Comandanta de port Mune rânji:
— Uită-te la noi, Tuf. Suntem o pereche afurisită de amanţi interstelari! Recunoaşte însă că asta face povestea mai frumoasă.
Figura lungă a lui Tuf rămase calmă, inexpresivă.
— Cu siguranţă că nu luaţi apărarea acestui videospectacol extrem de inexact!
— Să-I apăr? râse iar femeia. Ce dracu’, eu l-am scris! Tuf clipi de şase ori la rând.
Înainte să găsească o replică, uşa se deschise şi înăuntru năvăliră, învârtindu-se, reporterii de la ştiri, vreo douăzeci de indivizi care ţipau, exclamau şi strigau întrebări grosolane. În centrul fiecărei frunţi zbârnâia şi clipea cel de-al treilea ochi.
— Aici, Tuffer! Zâmbeşte!
— Ai vreo pisică la tine?
— Vei încheia un contract de căsătorie, comandant de port Mune?
— Unde-i Arca?
— Hai, îmbrăţişaţi-vă!
— Când te-ai bronzat, negustorule?
— Unde-i mustaţa?
— Ce părere ai despre Tuf şi Mune?
— Ce mai face Distrugere?
Stând imobil pe scaun, Haviland Tuf privi în sus, în jos şi în jur, cu o serie de mişcări iuţi, precise, ale capului. Clipi şi nu spuse nimic. Torentul de întrebări continuă până când Tolly Mune trecu, înotând fără efort, prin haită, împingând reporterii cu ambele mâini, şi se aşeză lângă Tuf. Îşi strecură un braţ sub al lui şi-l sărută uşor pe obraz.
— Ce dracu’, zise ea, nu vă pişaţi pe voi! Abia a venit. Fără întrebări, îmi pare rău, adăugă ea, ridicând cealaltă mână. Invocăm intimitatea! La urma urmei, au trecut cinci ani! Lăsaţi-ne ceva timp, să ne refamiliarizăm.
— Veţi pleca împreună pe Arcă? întrebă o reporteră mai agresivă, care plutea în faţa lui Tuf, la o jumătate de metru, cu cel de-al treilea ochi zumzăind.
— Bineînţeles, răspunse Tolly Mune. Unde în altă parte?
Abia după ce Urlătorul feroce din veldt ieşise din pânză, în drum spre Arcă, Haviland Tuf catadicsi să se ducă în cabina pe care o pusese la dispoziţia lui Tolly Mune. Era proaspăt spălat, curăţat şi frecat, orice urmă a deghizării fiind înlăturată. Figura lui lungă, fără păr, arăta albă şi de necitit, ca o foaie imaculată de hârtie. Purta o uniformă complet cenuşie, care nu-i ascundea pântecul formidabil, iar o capelă verde cu cozoroc, împodobită cu theta auriu al inginerilor ecologi îi acoperea căpăţâna cheală. Dax stătea călare pe umărul lui lat.
Tolly Mune se întinsese şi sorbea dintr-un recipient cu bere de pe Sf. Christopher. Rânji când intră bărbatul.
— O marfă afurisit de bună. Cine-i ăsta? Nu-i Distrugere.
— Distrugere se află în siguranţă, la bordul Arcei, cu tovarăşul şi pisoii ei, deşi aceştia nu mai sunt de mult pisoi. Populaţia felină a navei mele a crescut oarecum, de la vizita mea pe S’uthlam, deşi nu atât de precipitat ca populaţia omenească de pe planeta dumneavoastră.
Se aşeză rigid pe un scaun şi continuă:
— Acesta-i Dax. Dacă fiecare pisică este, bineînţeles, specială, Dax poate fi considerat extraordinar. Toate pisicile au un strop de calităţi paranormale — e un lucru bine cunoscut. Datorită unui set de circumstanţe neobişnuite, întâlnite pe o planetă numită Namor, am iniţiat un program pentru a intensifica şi extinde această abilitate înnăscută a felinelor. Dax este rezultatul final, doamnă. Întreţinem anumite relaţii, pentru că el este înzestrat cu posibilităţi paranormale ce-s departe de a fi rudimentare.
