— Pot să-ți arăt textul, spuse Marmiadon. Poți să-l citești singur. Nu se află printre capitolele interzise.
— Okay, am aprobat.
Aprinse lumânarea și deschise cartea. Mai văzusem Biblii ioanine, dar niciodată nu mă învrednicisem să citesc una până la capăt. Înlocuiseră Vechiul Testament cu ceva pe care chiar un om de treabă ca mine îl considera o blasfemie, și după multe dintre capitolele standard ale celui Nou, adăugaseră o mulțime de apocrife, plus alte chestii a căror origine nu putuse fi identificată de savanți reputați.
Degetul tremurător al lui Marmiadon atinse un pasaj din ultima categorie de texte. Mi-am încordat privirile, încercând să deslușesc scrisul mărunt. Variantei în greacă îi era alăturată o traducere în engleză, care în același timp încerca să dea sens unui sir de cuvinte pe care le auzisem cântate în cor.
Sfânt, sfânt, sfânt. În numele celor șapte trăsnete. O, Mabon al dreptății, mult preamăritule, înger al Duhului, carele veghezi asupra celor năpăstuiți de mânie și asupra tainei neîndurătorului infern, vino în ajutorul meu, aruncă părerea de rău peste cei ce rău mi-au făcut, ca să afle ei remușcarea si să nu le mai tulbure pe slugile adevărului celui ascuns și ale Împărăției ce va să vină. Prin aste cuvinte fii tu chemat, Heliphomar Mabon Saruth Gefutha Enunnas Sacinos. Amin. Amin. Amin.
Am închis cartea.
— Nu dau doi bani pe soiul ăsta de invocații, am spus tărăgănat.
— Oh, dumneata poți s-o reciți cu glas tare, se repezi Marmiadon. De fapt, orice credincios de rând poate s-o facă fără să primească vreun răspuns. Dar eu sunt clopotar. Un invocator, cum ai spune dumneata. Nu prea mare în grad sau prea talentat; oricum, am dobândit o anumită dibăcie.
— Deci a-șșșa! Cumplita explicație căzuse asupra mea ca un trăsnet. Meseria ta e să chemi și să controlezi demonii.
— Nu demonii. Nu, nu, nu. De cele mai multe ori e vorba de ființe paranormale obișnuite. Și, din când în când, câte un înger nesemnificativ.
— Vrei să zici o făptură care-ți spune că-i înger.
— Dar asta și este!
— Nu contează. Vasăzică, s-a întâmplat. Tu zici că te-ai supărat și că ai rostit acel blestem, o rugă neagră, împotriva noastră. Eu zic însă că, voit sau nu, ai făcut o vrajă. Din moment ce detectoarele n-au înregistrat nimic, trebuie să fie un soi de vrajă necunoscută științei. O chemare adresată cuiva din afara acestui univers. Ei bine, se pare că voi, ioaninii, ați descoperit calea către o altă lume. Majoritatea dintre voi crede că acea lume este Paradisul. Eu am convingerea că sunteți trași pe sfoară: de fapt este infernul.
— Nu, gemu el.
— Nu uita, am toate motivele s-o cred. Acolo a fost dus copilul meu.
— Nu se poate!
— Demonul a răspuns chemării tale. S-a întâmplat că, dintre toți angajații aflați acolo, numai eu și soția mea aveam locuința expusă acțiunii lui în acea noapte. Deci răzbunarea a acționat asupra noastră.
Marmiadon își îndreptă umerii firavi.
— Domnule, nu neg că fetița dumitale lipsește. Dar dacă a fost luată… ca un rezultat neintenționat al acțiunii mele… ei bine, nu ai de ce te teme.
— Când ea e în infern? Chiar presupunând că reușesc s-o aduc îndată înapoi, ce i s-a întâmplat ei în acel loc?
— Nu, serios, nu fi speriat. Marmiadon îndrăzni să-mi mângâie mâna încleștată pe mânerul cuțitului. Dacă se află în iad, operațiile de salvare vor implica faze temporale. Înțelegi ce vreau să spun? Eu nu mă prea pricep la asemenea probleme, dar adepții noștri, da, iar o parte din descoperirile lor li se comunică și inițiaților, începând cu cei de gradul patru. Aspectele matematice sunt mai presus de înțelegerea mea. Dar, din câte-mi amintesc, universul infernului are o geometrie a spațiu-timpului complexă și deosebită. Va fi ușor s-o recuperezi pe fiica dumitale din exact momentul în care a intrat acolo, ca și din oricare alt moment.
Arma îmi căzu din mână. Capul îmi bubuia îngrozitor.
— Să fie adevărat?
