— Lucrarea s-a terminat chiar acum, îi spuse Tolly Mune.
— Ce? exclamă bărbatul, uluit.
— Tuf ne-a minţit, se grăbi ea să-i declare. E un duşman, un avorton amărât, o să asmut paza asupra lui!
— Nu înţeleg, zise cibertehul.
— Îmi pare rău. Amănuntele-s secrete, Frakker. Ştii cum se petrec lucrurile. Ştergeţi-o de pe Arcă. Toţi! Păienjenei, cibertehi, pază, toată lumea. Vă dau o oră, apoi vin la bord şi dacă găsesc pe cineva pe epava aia, în afară de Tuf şi parazitul lui afurisit, o să-i trimit rectul pe Cămări, înainte să apuce să zică Văduva de Oţel. Ai înţeles?
— Mda…
— Am zis acum! se răsti Tolly Mune. Mişcă-te, Frakker!
Şterse ecranul, ceru o protejare prioritară şi făcu legătura finală. Numai că, lucru de-a dreptul enervant, Haviland Tuf dăduse instrucţiuni Arcei să refuze orice apel când dormea. Îi trebuiră cincisprezece minute nepreţuite până găsi formularea corectă, cu care să convingă maşinăria idioată că era vorba de-o urgenţă.
— Comandant de port Mune, o salută Tuf când, în cele din urmă, imaginea lui se materializă în faţa ei, purtând o robă absurd de pufoasă, strânsă în jurul burţii lui supradimensionate. Cărui motiv datorez plăcerea deosebită a apelului dumneavoastră?
— Reparaţiile au fost făcute în proporţie de 90 %, adică tot ce era important. Va trebui să te descurci cu ce-o să lăsăm în urmă. Păienjeneii mei au tulit-o spre pânză. Vor dispărea toţi în patruzeci şi ceva de minute. Când va trece timpul ăsta, să ieşi din port, Tuf!
— Într-adevăr…
— Eşti nemaipomenit! Ţi-am văzut mostrele. Să rupi docul, nu-i timp să-l dăm jos, înseamnă un preţ mic faţă de ce-ai făcut. Dă-i drumul, ieşi din sistemul nostru solar şi nu te uita înapoi, dacă nu vrei să te transformi într-un stâlp afurisit de sare!
— Nu reuşesc să înţeleg…
— Nici eu, oftă Tolly Mune. Tuf, nu te certa cu mine şi pregăteşte-te de plecare!
— Să presupun că înaltul Consiliu a găsit umila mea ofertă drept soluţie satisfăcătoare a crizei dumneavoastră, iar eu am fost declarat câştigător al pariului?
— Da, gemu ea, dacă asta vrei să auzi, da, ai făcut nişte viermi grozavi, le-au plăcut omnigrăunţele, mucegaiul-vâscos a fost un adevărat succes, ai câştigat, eşti strălucitor, eşti minunat. Acum şterge-o, înainte să-i treacă prin cap cuiva din şedinţă să pună vreo întrebare bătrânei comandante de port şi să observe că nu-s acolo.
— Graba dumneavoastră mă uluieşte, declară Haviland Tuf, încrucişându-şi calm mâinile pe burtă şi uitându-se la ea.
— Tuf, şuieră Tolly Mune printre dinţii încleştaţi, ai câştigat pariul ăla blestemat, dar o să-ţi pierzi nava dacă nu te trezeşti şi nu înveţi să dansezi! Mişcă-te! Trebuie să-ţi silabisesc? Trădare, Tuf! Violenţă. Înşelăciune. Chiar în clipa asta, Înaltul Consiliu din S’uthlam discută, în cele mai amănunţite detalii, cum să pună mâna pe Arcă. Se ceartă asupra soiului de parfum care să facă lucrurile să pută mai frumos. Ai înţeles? Îndată ce vor termina de discutat — şi n-o să fie mult până atunci — vor da ordine, iar trupele se vor îndrepta spre tine cu flotoare pentru vid şi cu arme neuronice. Flotila pentru Apărarea Planetară are în pânză, chiar acum, patru nave de clasa protecţie şi două cuirasate, iar dacă acestea intră în alertă, n-o să poţi fugi. N-am nevoie de nici o afurisită de bătălie care să-mi distrugă portul şi să-mi ucidă oamenii!
— O aversiune comprehensibilă. Voi iniţia implementarea imediată a programului de plecare. Rămâne totuşi un mic impediment.
— Care? întrebă ea, nemaiavând răbdare.
