— Vrei să spui că fiinţa asta citeşte ce avem în minte? întrebă tăios Lysan.
— Dacă aveţi minţi de citit, da, răspunse Haviland Tuf. Dar, mult mai important, prin intermediul lui Dax am putut ajunge la acel popor străvechi pe care l-aţi poreclit, atât de înjositor, oale-de-mâl. Pentru că ele, vedeţi dumneavoastră, sunt în întregime telepate. Timp de nenumărate milenii, au locuit în linişte şi pace sub mările acestei planete. Sunt o rasă lentă, gânditoare, filosofică. Trăiesc în grupuri de miliarde de indivizi, legaţi unii de alţii, fiecare fiind individ şi parte a unui mare întreg rasial. Într-un fel, sunt fără de moarte, pentru că toţi împărtăşesc experienţa fiecăruia, iar moartea unuia singur e un nimic. Dar experienţa e redusă, în mările neschimbătoare. Cea mai mare parte a vieţilor lor lungi era dedicată gândirii abstracte, filosofiei, unor vise verzi stranii, pe care nici eu, nici dumneavoastră nu le putem înţelege cu adevărat. S-ar putea spune că-s nişte muzicieni tăcuţi. Au ţesut împreună mari simfonii de vise, iar aceste cântece continuă mereu. Înainte ca omenirea să ajungă pe Namor, n-au avut, timp de milioane de ani, nici un duşman adevărat. Dar n-a fost întotdeauna aşa. La începuturile primordiale ale acestei planete acvatice, oceanele gemeau de făpturi cărora le plăcea gustul visătorilor. La fel de mult ca şi dumneavoastră. Încă de atunci, rasa înţelegea genetica, înţelegea evoluţia. Cu pânza lor uriaşă de minţi întreţesute au putut să manipuleze chiar materia vieţii, cu mai multă pricepere decât orice inginer genetic. Astfel şi-au creat păzitorii, formidabile animale de pradă, dirijate de imperativul biologic de a-i proteja pe cei pe care-i numiţi oale-de-mâl. Aceşti păzitori au fost războinicii namorieni, care au păzit bancurile, iar visătorii s-au întors la simfonia lor de gânduri. Apoi, aţi venit dumneavoastră, de pe Aquarius şi Vechiul Poseidon. Într-adevăr, aţi venit… Pierduţi în reverie, visătorii abia v-au băgat în seamă, în timp ce dumneavoastră făceaţi agricultură, pescuiaţi şi descopereaţi gustul oalelor-de-mâl. Trebuie să ţineţi seama de şocul pe care li l-aţi provocat, păzitori seniori. De fiecare dată când cufundaţi unul dintre ei în apă clocotită, împărtăşeau cu toţii senzaţia respectivă. Pentru visători, a fost ca şi cum un nou animal de pradă, unul teribil, evoluase pe sol, un loc ce nu-i interesa. Nu-şi închipuiau că aţi putea fi o rasă inteligentă, din moment ce nu concepeau ideea unei inteligenţe netelepatice, aşa cum dumneavoastră nu v-aţi imaginat că putea exista una oarbă, surdă, imobilă şi comestibilă. Pentru ei, fiinţele care se mişcau, manevrau lucruri şi mâncau carne erau animale — altă ipoteză era exclusă. Cunoaşteţi restul sau îl puteţi presupune. Visătorii sunt un popor lent, pierdut în cânturile lor vaste, şi răspund cu încetineală. La început, v-au ignorat, pur şi simplu, nutrind credinţa că ecosistemul însuşi va pune capăt ravagiilor dumneavoastră. Ceea ce nu s-a întâmplat. Lor li s-a părut că nu aveţi inamici naturali. Vă înmulţeaţi şi vă răspândeaţi continuu, iar multe mii de minţi au fost amuţite. In cele din urmă, s-au reîntors la căile străvechi, aproape uitate, din trecutul întunecat. S-au trezit ca să se apere. Au grăbit reproducerea păzitorilor lor, până când mările de deasupra au fost pline cu războinici, dar făpturile care se descurcaseră admirabil împotriva altor inamici s-au dovedit a nu însemna mare lucru pentru dumneavoastră. În final, au trebuit să recurgă la noi metode. Minţile lor au