— Picioare, spuse cu amărăciune Kefira Qay. Ceva care a umblat înainte de a fi ucis. Am găsit doar specimenul ăsta, dar a fost de ajuns. Am aflat de ce au tăcut insulele noastre. Veneau din mare, Tuf. Fiinţe ca asta. Mai mari, mai mici, mergând pe zece picioare, ca păianjenii, înhăţând şi mâncând cu celelalte zece membre, tentaculare. Carapacea-i groasă şi tare. Un glonţ exploziv sau o rază laser nu reuşea să ucidă o astfel de creatură, aşa cum se întâmpla în cazul baloanelor-de-foc. Acum înţelegi. La început, marea, apoi aerul, acum şi solul. Solul. Ţâşnesc din apă cu miile, urcă pe plajă ca o maree teribilă. Două insule au fost copleşite în ultima săptămână. Intenţionează să ne şteargă de pe faţa planetei. Probabil că vor supravieţui câţiva dintre noi, în New Atlantis, în munţii înalţi din interior, dar aceea va fi o viaţă cruntă, scurtă — până în momentul când Namor va arunca împotriva noastră ceva nou, alte făpturi de coşmar.
Vocea ei trăda o stare vecină cu isteria. Haviland Tuf opri consola, iar ecranele se înnegriră.
— Calmaţi-vă, păzitoareo! Temerile dumneavoastră sunt de înţeles, dar inutile. Îmi dau seama acum pe deplin de necazurile pe care le aveţi. Tragice, dar nu de nerezolvat.
— Mai crezi că ne poţi ajuta? Singur? Doar tu şi nava asta? Oh, nu încerc să te descurajez! Ne-am agăţa şi de un fir de pai! Dar…
— Dar nu mă credeţi, oftă Tuf. Îndoială, se adresă el pisoiului cenuşiu, luându-l în palma-i imensă, albă, ai fost bine botezat! Sunt un om iertător, se întoarse el din nou către Kefira Qay, şi aţi trecut prin multe încercări crunte, aşa că nu voi da atenţie felului supărător în care mă desconsideraţi, pe mine şi priceperea mea. Acum, vă rog să mă scuzaţi, am treabă! Oamenii dumneavoastră au trimis rapoarte mult mai detaliate despre aceste creaturi şi despre ecologia namoriană în general. Examinarea lor este deosebit de importantă pentru înţelegerea şi analiza situaţiei. Vă mulţumesc pentru informare.
Kefira Qay se încruntă, o luă pe Nesăbuinţă de pe genunchi şi o aşeză pe podea, apoi se ridică.
— Foarte bine. Când vei fi gata?
— Nu pot spune acest lucru cu un grad serios de acurateţe, până nu voi face anumite simulări. Poate peste o zi vom trece la treabă. Poate peste o lună. Poate peste mai mult timp.
— Dacă va dura prea mult, nu vei avea de la cine să primeşti cele două milioane, se răsti tânăra. Vom fi murit cu toţii.
— Într-adevăr… Va trebui să mă străduiesc să evit acest scenariu. Acum, vă rog să-mi permiteţi să trec la treabă! Vom discuta din nou la cină. Vă voi oferi fripturi vegetale, după o reţetă din Arion, cu ciuperci de foc thorite, ca aperitiv.
— Iar ciuperci? se văită Qay, după ce oftă din greu. Am avut tocană de ciuperci şi ardei la prânz, ciuperci prăjite în smântână la gustare…
— Mă topesc după ciuperci, recunoscu Haviland Tuf.
— M-am săturat de ciuperci! declară Kefira Qay — Nesăbuinţă se frecă de piciorul ei, iar fata se încruntă la ea. Pot să cer nişte carne? Sau peşte? Au trecut ani, spuse ea melancolică, de când n-am mai mâncat o oală-de-mâl… uneori visez una… s-o despic, să torn unt înăuntru, să scot cu linguriţa carnea moale… nu-ţi poţi imagina cât de gustoasă este! Sau o aripioară-sabie. Ah, aş ucide pentru o aripioară-sabie cu garnitură de alge!
— Aici nu mâncăm animale! răspunse Haviland Tuf, pe un ton ferm. Apoi, se apucă de lucru, ignorând-o.
Kefira Qay îl părăsi. Nesăbuinţă se luă, ţopăind, după ea.
— Specific, mormăi Tuf. Într-adevăr…
După patru zile şi mai multe ciuperci, Kefira Qay începu să-l sâcâie pe Tuf, cerându-i rezultate.
