— N-a venit nimeni de pe Namor.
— Într-adevăr…
— Din cauza necazurilor, adăugă vânzătorul.
— Totul s-a clarificat, zise Tuf. Sau, dacă nu totul, cel puţin o parte. Poate aveţi amabilitatea să-mi serviţi altă plăcintă şi să-mi explicaţi natura acelor necazuri. Sunt foarte curios, domnule. Acesta-i marele meu viciu, din păcate.
Plăcintarul îşi puse iar mănuşa şi deschise cutia încălzitoare.
— Ştii ce se zice: curiozitatea îţi face foame.
— Într-adevăr? Trebuie să recunosc că n-am mai auzit această zicală.
Omul se încruntă.
— Nu, am greşit. Foamea te face curios, aşa e! Nu contează, plăcintele mele te vor sătura.
— Ah! făcu Tuf, luând plăcinta. Vă rog, daţi-i drumul!
Şi astfel, vânzătorul de plăcinte îi povesti, extrem de dezlânat, despre necazurile celor de pe planeta Namor.
— Aşa că vezi, concluzionă el în cele din urmă, de ce n-au venit. N-aveau ce să expună.
— Într-adevăr, zise Haviland Tuf, ştergându-şi buzele. Monştrii marini pot fi foarte sâcâitori.
Namor era o planetă de-un verde închis, fără satelit, singuratică, înconjurată de smocuri de nori aurii. Arca reduse acceleraţia şi-şi aşeză imensitatea pe-o orbită în jurul planetei. În camera de comunicaţii lungă, îngustă, Haviland Tuf se muta de pe un scaun pe altul, examinând planeta pe vreo zece din sutele de ecrane existente acolo. Trei pisoi cenuşii îi ţineau companie, ţopăind pe console, oprindu-se doar să se lovească unul pe altul cu lăbuţele. Tuf nu le dădea atenţie.
O planetă a apelor. Namor avea doar o singură suprafaţă de sol suficient de întinsă pentru a fi văzută de pe orbită. Nici aceea nu prea mare. Dar dispozitivele de detaliere a imaginii scoaseră la iveală mii de insule risipite de-a curmezişul mărilor de smarald, alcătuind arhipelaguri în formă de semilună, adevărate bijuterii din sol, presărate pe ocean. Alte ecrane arătau luminile a zeci de târguri şi oraşe de pe partea aflată în perioada de noapte, iar puncte pulsatoare de energie subliniau locurile în care se aflau aşezările din partea luminată de soare.
Tuf privi toate acestea, apoi se aşeză, porni altă consolă şi începu un joc de război cu calculatorul. Un pisoi îi sări în poală şi adormi acolo. Bărbatul avu grijă să nu-i deranjeze. Ceva mai târziu, un al doilea pisoi făcu şi el un salt, se repezi la primul, iar cei doi pui se încăierară. Tuf îi mătură din poală, aruncându-i pe podea.
Dură ceva mai mult timp decât prevăzuse Tuf, dar până la urmă somaţia sosi, după cum ştia că o să se întâmple.
— Navă de pe orbită, se auzi interpelarea, navă de pe orbită, aici punctul de control Namor! Declaraţi numele şi motivul venirii! Vă rog declaraţi numele şi motivul venirii! Au fost lansate navele de interceptare. Declaraţi numele şi motivul venirii!
Mesajul fusese transmis de pe bucata principală de sol. Arca îl recepţionă. În acelaşi timp, descoperi nava care se îndrepta spre ea — era numai una — şi o vizualiză pe alt ecran.
— Sunt Arca, vorbi Haviland Tuf către punctul de control. Imaginea de la punctul de control arăta o femeie cu figură rotundă şi păr şaten, tuns scurt, care stătea la o consolă, îmbrăcată într-o uniformă de-un verde-închis, cu fireturi aurii. Femeia se încruntă, cu ochii aţintiţi într-o parte — fără îndoială, spre un superior de la o altă consolă.
— Arcă, zise ea, declară-ţi planeta de reşedinţă! Declară planeta de reşedinţă şi motivul venirii.
Calculatorul indica faptul că nava de interceptare deschisese legătura de comunicaţii cu planeta. Se aprinseră alte două ecrane. Unul arăta o femeie tânără, zveltă, cu nas mare, coroiat, aflată pe puntea unei nave; celălalt, un bărbat în vârstă, care stătea în faţa unei console. Ambii purtau uniforme verzi şi discutau animat, codificat. Calculatorului îi trebui mai puţin de un minut ca să spargă codul, iar Tuf putu să-i înţeleagă.
