După ce spălă toate vasele (salopeta și lenjeria murdară dispăruseră sub stratul de resturi de mâncare putrezite), puse mâna pe mătură. Lucra cu osârdie și entuziasm, de parcă spăla murdăria de pe propriul corp. Însă nu-i ajunseră pentru toate cele cinci camere. Se mărgini la bucătărie, sufragerie și dormitor. În celelalte aruncă doar o privire nedumerită — nu se putea obișnui și nu era în stare să înțeleagă de ce un singur om are atâtea camere, ba încă hidos de murdare și infecte. Închise ușile bine și le baricadă cu scaune.
Acum ar trebui să tragă o fugă la prăvălie, să cumpere ceva pentru diseară. Va veni Davîdov, ba poate și din gașca obișnuită se va rătăci vreunul. Hotărî însă la început să facă o baie. Apa se răcise aproape de tot și cu toate acestea era splendid! Pe urmă așternu pe pat cearșafuri curate. Și când văzu pe patul său lenjeria curată, fețele de pernă care fâșâiau apretate, când simți mirosul de prospețime pe care îl emanau, dori brusc din toată ființa să-și culce corpul curat în această curățenie uitată, și se prăvăli cu toată greutatea, încât arcurile proaste zbârnâiră tânguitor, iar lemnul vechi și lustruit pârâi din toate încheieturile. Da, era extraordinar. Totul foșnea, totul era răcoros și înmiresmat, și la dreapta, în limitele accesibilității, descoperi pachetul de țigări și chibriturile, iar la stânga, în aceleași limite — policioara cu romanele polițiste preferate. Îl deranja puțin faptul că nu se afla și o scrumieră în limitele accesibilității și că uitase să șteargă praful de pe policioară, dar acestea erau fleacuri. Alese Zece negri mititei de Agatha Christie, își aprinse o țigară și începu să citească.
Când se trezi era încă lumină. Trase cu urechea. În apartament și în toată clădirea domnea liniștea, doar apa, care picura abundent din robinetele defecte, crea o ciudată broderie sonoră. În afară de aceasta, în jur totul sclipea de curățenie, ceea ce, de asemenea, constituia o ciudățenie și crea o senzație nespus de plăcută. Apoi cineva bătu la ușă. Și îl visă pe Davîdov, puternic, bronzat, mirosind a sudoare și a băutură, cum stă pe platforma din fața ușii, ținând caii de căpăstru, cu sticla de basamac pregătită. Se auziră din nou ciocănituri, și el se trezi de-a binelea.
— Vin! strigă el, sări din pat și începu să alerge prin dormitor, căutându-și chiloții. Îi căzură sub mână niște pantaloni vărgați de pijama, uitați de vechii locatari, și îi trase grăbit pe el. Elasticul era slăbit și fu nevoit să țină pantalonii cu mâna.
Împotriva așteptărilor, în spatele ușii de la intrare nu se auzeau înjurăturile blajine, nu nechezau caii și nu gâlgâia băutura. Zâmbind, Andrei deschise ușa, scoase un strigăt și făcu un pas înapoi, apucând afurisitul elastic și cu cealaltă mână. În fața lui se afla Selma Nagel, noua locatară de la apartamentul optsprezece.
— Aveți o țigară? întrebă ea fără să zâmbească.
— Da… Poftim… intrați… mormăi Andrei, dându-se înapoi.
Ea se strecură pe lângă el, lăsând în urmă o dâră de parfum necunoscut. Apoi intră în sufragerie, iar el închise ușa, strânse elasticul pantalonilor și cu strigătuclass="underline" „Așteptați o clipă, vin îndată!” intră val-vârtej în dormitor. Vai-vai-vai, își zise el. Vai-vai-vai, cum am putut să ies așa… De altfel, în realitate nu era deloc rușinat, era chiar bucuros că fusese găsit așa de curat, spălat, spătos, cu pielea netedă, cu bicepși și tricepși splendid dezvoltați — îi părea și rău să se îmbrace. Cu toate acestea, trebuia negreșit să se îmbrace, căută în geamantan, scoase de acolo niște pantaloni de gimnastică și îi trase pe el, apoi îmbrăcă o bluză albastră de sport proaspăt spălată, cu literele LU cusute pe spate și în față. Cu această înfățișare își făcu apariția înaintea drăguței Selma Nagel — pieptul bombat, umerii trași înapoi, mersul legănat, în mâna întinsă — pachetul de țigări.
