. Am pierdut ore întregi cu presupunerea că Valeria se află doar sub puterea unor farmece. Înțelegeți, simulacrul ei este excelent. Nu are creier — EEG-ul este practic zero — dar seamănă cu fiica voastră până și la amprente. Doar când ea… chestia aia… a refuzat să răspundă la toate vrăjile terapeutice pe care le cunoșteam noi, ne-am gândit că s-ar putea ca trupul să fie doar o imitație. Tu ne-ai spus-o de la început, Steve, dar am crezut că erai, pur și simplu, șocat. Îmi pare rău. Dovada am avut-o după o mulțime de teste. De exemplu, concentrația de săruri și PBI-ul (protein-bound-iodine — proteina de transport al hormonilor tiroidieni) ne sugerează că cei care au făcut homunculul nu aveau acces la oceane. Am fost siguri de asta când i-am injectat agheasmă radioactivă; metabolismul nu este nici pe departe cel omenesc.
Apreciam tonul lui sec. Coșmarul începea să prindă contur; creierul mi se puse în mișcare, încercând să se concentreze.
— Ce se va întâmpla cu copilul-spiriduș? am întrebat.
— Bănuiesc că autoritățile îl vor păstra, în speranța de… a mai afla ceva, de a mai face ceva cu el, răspunse Ashman. Până la urmă, dacă nu se mai întâmplă nimic, fără îndoială că va fi instituționalizat Să n-o urâți pe biata făptură. Căci nu-i decât o biată făptură, creată într-un scop rău, dar care n-are nici o vină.
— Să nu ne mai pierdem timpul cu ea, se răsti Ginny. Doctore, ai vreo idee cum am putea s-o salvăm pe Val?
— Nu. Mă doare să ți-o spun. (Așa și arăta.) Sunt, totuși, doar un medic și nimic altceva. Ce mai pot să fac pentru tine? Spune-mi și vin în zbor.
— Poți să pornești chiar acum, spuse Ginny. Ai auzit, cred, că animalul meu sacru a fost foarte grav rănit în timp ce o apăra. Acum este la veterinar, dar vreau să te ocupi tu de el.
Ashman se arătă foarte uimit.
— Cum? Chiar așa?… Uite ce-i, nu pot să salvez viața unui animal atunci când nici specialiștii nu reușesc…
— Nu asta-i problema. Svartalf se va face bine. Dar veterinarii nu dispun de echipamentele și metodele terapeutice scumpe folosite pentru oameni. Vreau să-și recapete sănătatea în noaptea asta. Dacă n-ai vrăjile și poțiunile necesare, știi de unde să le obții. Banii nu contează.
— Așteaptă, am început să spun, amintindu-mi cât costau leacurile.
Ea mi-o tăie scurt.
— „Nornwell” va plăti chitanțele, în cazul în care n-o va face o agenție guvernamentală. Însă ar fi bine s-o facă. Chestia asta e fără precedent. S-ar putea să fie începutul unei crize grave.
Își îndreptă spatele. În ciuda ochilor roșii, a părului în dezordine si a hainelor negre pe care le purtase toată noaptea, era din nou căpitanul Graylock, de la Regimentul 14 cavalerie al Statelor Unite.
— Nu vorbesc prostii, doctore. Gândește-te la implicațiile descoperirilor tale. S-ar putea ca Svartalf să-mi comunice niște informații despre atacatori. Evident, n-are cum să facă asta cât timp e inconștient. La urma urmei, întotdeauna mi-a fost un ajutor de nădejde, și acum avem nevoie de tot ajutorul posibil.
Ashman se gândi o clipă.
— In ordine, spuse apoi.
Se pregătea să închidă, când cineva apăru în ușa biroului.
— Nu închide, porunci o voce.
M-am întors inutil de rapid.
În fața mea se afla chipul măsliniu, colțuros, și silueta înaltă și musculoasă a lui Robert Cuțit Sclipitor. Șeful secției locale a FBI-ului abandonase uniforma organizației din care făcea parte și-și îmbrăcase hainele de lucru. Boneta lui cu pene mătura tavanul; tărtăcuța agățată de cureaua pantalonilor îi zornăia sec la fiecare pas; pe pătura de pe umeri ca și pe pielea lui vopsită erau înfățișate păsări ale furtunii, discuri solare și nu mai știu câte altele.
— Ne-ai ascultat conversația, l-am învinuit.
Încuviință.
— Nu pot să-mi asum riscuri, domnule Matuchek. Doctore Ashman, totul trebuie să rămână strict secret. Să nu ne repezim la nici un șaman bârfitor sau la vreo moașă, în speranța că ne-ar putea fi de folos.
Ginny îl privi furioasă.
— Ascultă…
— Îți vom pune pe picioare pisica, promise Cuțit Sclipitor, cu același ton tăios. Mă îndoiesc că ne poate fi de vreun folos, dar nu trebuie să omitem nici cea mai mică posibilitate. Unchiul Sam (Personificare a guvernului sau a poporului Statelor Unite ale Americii) va plăti cheltuielile — bineînțeles, fără larmă — iar doctorul Ashman poate să conducă echipa de medici. Dar vreau să-i verific pe ceilalți membri și să mă asigur că nu li se spune mai mult decât este necesar. Doctore, rămâi în cabinet. Până într-o oră va veni să te vadă acolo un agent de-al nostru.
Doctorul se rățoi:
— Și cât timp va trebui ca să fie admis fiecare dintre specialiștii pe care am să-i propun, atestând că este un „bun american”?
— Foarte puțin. Vei fi surprins să afli câte de multe știm deja despre ei. De asemenea, ai fi surprins să afli câte necazuri ar avea cel care, profitând de drepturile sale, ar relata presei sau prietenilor ce se va întâmpla. Zâmbi sardonic: Dar sunt sigur că avertismentul meu e inutil. Dumneata ești un patriot și un om discret. La revedere.
Telefonul înțelese și întrerupse legătura.
— Vă supărați dacă închid geamurile? întrebă Cuțit Sclipitor în timp ce le închidea. În zilele noastre, cei care trag cu urechea au dispozitive sofisticate.
Lăsase ușa întredeschisă; îi auzeam murmurând și glumind pe subalternii lui, care umblau prin casă.
— Vă rog, stați jos.
Se sprijini de un raft al bibliotecii și ne privi. Ginny făcu un efort atât de puternic să se controleze, încât l-am simțit și eu.
— Nu crezi că te porți cam prea arogant?
— Situația o cere, doamnă Matuchek, răspunse el.
Ea își mușcă buzele și încuviință.
— Despre ce este vorba? l-am rugat eu să mă lumineze.
Cuțit Sclipitor lăsă deoparte asprimea.
— Suntem pe cale să confirmăm ceea ce, cu siguranță, soția dumitale bănuiește, spuse cu o compasiune care mă făcu să mă întreb dacă nu cumva avea și el o fetiță. Este vrăjitoare și știe, dar nu vrea să recunoască evidența până când nu se epuizează celelalte posibilități, mai puțin cumplite. Nu avem de-a face cu o răpire obișnuită.
— Asta e limpede!
— Așteptați. Mă îndoiesc că, practic, este vorba de o răpire. S-ar putea ca noi, FBI-ul, să nu avem nici o competență juridică în acest caz, cu toate că el, după cum a spus soția dumitale, ar putea să afecteze securitatea națională. Trebuie să-l aduc la cunoștința celor de la Washington, ca să ia ei decizia. În ultimă instanță, președintele va hotărî. Între timp, să ne străduim să nu facem nici o greșeală.