— Sugestia nu-i practică. Din nefericire, oricât de simple sunt cerinţele mele, se pare că doar o mână de planete au capacitatea de a le rezolva — o tristă constatare privind starea prezentă a îndemânării tehnice a omenirii.
— Doar o mână? rânji Tolly Mune. Poate am fixat prea jos preţul serviciilor noastre…
— Doamnă, cu siguranţă că nu veţi fi atât de grobiană ca să profitaţi de francheţea mea naivă!
— Nu. După cum am spus, preţul nostru e ferm.
— Se pare că am ajuns într-un neplăcut şi spinos impas. Dumneavoastră aţi stabilit un preţ. Eu, din nefericire, nu-l pot plăti.
— N-aş fi ghicit. Îmi închipuisem că, dispunând de o asemenea navă, ai destule calorii de ars.
— Mă voi dedica unei cariere lucrative în domeniul ingineriei ecologice, fără îndoială. Din nefericire, n-am început încă s-o practic, iar comerţul meu anterior a suferit, recent, răsturnări financiare neprevăzute. Poate vă interesează reproduceri excelente, din plastic, ale măştilor de orgie cooglishane? Pot fi utilizate ca decoraţii murale ieşite din comun şi stimulative. Se zice că au proprietăţi magice afrodisiace.
— Nu, răspunse Tolly Mune. Ştii ceva, Tuf? Azi e ziua ta norocoasă.
— Mi-e teamă că vă bateţi joc de mine. Chiar dacă sunteţi pe cale să mă informaţi despre executare de lucrări la jumătate de preţ sau despre servicii cu reducerea tarifului la o treime, nu-s în poziţia optimă de a profita de ofertă. Voi fi amarnic şi brutal de cinstit cu dumneavoastră, comandant de port Mune, şi voi recunoaşte că sufăr, în prezent, de o lipsă temporară de fonduri.
— Am o soluţie, zise Tolly Mune.
— Într-adevăr?
— Eşti negustor, Tuf. N-ai nevoie de o navă atât de mare ca Arca. Şi nu ştii nimic despre ingineria ecologică. Această epavă nu-ţi foloseşte la nimic. Dar are o valoare considerabilă de recuperare, zâmbi ea călduros. Am discutat cu cei de jos, de pe S’uthlam. Înaltul Consiliu consideră că ar fi în folosul tău să vinzi ce-ai găsit.
— Grija lor mă emoţionează…
— Îţi vom plăti o primă de salvare generoasă. Treizeci la sută din valoarea estimată a navei.
— Estimarea fiind făcută de dumneavoastră, spuse cu voce lipsită de expresie Haviland Tuf.
— Da, dar asta nu-i totul. Vom oferi un milion de standarzi gheaţă, în plus faţă de prima de salvare, şi-ţi vom dărui o navă nouă. Un Longhaul Nouă, nou-nouţ, cel mai bun cargobot pe care-l fabricăm, cu bucătărie complet automatizată, sector de locuit pentru şase persoane, reţea gravitaţională, două navete, cală pentru mărfuri suficient de încăpătoare pentru a egala capacitatea de transport a celor mai mari nave comerciale avaloniene sau kimdissiene, triplă redundanţă, ultimul calculator din seria Smartalec, activat prin voce, chiar şi armament, dacă vrei. Vei fi cel mai bine echipat negustor independent din întregul sector.
— Departe de mine gândul de a nu aprecia o asemenea generozitate. Doar gândindu-mă la oferta dumneavoastră şi-mi vine să leşin! Deşi fără îndoială că m-aş simţi mult mai bine la bordul frumoasei nave noi pe care mi-o oferiţi, am început a avea un ataşament prostesc, sentimental, faţă de Arcă. Ruinată şi nefolositoare cum e, rămâne ultima navă de germinare existentă a dispărutului Corp de Ingineri Ecologi, o bucată vie a istoriei, un monument al geniului şi cutezanţei lor. Mai poate fi de folos. Cu câtva timp în urmă, în vreme ce parcurgeam drumul meu singuratic prin spaţiul cosmic pentru a ajunge aici, mi-a venit ideea să renunţ la viaţa nesigură de negustor şi să practic, în locul ei, meseria de inginer ecolog. Oricât de ilogică şi, fără îndoială, ignorantă a fost această decizie, a avut un anume farmec. Mi-e teamă că firea mea încăpăţânată constituie un mare viciu. De aceea, comandant de port Mune, trebuie, cu cel mai mare regret, să refuz oferta dumneavoastră. Voi păstra Arca.
Tolly Mune se roti, se răsuci în jos şi se depărtă uşor de tavan, cât să ajungă în dreptul figurii lui Tuf, apoi îndreptă un deget spre el.
