— O idee interesantă! Dar, în ciuda vanităţii mele, mă tem că supraestimaţi mult isprăvile fostului şi dispărutului Corp al Inginerilor Ecologi. În orice caz, Arca nu-i de vânzare, după cum v-am informat deja. Pot să-mi permit să vă sugerez o soluţie evidentă pentru dificultăţile dumneavoastră? Dacă se dovedeşte eficientă, mi-ar face plăcere să daţi numele meu unui oraş sau unui asteroid mic.
Tolly Mune râse şi trase o duşcă zdravănă de bere. Avea nevoie.
— Dă-i drumul, Tuf. Spune. Care-i acea soluţie simplă, evidentă?
— O multitudine de termeni îmi vin în minte. Controlul populaţiei e ideea de bază. Poate fi înfăptuit prin limitarea naşterilor, prin mijloace mecanice sau biochimice — abstinenţă sexuală, condiţionare culturală, prohibiţie legală. Mecanismele pot fi diferite, dar rezultatul final să fie acelaşi: s’uthlamezii să se înmulţească cu o rată mai redusă.
— Imposibil! exclamă Tolly Mune.
— Deloc. Alte planete, mult mai mici decât S’uthlam, au realizat acest lucru.
— N-are importanţă, zise Tolly Mune, făcând un gest brusc cu halba, iar berea se împrăştie pe masă, fără ca ea să bage de seamă. N-o să câştigi nici un premiu pentru idei originale, Tuf. Nu-i o idee nouă. Mai mult, avem o facţiune politică, zeroistii, care militează pentru aşa ceva de sute de ani. Vor să reducă la zero creşterea populaţiei. Se pare că şapte, opt procente din populaţie îi sprijină.
— Foametea în masă va mări numărul aderenţilor la cauza lor, declară Tuf, ridicând furculiţa încărcată cu piure de mirosici, iar Distrugere miorlăi aprobator.
— Numai că atunci va fi prea târziu, replică Tolly Mune. Ştii asta al naibii de bine! Problema e că mulţimile îngrămădite jos nu cred că se vor întâmpla asemenea lucruri, indiferent ce spun politicienii, indiferent ce preziceri teribile aud la ştiri. Am mai auzit asta, zic ei, şi ai naibii să fie de n-au auzit! Bunicii şi străbunicii lor au auzit preziceri asemănătoare despre foametea care se apropia. Dar S’uthlam-ul a fost întotdeauna în stare să evite catastrofa. Tehnocraţii au rămas în frunte, timp de secole, reuşind să împingă ziua colapsului peste încă o generaţie. Întotdeauna au găsit o soluţie. Mulţi cetăţeni cred că vor găsi întotdeauna o soluţie.
— Soluţii de felul celor la care faceţi aluzie sunt, prin natura lor, doar măsuri temporare, comentă Tuf. Un asemenea lucru trebuie să fie evident. Singura, adevărata soluţie este controlul populaţiei.
— Nu ne înţelegi, Tuf. Măsurile restrictive în domeniul naşterilor sunt anatemizate de marea majoritate a s’uthlamezilor. Nu vei convinge niciodată un număr important de oameni să le accepte. Oricum, nu pentru a evita o afurisită de catastrofă ireală, în care nu crede nimeni. Câţiva politicieni excepţional de stupizi şi excepţional de idealişti au încercat s-o facă şi au fost dărâmaţi peste noapte, fiind denunţaţi ca imorali şi anti-viaţă.
— Înţeleg. Sunteţi o femeie cu convingeri religioase puternice, comandant de port Mune?
Femeia se strâmbă şi bău din bere.
— Pe naiba! Presupun că-s agnostică. Nu ştiu, nu prea mă gândesc la aşa ceva. Sunt o zeroistă, deşi nu recunosc acest lucru pe planetă. O mulţime de păienjenei sunt zeroişti. Într-un sistem mai mic, închis, cum e portul, efectele unei înmulţiri nelimitate devin al naibii de iute vizibile şi al naibii de înspăimântătoare. Jos, lucrurile nu-s atât de limpezi. Iar biserica… ai auzit de Biserica Evoluţiei Vieţii?
— Am oarecare cunoştinţe superficiale despre preceptele ei. Recunosc că-s achiziţii recente.
