— Doamnă Matuchek, ți-am mai explicat și înainte, când te-am întrebat prima dată cine ar putea fi vinovatul, că o asemenea acuzație e prea gravă pentru a fi formulată fără dovezi serioase. Situația generală se află într-un echilibru foarte delicat. Cine își dă seama de asta mai bine decât dumneata? Nu ne mai putem permite alte tulburări. De altfel, ca să revenim la subiect, invazia care a avut loc aici ar putea fi începutul unor evenimente mult mai grave, mult mai serioase decât o răpire.
M-am foit.
— Nimic nu poate fi mai grav, am îngăimat eu.
Ofițerul mă ignoră, simțind că, pentru moment, Ginny era mult mai importantă.
— Cunoștințele noastre despre universul infernului sunt egale cu zero. O să mă abat puțin de la regulamente deoarece bănuiesc că deja ți-ai dat seama de adevăr, pe baza acelor informații clasificate ca secrete; câțiva magicieni civili au fost acolo. Armata a făcut unele încercări să-i sondeze, fără mai mult succes decât a repurtat Institutul „Faustus” acum treizeci de ani. Oamenii au revenit în stare de șoc psihic acut, după ce au stat doar câteva minute, și n-au fost în stare să povestească ce li s-a întâmplat. Instrumentele au înregistrat niște date lipsite de sens.
— Doar dacă nu se adoptă ipoteza lui Nickelson, spuse ea.
— Care cum sună?
— În acel cosmos, spațiu-timpul nu este euclidian, ci în antiteză cu al nostru, iar geometria se schimbă de la un loc la altul.
Tonul ei era nepăsător.
— Ei bine, da, mi s-a spus că cercetătorii de la armată au decis… Se opri, văzând triumful din ochii ei. Drace! Ce capcană frumoasă mi-ai întins! Apoi adăugă, cu răceală: Okay. Înțelegi de ce nu îndrăznim să bâjbâim la întâmplare, când în afacerea asta sunt implicate forțe pe care nu le putem evalua și motive pe care abia dacă le bănuim. Consecințele ar fi dezastruoase. Îi voi raporta despre asta chiar directorului; iar el, sunt sigur, îi va raporta președintelui care, de asemenea sunt sigur, ne va pune în alertă, dar nu ne va ordona să acționăm până când nu va afla mai multe.
— Și eu cu Steve ce facem?
— Ca și noi — așteptați. Amintiți-vă că s-ar putea să fiți contactați.
— Mă îndoiesc. Ce răscumpărare ar putea dori un demon?
— Stăpânul demonului…
— V-am spus să-i verificați pe ioanini.
— Așa o să facem. Vom verifica totul, cu sau fără temei. Dar o să dureze.
— Iar în vremea asta, Valeria este în infern.
— Dacă doriți un preot… Avem clerici de toate credințele, verificați, care deservesc personalul nostru. Aș putea să aduc unul aici.
Ginny clătină din cap.
— Nu, mulțumim. Cereți-le să se roage pentru ea. Asta n-are de ce să-i strice. Totuși, mă îndoiesc și că ar putea s-o ajute prea mult. Cu siguranță, nici unul dintre ei nu ne poate ajuta nici pe noi doi. Tot ce dorim e să ni se dea o șansă să mergem după fiica noastră.
Inima îmi tresări. Amorțeala îmi dispăru. M-am ridicat.
Cuțit Sclipitor se încordă.
— Nu pot îngădui așa ceva. Desigur, în trecut, amândoi ați realizat lucruri remarcabile, dar acum riscurile sunt prea mari pentru niște amatori. Urâți-mă cât doriți. Întâmplarea m-a afectat și pe mine, dacă asta vă consolează cât de cât. Dar nu vă pot lăsa să puneți în pericol nici persoanele dumneavoastră, nici binele public. Veți sta aici. Sub pază.
— Ia ascultă…
Aproape am sărit la el. Ginny mă opri.
— Abține-te, Steve, spuse ea scurt. Scutește-ne de alte necazuri. Uite ce-o să facem noi doi: dacă nu-i incomodăm pe specialiști, o să mâncăm ceva, o să luăm o poțiune somniferă și o să ne retragem până când vom fi în stare să gândim iarăși calm.
Cuțit Sclipitor zâmbi.
