Adevărat. Masacrarea păsărilor, chiar şi în compania prinţului de Walles, îl lăsa rece, provocîndu-i, cel mult, un uşor dezgust. Prefera să rămînă acasă şi să răsfoiască distrat tot felul Parter foarte înalt, făcînd parţial legătura cu etajul I.
31
de cărţi. Dar nici lectura nu-i oferea satisfacţii. în cazul cel mai fericit îi ocupa timpul şi îl ferea de gînduri negre.
Dar la ce bun? A-ţi omori timpul cu o carte nu era în fond o ocupaţie mai bună decît a omori fazani. Putea să-şi continue toată viaţa citind, dar cu asta n-avea să realizeze niciodată nimic.
în după amiaza zilei de 18 aprilie 1887 Lordul Edward se afla în biblioteca palatului Tantamount şi se întreba dacă merită să trăieşti şi cum e preferabil să te sinucizi — prin înec sau prin împuşcare? în ziua aceea Times publicase scrisoarea plastografiată, atribuită lui Parnell1, prin care acesta aproba asasinatele din parcul Phoenix.
încă de la micul dejun, cel de al patrulea marchiz intrase într-o stare de agitaţie vecină cu apoplexia. La club nu se discuta decît despre scrisoare. „Presupun că-i foarte importantă", îşi spunea tot timpul Lordul Edward, deşi îşi dădea seama că îi e cu neputinţă să manifeste un interes deosebit pentru doctrina lui Parnell ori pentru crima săvîrşită. După .ce ascultase o vreme discuţiile de la club, se întoarse acasă cuprins de disperare. Uşa de la bibliotecă era deschisă; intră şi se lăsă într-un fotoliu; se simţea epuizat, de parcă ar fi făcut o plimbare de treizeci de mile. „Trebuie să fiu idiot", îşi spuse el cu hotărîre, gîndindu-se la entuziasmul politic al altora şi la propria lui indiferenţă. Era prea modest ca să atribuie altora idioţenia. „Nu-i nimic de făcut cu mine, absolut nimic." Geamătul său adînc răsună îngrozitor în tăcerea doctă a vastei biblioteci. „Moartea... să termin odată cu toate. . rîul. . revolverul. ." Timpul trecea. Nu se putea concentra nici asupra morţii, constată el. Pînă .şi moartea îl plictisea. Ultimul număr al revistei Quarterly se afla alături, pe o masă. Poate că lectura are să-l plictisească
mai puţin decît gîndul morţii. Luă revista, o deschise la întîmplare* şi se pomeni citind un paragraf din mijlocul unui articol, despre un oarecare Claude Bernard2. Cine o fi Claude Bernard? Un francez, presupuse el. Şi ce însemna această funcţie glicogenetică a ficatului? Fireşte, o problemă ştiinţifică. Privirea îi alunecă pe pagină şi dădu de ghilimete; urma un citat chiar din operele lui Claude Bernard. „Fiinţa vie nu constituie o excepţie a marii armonii din natură care determină adaptarea reciprocă a lucrurilor; nu calcă nici o
'Charles Steward Parnell (1846—1891). Om politic irlandez. A luptat pentru autonomia Irlandei. In 1880 a fost ales deputat de Cork. Pentru a-l compromite, adversarii au inventat o scrisoare, publicată în ziarul Times, prin care recunoştea participarea la asasinarea Lordului Cavendish, ucis, împreună cu secretarul său. de extremiştii irlandezi, în parcul Phoenix, din Dublin.
2 Claude Bernard (1813—1878), celebru fiziolog francez, fondatorul medicinii experimentale.
32
înţelegere în acest sens; nu vine în contradicţie şi nici nu se opune forţelor cosmice generale. Mai mult chiar, fiinţa vie participă la înţelegerea universală a lucrurilor, iar viaţa animalelor, de pildă, e doar un fragment din întreaga viaţă a universului."
La început citi distrat, apoi mai atent, iar în cele din urmă cu mare concentrare. „Viaţa animalelor e doar un fragment din întreaga viaţă a universului." Ce se întîmpia atunci cu sinuciderea? Un fragment al universului care se distruge singur? Nu, nu se distruge, nu se poate distruge, chiar dacă ar încerca, îşi schimbă doar modul de viaţă. îşi schimbă... Fragmente din animale şi plante devin fiinţe umane.
