— Concluzia, spuse Barney, este că, chiar dacă guvernul are resurse, nu este probabil să le folosească deocamdată; și cine știe dacă le va folosi vreodată. Dar începând de azi, noi, echipa aceasta, avem dreptul și datoria să acționăm cum credem de cuviință. Știi, doctore, n-am făcut de fapt nimic ilegal. Steve nu se afla în stare de arest. Era liber să iasă și să intre în casa lui; Chiar dacă avea chef să iasă pe geam și îmbrăcat în tarnkappe, nu trebuia să dea socoteală nimănui. Eu eram liber să-i împrumut mătura. Catedrala este deschisă publicului. Dacă Steve s-a mai dus și în alte zone ale clădirii, căutând pe cineva care ar fi putut să aibă informații folositoare, în cel mai rău caz a comis o contravenție. Ierarhia, dacă dorește, n-are decât să-l dea în judecată pentru stricăciuni. Iar el poate să pretindă că a fost atacat, nu uitați asta. Nimănui nu îi este îngăduit privilegiul de a folosi arme mortale doar ca să-și apere intimitatea, iar el a fost ciomăgit și împușcat. În consecință, nu s-a comis nici un delict, și nici unul dintre noi nu este complice. Deci, neavând de gând să facem vreo fărădelege, nici unul dintre noi nu ia parte la o conspirație. A, da, firește că în curând președintele va invoca Legea apărării naționale și tot ce-i mai vine la îndemână. Atunci vom da de belea dacă ne vom comporta ca acum. Dar, până una-alta, nu ni s-a impus nici o restricție legală; iar Constituția interzice măsurile postfacto.
— Mda…
Ashman căzu pe gânduri.
— Cât despre tăinuirea unor informații esențiale, continuă Barney, nu-ți face griji, n-avem de gând să ajungem la așa ceva. Noi doar analizăm ceea ce ni s-a spus, fiind cetățeni responsabili, care nu doresc să formuleze acuzații nefondate. Dar ne vom îngriji ca tot ce este adevărat să ajungă în mâini potrivite.
Vocea lui Ashman se făcu din nou auzită:
— Trebuie să acționăm chiar așa de repede? Dacă fetița poate fi luată de acolo în aceeași secundă în care a sosit… mă întreb… dacă n-ar fi mai bine și pentru ea să lăsăm guvernul să lucreze în beneficiul ei, chiar dacă într-un ritm mai lent și mai prudent, decât s-o facem noi, nepregătiți și neechipați corespunzător, cum suntem.
Chipul prelung al amiralului Charles se întunecă.
— Sincer să fiu, spuse el, eu nu mă aștept ca Administrația actuală să acționeze dacă nu se mai întâmplă și alte incidente. A lăsat țări ostile să-i jefuiască, să-i întemnițeze sau să-i ucidă pe cetățenii americani — unii dintre ei fiind militari — fără să încerce nimic altceva decât un simplu protest. Ce vă imaginați că ar spune cei din Foggy Bottom (numele regiunii mlăștinoase din Washington D.C. unde sunt amplasate Departamentul de Stat și alte clădiri federale; dar și o aluzie la negura în care sunt învăluite unele decizii și opinii politice) dacă li s-ar propune să atace iadul doar pentru a salva o fetiță? îmi pare rău, doamnă Matuchek, dar așa stau lucrurile.
— Poate că așa este, interveni Falkenberg — în grabă, fiindcă expresia de pe fața lui Ginny devenise înfricoșătoare. După cum am înțeles eu situația, ăă, inamicii sunt acum puțin dezorientați. Domnul Matuchek i-a luat prin surprindere. Este evident că, ăă, Necuratul nu a vrut să le dea un ajutor direct, nici sfaturi sau informații. Sau consideră că nu ar fi de dorit s-o facă, deoarece ar putea provoca intervenția raiului. Aă, magii ioanini pot să facă lucruri extraordinare, fără îndoială. Dar nu sunt nici atotștiutori, nici atotputernici. Nu pot ști cu certitudine ce am aflat noi sau ce vom încerca să facem. Dar dați-le timp, în acest univers, și își vor recăpăta, ăă, echilibrul, își vor consolida pozițiile și poate că vor contraataca.
Ginny rosti, de după masca de Meduză:
— Indiferent de concluzia la care veți ajunge dumneavoastră, eu și Steve nu vom sta în expectativă.
— Drace, nu! am explodat eu.
Svartalf își lipi urechile de cap, mârâi cu dinții întrezărindu-i-se albi printre mustăți, și toată blana de pe el se zbârli.