— … a naibii să fiu dacă ştiu ce-i, spunea femeia de pe navă. N-a existat niciodată o navă atât de mare. Doamne, uită-te la ea! Ai văzut? A răspuns?
— Arcă, spunea în continuare femeia cu figura rotundă, declară planeta de reşedinţă şi motivul venirii. Aici punctul de control de pe Namor.
Haviland Tuf se conectă la cealaltă conversaţie, pentru a discuta simultan cu toţi trei.
— Aici Arca. Nu am o planetă de reşedinţă, domnilor. Intenţiile mele sunt paşnice — negoţ şi consultanţă. Am aflat de dificultăţile tragice cu care vă confruntaţi şi am fost mişcat de situaţia dumneavoastră. Am venit să vă ofer serviciile mele.
Femeia de pe navă păru uluită.
— Ce eşti tu…, începu ea.
Bărbatul era la fel de perplex, dar nu spuse nimic — se uita doar, cu gura căscată, la figura albă, imobilă, a lui Tuf.
— Aici punctul de control de pe Namor, Arcă, zise femeia cu figura rotundă. Comerţul este închis. Repet, comerţul este închis. Suntem sub incidenţa legii marţiale.
Între timp, femeia cea zveltă îşi revenise.
— Arcă, sunt păzitorul Kefira Qay şi comand nava de pază namoriană Tăiş de soare. Suntem înarmaţi. Explică-ne. Eşti de o mie de ori mai mare decât orice navă de comerţ pe care am văzut-o vreodată. Explică-ne sau tragem.
— Într-adevăr, zise Haviland Tuf. Ameninţările vă vor folosi prea puţin, păzitoareo! Sunt extrem de uimit. Am făcut drum lung, tocmai din Brazelourn, pentru a vă oferi ajutor şi alinare, iar dumneavoastră mă întâmpinaţi cu ameninţări şi ostilitate.
Un pisoi îi sări în braţe. Tuf îl luă cu o mână uriaşă, albă, şi-l aşeză pe consola din faţa lui, într-un loc din care interlocutorul îl putea vedea.
— N-a mai rămas încredere în omenire, îi spuse el pisoiului.
— Opreşte focul, Tăiş de soare! zise bărbatul în vârstă. Arcă, dacă intenţiile tale sunt cu adevărat paşnice, explică-ne. Ce eşti? Ne aflăm la ananghie, Arcă, iar Namor e o planetă mică, nedezvoltată. N-am mai văzut ceva asemănător. Explică-ne.
Haviland Tuf mângâie pisoiul.
— Întotdeauna trebuie să am de-a face cu suspiciuni, îi spuse el. Au noroc că sunt atât de cumsecade, altfel aş pleca, pur şi simplu, şi i-aş abandona sorţii lor, adăugă el, după care se uită drept la ecran. Domnule, sunt Arca. Sunt Haviland Tuf, căpitan şi proprietar, precum şi întregul echipaj. Mi s-a spus că aveţi necazuri cu nişte monştri marini, iviţi din adâncurile mărilor dumneavoastră. Foarte bine. O să vă scap de ei.
— Arcă, aici Tăiş de soare. Cum îţi propui să faci asta?
— Arca este o navă de germinare a Corpului Inginerilor Ecologi, spuse Haviland Tuf cu un formalism băţos. Sunt inginer ecolog şi specialist în război biologic.
— Imposibil! exclamă bătrânul. CIE a fost desfiinţat cu o mie de ani în urmă, o dată cu Imperiul Federal. N-a rămas nici una din navele lor de germinare.
— Ce neplăcut! zise Haviland Tuf. Înseamnă că stau într-o iluzie. Fără îndoială, acum, că mi-aţi explicat că nava mea nu există, ar trebui să trec prin ea şi să mă prăbuşesc pe planeta dumneavoastră, arzând în timpul căderii.
— Păzitor, spuse Kefira Qay de pe Tăiş de soare, poate că navele acelea de germinare nu mai există, dar sunt în apropierea a ceva care are, după cum îmi arată aparatele mele, o lungime de aproape treizeci de kilometri. Nu prea pare a fi o iluzie.