— Ce faci? îl întrebă la cină. Când ai de gând să acţionezi? În fiecare zi te izolezi, iar cu fiecare zi ce trece condiţiile de pe Namor se înrăutăţesc. Am vorbit cu păzitorul senior Harvan acum o oră, în timp ce tu erai la calculator. Micul Aquarius şi Surorile Dansatoare au fost pierdute în timp ce noi ne fâţâim pe aici degeaba.
— Ne fâţâim? Păzitoare, eu nu mă fâţâi! Nu m-am fâţâit niciodată şi nu intenţionez să încep acum. Eu lucrez. Am de digerat o cantitate mare de informaţii.
— Vrei să spui o cantitate mare de ciuperci, se strâmbă Kefira Qay, apoi se ridică, luând-o pe Nesăbuinţă din poală — ea şi pisicuţa deveniseră prietene bune în ultimul timp. Douăsprezece mii de persoane trăiau pe Micul Aquarius şi aproape la fel de multe pe Surorile Dansatoare. Gândeşte-te la ele în vreme ce digeri, Tuf!
Apoi, tânăra se întoarse şi ieşi din încăpere.
— Într-adevăr…, mormăi Haviland Tuf şi-şi îndreptă din nou atenţia spre plăcinta cu flori-dulci.
Trecu o săptămână până se certară din nou.
— Ei bine? întrebă păzitoarea într-o zi, pe coridor, aşezându-se în faţa lui Tuf, în timp ce acesta se hurducăia foarte demn către camera sa de lucru.
— Ei bine, repetă el. Bună ziua, păzitor Qay!
— Nu-i o zi bună, afirmă ea, pusă pe scandal. Punctul de comandă Namor mi-a spus că Insulele Răsăritului s-au dus. Copleşite. Şi o duzină de hidroavioane au fost distruse, în timp ce le apărau, împreună cu toate navele retrase în porturile de acolo. Ce spui?
— Foarte tragic! Regretabil…
— Când ai de gând să fii gata? Tuf ridică din umeri.
— Greu de spus. Sarcina pe care mi-aţi dat-o nu-i una simplă. Problema-i foarte complexă. Complexă, da, acesta-i cuvântul potrivit. Poate chiar derutantă. Vă asigur că tristele încercări prin care trece Namor au atras deplina mea compasiune, iar problema sa mi-a angajat pe deplin intelectul.
— Asta-i tot ce înseamnă pentru tine? O problemă?
Haviland Tuf se încruntă uşor şi-şi încrucişa mâinile pe burta-i mare.
— Într-adevăr, o problemă.
— Nu. Nu-i doar o problemă. Nu jucăm un joc. Acolo mor oameni adevăraţi. Mor pentru că păzitorii nu sunt în stare să-şi îndeplinească datoria, şi pentru că tu nu faci nimic. Nimic!
— Calmaţi-vă. Vă asigur că am lucrat fără încetare pentru a vă ajuta. Ar trebui să ţineţi seama de faptul că sarcina mea nu-i la fel de simplă ca a dumneavoastră. E uşor să arunci bombe peste un cuirasat sau să tragi cu obuze explozive într-un balon-de-foc, apoi să te uiţi la el cum arde. Aceste metode simple, logice, v-au adus prea puţin folos, păzitoare Qay! Ingineria ecologică e o treabă mult mai complicată. Eu studiez rapoartele conducătorilor dumneavoastră, ale biologilor marini, ale istoricilor. Reflectez şi analizez. Imaginez diferite soluţii şi rulez simulări pe marele calculator al Arcei. Mai devreme sau mai târziu, voi găsi răspunsul.
— Mai devreme! ceru Kefira Qay cu voce aspră. Cei de pe Namor vor rezultate, iar eu sunt de acord cu ei. Consiliul Păzitorilor e nerăbdător. Mai devreme, Tuf, nu mai târziu. Te avertizez!
Tânăra se dădu la o parte şi-l lăsă să treacă.
Kefira Qay petrecu următoarea săptămână şi jumătate încercând să-l evite pe Tuf. Renunţa la mâncare şi se încrunta când îl vedea pe coridoare. În fiecare zi se ducea în camera de comunicaţii, unde purta convorbiri lungi cu superiorii ei de pe planetă şi afla ultimele ştiri. Erau rele. Toate ştirile erau rele.