Mi-am întors privirea de la el la Ginny; coșmarul era iarăși nebulos, ceva cu care nu te puteai lupta.
— Te ascult, am șoptit.
Cuțit Sclipitor își strâmbă o clipă buzele. Apoi spuse repede și apăsat:
— Ne-am convins că sângele e doar al motanului. Există și câteva pete vagi lăsate de un alt lichid, asemănător sângelui, pete chimice care ar fi putut fi cauzate de ceea ce a trecut pe aici, dar nici o urmă de substanță propriu-zisă. Mai concludente au fost zgârieturile și găurile din podea și de pe mobilă: e cert că n-au fost lăsate de ceva identificabil — natural sau paranormal; și, credeți-mă, echipa noastră se pricepe la identificări. Lucrul cel mai important este că în casă nu s-a intrat prin efracție. Nu în vreun fel pe care să-l putem cerceta — și, iarăși, cunoaștem destul de multe despre asta. Nimic nu a fost spart, forțat sau deschis cu șperaclul. Nimic nu a afectat obiectele și semnele de pază; câmpurile lor de forță aveau putere maximă și erau bine amplasate și coordonate, nefiind deranjate în nici un fel. În consecință, pe coș nu a intrat nimic, nimic nu s-a strecurat prin vreo crăpătură, nu s-a dematerializat pătrunzând prin pereți și nu l-a convins pe îngrijitorul copilului să deschidă ușa. Faptul că nici unul dintre vecini n-a fost alertat este la fel de semnificativ. Nu uitați cum funcționează alarmele vrăjitorești normale și câinii de pază clarvăzători. Dacă în stradă apărea ceva paranormal și ostil, s-ar fi declanșat un tărăboi care ar fi trezit tot cartierul. Așa însă, doar familia de alături, Delacortes, a auzit niște zgomote care păreau să provină de la o luptă între pisici.
Făcu o pauză.
— Desigur, încheie apoi, nu cunoaștem totul despre incantațiile magice de invocare a spiritelor malefice. Dar știm destul de multe despre folosirea lor în scopuri criminale, încât să fim siguri că nu a fost vorba de o pătrundere în forță.
— Atunci ce a fost? am strigat eu.
Ginny răspunse în locul lui.
— Ceva care a venit din universul infernului.
— Teoretic, ar fi putut fi și o entitate din rai, zâmbi strâmb Cuțit Sclipitor. Dar așa ceva e imposibil din punct de vedere psihologic și spiritual. Metoda de operare a fost una diabolică.
Ginny se aplecă în față. Trăsăturile ei nu mai aveau nici o expresie, bărbia și-o sprijinea într-un pumn, ochii îi erau pe jumătate închiși, cealaltă mână îi cădea fără vlagă pe lângă genunchi. Murmură ca prin vis:
— Copilul-spiriduș se potrivește teoriei voastre, nu-i așa? Conform cunoștințelor de până acum, materia nu poate fi transferată dintr-un spațiu-timp în altul, deoarece s-ar viola astfel legile fizice ale conservării. Da, dar influențele psihice pot să treacă. Viziuni, ispitiri, inspirații, chestii de acest gen. Principiul incertitudinii le permite. Dar un obiect concret nu trece. Dacă vrei să-l iei din universul căruia îi aparține și să-l duci în altul, trebuie să-l înlocuiești cu o cantitate identică de materie, a cărei configurație să fie destul de asemănătoare, ca să se conserve momentul. Poate vă amintiți ipoteza lui Villegas, că acesta este motivul pentru care îngerii au pe pământ forme mai mult sau mai puțin antropomorfe.
Cuțit Sclipitor păru încurcat.
— Nu este cazul, tocmai acum, să ne arătăm neprietenoși față de Cel Preaînalt, murmură el.
