— Ăsta-i animalul care te ajută, îi zise Tolly Mune, arătându-l cu cuţitul în timp ce stăteau la masă, după vreo douăzeci de zile de la sosirea ei la bordul Arcei. Asta înseamnă că eşti… care-i termenul?
— Există mai multe. Vraci, vrăjitor, magician. Cred că denumirile provin din miturile Străvechiului Pământ.
— Ţi se potrivesc. Uneori, am senzaţia că nava-i bântuită.
— Acest lucru sugerează de ce-i mai înţelept să te bazezi pe intelect, nu pe simţuri. Primiţi asigurarea mea că, dacă ar exista fantome sau alte entităţi supranaturale la bordul Arcei, ar fi reprezentate prin mostre de celule, pregătite pentru clonare. N-am găsit asemenea mostre. Stocul meu include specii denumite uneori dracula cu glugă, fantome-de-vânt, lycantropi, vampiri, ghule, buruiana-vrăjitoarei şi altele asemenea, dar mi-e teamă că nu-s articolele autentice, mitice.
— Foarte bine, zâmbi Tolly Mune.
— Mai doriţi vin? E dintr-o recoltă rhianneză excelentă.
— O idee bună, zise ea turnându-şi în pahar, deşi ar fi preferat un recipient care se storcea — lichidele neînchise erau nişte chestii care se scurgeau şi se împrăştiau oricând. Mi se uscase gâtul. N-ai nevoie de monştri, Tuf. Nava ta poate distruge cu uşurinţă planete întregi.
— Evident, răspunse Tuf. Dar, la fel de evident, poate salva planete.
— Cum ai salvat-o pe a noastră? Ai un al doilea miracol ascuns în mânecă?
— Din păcate, miracolele sunt la fel de mitice precum fantomele şi spiriduşii, iar în mâneci se află doar braţele mele. Dar intelectul uman poate inventa lucruri aproape miraculoase, adăugă el, ridicându-se încet în picioare. Dacă aţi isprăvit plăcinta cu ceapă-umflată şi vinul, poate doriţi să mă însoţiţi în sala calculatorului. M-am străduit, plin de zel, să vă rezolv problema şi am ajuns la anumite concluzii.
Tolly Mune se sculă imediat.
— Să mergem! spuse ea.
— Priviţi!
Tuf apăsă o tastă. Pe unul dintre ecrane apăru un grafic.
— Ce-i asta? întrebă Tolly Mune.
— Graficul pe care l-am făcut în urmă cu cinci ani, răspunse Tuf; Dax sări în poala lui, iar Tuf mângâie pisoiul negru. Parametrii folosiţi au fost numărul de atunci al locuitorilor s’uthlamezi şi creşterea prevăzută a populaţiei. Analiza mea arată că resursele adiţionale de hrană, introduse în societatea dumneavoastră prin intermediul a ceea ce Cregor Blaxon a avut amabilitatea să numească „Înflorirea produsă de Tuf”, ar fi trebuit să vă dea un răgaz de minimum nouăzeci şi patru de ani standard, înainte ca spectrul foametei să ameninţe iar S’uthlam-ul.
— O extrapolare afurisită, care nu valorează nici cât o oală cu viermi! declară sec Tolly Mune. Tuf ridică un deget:
— Un om mai uşuratic decât mine s-ar simţi ofensat de sugestia că această analiză ar fi fost eronată. Din fericire, am o fire stăpânită, tolerantă. Mai mult, n-aveţi dreptate, comandant de port Mune! Extrapolarea mea a fost atât de corectă pe cât era posibil.
— Asta înseamnă că n-o să avem foamete şi dezastre peste optsprezece ani? Că vom avea abia peste un secol? Aş vrea să cred, dar…
— N-am spus un asemenea lucru. Cu o marjă de eroare acceptabilă, ultima previziune s’uthlameză pare a fi corectă, atât cât am putut verifica.
— Nu pot fi corecte ambele previziuni! Asta-i imposibil, Tuf!
— Greşiţi, doamnă. În timpul celor cinci ani care au trecut, parametrii s-au schimbat. Aşteptaţi puţin.
Se întinse şi apăsă alt buton. Altă linie, ce se înălţa abrupt, apăru pe ecran.
— Aceasta reprezintă curba actuală a creşterii populaţiei pe S’uthlam. Observaţi cum urcă. O rată uluitoare de creştere. Dacă aş avea un moment de înclinaţie poetică, aş spune că zboară. Din fericire, n-am asemenea înclinaţii. Sunt un om obişnuit, care vorbeşte obişnuit. Înainte de a spera într-o corectare a situaţiei dumneavoastră, e necesar să înţelegem această situaţie şi ce se va întâmpla în continuare. Totul e limpede. Cu cinci ani în urmă, am folosit resursele Arcei şi, dacă mi-aş permite să renunţ la modestia mea obişnuită, aş spune că v-am făcut un serviciu extraordinar de eficient. S’uthlamezii n-au pierdut timpul ca să strice tot ce-am realizat. Să fiu succint, comandant de port Mune. De îndată ce Înflorirea a prins rădăcini, ca să spun aşa, poporul dumneavoastră s-a repezit în camerele particulare pentru a-şi dezlănţui poftele carnale şi a se grăbi să aibă copii, începând să se reproducă mai iute ca niciodată. Dimensiunea familiei medii e mai mare ca acum cinci ani cu 0,0072 persoane, iar cetăţeanul mediu devine părinte mai devreme cu 0,0102 ani. Schimbări minore, veţi protesta dumneavoastră, dar care, înmulţite cu enorma populaţie a planetei dumneavoastră şi modificate de alţi parametri relevanţi, duc la o diferenţă dramatică. Ca să fiu mai precis, diferenţa între nouăzeci şi patru de ani şi optsprezece.
