Andrei se opri și îl prinse pe Izea de braț. Izea deschise numaidecât ochii și întrebă speriat:
— Ce-i? Ce s-a întâmplat?
— Taci, rosti Andrei printre dinți.
Se întâmpla ceva în față. Ceva se mișca — nu se învârtejea, nu se așternea chiar deasupra pietrei, ci se deplasa prin toate acestea. Le venea în întâmpinare.
— Oameni, spuse Izea entuziasmat. Auzi, Andrei, oameni!
— Taci, dobitocule! rosti Andrei în șoaptă.
Își dăduse și el seama că erau oameni. Sau un om… Nu, parcă erau doi. Stăteau în picioare. Probabil că îi observaseră și ei… Din nou nu se mai vedea nimic din pricina prafului blestemat.
— Ei, vezi? zise Izea într-o șoaptă triumfătoare. Și tu te văicăreai întruna — o să murim, o să murim…
Andrei se eliberă cu grijă de chingi și se dădu înapoi spre teleguța lui, fără să-și ia ochii de la umbrele confuze din față. Drace, totuși câți or fi? Și ce distanță o fi până la ei de aici? Vreo sută de metri? Ori mai puțin?… Pe pipăite, găsi automatul, îi trase piedica și-i spuse lui Izea:
— Apropie teleguțele, și adăpostește-te după ele. În caz de ceva, mă acoperi…
Îi înmână lui Izea automatul și, fără să se întoarcă, pomi agale înainte, cu mâna pe tocul revolverului. Se vedea îngrozitor. O să mă împuște, gândi el despre Izea. Drept în ceafa…
Acum putea să distingă că unul dintre aceia îi venea în întâmpinare — o siluetă lungă, confuză, în praful care se învârtejea. Are armă sau nu? Ei poftim, iată și Antiorașul. Cine ar fi putut crede? Uf, nu-mi place deloc cum ține mâna!… Andrei desfăcu grijuliu tocul pistolului și puse mâna pe patul striat. Degetul mare se așeză singur pe piedica de siguranță. Nu-i nimic, totul se va aranja. Trebuie să se aranjeze. Important e să nu faci mișcări bruște…
Vru să tragă pistolul din toc. Pistolul se agăță de ceva. Îl cuprinse spaima. Trase mai tare, apoi și mai tare, pe urmă din toate puterile. Văzu clar mișcarea bruscă a celui care îi venea în întâmpinare (înalt, zdrențăros, sleit de puteri, cu fața acoperită până la ochi de o barbă murdară)… E stupid, își zise el, apăsând pe trăgaci. E stupid, își zise el, apăsând pe trăgaci. O împușcătură, flacăra împușcăturii din partea opusă și, pare-se, strigătul lui Izea… Și o lovitură în piept, din pricina căreia, dintr-o dată, se stinse soarele…
— Iată, Andrei, rosti cu oarecare solemnitate vocea Mentorului. Ai parcurs întâiul cerc.
Becul, sub abajurul de sticlă verde, era aprins și pe masă, în cercul de lumină, numărul proaspăt al ziarului Leningradskaia pravda, cu un amplu articol de fond sub titluclass="underline" Dragostea leningrădenilor pentru tovarășul Stalin este fară margini. Pe etajera din spate vuia și bolborosea aparatul de radio. La bucătărie, mama zăngănea cu vasele și discuta cu vecina. Mirosea a pește prăjit. Afară, în curtea interioară, țipau și făceau larmă copiii, se jucau de-a v-ați ascunselea. Prin oberlihtul deschis intra un aer umed, răcoros. Cu un minut în urmă, totul era absolut altfel decât acum — mult mai obișnuit. Era fără viitor. Mai exact — separat de viitor. Andrei netezi fără să vrea ziarul și rosti…
— Întâiul? De ce întâiul?
— Pentru că mai sunt multe înainte, rosti vocea Mentorului.
Atunci, Andrei, încercând să nu se uite spre locul de unde răsunase vocea, se ridică și se sprijini cu umărul de dulapul de lângă fereastră. Puțul negru al curții interioare, luminat slab de dreptunghiurile galbene ale ferestrelor, era sub el și deasupra lui, iar undeva sus, departe, pe cerul definitiv întunecat, ardea Vega. Îi era absolut imposibil să părăsească din nou toate acestea, și absolut — cu mult mai — imposibil să rămână printre toate acestea. Acum.
După tot ce a fost.
— Izea! Izea! răsună o voce stridentă de femeie în curtea interioară. Izea, hai la masă! Copii, nu l-ați văzut pe Izea?
Iar jos, glasurile copiilor care începură să strige:
— Izka! Katzman! Du-te, te cheamă mama ta!…
Încordându-se din toate puterile, Andrei își lipi fruntea de geam, privind în întuneric. Dar nu văzu decât niște umbre nedeslușite care se mișcau de colo-colo pe fundalul umed și negru al curții interioare, printre stivele de lemne înghesuite una într-alta.
1970–1972, 1975, 1987