— Nici nu am asemenea intenții, spuse Ginny, vorbind ca o somnambulă. El poate să facă orice. Dar servitorii Săi sunt limitați. Probabil că deseori lor li se pare mai simplu să lase masa transferată să adopte forma cea mai la îndemâna ei decât să rezolve o problemă care implică viteza a zeci de mii de atomi pentru a-i conferi o altă formă. Iar locuitorii iadului probabil că nici nu pot face asta. Nu sunt creativi. Sau cel puțin așa susțin bisericile petrine. Am înțeles că doctrina ioanină include elemente maniheiste. Un demon putea să vină din universul său într-un punct al universului nostru, și anume în interiorul acestei case. Deoarece forma sa firească este haotică, n-a trebuit să transfere dincolo nimic altceva decât murdărie, praf, rămășițe, gunoaie, materiale cu un înalt grad de entropie. După ce și-a terminat treaba, este de presupus că, atunci când s-a întors, a readus aici acele materiale. Și mai e de presupus că respectivele materiale au fost afectate. Știu că în timpul luptei s-a făcut mare dezordine, domnule Cuțit Sclipitor, dar n-ai putea să trimiți la laborator ce era în coșul de gunoi, în lada pisicii și așa mai departe?
FBI-istul se înclină.
— Ne-am gândit la asta, și am observat starea omogenizată a gunoiului. Dar dacă și dumneata te-ai putut gândi la așa ceva, date fiind împrejurările…
Ochii ei se deschiseră larg. Vorbi sacadat și ferm:
— Fiica noastră se află în infern, domnule. Avem intenția s-o aducem înapoi.
M-am gândit la Valeria, singură printre orori, urlete și convulsii de nedescris, chemând îngrozită un tătic și o mami care nu mai veneau. Ședeam pe pat, în noaptea fără capăt, și-mi auzeam doamna vorbind parcă de peste un abis de ani-lumină:
— Hai să nu ne mai pierdem timpul cu sentimentalisme. O să schițez evenimentele așa cum cred că s-au întâmplat. Dacă greșesc, corectează-mă. Demonul — ar fi putut fi mai mulți, dar presupun că a fost doar unul — a intrat în cosmosul nostru ca o masă de substanță în dezordine, dar s-a ordonat imediat. Printr-o simplă transformare, a adoptat forma pe care și-o dorea. Faptul că nici Necuratul și nici vreunul dintre lingăii săi nu pot crea — dacă tradiția petrină este corectă — nu l-a deranjat. A împrumutat o formă deja existentă. Voi nu-l puteți identifica, dar asta nu înseamnă nimic. Poate fi o creatură dintr-o obscură mitologie umană, sau o ființă imaginară de pe undeva, poate chiar de pe o altă planetă. Noi nu suntem o familie evlavioasă. Ar fi ipocrit și în consecință inutil să așezăm prin casă simboluri religioase la care nu ținem. De altfel, în ciuda unor experiențe anterioare cu demonii, nu ne-am așteptat ca vreunul dintre ei să invadeze o casă din mijlocul unui oraș. Până acum nu s-a mai semnalat nici un caz verificabil de acest gen. Deci a lipsit de aici și ultimul obstacol posibil în calea apariției lui. A avut la dispoziție doar câteva kilograme de materie. Orice om care și-ar fi păstrat stăpânirea de sine i-ar fi putut face față — sau măcar îl putea pune pe fugă, îl ținea prea ocupat ca să-și poată face treaba murdară, până când chema un exorcist. Dar în această noapte, aici n-a fost nici un om. Svartalf nu poate să vorbească și este evident că n-a avut nici o șansă de a chema, într-un fel sau altul, vreun ajutor. S-ar putea să-l fi depășit în greutate pe demon, dar nu destul de mult ca să învingă ceva alcătuit numai din gheare, dinți, țepușe și armură. În final, după ce Svartalf a fost învins, demonul a luat-o pe Val în iad. A fost necesară o masă de transfer echivalentă, cu forma ei. Am dreptate?
Cuțit Sclipitor încuviință.
— Cred că da.
— Ce te gândești să faceți?
— Sincer, în acest moment putem întreprinde foarte puțin sau chiar nimic. Nici măcar nu bănuim care ar fi motivul răpirii.
— Vi s-a povestit despre cele întâmplate azi-noapte. Ne-am făcut dușmani importanți. Înclin să-i cred pe cuvânt pe ioanini când spun că adepții lor dețin cunoștințe secrete. Ezoterismul a fost asociat dintotdeauna mai mult cu iadul decât cu raiul. Aș spune că de la catedrala lor trebuie începute investigațiile.
Sub masca lui de vopsea, Cuțit Sclipitor părea nefericit.