— S’uthlam a fost colonizată de fruntaşii Bisericii Evoluţiei Vieţii, care fugiseră de persecuţiile religioase de pe Tara. Fuseseră persecutaţi pentru că se înmulţeau al naibii de repede, ameninţând să copleşească planeta, ceea ce nu plăcea celorlalţi tarani.
— Un sentiment uşor de înţeles.
— Acelaşi lucru a distrus programul de colonizare lansat de expansionişti cu câteva secole în urmă. Credinţa fundamentală a acestei biserici spune că destinul vieţii inteligente este să umple universul, că viaţa reprezintă bunul suprem. Anti-viaţa — entropia — este răul suprem. Această biserică crede că viaţa şi anti-viaţa participă la un fel de cursă. Trebuie să evoluăm, spune ea, prin stadii superioare ale inteligenţei şi geniului, către o viitoare stare de dumnezeire. Şi trebuie să ajungem la starea aceea de dumnezeire la timp pentru a împiedica moartea entropică a universului. Deoarece evoluţia acţionează prin intermediul mecanismului biologic al înmulţirii, trebuie să ne înmulţim, să extindem şi să îmbogăţim rezerva de gene, să ne împrăştiem sămânţa spre stele. A restricţiona naşterea… asta ar însemna amestecul în următorul pas ai evoluţiei umane, avortarea unui geniu, a unui protodumnezeu, a purtătorului unui cromozom mutant care ar putea împinge rasa către treapta următoare, transcendentă, a scării.
— Cred că am înţeles esenţa credinţei, zise Tuf.
— Suntem un popor liber, Tuf. Există diversitate religioasă, libertatea de a alege şi toate celelalte. Avem enkanişti, vechi creştini, copii ai Visătorului. Avem cetăţi ale Ingerilor de Oţel, comune melderiste, tot ce doreşti. Dar mai mult de optzeci la sută din populaţie aparţine Bisericii Evoluţiei Vieţii, iar credinţa aceasta e mai puternică decât a fost vreodată. Oamenii se uită în jur şi văd roadele evidente ale învăţăturii bisericii. Când există miliarde de oameni, există şi milioane la nivel de geniu, iar prin asta se obţine stimulentul unei încrucişări viguroase, al competiţiei sălbatice pentru progres, pentru realizări incredibile. Aşa că, la naiba, e logic că S’uthlam a săvârşit isprăvi tehnice miraculoase. Oamenii văd oraşele, ascensorul, văd vizitatorii veniţi de pe o sută de planete să studieze aici, văd că eclipsăm toate planetele vecine. Nu văd însă catastrofa, iar conducătorii bisericii spun că totul va fi bine, aşa că de ce dracu’ ar trebui lumea să înceteze să se înmulţească?
Femeia izbi cu palma în masă şi se întoarse spre un chelner:
— Tu! se răsti ea. Adu bere! Iute! Apoi se răsuci din nou spre Tuf.
— Aşa că nu-mi face sugestii naive! Limitarea naşterilor nu-i posibilă, având în vedere situaţia. Înţelegi, Tuf?
— Nu-i nevoie să-mi îmboldiţi inteligenţa, spuse Haviland Tuf mângâind-o pe Distrugere, care, sătulă de atâta şuncă, se aşezase în poala lui. Starea în care se află S’uthlam-ul m-a înduioşat. Mă voi strădui să fac tot ce pot pentru a uşura chinul planetei dumneavoastră.
— Deci, ne vinzi Arca? întrebă scurt femeia.
— Aceasta-i o presupunere nejustificată. Dar voi face tot ce stă în puterile mele de inginer ecolog, înainte de a pleca spre alte planete.
Chelnerii aduseră desertul — fructe-jeleu dolofane, albastre-verzi, înotând în boluri cu frişcă deasă, groasă. Distrugere simţi mirosul si se căţără pe masă, pentru o investigare mai amănunţită, în timp ce Haviland Tuf ridica linguriţa lungă, din argint, ce-i fusese pusă la dispoziţie.
Tolly Mune refuză, scuturând din cap.
— Ia-o de aici, se răsti ea. E prea săţioasă. Adu-mi doar bere. Tuf ridică privirea şi înălţă un deget.
— O clipă! N-are rost să irosiţi porţia dumneavoastră atât de delicioasă. Distrugere va fi încântată.
Comandantul de port sorbi din halba cea nouă, cu bere brună, şi se încruntă.
— Nu mai am ce să-ţi spun, Tuf. Ne aflăm într-o stare de criză. Ne trebuie nava. E ultima noastră şansă. Vinzi?