— Plecaţi de aici! se răsti ea. Îndeplinesc ordine!
— Îmi pare rău, maică! Ne-au cerut să ducem pisica pe planetă. Se pare că-i un ordin al Consiliului.
În spatele ei, instalaţia de comunicaţii porni din nou. De data asta, apăru chiar consilierul pentru securitate internă.
— Tolly Mune, zise femeia, eşti convocată pentru a răspunde la întrebări. Predă-te imediat!
— Sunt în faţa ta, se răţoi Tolly. Pune întrebările alea afurisite! Paznicii continuau să bocănească în uşă.
— Explică-ne de ce te-ai întors în port.
— Aici e locul meu de muncă, răspunse Tolly Mune, cu voce dulce.
— Acţiunile tale nu-s în acord cu cele ale regimului. N-au fost aprobate de Înaltul Consiliu.
— Acţiunile Înaltului Consiliu n-au fost aprobate de mine, replică Tolly, iar Distrugere sâsâi spre ecran.
— Te rog să te supui arestării.
— Prefer să n-o fac.
Apucă o măsuţă solidă — era uşoară la un sfert de g — şi o aruncă în videoecran. Trăsăturile colţuroase ale consilierei se dezintegrară într-o aversă de cioburi şi scântei.
La uşă, paznicii apelaseră codul de urgenţă. Îl contramandă, folosind prioritatea de comandant de port. Unul dintre bărbaţi înjură.
— Maică, spuse celălalt, nu foloseşte la nimic! Deschide! Nu poţi scăpa de noi şi în zece, douăsprezece minute îţi vor anula prioritatea.
Tolly Mune îşi dădu seama că avea dreptate. Fusese prinsă în cursă şi, după ce vor deschide uşa, se va termina totul. Se uită în jur neajutorată, căutând o armă, o cale de scăpare. Nu găsi nimic.
Departe, la capătul pânzei, Arca strălucea în lumina reflectată a soarelui. Ar fi trebuit să fie goală. Spera ca Tuf să aibă suficient bun simţ şi să se baricadeze, după plecarea ultimului păienjenel. Dar o să plece fără Distrugere? Se uită în jos, mângâie blana pisicii. .
— Atâtea necazuri pentru tine…, zise ea, iar Distrugere toarse. Femeia se uită la Arcă, apoi la uşă.
— Am putea pompa nişte gaz înăuntru, zise unul dintre paznici. Camera nu-i etanşă.
Tolly Mune zâmbi.
O aşeză pe Distrugere pe perna plutitoare, se urcă pe un scaun şi scoase capacul cutiei cu sesizori de avarie. Trecuse mult timp de când nu mai făcuse muncă de depanator. Trecură câteva minute până izbuti să identifice circuitele şi încă alte câteva până când să-şi dea seama cum putea să facă sesizorii să creadă că existau scurgeri de aer.
Când reuşi, se porni o sirenă de alarmă ce ţiuia dezgustător. Se auzi un şuierat subit, iar în momentul în care fu activată etanşarea, în jurul marginilor uşii apăru o spumă. Gravitaţia dispăru, aerul încetă să circule, iar la capătul camerei se deschise panoul adăpostului pentru caz de avarie în vid.
Tolly Mune intră iute înăuntru şi descoperi instalaţii de respirat, propulsoare cu aer, şase costume cosmice. Se îmbrăcă şi se închise ermetic.
— Vino, îi spuse ea lui Distrugere, căreia nu-i plăcea toată gălăgia aceea. Fii atentă să nu sfâşii ţesătura cu ghearele!
Instală pisica într-o cască sferică, ataşată la un costum boţit, conectă la acesta un aparat de respirat pe care-l porni cu o presiune mai mare decât cea recomandată, iar costumul se umflă ca un balon. Pisica zgârie interiorul căştii din plastoţel şi miorlăi jalnic.
— Îmi pare rău! îi spuse Tolly Mune.
O lăsă pe Distrugere să plutească în mijlocul camerei, apoi desprinse torţa laser din suport.
— Cine a zis că-i doar o amărâtă de alarmă falsă? întrebă ea, cu torţa în mână, împingându-se cu piciorul spre fereastră.
— Poate doriţi nişte vin de ciuperci fiert, propuse Haviland Tuf. Distrugere se freca de piciorul lui, în timp ce Haos, cocoţat pe umărul bărbatului, îşi agita coada lungă, cenuşie şi privea în jos, spre pisica albă cu negru, de parcă ar fi încercat să-şi amintească cine era.
— Păreţi obosită, adăugă el.