— Vedeți? se adresă Barney grupului. Eu îi cunosc pe oamenii ăștia. Puteți să-i opriți doar dacă-i întemnițați pe viață; dar nu sunt convins că există vreo închisoare să-i oprească. Ar trebui să-i ucidem. Ori facem asta, ori îi ajutăm atât cât putem!
În jurul mesei se dezlănțui larmă, mâinile începură să se agite. Janice Wenzel strigă, dominându-i pe ceilalți:
— Și eu am copii, Virginia!
Toate privirile se îndreptară spre Ashman. Acesta roși și spuse:
— Nu încerc să vă îmbrobodesc. Nu uitați că toată situația asta m-a luat pe neașteptate. Era firesc să ridic obiecțiunile care îmi veneau în minte. Și nu cred că dacă-i încurajăm pe părinții Valeriei să se sinucidă asta o va ajuta prea mult pe fetiță.
— Ce vrei să spui? întrebă Barney.
— Oare am înțeles eu greșit? Aveți de gând, cu adevărat, să-i trimiteți pe Steven și Virginia — pacienții mei — în universul infernului?
La chestia asta am simțit că mă ia cu frig. Arsesem de nerăbdare să intru în acțiune; dar acum parcă aș fi făcut o săritură și aș fi aterizat pe marginea prăpastiei. Inima îmi bătea nebunește. Am privit-o pe Ginny. Ea încuviință.
Întregul grup înregistră diferite grade de consternare. Abia dacă am mai sesizat tărăboiul ce se stârnise și încercările lui Barney de a-l domoli. În cele din urmă, coborî o tăcere apăsătoare.
— Trebuie să-mi cer scuze în fața acestui comitet, spuse Barney. Tonul lui era adânc și stăpânit, ca sunetul clopotului de vecernie. Problema pe care am încredințat-o celor mai mulți dintre voi a fost să culegeți și să coroborați informațiile disponibile despre infern, având în minte o operațiune de salvare. V-ați descurcat magnific. Când vi s-au comunicat descoperirile lui Steve, le-ați folosit, obținând un progres conceptual care ne-ar putea furniza metoda dorită. Dar ați fost prea ocupați ca să vă mai gândiți la consecințele însărcinării primite sau ca să vă imaginați că aceasta era mai mult decât un studiu îndelungat și probabil ipotetic, menit să ne creeze posibilități împotriva unor viitoare necazuri de acest gen. În același timp, cei cu care am discutat aspectele politice și religioase nu știau cât de aproape suntem de a ne întâlni cu ele în realitate. Nu am avut alternative. Dar între timp doamna Matuchek mi-a solicitat o întrevedere pe ascuns. I-am înfățișat situația, am discutat-o pe îndelete și am pus la cale un plan de acțiune. Se înclină spre Ashman: Felicitări pentru perspicacitatea dumneavoastră, doctore.
Ea știuse ce ne rămâne de făcut, m-am gândit cu o ultimă fărâmă de luciditate, și, deși nimeni nu i-o ceruse până în acea clipă — nici chiar eu — își alesese deja calea. O parte din mine se întrebă dacă și alți soți mai aveau parte de asemenea surprize.
Ridică mâna.
— Problema se prezintă astfel, rosti cu fermitatea militărească pe care i-o știam de când o cunoscusem. Un grup mic, alcătuit din experți, are șanse de reușită. Un grup mare, de profani, nu are nici una. Fără îndoială, ar păți-o mai rău decât Armata sau echipa de la „Faustus”, deoarece aceia s-au retras repede.
— Moartea, nebunia sau întemnițarea în infern, cu tot ceea ce presupune asta… murmură Ashman. Crezi că Steven te va însoți?
— Îl cunosc prea bine ca să încerc să-l opresc, răspunse ea. Asta mă făcu să-mi recapăt întrucâtva stăpânirea de sine. Îmi dădeam seama că devenisem ținta unor priviri admirative. Dar mă străduiam s-o ascult pe ea.
— El, eu și Svartalf suntem cea mai bună echipă pe care ați putea s-o găsiți. Dacă cineva are vreo șansă să ducă treaba la bun sfârșit, atunci noi suntem aceia. Voi, ceilalți, puteți să dați o mână de ajutor la pregătiri și la recuperarea noastră. Dacă nu reușim să ne întoarcem, veți fi păstrătorii a ceea ce s-a aflat deja. Deoarece asta-i o chestiune care privește pe toată lumea. Și recunosc… că are o importanță cu mult mai mare decât fiica noastră. E și principalul motiv ca să ne ajutați. Să vă asigurați că lumea pe care o vor moșteni copiii și nepoții voștri va merita să existe.