— Un toast!
Nimeni nu-i acordă atenție, doar Otto scutură din cap, ca un cal mușcat de tăuni, și răspunse: „Da! O, da!”
— Am venit aici pentru că am crezut! răsuna tare basul lui nenea Iura, neîngăduind lui Izea, care chicotea întruna, să-i îndepărteze degetul noduros de sub nas. Și am crezut, fiindcă nu mai rămăsese nimic în care să crezi. Iar rusul trebuie să creadă în ceva, ai înțeles, frățioare? Dacă nu mai crezi în nimic, nu-ți mai rămâne altceva decât vodca. Chiar și pentru a iubi o muiere trebuie să crezi. Trebuie să crezi în tine, fără credință, frățioare, te lasă balamalele…
— Așa e, așa e! răspunse Izea. Dacă evreului îi iei credința în Dumnezeu, iar rusului — credința în țarul cel bun, dracu’ știe de ce ar fi în stare…
— Nu… Stai puțin! Evreii sunt altă treabă…
— Important, Otto, este să nu te încordezi, zicea în același timp Kensi, crănțănind cu poftă varză. Oricum, nu există nici un fel de învățământ și, pur și simplu, nici nu poate exista. Gândește-te, la ce folosește învățământul profesional într-un oraș unde fiecare își schimbă una-două profesia.
— O, da! răspunse Otto, devenind lucid pentru o clipă. Același lucru i l-am spus și eu domnului ministru.
— Și ministrul ce-a zis? — Kensi luă paharul cu trăscău și înghiți de câteva ori ca și când ar fi băut ceai.
— Domnul ministru a zis că-i o idee extrem de interesantă și mi-a propus să fac un referat pe tema asta. — Otto se smiorcăi, ochii i se umplură de lacrimi. — În loc de asta, eu m-am dus la Else…
— …Și când tancul a fost la vreo doi metri de mine — bubuia Fritz, vărsând băutura pe picioarele albe ale Selmei, mi-am amintit totul!… N-o să crezi, fräulein, că toți anii pe care-i trăisem mi s-au perindat pe dinaintea ochilor. Dar eu sunt soldat! Cu numele führerului…
— Da’ führerul vostru nu mai e de mult! îi explica Selma, râzând cu lacrimi. Führerul vostru a fost ars!…
— Fräulein! rosti Fritz, bombându-și amenințător maxilarul. În inima oricărui german adevărat führerul este viu. Führerul va trăi secole! Dumneata ești ariană, fräulein, dumneata mă înțelegi, când tancul r-rus… la trei metri… și, cu numele führerului!
— Ah, m-ai plictisit cu führerul tău! strigă la el Selma. Băieți! Ticăloșilor, ascultați un toast!
— Toast? se dezmetici nenea Iura. Hai! Dă-i drumul, Andriuha!
— Pentru doamnele de față! spuse pe neașteptate Otto, articulând cu greu cuvintele și dându-l la o parte pe Kensi.
— Tacă-ți gura! strigă Andrei. Izea, isprăvește cu rânjeala! Vorbesc serios! Kensi, lua-te-ar dracu’!… Băieți, eu cred că trebuie să bem, am băut deja, dar parcă în treacăt, trebuie însă să bem temeinic, serios, pentru Experimentul nostru, pentru cauza noastră nobilă și în special…
— Pentru tovarășul Stalin, inspiratorul tuturor victoriilor noastre! răcni Izea.
Andrei se încurcă.
— Nu… ascultă… mormăi el. De ce mă întrerupi? Desigur, și pentru Stalin… Drace, m-ai încurcat de tot… Voiam să bem pentru prietenie, prostule!
— Nu-i nimic, nu-i nimic, Andriuha! zise nenea Iura. Toastul este bun, pentru Experiment trebuie să bem și trebuie să bem și pentru prietenie. Flăcăi, ridicați paharele, bem pentru prietenie și să fie numai bine.
— Eu beau pentru Stalin! se încăpățână Selma. Și pentru Mao Țzedun. Hei, Mao Țzedun, auzi? Beau pentru tine! îi strigă ea lui Van.
Van tresări și, zâmbind jalnic, ridică paharul și îl atinse cu buzele.
— Țzedun? întrebă Fritz amenințător. Cine-i ăsta?