— Obosită? râse Tolly Mune. Doar n-am făcut nimic, în afară de faptul că mi-am croit cu flacăra o ieşire dintr-un hotel de clasă stelară, am străbătut kilometri de spaţiu deschis, zburând numai cu propulsoarele de aer şi folosind picioarele pentru a târî o pisică aflată într-un costum supraumflat. A trebuit să fiu mai iute decât prima echipă de pază, care se îngrămădea să iasă din încăperea de gardă de lângă doc, să folosesc torţa laser ca să stric flotorul unui al doilea grup ce tocmai venea, să evit tot timpul capcane, trăgând după mine pisica ta blestemată. După aia, am înotat o jumătate de oră în jurul Arcei, bătând în carcasă ca o ţicnită, supraveghind tot timpul portul care putea fi cuprins, în orice clipă, de-o activitate nebunească. Am pierdut pisica de două ori şi a trebuit s-o prind înainte să zboare spre S’uthlam. Apoi, un amărât de crucişător a venit drept spre mine. M-am bucurat de plăcerea nesiguranţei, întrebându-mă când naiba o să porneşti sfera de apărare, şi am simţit savoarea excitantă a focurilor de artificii, în momentul în care flotila a decis să-ţi testeze ecranele. Am avut la dispoziţie o perioadă îndelungată, amuzantă, în care să chibzuiesc dacă mă văzuseră, plutind în jurul navei ca nişte paraziţi pe pielea unui animal afurisit. Am avut cu Distrugere o discuţie măreaţă despre ce ne rămâne de făcut, când celor de pe crucişător le va veni în minte să trimită un val de agenţi pe flotoare. Am decis că eu o să ţip la ei, iar ea o să-i zgârie pe ochi. Iar atunci, în cele din urmă, ne-ai observat şi ne-ai tras înăuntru, exact când blestemata de flotilă deschisese focul cu torpile cu plasmă. După toate astea, îţi închipui că-s obosită?
— Nu-i nevoie să fiţi sarcastică.
— Ai un flotor cu vid? mârâi Tolly Mune.
— Echipa dumneavoastră a abandonat patru, în graba plecării.
— Bine. O să iau unul.
O privire asupra instrumentelor o convinse că Tuf pornise, în sfârşit, la drum.
— Ce se întâmplă afară? întrebă ea, după aceea.
— Flotila continuă să mă hăituiască, îi răspunse Tuf. Crucişătoarele Dubla Elice şi Charles Darwin mă urmăresc, cu escorte de protecţie în jur, iar comandanţii îmi adresează, într-o cacofonie de vociferări, ameninţări grosolane, declaraţii marţiale neînduplecate şi stăruinţe lipsite de sinceritate. Eforturile lor sunt zadarnice. Ecranele mele defensive, pe care păienjeneii dumneavoastră le-au repus atât de minunat în stare de funcţionare deplină, depăşesc puterea oricărui armament din arsenalele s’uthlameze.
— Nu te apuca să le testezi, îi zise Tolly Mune. Accelerează de îndată şi du-te dracului de aici!
— Un sfat înţelept, fu de acord Haviland Tuf.
Tolly Mune se uită la mulţimea de videoecrane înşirate pe ambii pereţi ai camerei de comunicaţii, o încăpere îngustă, lungă, în care mutaseră centrul de comandă al lui Tuf. Prăbuşită pe scaun, ghemuită din cauza gravitaţiei, îşi arătă şi-şi simţi brusc vârsta.
— Ce-o să se întâmple cu dumneavoastră? întrebă Tuf.
— O întrebare pe cinste! zise ea, uitându-se la el. Dizgraţie. Arestare. Înlocuire din funcţie. Poate proces pentru înaltă trădare. Nu te teme, nu mă vor executa. Execuţia este anti-viaţă. Bănuiesc că mă aşteaptă o fermă penitenciară pe Cămări, oftă ea.
— Înţeleg… Poate veţi reconsidera oferta mea de a vă transporta în afara sistemului solar al S’uthlam-ului. Voi fi foarte încântat să vă duc pe Skrymir sau pe Planeta lui Henry. Dacă doriţi să vă îndepărtaţi mai mult de locul dezonoarei dumneavoastră, am auzit că Vagabond este chiar plăcut în timpul Lungii Primăveri.
— Mă condamni la o viaţă în condiţii de gravitaţie. Nu, mulţumesc. Asta-i lumea mea, Tuf. Poporul meu amărât. Mă întorc şi accept ce va fi. Pe de altă parte, n-o să scapi atât de uşor. Îmi rămâi dator, Tuf.