— Pe scurt, zise Tolly Mune, ţi-ai creat o pisică cititoare de gânduri.
— Perspicacitatea dumneavoastră rămâne acută, comandant de port Mune, replică Tuf, încrucişându-şi mâinile. Avem multe de discutat. Poate veţi fi amabilă să-mi explicaţi de ce aţi cerut să aduc Arca în S’uthlam, de ce aţi insistat să mă însoţiţi şi, mult mai important, de ce m-aţi vârât în această înşelăciune bizară, deşi plină de culoare, ba chiar aţi mers atât de departe încât v-aţi permis libertăţi faţă de persoana mea.
Tolly Mune oftă.
— Tuf, îţi aminteşti în ce stare erau lucrurile acum cinci ani, când ne-am despărţit?
— Memoria mea e fără pereche, declară Haviland Tuf.
— Bine. Atunci, poate ţii minte că m-ai lăsat într-un adevărat rahat.
— Aţi anticipat schimbarea imediată din funcţia de comandant de port, judecata sub acuzaţia de înaltă trădare şi o condamnare ce urma a fi executată într-o fermă penitenciară, în Cămări. Cu toate acestea, aţi respins propunerile mele de a vă asigura transportul gratuit în alt sistem solar, la alegerea dumneavoastră, preferând în loc de aceasta să vă întoarceţi pentru a înfrunta închisoarea şi dizgraţia.
— Orice naiba aş fi, rămân s’uthlameză. Ăsta-i poporul meu, Tuf! Nişte tâmpiţi amărâţi, uneori, dar poporul meu afurisit!
— Loialitatea dumneavoastră este lăudabilă. Întrucât aţi rămas comandant de port, presupun că circumstanţele s-au schimbat.
— Eu le-am schimbat, declară Tolly Mune.
— Într-adevăr?
— A trebuit s-o fac, dacă nu voiam să-mi petrec restul vieţii conducând o maşină de plivit prin neoiarbă, în timp ce gravitaţia m-ar fi sfârtecat, se strâmbă femeia. De îndată ce m-am întors în port, m-a înhăţat siguranţa. Sfidasem Înaltul Consiliu, încălcasem legi, adusesem pagube unor proprietăţi şi te ajutasem să fugi cu o navă ce urma să fie confiscată. Al naibii de dramatic, nu crezi?
— Opinia mea nu are importanţă.
— Atât de dramatic, încât putea fi doar o crimă de dimensiuni enorme sau un gest imens de eroic. Josen mă scârbise. Ne-am înfruntat. Nu era cu adevărat om rău, ţi-am mai spus. Dar avea funcţia de prim consilier şi ştia ce avea de făcut. Nu-mi plăceau cărţile pe care le aveam, continuă ea aplecându-se înainte, dar trebuia să ie joc sau să abandonez. Ca să-mi salvez curul osos a trebuit şă-l distrug pe Josen — să-l discreditez pe el şi pe majoritatea celor din Înaltul Consiliu. Trebuia să mă transform pe mine într-o eroină şi pe el într-un ticălos, asta în termeni foarte limpezi pentru orice pierde-vară palavragiu din subsolurile oraşului.
— Înţeleg, zise Tuf. — Dax torcea, deci comandanta de port fusese complet sinceră. — Ca urmare, a apărut melodrama exagerată numită Tuf şi Mune.
— Aveam nevoie de bani pentru cheltuielile judiciare. Îmi trebuiau destul de mulţi, ce naiba, dar am folosit asta ca o scuză pentru a-mi vinde versiunea mea asupra evenimentelor uneia dintre cele mai mari videoreţele. Să zicem că am condimentat un pic povestea. Iar indivizii s-au ambalat în aşa hal, că au decis să utilizeze canalul de ştiri pentru o versiune dramatizată. Am fost mai mult decât încântată să le ofer scenariul. Bineînţeles, am avut un colaborator, dar eu i-am spus ce să scrie. Josen n-a înţeles niciodată ce s-a întâmplat. Nu era un politician atât de priceput pe cât crezuse, nu punea suficient suflet. Şi am fost ajutată.