— Să te ia dracu’! N-am răbdare să mă târgui pentru fiecare calorie amărâtă! Sunt o femeie ocupată şi n-am energie de risipit cu jocurile voastre negustoreşti! Vei vinde — ştim amândoi asta — aşa că să terminăm. Spune ce preţ vrei.
Îi atinse nasul uşor cu vârful degetului şi repetă:
— Spune — atingere — ce preţ — atingere — vrei — atingere. Haviland Tuf îşi desfăcu harnaşamentul şi sări de pe podea. Era atât de uriaş încât o făcu să se simtă micuţă — pe ea, care fusese considerată gigantă toată viaţa!
— Vă rog să încetaţi atacul asupra persoanei mele! Nu va avea vreun efect pozitiv asupra deciziei pe care-o voi lua. Mă tem că m-aţi înţeles teribil de greşit, comandant de port Mune. Am fost negustor, dar unul slab — poate din cauză că n-am stăpânit niciodată talentul de a mă târgui, pe care mi-l imputaţi în mod eronat. Am declarat în mod concis poziţia mea. Arca nu-i de vânzare.
— Simt o oarecare afecţiune pentru tine, de pe vremea când am fost acolo, sus, zise Josen Rael pe un ton tranşant, folosind o linie protejată. Nimeni nu neagă faptul că dosarul tău, în calitate de comandant de port, este exemplar. Altfel, te-aş destitui chiar acum. L-ai lăsat să se înapoieze pe navă? Cum ai putut? Am crezut că ai mai multă minte!
— Iar eu am crezut că eşti un politician! răspunse Tolly Mune, cu oarecare dispreţ în glas. Josen, gândeşte-te la toate complicaţiile afurisite de care-am fi avut parte dacă puneam paza să-l înhaţe în mijlocul Casei Păianjenului! Tuf nu-i o persoană care să treacă nebăgată în seamă, chiar dacă îşi pune o perucă ridicolă şi încearcă să călătorească incognito. Locul ăsta geme de vandeeni,jazboţi,henry-işti şi tot ce vrei, toţi pândindu-l pe Tuf, supraveghind Arca, aşteptând să vadă ce facem. A fost contactat deja de un negustor vandeen. Au discutat serios în trenul pneumatic.
— Ştiu, ştiu, spuse amărât consilierul. Totuşi, trebuia să faci ceva… să-l fi arestat pe furiş.
— Şi după aceea? Să-l omor şi să-l arunc printr-un sas? Nu fac aşa ceva, Josen. Nici măcar să nu-ţi închipui că aş putea face aşa ceva! Dacă ai de gând să mă obligi, spun totul la ştiri şi vă dărâm pe toţi!
Josen Rael îşi şterse transpiraţia şi zise, apărându-se:
— Nu eşti singura care ai principii! Nu ţi-aş fi sugerat un asemenea lucru. Dar trebuie să punem mâna pe navă, iar dacă Tuf s-a înapoiat pe ea, sarcina noastră devine mai dificilă. Arca are încă o apărare formidabilă. Am făcut simulări şi nu cred că-i în stare să respingă un atac simultan al întregii Flote de Apărare Planetară.
— Ce naiba, a parcat la cinci kai de capătul tubului nouă, Josen! Un amărât de atac al oricui ar distruge portul şi ar dărâma ascensorul peste capetele voastre prăpădite! Nu faceţi pe voi şi lăsaţi-mă să-mi văd de treabă! O să-l conving să vândă. Legal.
— Foarte bine, replică Rael. Îţi mai acord un mic răgaz. Dar te avertizez, Înaltul Consiliu urmăreşte afacerea îndeaproape şi-i nerăbdător. Ai trei zile la dispoziţie. Dacă Tuf nu pune degetul pe chitanţa de vânzare, trimit batalioanele de asalt!
— Nu-ţi face griji, am planul meu.
Camera de comunicaţii a Arcei era lungă şi îngustă, cu pereţii acoperiţi de şiruri de ecrane negre, goale. Haviland Tuf se instalase acolo confortabil, cu pisicile lui. Distrugere, femela furtunoasă, neagră cu alb, i se încolăcise pe genunchi şi dormea, iar Haos, încă pisoi, hoinărea pe umerii lui laţi, frecându-se de gâtul lui şi torcând puternic. Tuf îşi încrucişase mâinile pe burtă, răbdător, în timp ce diferite calculatoare prelucrau întrebarea lui, o revedeau, o transmiteau, o verificau, o transferau şi o înregistrau. Aştepta de ceva timp. Când, în cele din urmă, pavana geometrică de pe ecran dispăru, văzu trăsăturile osoase, tipice unei femei s’uthlameze în vârstă.