— Aveţi o percepere acută a celor evidente, afirmă calm Tuf. Am descoperit că ingineria ecologică este o profesiune profitabilă.
— Norocul tău, zise individul, aplecându-se în faţă. Bine, Tuf sau Weemowet sau cine oi fi, a fost foarte amuzant, dar am treabă. Dacă nu-ţi iei părul şi nu dispari din faţa mea în următoarele secunde, voi chema paza.
Se pregătea să dezvolte în continuare această temă, când consola bâzâi.
— Da? răspunse el în microfon, încruntându-se. Da, sigur. Da, maică. Da, mare, foarte mare, înalt de doi metri şi jumătate, cu o burtă aproape obscenă. Hmmm… Nu, o grămadă de păr, sau cel puţin a avut până l-a scos şi l-a pus pe consola mea. Nu. Spune că-i deghizat. Da. Zice că are o mulţime de milioane pentru tine.
— Şaisprezece milioane cinci sute de mii, preciză Tuf. Secretarul înghiţi în sec.
— Sigur. Chiar acum, maică. Întrerupse legătura şi se uită la Tuf, uluit.
— Vrea să te vadă. Uşa aceea, îi arătă el. Ai grijă, în biroul ei e zero g.
— Cunosc aversiunea comandantei de port faţă de gravitaţie, zise Haviland Tuf.
Ridică peruca de pe consolă, o vârî sub braţ şi merse cu o demnitate băţoasă spre uşa indicată, care se deschise la apropierea lui.
Îl aştepta în birou, plutind în mijlocul harababurii, cu picioarele încrucişate, cu părul lung, argintiu-oţeliu, mişcându-se leneş, ca un fuior de fum în spatele figurii slăbănoage, obişnuite.
— Deci, te-ai întors, zise ea când îl văzu pe Tuf.
Haviland Tuf nu se simţea în largul lui la zero g. Se împinse spre scaunul pentru vizitatori, prins bine de ceea ce ar fi trebuit să fie podea, şi se legă de el. Îşi încrucişă mâinile pe curba proeminentă a burţii. Coama, căreia îi dăduse drumul, fu luată de curenţii de aer.
— Secretarul dumneavoastră a refuzat să-mi transmită mesajul. Cum aţi bănuit că-s eu?
— Cine altul ar fi putut să-şi boteze nava Urletul feroce din veldt? rânji ea. Pe de altă parte, aproape că au trecut cei cinci ani. Am presimţit că eşti un tip punctual, Tuf.
— Înţeleg, mormăi Haviland Tuf şi, cu o demnitate deliberată, căută în sinteblănurile lui, deschise încuietoarea buzunarului interior şi extrase un portofel din vinilin, plin cu cipuri cristaline pentru date. lată, doamnă, sunt foarte încântat să vă prezint suma de şaisprezece milioane cinci sute de mii de standarzi, plata primei jumătăţi a datoriei mele către Port S’uthlam pentru repararea şi reamenajarea Arcei. Veţi găsi fondurile în siguranţă, depuse în depozite bancare corespunzătoare din Osiris, ShanDellor, Vechiul Poseidon, Ptola, Lyss şi Noua Budapestă. Aceste cipuri vă vor permite accesul.
— Mulţumesc, spuse femeia, luă portofelul, îl deschise, se uită în grabă la el şi-i dădu drumul, lăsându-l să plutească spre perucă. Ştiam că o să faci rost de bani, într-un fel sau altul.
— Încrederea dumneavoastră în talentul meu în afaceri e liniştitoare. Acum să discutăm despre videospectacol.
— Tuf şi Mune? L-ai văzut?
— Într-adevăr…
— Fir-ar să fie! zâmbi strâmb Tolly Mune. Şi ce crezi?
— Sunt obligat să recunosc că a trezit în mine o anumită fascinaţie perversă, din motive evidente. Ideea unei asemenea drame mi-a măgulit, indiscutabil, vanitatea, dar realizarea lasă de dorit.
— Ce te-a supărat cel mai mult? se amuză femeia. Tuf ridică un deget lung.
— Într-un singur cuvânt, incorectitudinea.
— Da, dădu ea din cap, Tuf din videospectacol are masa doar pe jumătate din a ta, figura îi este mult mai mobilă, vorbirea lui nu-i nici pe jumătate atât de bombastică, are musculatură de păienjenel şi coordonarea mişcărilor de acrobat, dar i-am ras ţeasta, pentru a fi autentici.
— Avea mustaţă. Eu n-am.
— Am crezut că aşa arată mai hoţeşte. Uită-te numai ce mi-au făcut mie! Nu-mi pasă că mi-au redus vârsta cu cincizeci de ani, nici că mi-au modificat figura, de arăt ca o prinţesă vandeenă a viselor, dar sânii ăia afurisiţi!