— Distrugere se află în custodia dumneavoastră. Nu pot părăsi S’uthlam-ul până nu-mi va fi înapoiată.
— Uită de pisica aia amărâtă!
— Memoria selectivă nu face parte din însuşirile mele. Mi-am îndeplinit partea de contract. Trebuie să mi-o înapoiaţi pe Distrugere sau veţi încălca înţelegerea.
— Nu pot! răcni furioasă Tolly Mune. Orice muscă, vierme sau păienjenel din staţia asta orbitală ştie că afurisita de pisică e ostaticul nostru. Dacă sar în tren cu Distrugere sub braţ, voi fi remarcată imediat, iar cineva îşi va pune întrebări. Aşteaptă pisica şi vei risca totul!
— Cu toate acestea, mă tem că va trebui să insist.
— Să te ia dracu’! înjură comandanta de port şi şterse imaginea cu un pocnet furios din degete.
Când ajunse în holul sfidător de luxos al hotelului Peisajul Planetar, recepţionerul o salută cu un zâmbet strălucitor.
— Comandant de port Mune! Ce bine-mi pare să vă văd! Aţi fost căutată. Dacă doriţi să preluaţi convorbirea în biroul meu…
— Îmi pare rău, am afaceri urgente, o s-o preiau în cameră. Alergă la lift.
În faţa uşii se aflau paznicii pe care-i instalase.
— Comandant de port Mune, zise cel din stânga, mi s-a atras atenţia să vă aşteptăm. Trebuie să sunaţi de urgenţă la biroul de securitate.
— Sigur. Voi doi duceţi-vă imediat în hol.
— E vreo problemă?
— Una mare. O încăierare. Nu cred că personalul se va descurca singur.
— Vom avea grijă, maică, răspunse unul dintre ei, apoi fugiră împreună.
Tolly Mune intră în cameră. Ce uşurare! Doar un sfert de g, în comparaţie cu gravitaţia completă de pe coridoare şi din hol! Un apartament în turn. Dincolo de stratul triplu de plastoţel transparent se vedea globul uriaş al S’uthlam-ului, suprafaţa stâncoasă a Casei Păianjenului şi strălucirea pânzei. Zărea chiar şi linia sclipitoare a Arcei, lucind în lumina galbenă a planetei.
Distrugere se încolăcise şi dormea pe o pernă plutitoare, în faţa ferestrei. Dar pisica sări jos, când intră femeia, şi veni ţopăind de-a lungul covorului, torcând puternic.
— Şi mie îmi pare bine că te văd, îi zise Tolly Mune, ridicând creatura. Dar acum trebuie să te iau de aici.
Se uită în jur, căutând ceva suficient de mare, în care să ascundă ostaticul. Instalaţia de comunicaţii începu să ţipe. O ignoră şi continuă să caute. Cum să ascundă pisica asta amărâtă? Încercă s-o înfăşoare într-un prosop, dar lui Distrugere nu-i plăcu.
Unitatea de comunicaţii se lumină — o intervenţie din partea siguranţei. Comandantul pazei din port se uita la ea.
— Comandant de port, zise el, respectuos pentru moment, iar femeia se întrebă cât timp va rămâne aşa, după ce-şi va da seama care era situaţia. Deci, aici sunteţi! Primul consilier crede că aveţi necazuri. E vreo problemă aici?
— Nici una. Ai vreun motiv să-mi încalci intimitatea, Danja?
— Scuze, maică! răspunse bărbatul, ruşinat. Ordinele. Ni s-a cerut să vă localizăm imediat şi să raportăm unde v-am găsit.
— Îndeplineşte-le, îi zise ea, după care Danja se scuză din nou, iar ecranul se goli.
Se părea că nu aflase nimeni că Arca fusese părăsită. Parcurse apartamentul încă o dată, scotocind vreo zece minute după ceva în care s-o vâre pe Distrugere, înainte să se lămurească pe deplin că era vorba de-un lucru sortit eşecului. Rămânea doar să iasă din cameră cu neruşinare, să meargă la docuri şi să rechiziţioneze un glisor cu vid, un costum şi un container pentru pisică. Se duse la uşă, o deschise, ieşi afară…
… şi văzu paznicii alergând spre ea.
Se trase înapoi. Distrugere miorlăi, protestând. Tolly Mune încuie uşa de trei ori şi ridică scutul de intimitate. Asta nu-i împiedică pe cei doi să bată.
— Comandant de port Mune, strigă unul dintre ei, n-a fost nici o încăierare. Deschide, trebuie să stăm de vorbă!