Peregrinările lui Tuf [Tuf Voyaging - ro]

Tuf îi pusese la dispoziţie o punte întreagă. Sute de dormitoare, staţii de calculatoare, laboratoare, coridoare, staţii sanitare, săli de recreere, bucătării. Fără alt locatar în afară de ea. Pe S’uthlam, un spaţiu orăşenesc atât de întins ar fi adăpostit o mie de oameni, în apartamente mai mici decât dulapurile Arcei. Tuf oprise funcţionarea reţelei gravitaţionale în etajul acela, ştiind că ea prefera zero g.

— Dacă aveţi nevoie de mine, mă găsiţi în apartamentul meu, pe puntea superioară, unde-i gravitaţie normală, îi spusese el. Intenţionez să-mi dedic toată energia rezolvării problemelor S’uthlam-ului. Nu voi avea nevoie de sfaturile sau ajutorul dumneavoastră. Nu intenţionez să vă jignesc, comandant de port Mune, dar experienţa mea amară a dovedit că asemenea relaţii provoacă mai multe necazuri decât merită si folosesc doar pentru a mă distrage. Dacă există o soluţie pentru cea mai deranjantă neplăcere a dumneavoastră, o voi găsi mai degrabă prin propriile mele eforturi, cu condiţia să nu fiu disturbat. Voi programa o călătorie plăcută spre S’uthlam şi pânza lui. Sper ca la sosire să fiu gata să vă rezolv necazurile.

— Dacă nu vei fi, îi reamintise ea sec, vom lua nava. Aşa ne-am înţeles.

— Sunt pe deplin conştient, răspunsese Haviland Tuf. În cazul în care vă veţi plictisi, Arca vă va oferi o întreagă gamă de divertismente, amuzamente şi ocupaţii. Serviţi-vă în deplină libertate de posibilităţile oferite de automatul pentru hrană. Mâncarea astfel pregătită n-o egalează pe cea preparată de mine personal, dar nu mă îndoiesc că vi se va părea admirabilă în comparaţie cu alimentaţia tipic s’uthlameză. Comandaţi oricâte mese aveţi nevoie în timpul zilei. Voi fi încântat să cinaţi cu mine în fiecare seară, la ora optsprezece, conform timpului navei. Aveţi amabilitatea să fiţi punctuală.

Şi spunând acestea, o părăsise.

Sistemul de calculatoare care conducea nava imensă respecta ciclurile de lumină şi întuneric, simulând trecerea zilelor şi nopţilor. Tolly Mune îşi petrecea nopţile în faţa unui holomonitor, urmărind drame vechi de mai multe milenii, înregistrate pe planete devenite semilegende, iar zilele explorând — la început, puntea pe care i-o cedase Tuf, apoi restul navei. Cu cât vedea şi afla mai multe, cu atât devenea mai uluită, mai nesigură.

Stătu zile în şir în scaunul vechiului căpitan, aflat pe puntea din turn, punte la care Tuf renunţase, întrucât o socotea incomodă, şi urmărise pe ecranul imens selecţii întâmplătoare din vechiul jurnal de bord al navei.

Merse prin labirintul de punţi şi coridoare, descoperi trei schelete în părţile răvăşite ale Arcei (doar două dintre ele erau omeneşti), se minună văzând la o intersecţie de coridoare pereţii groşi, din duraliaj, umflaţi şi crăpaţi, de parcă ar fi suportat o căldură uriaşă.

Petrecu ore într-o bibliotecă pe care o descoperise, atingând şi mânuind cărţi vechi, unele tipărite pe foi subţiri din metal sau plastic, altele pe hârtie adevărată.

Se întoarse pe puntea de acostare, se căţără în câteva din navele abandonate, strânse acolo de Tuf. Intră în arsenal şi privi şirul înspăimântător de arme, unele din ele demodate, altele necunoscute, iar altele interzise.

Se plimbă prin imensitatea tunelului central ce străbătea inima navei, parcurse cei treizeci de kai ai lungimii lui, paşii ei stârnind ecoul, respiraţia îngreunându-i-se la sfârşitul expediţiei zilnice. În jurul ei se afla o mulţime impresionantă de căzi pentru clonare, bazine pentru creştere, instalaţii de microchirurgie şi staţii de calculator. Nouăzeci la sută din căzi erau goale, dar comandanta descoperi ici, colo, viaţa crescând. Privi prin sticla prăfuită în lichidele dense, transparente, ia siluetele vagi, vii, unele mici cât mâna ei, altele mari cât un tren pneumatic. O trecură fiorii.