Tolly Mune privi liniile care se încrucişau pe ecran.
— Drace! mormăi ea. Ar fi trebuit să-mi închipui. Asemenea informaţii sunt secrete, din motive evidente, dar ar fi trebuit să ştiu, zise ea, strângând pumnii. Pe toţi dracii! Creg a dezlănţuit un carnaval prin canalele de ştiri, cu afurisita lui de Înflorire, aşa că nu-i de mirare că s-a întâmplat astfel. De ce ar fi avut oamenii reţineri să dea naştere la copii, din moment ce problema hranei fusese rezolvată? Blestematul de prim consilier Ie-a spus că sosiseră timpuri bune. Toţi zeroiştii afurisiţi se dovediseră a fi, încă o dată, nişte amărâţi de alarmişti anti-viaţă, iar tehnocraţii făcuseră încă o minune. De ce s-ar fi îndoit cineva că nu vor face alta şi alta? Da, trebuie să fii un bun enoriaş, să ai mulţi copii, să ajuţi omenirea să evolueze spre dumnezeire şi să învingă entropia. De ce nu? exclamă femeia, dezgustată. Tuf, de ce-s oamenii nişte idioţi amărâţi?
— Întrebarea este mai dificilă decât dilema în care se află S’uthlam-ul, şi mă tem că nu-s capabil să răspund la ea. Dar dacă v-aţi apucat să distribuiţi blamuri, aţi putea să vă rezervaţi unele şi dumneavoastră. Chiar dacă impresia eronată a fost provocată de primul consilier Cregor Blaxon, cu certitudine că a fost confirmată, în minţile populare, de nefericitul discurs final ţinut de cel ce m-a întruchipat în Tuf şi Mune.
— Ai dreptate. Sunt vinovată. Dar acum, toate acestea ţin de domeniul trecutului. Întrebarea e ce putem face?
— Dumneavoastră, puţin, răspunse Tuf, cu figura inexpresivă.
— Şi tu? Ai săvârşit o dată miracolul pâinilor şi peştilor. Nu poţi să ne ajuţi şi a doua oară, Tuf?
Haviland Tuf clipi.
— Acum sunt un inginer ecolog mult mai experimentat decât atunci când am încercat prima oară să rezolv problema S’uthlam-ului. Sunt mai familiarizat cu seria de specii aflată în biblioteca de celule a Arcei şi cu efectul fiecăreia asupra unui ecosistem aparte. Chiar mi-am mărit stocul, într-o anumită măsură, în timpul călătoriilor mele ici şi colo. într-adevăr, pot să vă fiu de folos. — Şterse ecranele şi-şi încrucişa mâinile pe burtă. — Dar vă va costa.
— Ne va costa? Ţi-am plătit, nu ţii minte? Păienjeneii mei ţi-au reparat nava afurisită!
— Într-adevăr, după cum eu v-am reparat ecologia. De data asta, n-am de făcut alte reparaţii sau alte adaptări ale Arcei. Dumneavoastră, în schimb, se pare că v-aţi stricat ecologia încă o dată şi aveţi iar nevoie de serviciile mele. Consider că ar fi echitabil să fiu compensat pentru eforturile mele. Am multe cheltuieli, cea mai importantă fiind datoria către Port S’uthlam. Cu ajutorul trudei epuizante şi necontenite, pe nenumărate planete afectate, am procurat prima jumătate a celor treizeci şi trei de milioane de standarzi pe care mi le-aţi facturat, dar îmi rămâne o sumă egală de plătit, iar eu n-am decât cinci ani la dispoziţie s-o strâng. De unde să ştiu că va fi posibil? Poate următoarele zece planete pe care le voi vizita vor avea o ecologie ireproşabilă sau vor fi atât de sărăcite, încât voi fi obligat să le fac reduceri serioase, dacă voi dori să le ajut. Mărimea acestei datorii îmi frământă mintea zi şi noapte, influenţând deseori limpezimea şi precizia gândurilor mele, făcându-mă astfel mai puţin eficient în profesia mea. Într-adevăr, am bănuiala subită că, înfruntând o provocare atât de uriaşă ca aceea ridicată de S’uthlam, realizările mele ar putea fi de departe superioare dacă mintea mi-ar fi limpede şi netulburată.