întrerupt marea simfonie, s-au îndreptat în afară, au simţit şi au înţeles. Au început să făurească noi păzitori, suficient de formidabili pentru a-i apăra împotriva noii nemesis. Aşa s-au petrecut lucrurile. Când am sosit cu Arca, iar Kefira Qay m-a obligat să dezlănţui alte noi ameninţări împotriva domeniului lor paşnic, visătorii au fost luaţi, la început, prin surprindere. Dar lupta îi pregătise — de data asta, au răspuns mult mai repede. Într-un timp foarte scurt au visat alţi păzitori noi şi i-au trimis să înfrunte creaturile pe care le slobozisem asupra lor. Chiar în momentul în care vă vorbesc, în turnul cel mai impunător al dumneavoastră, o mulţime de noi forme de viaţă, de-a dreptul teribile, viermuiesc sub valuri, urmând să apară curând la suprafaţă pentru a vă tulbura somnul în anii care vor veni — dacă, bineînţeles, nu încheiaţi pace. Este o decizie care vă aparţine în totalitate. Eu sunt doar un umil inginer ecolog. Nu visez că pot dicta asemenea lucruri unor persoane ca dumneavoastră. Dar vă sugerez cât mai puternic asta. Aici se află un ambasador luat din mare — spre marea mea neplăcere, pot spune. Visătorii sunt acum în fierbere, pentru că, atunci când îl simt pe Dax printre ei, iar prin intermediul lui ajung la mine, lumea lor se măreşte de un milion de ori. Au aflat astăzi despre stele, au aflat că nu sunt singuri în cosmos. Cred că vor fi rezonabili, pentru că n-au nevoie de sol şi nu le place peştele. Îl aveţi pe Dax, sunt şi eu… Poate începem să discutăm…
Dar când Haviland Tuf tăcu, nimeni nu scoase o vorbă, mult timp. Păzitorii seniori erau pământii la faţă, stupefiaţi. Priveau când la trăsăturile impasibile ale lui Tuf, când la carapacea noroită de pe masă.
În cele din urmă, Kefira Qay îşi regăsi glasul.
— Ce doresc? întrebă ea nervoasă.
— În primul rând, să încetaţi să-i mâncaţi. Mi se pare o propunere extrem de logică. Ce răspundeţi?
— Două milioane de standarzi nu ajung, spuse Haviland Tuf ceva mai târziu, stând în camera de comunicaţii a Arcei.
Dax se odihnea calm în poala lui, având doar o mică parte din energia frenetică a celorlalţi pisoi. În alt colţ al camerei, Bănuială şi Ostilitate se fugăreau de colo-colo.
Pe ecran, trăsăturile Kefirei Qay se strâmbară într-o încruntare bănuitoare.
— Ce vrei să spui? Acesta a fost preţul asupra căruia ne-am înţeles, Tuf! Dacă încerci să ne înşeli…
— Să vă înşel? oftă Tuf. Ai auzit-o, Dax? După tot ce am făcut, ne sunt adresate asemenea acuzaţii amarnice, nitam-nisam! Da, într-adevăr nitam-nisam! O expresie ciudată, dacă stai s-o analizezi. Păzitor Qay, se adresă el către ecran, sunt conştient de preţul agreat. Pentru două milioane de standarzi v-am rezolvat problemele. Am analizat, am chibzuit şi v-am asigurat înţelegerea şi translatorul de care aveaţi atâta nevoie. Mai mult, v-am lăsat douăzeci şi cinci de pisici telepate, fiecare legată de unul dintre păzitorii seniori, pentru a facilita comunicaţiile ulterioare plecării mele. Şi asta a fost inclus în termenii înţelegerii iniţiale, deoarece era necesară pentru soluţionarea problemei. Fiind în suflet mai degrabă filantrop decât om de afaceri şi profund sentimental, v-am permis s-o păstraţi pe Nesăbuinţă, care a căpătat o simpatie pentru dumneavoastră dintr-un motiv pe care nu mi-l pot imagina. Pentru acestea, deci, nu-i nici o solicitare de plată.
— Atunci, de ce ne-ai cerut trei milioane de standarzi în plus? întrebă
Kefira Qay.
— Pentru munca inutilă pe care am fost obligat cu cruzime s-o fac. Doriţi o socoteală detaliată?