— Mulțumesc. Eram sigur că vei fi rezonabilă. O să-i grăbesc pe cei din bucătărie, ca să puteți mânca mai repede.
Am închis ușa după el. Clocoteam de furie.
— Ce dracu’ a fost farsa asta? m-am dezlănțuit. Dacă-și închipuie că vom sta cu brațele încrucișate și vom aștepta până când o bandă de birocrați…
— Ho! mă domoli Ginny; apoi îmi șopti la ureche: Să creadă el că prăpăditul de paznic va fi un obstacol pentru noi.
— Ha-ha!
Pentru prima dată am râs. Nu suna vesel sau muzical, totuși era un hohot de râs.
XXIV
Nu ne aflam chiar în arest la domiciliu. Tânărul bine crescut care rămăsese cu noi trebuia să ne asigure protecția și să ne acorde ajutorul necesar. Totuși ne spuse foarte clar că, dacă încercăm să părăsim casa ori să comunicăm cu cineva, el, cu părere de rău, va găsi de îndată motive să ne rețină și să ne ancheteze pentru inducerea în eroare a Comisiei pentru Comerțul Interstatal.
Era și un foarte bun vrăjitor. Un agent FBI trebuie să aibă o diplomă, fie în magie neagră, fie în contabilitate; iar șeful lui vroia să fie sigur că nu vom încerca un gest disperat. Dar la cină, Ginny îl vrăji și obținu de la el informațiile de care aveam nevoie. N-o să înțeleg niciodată cum a reușit asta. Nu vreau să spun că l-a vrăjit în sensul tehnic al termenului. Farmecul la care a recurs de astă dată a fost unul împotriva căruia singura apărare a unui bărbat ar fi să aibă glandele defectuoase. Ceea ce mi se pare și acum incredibil este faptul că a putut să stea de vorbă cu el, să zâmbească, să arunce vorbe de duh, dincolo de o uriașă tristețe feminină controlată, să-și fluture pleoapele și să-l împingă pe polițist să ne relateze anchetele lui anterioare… În timp ce fiecare colțișor al casei urla că Valeria dispăruse.
Ne retraserăm devreme în dormitor, sub pretextul oboselii. De fapt, eram cât se poate de odihniți și încordați la maximum.
— E foarte bun la taumaturgie, murmură draga mea în întunericul dormitorului, dar îi lipsește antrenamentul la ghicit. O simulare bine regizată reușește să-l păcălească. Ia pelerina.
Mi-am dat seama care-i erau intențiile. După ultimele ore, în care mă simțisem legat de mâini și de picioare, mă cuprinse o bucurie rece.
M-am dezbrăcat repede de hainele obișnuite, mi-am pus costumul supraelastic iar peste el din nou hainele obișnuite. Când m-am întins după tarnkappe — nefolosită de atâția ani și pe care o consideram mai mult un suvenir de război — Ginny veni și se lipi de mine.
— Scumpule, fii atent.
Vocea îi tremura, iar pe buzele ei am simțit gust de sare.
Dânsa trebuia să rămână, să îndepărteze posibilele bănuieli și să recepționeze cererea de răscumpărare care ar fi putut apărea. Avea cel mai greu rol.
M-am înfășurat în mantie. Gluga mirosea puțin a mucegai, iar în locurile de unde se înfruptaseră moliile rămăseseră pete de vizibilitate. Dar ce naiba, o foloseam doar ca să evadez și, mai târziu (speram), ca să mă reîntorc. În zilele noastre se iau prea multe măsuri contra spionilor, pentru ca o tarnkappe să mai fie cu adevărat eficientă. Aceste măsuri merg de la detectări în infraroșu până la sprayurile cu vopsea declanșate de un pas greșit. Fără îndoială că prietenul nostru de la FBI instalase instrumente care să-l alerteze dacă un câmp de invizibilitate se mișca prin apropiere.
Ginny intră în transă, rostind sotto voce incantațiile. În timpul zilei, adusese în dormitor toate cele de trebuință, sub pretextul că dorea să creeze o cât mai mare protecție împotriva influențelor ostile. Reușise să facă asta cu încuviințarea respectuoasă a celui de la FBI. Cât timp era valabilă vraja, deveneam aproape imposibil de detectat numai prin metode paranormale.