— Fără îndoială că au vrut să sublinieze certitudinea dezvoltării dumneavoastră mamare. Dar toate astea ar putea fi lăsate de-o parte, ca deformări minore în scopul prezentării unui spectacol mai estetic — în schimb, consider o problemă mult mai serioasă libertăţile desfrânate permise faţă de opiniile şi filosofia mea. Am obiecţii îndeosebi la discursul meu final, în care exprim părerea că geniul omenirii ce evoluează poate să rezolve — şi va rezolva — toate problemele, că ecoingineria le permite s’uthiameziior să se înmulţească fără teamă şi măsură, iar acest lucru va conduce la măreţie şi, în cele din urmă, la divinitate. Astea sunt în contradicţie evidentă cu opiniile exprimate de mine în vremea aceea, comandant de port Mune! Dacă vă reamintiţi discuţia noastră, veţi recunoaşte că am spus că orice soluţie a problemei dumneavoastră alimentare, de natură tehnică sau ecologică, va fi, în mod obligatoriu, doar o măsură temporară, dacă poporul dumneavoastră continuă să practice reproducerea nelimitată.
— Erai eroul principal. Nu prea puteau să te facă să ai manifestări anti-viaţă…
— Mai sunt şi alte abateri în naraţiune. Suficiente pentru a se vedea că ficţiunea oglindeşte un punct de vedere distorsionat al evenimentelor de acum cinci ani. Distrugere este doar o felină nevătămătoare, deşi zburdalnică, ai cărei strămoşi au fost domesticiţi încă din zorii istoriei omenirii, şi-mi amintesc că atunci când mi-aţi luat-o prin trădare, pe baza unui artificiu legal ce făcea parte dintr-un plan destinat să mă oblige să vă predau Arca, ea şi eu am săvârşit capitularea în mod paşnic. În nici un moment n-a sfârtecat cu ghearele ei măcar un singur om al pazei, cu atât mai puţin şase!
— Mi-a zgâriat dosul palmei o dată, zise Tolly Mune. Altceva?
— N-am decât aprobare pentru politica şi modul de comportare al lui Josen Rael şi al Înaltului Consiliu al S’uthlam-ului. E adevărat că ei, mai ales primul consilier Rael, s-au comportat într-un fel lipsit de etică şi de scrupule. Cu toate acestea, trebuie spus că în nici o clipă Josen Rael nu m-a torturat, nici nu mi-a ucis vreo pisică, în strădania de a mă supune voinţei sale.
— Nici nu transpira atât, spuse Tolly Mune, şi nu pălăvrăgea niciodată. A fost un om decent. Sărmanul Joseni oftă ea.
— În cele din urmă, ajungem la dificultatea problemei. Într-adevăr dificultate — un cuvânt ciudat când îl rostogoleşti de pe limbă, dar foarte potrivit acestei discuţii. Dificultatea, comandant de port Mune, a fost şi este natura pariului nostru. Când am adus proaspăt recuperata Arcă aici, pentru reparaţii, Înaltul Consiliu a hotărât să pună mâna pe ea. Am refuzat s-o vând, iar dumneavoastră, negăsind un pretext legal pentru a reţine nava, aţi confiscat-o pe Distrugere, considerând-o parazit, şi m-aţi ameninţat c-o ucideţi, dacă nu semnez transferul de proprietate. Am fost corect, în punctele esenţiale?
— Cred că da, răspunse amabilă Tolly Mune.
— Am rezolvat impasul printr-un pariu. Eu trebuia să încerc să rezolv criza alimentară a S’uthlam-ului prin ecoinginerie şi să îndepărtez marea foamete care vă ameninţa. Dacă eşuam, Arca devenea a voastră. Dacă reuşeam, trebuia să mi-o înapoiaţi pe Distrugere şi, mai mult, să efectuaţi reparaţiile şi amenajările pe care le solicitasem, lăsându-mi la dispoziţie zece ani ca să plătesc factura.
— Adevărat.
— După câte îmi amintesc, cunoaşterea carnală a trupului dumneavoastră n-a fost inclusă în condiţiile mele, comandant de port Mune! Voi fi ultimul om care să diminuez bravura dovedită la restrişte, când Înaltul Consiliu a oprit trenurile şi a închis toate docurile. V-aţi riscat persoana şi cariera, aţi spart un geam din plastoţel, aţi zburat prin kilometri de vid pustiu, îmbrăcată doar în costum subţire, împinsă de propulsoare cu aer, hăituită tot timpul de echipe ale pazei, iar la sfârşit abia aţi evitat să fiţi ucisă de Flotila de Apărare Planetară, când aceasta a pornit împotriva mea. Chiar o persoană atât de nesimţitoare şi ordinară ca mine trebuie să admită că aceste acţiuni au avut o anumită calitate eroică, ba chiar romantică, lucruri care în zilele din vechime ar fi constituit material pentru legendă. Dar scopul acelei călătorii melodramatice, plină de bravură, a fost de a o înapoia pe Distrugere custodiei mele, conform termenilor înţelegerii noastre, nu pentru a vă pune trupul la dispoziţia poftelor mele, zise Tuf clipind. Mai mult, mi-aţi explicat foarte clac atunci că acţiunile dumneavoastră au fost motivate de un simţ al onoarei şi de teama influenţei corupătoare pe care ar fi putut s-o aibă Arca asupra conducătorilor dumneavoastră. După cum îmi reamintesc, nici pasiunea fizică, nici dragostea romantică n-au jucat vreun rol în socotelile dumneavoastră.