Drăguța Selma Nagel luă indiferentă o țigară și o aprinse cu bricheta. Nici nu se uita la Andrei, iar figura ei nu exprima decât lehamite. De fapt, la lumina zilei nu mai părea chiar așa de drăguță. Fața ei avea mai degrabă trăsături neregulate și era chiar vulgară, nasul cârn, pomeții prea lați, iar gura mare — rujată prea intens. Picioarele însă, considerabil dezgolite, erau mai presus de orice laudă. Restul, din păcate, nu putea fi văzut — dracu’ știe cine a învățat-o să poarte veșminte atât de largi. Pulover. Și ce mai zgardă! Cum au câinii Terranova.
Ea ședea într-un fotoliu adânc cu splendidul picior drept așezat peste splendidul picior stâng și se uita de jur-împrejur, indiferentă, ținând țigareta soldățește cu jarul în palmă.
Degajat, totuși elegant, Andrei se așeză pe marginea mesei, aprinzându-și și el o țigară.
— Pe mine mă cheamă Andrei, zise el.
Ea își îndreptă spre el privirea-i nepăsătoare. Nici ochii nu erau așa cum păruseră ieri noapte. Erau mari, dar nu negri, ci albaștri, un albastru deschis, aproape transparenți.
— Andrei, repetă ea. Polonez?
— Nu, rus. Iar pe dumneata te cheamă Selma Nagel și ești din Suedia.
Ea dădu afirmativ din cap.
— Din Suedia. Deci pe dumneata te-au snopit în bătaie la secția de poliție?
Andrei rămase perplex.
— La care secție? Nu m-a snopit nimeni.
— Auzi, Andrei? De ce mașinuța mea nu funcționează aici? zise ea și puse brusc pe genunchi o cutiuță lăcuită, un pic mai mare ca o cutie de chibrituri. Pe toate gamele doar pocnituri și țiuituri, nici o plăcere.
Andrei luă cu grijă cutiuța și cu uimire se convinse că era un aparat de radio.
— Asta mai zic și eu! mormăi el. Este cu detector?
— De unde să știu eu? — Ea îi luă aparatul, răsună hârâit, pârâit de paraziți și cu urlet de jale. — Nu funcționează și pace. Da’ ce, tu n-ai văzut niciodată așa ceva?
Andrei clătină din cap. Pe urmă spuse:
— De fapt, nici nu trebuie să funcționeze. Aici nu există decât o singură stație de radio și ea transmite direct în rețea.
— Doamne, spuse Selma. Atunci ce se poate face aici? Nici ladă n-aveți?
— Ce ladă?
— TV… Televizor!…
— A-a… Ăsta nu e planificat prea curând.
— Mare plictiseală!…
— Poți să asculți patefonul, îi propuse Andrei jenat. Se simțea tare stingherit. Într-adevăr, ce mai e și asta — nici tu radio, nici tu televiziune, nici tu cinematograf…
— Patefon? Ăsta ce mai e?
— Nu știi ce este un patefon? se miră Andrei. Păi… gramofon. Pui o placă…
— A, pick-up… zise Selma fără pic de interes. Da’ magnetofon nu aveți?
— Asta mai lipsea, spuse Andrei. Ce sunt eu — centru de radioficare?
— Ești cam sălbatic, declară Selma Nagel. Într-un cuvânt — rus. Foarte bine, asculți gramofonul, bei vodcă, pesemne, altceva ce mai faci? Te plimbi cu motocicleta? Sau nici motocicletă n-ai?
Andrei se înfurie.
— Eu n-am venit aici să mă plimb cu motocicleta. Am venit aici să muncesc. Interesant, tu ce ai de gând să faci?
— A venit să muncească… spuse Selma. Mai bine spune-mi de ce te-au cotonogit la poliție?
— Da’ nu m-a cotonogit nimeni! De unde ai scos-o? Și, de fapt, la noi, nimeni nu este bătut la poliție, aici nu-i Suedia. Selma fluieră prelung.
— Hai-hai, zise ea în zeflemea. Înseamnă că mi s-a năzărit mie.