Andrei își goli dintr-o răsuflare paharul și, ușor năucit, înfipse furculița în gustare. Acum, toate discuțiile răzbăteau până la el parcă dintr-o altă cameră. Stalin… da, firește. O anume legătură trebuie să existe… Cum de nu mi-a trecut asta prin cap mai înainte? Fenomene de o singură proporție — cosmică. Trebuie să existe o legătură, și o legătură reciprocă… Se pune, să zicem, problema: să alegi între succesul Experimentului și sănătatea tovarășului Stalin… Eu personal, ca un cetățean, ca luptător… E adevărat, Katzman zice că Stalin a murit, însă asta n-are importanță. Să presupunem că trăiește. Și să presupunem că te afli în fața acestei opțiuni: Experimentul sau opera lui Stalin. Nu, fleacuri, nu așa… Să continui opera lui Stalin sub conducere stalinistă ori să continui opera lui Stalin în cu totul alte condiții, neobișnuite, neprevăzute de nici o teorie — astfel se pune problema…
— De unde ai scos-o tu că Mentorii continuă opera lui Stalin? răzbătu până la el vocea lui Izea, și Andrei își dădu seama că de o vreme vorbea cu glas tare.
— Dar ce operă mai pot să realizeze? se miră el. Există doar una singură pe pământ de care merită să te ocupi — construirea comunismului! Asta este opera lui Stalin.
— Ai nota doi la marxism… răspunse Izea. Opera lui Stalin înseamnă construirea comunismului într-o singură țară, lupta consecventă cu imperialismul și lărgirea lagărului socialist la scara întregii lumi. Nu prea văd cum poți să realizezi aceste obiective aici.
— Ce plictisea-ală! scânci Selma. Puneți muzică, vreau să dansez! Andrei însă nu mai vedea și nu mai auzea nimic.
— Ești un dogmatic! strigă el. Talmudist și tipicar! Și, în general, metafizician. În afară de formă, tu nu mai vezi nimic. Nu importă ce formă o să aibă Experimentul. Însă conținutul lui nu poate fi decât unul, și rezultatul final numai unuclass="underline" instaurarea dictaturii proletariatului în alianță cu fermierii muncitori…
— Și cu intelectualitatea muncitoare! adăugă Izea.
— Ce intelectualitate, care naiba intelectualitate?… Intelectualitate… căcat cu moț!…
— Da, este adevărat, zise Izea. Asta din altă epocă.
— În general, intelectualitatea este impotentă! declară Andrei cu înverșunare. O categorie de lachei. Slujește pe cei care sunt la putere.
— Bandă de târâie-brâu! zbieră Fritz. Târâie-brâu și flecari, veșnic izvor de indisciplină și dezordine.
— Întocmai! — Andrei ar fi preferat să-l susțină, de pildă, nenea Iura, dar și sprijinul lui Fritz avea o latură folositoare. — Uite, de pildă, Geiger. În general e dușman de clasă, dar poziția lui coincide total cu a noastră. Rezultă, deci, că din punctul de vedere al oricărei clase intelectualitatea este un rahat. — Scrâșni din dinți. — Îi urăsc… Nu pot să-i sufăr pe acești ochelariști neputincioși, flecari, trântori. N-au pic de forță interioară, nici credință, nici morala…
— Când aud cuvântul „cultură”, pun mâna pe revolver! decretă Fritz cu voce metalică.
— E, nu! zise Andrei. Aici nu ne potrivim. Încetează! Cultura este o mare realizare a poporului eliberat. Aici trebuie în mod dialectic…
Undeva alături răsună patefonul. Otto, beat, poticnindu-se, dansa cu Selma, și ea beată, dar pe Andrei asta nu-l interesa. Începea ce era mai frumos, acel ceva pentru care iubea aceste întâlniri mai mult decât orice pe lume. Disputa.
— Jos cultura! țipă Izea, sărind de pe un scaun liber pe altul ca să ajungă mai aproape de Andrei. Ea n-are nici o legătură cu Experimentul nostru. În ce constă sarcina Experimentului? Asta-i întrebarea! Iată ce vreau să-mi răspunzi tu mie.
— Am spus deja: să creeze modelul societății comuniste!
— De ce dracu’ au nevoie Mentorii de modelul societății comuniste, judecă și tu, cap de bostan!
— Și de ce nu? De ce?
— Eu socotesc totuși, zise nenea Iura, că Mentorii nu sunt oameni veritabili. Ei, cum să vă spun, sunt de altă rasă, zău… ne-au băgat în acvarium… sau într-o grădină zoologică… și urmăresc să vadă ce-o să iasă din asta.