— Da. Ți-am spus mai mult decât îmi este îngăduit din punct de vedere canonic…
Mi-am acoperit fața. Lacrimile îmi curgeau printre degete.
— … dar vreau să te ajut, domnule Matuchek. Mă căiesc pentru furia mea.
Ridicându-mi privirile, am văzut că plângea și el.
Abia după un timp am fost în stare să ne întoarcem la ale noastre.
— Bineînțeles, nu trebuie să te induc în eroare, declară el. Când am spus că vei putea să intri în iad în indiferent ce moment al timpului, n-am înțeles prin asta că va fi ușor. Într-adevăr, e un lucru neînchipuit de dificil pentru oricine, cu excepția înalților noștri adepți. Nu există în zilele noastre geometri înzestrați cu geniul necesar ca să-și găsească singuri drumul prin acele dimensiuni. Totuși, din fericire, acum nu e vorba de așa ceva. Am vrut să te îmbărbătez îndeajuns încât să înțelegi care e adevărata noastră problemă. Se prea poate ca fiica dumitale să fi fost răpită ca urmare a blestemului meu. Asta ar explica de ce superiorii mei sunt atât de nemulțumiți de mine. Dar dacă așa stau lucrurile, atunci ea este în grija îngerilor.
— Dovedește-o, l-am provocat.
— Pot să încerc. Iarăși încalc regulile, mai cu seamă acum, când mă aflu în penitență, iar pe de altă parte dumneata ești un necredincios. Totuși, pot să încerc să chem un înger. Îmi zâmbi timid. Cine știe? Dacă te căiești, fiica ți-ar putea fi returnată imediat. Un om cu talentele și energia dumitale ar fi un convertit minunat. Fără îndoială că, de la bun început, Dumnezeu a urmărit tocmai acest scop.
Nu-mi plăcea ideea unei Chemări. De fapt, eram înspăimântat de ea. Marmiadon n-avea decât să creadă că arătarea care ar apărea venea din rai — eu însă nu. Dar eram pregătit ca în această călătorie să fac față unor lucruri mult mai rele decât diavolii.
— Încearcă.
Deschise Biblia la un alt pasaj, pe care nu l-am recunoscut. Îngenunchind, începu să cânte; o alternare de tonuri înalte și joase, care mă călca pe nervi.
Prin tunel trecu un curent de aer. Luminile nu se stinseră, dar peste ochi mi se așeză o ceață, care se-ndesea cu fiecare secundă, ca și cum aș fi murit, până când am rămas singur într-un întuneric șuierător. Iar noaptea era infinită și eternă; frica mă părăsi, dar în locul ei apăru acea deznădejde absolută de care mi-am amintit imediat. Totuși, niciodată nu mai cunoscusem o asemenea suferință — nici în cele trei ocazii precedente, nici când Valeria fusese răpită, nici când murise mama — pentru că acum ajunsesem cu adevărat la stingerea ultimei speranțe și la zădărnicia absolută a tuturor lucrurilor; dragostea, bucuria, onoarea erau mai puțin decât scrum, nu existaseră niciodată, iar eu eram pustiu precum unica existență dintr-o creație pustie.
Departe, foarte departe, se aprinse o lumină. Venea către mine; o scânteie, o stea, un soare. M-am uitat la masca imensă a unui chip, la ochii lipsiți de viață; iar un glas măsurat reverberă în mine:
„Ora a sosit. In ciuda afreetului, a salamandrei, a incubusului și a muritorului, destinul tău a supraviețuit, Steven. Nu astea au fost voința sau planul meu. Am prevăzut că te vei număra printre cei mai pătimași adversari ai mei în acest ciclu al lumii și că pericolul pe care îl reprezinți ar putea nărui cea mai nouă mare încercare a mea. Dar nu știam ce te va face să te opui lucrării mele — chemarea idioată a unui prost sau supunerea oarbă a altuia. Acum vei căuta să asaltezi propria mea lume. Teme-te, Steven. S-ar putea să nu te ating eu însumi, dar am agenți mult mai puternici decât cei pe care i-am trimis până acum. Dacă o să mi te mai împotrivești, te vei îndrepta spre propria pieire. Întoarce-te acasă; acceptă-ți cu umilință pierderea, cum i se potrivește unui fiu al lui Adam; procreează alți copii, nu te mai amesteca în treburi publice, vezi-ți de ale tale. Atunci vei avea bucurii, bogății și succese din abundență, și zilele tale pe pământ vor fi nenumărate. Dar asta numai dacă faci pace cu mine. Dacă nu, vei fi doborât, și la fel se va întâmpla și cu cei la care ții. Teme-te de mine.”