— Deci, joci bine, comentă Tolly Mune. N-o să-ţi folosească nici un pic, Tuf. Aici, şansa favorizează casa. N-o să faci rost astfel de banii ce-ţi trebuie.
— Sunt convins.
— Hai să discutăm.
— Discutăm chiar în acest moment.
— Să discutăm în particular, sublinie ea.
— În timpul ultimei noastre discuţii particulare am fost înconjurat de bărbaţi cu arme neuronice, agresat verbal, dezamăgit crunt, lipsit de un tovarăş iubit şi nelăsat să mă bucur de desert. Nu-s predispus favorabil acceptării altei invitaţii.
— Fac cinste cu o băutură, îi propuse Tolly Mune.
— Foarte bine, răspunse Tuf, după care se ridică greoi, înhaţă jetoanele şi-şi luă rămas-bun de la ceilalţi jucători.
Cei doi se îndreptară spre un separeu aflat la capătul sălii de joc. Tolly Mune gâfâia un pic, din cauza efortului de a face faţă gravitaţiei. O dată intraţi, femeia se prăbuşi pe sofa, comandă narcofum rece pentru amândoi şi opaciză perdeaua.
— Ingerarea de băuturi narcotice va avea efect redus asupra capacităţii mele de a lua decizii, comandant de port Mune, zise Haviland Tuf. Deşi-s dornic să accept generozitatea dumneavoastră drept un simbol al căinţei pentru pervertirea anterioară a ospitalităţii civilizate, poziţia mea a rămas complet neschimbată.
— Ce vrei, Tuf? întrebă ea fără vlagă, după ce sosiră băuturile. Paharele înalte erau brumate, licoarea de-un albastru cobalt şi rece ca gheaţa.
— Ca orice membru al umanităţii, am multe dorinţe. Pentru moment, doresc cel mai mult revenirea, în deplină sănătate, a lui Distrugere în custodia mea.
— Ţi-am mai spus, ţi-o dau în schimbul navei.
— Am mai discutat propunerea şi am respins-o ca inechitabilă. Trebuie să reluăm discuţia?
— Am un argument nou.
— Adevărat? mormăi Tuf şi sorbi din băutură.
— Să analizăm problema proprietăţii, Tuf. Cu ce drept deţii Arca? Ai construit-o? Ai avut vreun rol în proiectarea ei? Pe naiba, nu!
— Am găsit-o. Sigur, descoperirea a fost făcută în compania altor cinci persoane şi nu pot nega că pretenţiile lor de stăpânire au fost, în unele privinţe, superioare alor mele. Dar ei au murit, iar eu trăiesc. Acest lucru întăreşte considerabil revendicările mele. Mai mult, deţin, în prezent, artefactul respectiv. În multe sisteme etice, posesiunea este elementul-cheie, elementul precumpănitor determinant, deseori, al proprietăţii.
— Există planete unde statul deţine tot ce are valoare, unde nava ta afurisită ţi-ar fi fost luată imediat!
— Sunt conştient de acest lucru şi am ocolit cu grijă asemenea planete, când mi-am ales destinaţia.
— Am putea să-ţi luăm ambarcaţiunea pârlită cu forţa, dacă am vrea. Poate că puterea acordă drept de proprietate, ce zici?
— E adevărat că dumneavoastră dispuneţi de loialitatea înspăimântătoare a numeroşi servitori înarmaţi cu arme neuronice şi lasere, în timp ce eu sunt singur, un umil negustor şi inginer ecolog neofit, însoţit doar de pisicile mele nevătămătoare. Cu toate acestea, nu-s complet lipsit de resurse. Există posibilitatea teoretică de a fi programat apărarea Arcei în aşa fel, încât capturarea ei să reprezinte un lucru mai puţin uşor decât credeţi. Sigur, această supoziţie este în întregime ipotetică, dar aţi putea să-i acordaţi atenţia cuvenită. În orice caz, acţiunea militară brutală este ilegală, conform legilor din S’uthlam.
— Unele civilizaţii susţin că utilizarea conferă proprietatea, oftă Tolly Mune. Altele optează pentru necesitate.
— Aceste doctrine nu-mi sunt necunoscute.
— Bine. S’uthlam-ul are mai multă nevoie de Arcă decât tine.
— Incorect. Am nevoie de Arcă pentru a-mi practica meseria şi a-mi câştiga existenţa. Planeta dumneavoastră nu are nevoie de navă în sine, ci mai degrabă de inginerie ecologică. De aceea v-am oferit serviciile mele, fiindu-mi dat să descopăr doar că generoasa mea ofertă a fost respinsă, considerată insuficientă.