De fapt, întreaga navă părea friguroasă şi oarecum înspăimântătoare. Singura căldură adevărată putea fi găsită într-o porţiune a punţii superioare, cea în care îşi petrecea nopţile şi zilele Haviland Tuf. Camera de comunicaţii lungă, îngustă, pe care o amenajase ca punct de comandă era agreabilă, confortabilă. Apartamentul lui fusese înţesat cu mobilier uzat şi cu o mulţime de antichităţi uluitoare, acumulate în timpul peregrinărilor. Aici aerul mirosea a mâncare şi a bere, paşii nu declanşau ecouri, aici era lumină, zgomot, viaţă. Şi pisici.

Pisicile lui Tuf erau libere să circule prin aproape toată nava, dar majoritatea păreau a prefera să rămână în preajma lui Tuf. Erau şapte la număr. Haos, un cotoi cu păr lung, cenuşiu, cu ochi autoritari şi maniere indolente, dominatoare, era stăpânul a tot ce vedea. Putea fi găsit deseori pe consola principală a lui Tuf din camera de comandă, legănându-şi ca un metronom coada stufoasă. În cei cinci ani, Distrugere îşi pierduse energia şi câştigase în greutate. La început, păruse că n-o recunoaşte pe Tolly Mune, dar după câteva zile familiaritatea cea veche reapăruse, iar pisica reluase relaţiile din punctul în care fuseseră întrerupte. Uneori o însoţea pe comandanta de port în preumblările ei. Mai erau Ingratitudine, Îndoială, Ostilitate şi Bănuială. Pisoii, cum le zicea Tuf, deşi ajunseseră deja pisici tinere.

— Născuţi din Distrugere şi Haos, doamnă. Iniţial, au fost cinci pui. Am lăsat-o pe Nesăbuinţă pe Namor.

— E bine să laşi nesăbuinţa în urmă. Dar nu mi-o pot imagina împărtăşită de o pisică.

— Nesăbuinţă a dezvoltat o inexplicabilă slăbiciune pentru o tânără insuportabilă şi imprevizibilă, de origine namoriană. Din moment ce eu aveam mai multe pisici, iar ea nu avea nici una, mi s-a părut că fac un gest potrivit, ţinând seama de circumstanţe. Deşi felinele sunt fiinţe splendide, admirabile, au rămas relativ rare în această tristă galaxie modernă. Generozitatea mea înnăscută şi simţul datoriei faţă de tovarăşii mei oamenii m-au împins să ofer pisici unor planete precum Namor. 6 civilizaţie cu pisici e mai bogată, mai umană decât una lipsită de camaraderia lor unică.

— Adevărat, zâmbi Tolly Mune.

Ostilitate se afla la îndemână. Femeia o luă cu grijă, şi începu s-o mângâie. Avea blana foarte moale.

— Ciudate nume le-ai dat!

— Poate mai potrivite firii umane decât celei a felinelor, fu de acord Tuf. Le-am botezat dintr-o toană.

Ingratitudine, Îndoială şi Bănuială erau cenuşii, ca tatăl lor. Ostilitate — neagră cu alb, precum Distrugere. Îndoială era gălăgios şi gras, Ostilitate — agresiv şi irascibil, Bănuială — fricos, ascunzându-se mereu sub scaunul lui Tuf. Le plăcea să se joace împreună, o ceată impetuoasă. Se părea că o găseau pe Tolly Mune infinit de fascinantă şi se căţărau pe ea de fiecare dată când femeia îl vizita pe Tuf. Uneori, apăreau în cele mai neaşteptate locuri. Ostilitate îi sărise o dată în spate, când urca pe o scară, iar surpriza o şocase, tăindu-i respiraţia. Se obişnuise ca Îndoială să se caţăre în poala ei în timpul mesei, cerşind de mâncare.

Exista şi o a şaptea pisică: Dax.

Dax, cu blana de culoarea nopţii şi cu ochii ca nişte beculeţe aurii. Dax, singurul parazit apatic pe care-l văzuse, care prefera să fie cărat în loc să meargă. Dax, care privea din buzunarul lui Tuf sau din spatele capelei acestuia. Dax, care nu se juca niciodată cu pisoii mai mari, care rareori scotea un sunet şi a cărui privire aurie reuşea să-l facă pe uriaşul, boierosul Haos să se mute de pe un scaun pe care-l doreau amândoi. Pisoiul cel negru era tot timpul cu Tuf.