— Utilizarea, îl întrerupse Tolly Mune. Avem o planetă întreagă de savanţi străluciţi. Eşti doar un negustor, după cum ai recunoscut singur. Noi am utiliza mai bine Arca.
— Savanţii dumneavoastră străluciţi sunt îndeosebi specialişti în chimie, fizică, cibernetică şi alte domenii asemănătoare. S’uthlam-ul n-a progresat în mod deosebit în biologie, genetică sau ecologie. Este un lucru evident. Dacă aţi fi posedat asemenea cunoştinţe, acest lucru ar fi presupus, în primul rând, faptul că necesitatea de a deţine Arca n-ar fi fost foarte presantă şi, în al doilea rând, că problema ecologică n-ar fi fost lăsată să atingă proporţiile actuale. De aceea, mă îndoiesc de valabilitatea afirmaţiei dumneavoastră că oamenii de aici ar folosi mai eficient nava. De când am ajuns pe Arcă şi am călătorit încoace, m-am cufundat cu seriozitate în studiu şi-mi permit să sugerez că sunt acum singurul inginer ecolog calificat din lumea oamenilor, exceptând, probabil, planeta Prometheus.
Figura lungă, albă, a lui Haviland Tuf era lipsită de expresie. Formula fiecare propoziţie cu grijă şi o îndrepta spre ea în rafale calme. Dar, deşi bărbatul nu atrăgea prin nimic atenţia, Tolly Mune simţea că în spatele faţadei de seninătate se ascundea o slăbiciune — mândrie, egocentrism sau vanitate — pe care o putea manevra pentru propriul ei folos. Întinse un deget spre el.
— Vorbe, Tuf. Doar nişte amărâte de vorbe goale. Poţi să-ţi zici inginer ecolog, asta nu înseamnă nimic. Poţi să-ţi zici fruct-jeleu, dar ai arăta al naibii de caraghios într-un bol cu frişcă!
— Într-adevăr…
— Pun pariu, zise ea, pregătindu-se să-l dea gata, că nu ştii ce naiba să faci cu afurisita aia de navă!
Haviland Tuf clipi şi-şi bolti mâinile pe masă.
— O propunere interesantă! Continuaţi.
— Pariez pisica pe navă! zâmbi Tolly Mune. Ţi-am prezentat problema noastră. Dacă o rezolvi, o vei primi înapoi pe Distrugere, întreagă şi sănătoasă. Dacă dai greş, îţi luăm Arca.
— Planul dumneavoastră are un defect, răspunse Tuf, ridicând un deget. Deşi sarcina ce-mi revine e formidabilă, nu m-aş împotrivi să accept o asemenea provocare, dacă mizele sugerate n-ar fi atât de inegale. Arca şi Distrugere îmi aparţin, chiar dacă dumneavoastră aţi obţinut custodia celei de-a doua prin mijloace lipsite de scrupule, deşi legale. Deci, câştigând, voi primi înapoi doar ce-i de drept al meu, în timp ce dumneavoastră vă veţi alege cu ceva extrem de valoros. E inechitabil. Fac o contraofertă. Am venit pe S’uthlam pentru anumite reparaţii şi modificări. În cazul în care am succes, lucrările să fie executate fără plată.
Tolly Mune duse paharul la gură, pentru a obţine un moment suplimentar de gândire. Gheaţa se topise, dar narcofumul pişcă încă plăcut.
— Reparaţii gratuite în valoare de cincizeci de milioane de standarzi? Al naibii de mult!
— Asta-i propunerea mea.
— Pisica, rânji femeia, o fi fost a ta la început, dar acum e a noastră. Accept însă ideea cu reparaţiile. Îţi acord credit.
— Cu ce termen şi cu ce dobândă? întrebă Tuf.
— Vom face remedierile. Începem imediat. Dacă vei câştiga — ceea ce nu se va întâmpla — vei primi pisica înapoi şi-ţi vom acorda un împrumut fără dobândă egal cu preţul facturii pentru reparaţii. Ne vei plăti cu banii obţinuţi acolo — făcu ea un gest vag către restul universului — pentru afurisita ta de bioinginerie. Dar păstrăm dreptul de a sechestra Arca. Dacă nu plăteşti jumătate de bani în cinci ani standard şi toţi în zece, nava-i a noastră.
— Estimarea iniţială de cincizeci de milioane de standarzi a fost exagerată, e o cifră evident umflată doar cu scopul de a mă obliga să vând nava. Sugerez să stabilim suma de douăzeci de milioane de standarzi ca bază a înţelegerii noastre.