Ceea ce la un moment dat a fost piciorul din spate al unei oi sau o frunză de spanac devine parte integrantă din mîna care scrie, din creierul care concepe mişcarea lentă a Simfoniei Jupiter. Apoi, întro zi, treizeci şi şase ' de ani de plăceri, dureri, foame, dragoste, gînduri şi muzică împreună cu posibilităţile infinite şi nerealizate ale melodiei şi armoniei fertilizează un colţ uitat dintr-un cimitir vienez şi îl acoperă cu iarbă şi păpădii, care la rîndul lor, ajung în oile ale căror picioare, la rîndul lor ajung în alţi muzicieni, âle căror corpuri, la rîndul lor... Raţionamentul era foarte departe de a fi noutate, dar pentru Lordul Edward reprezenta o revelaţie, apocaliptică. Brusc şi pentru prima oară
înţelese solidaritatea lui' cu lumea. Revelaţia se dovedi extraordinar de tulburătoare. Se ridică de pe scaun şi începu să se plimbe agitat, de la un capăt la celălalt al odăii. Gîndurile îi erau confuze, dar această confuzie părea strălucitoare, violentă şi nu întunecată, ceţoasă şi inertă, ca de obicei. „N-ar fi exclus ca anul trecut cînd am fost. la Viena să fi consumat o parte din substanţa lui Mozart. Ar fi putut fi într-un şniţel vienez, într-un cîrnat sau într-o halbă de bere." O comuniune, o comuniune fizică. Iar acea interpretare minunată a Flautului fermecat era un alt fel de comuniune sau, poate, de fapt, aceeaşi cuminecătură, acelaşi canibalism, aceeaşi chimie. în cele din urmă se ajungea, evident, la chimie.
Picioarele de oaie şi spanacul... totul se reducea la chimie. Hidrogen, oxigen... Care erau celelalte elemente? Ce enervant, ce îngrozitor de enervant era să nu le ştii! Şi cînd te gîndeşti că studiase atîţia ani la Eton! Versuri latineşti. La ce dracu îi foloseau? „En! distenta ferunt perpingues ubera vaccae"1.
De ce nu m-au învăţat ceva folositor? „Un membru al înţelegerii universale a lucrurilor." Exact ca în muzică; armoniile, contrapunctul şi modulaţiile. Dar ca s-o asculţi trebuie să te 1 Hei.' vacile grase poartă ugerele pline (lat.).
33
exersezi. Muzica chineză.. din care nu se pricepe nimic. Datorită anilor petrecuţi la Eton, înţelegerea armoniei universale rămăsese pentru el la fel de obscură ca şi muzica chinezească. Funcţia glicogenetică a ficatului. . parcă
ar fi în limba bantu, în
*{, ce îl privea. Ce umilinţă! Putea să înveţe, însă, voia să înveţe, cu
| orice preţ. .
Lordul Edward simţi o imensă bucurie; niciodată nu fusese atît de fericit.
în aceeaşi seară spuse tatălui său că nu are de gînd să candideze în Parlament. Bătrînul, tulburat încă de dezvăluirile făcute de ziarele de dimineaţă, cu privire la atitudinea lui Parnell, se înfurie. Xordul Edward rămase complet nepăsător; hotărîrea lui era luată. A doua zi dădu un anunţ pentru un meditator. în primăvara următoare se afla la Berlin, lucrînd sub conducerea lui Du Bois Reymond.
Trecuseră patruzeci de ani de atunci. Studiile asupra osmozei, care indirect îi procuraseră o soţie, îi aduseseră şi celebritatea. Lucrările sale asupra asimilării şi creşterii deveniseră faimoase. Ceea ce considera însă ca adevărata sarcină a vieţii sale, Marele tratat teoretic asupra biologiei fizice, era încă neterminat. , Viaţa animalelor e doar un fragment din întreaga viaţă a universului." Cuvintele lui Claude Bernard constituiseră nu numai principiul după care se ghidase toată viaţa, dar şi inspiraţia de bază. Cartea la care lucrase în toţi aceşti ani reprezenta numai o elaborare, o ilustrare cantitativă şi matematică a afirmaţiilor savantului francez.
în laboratorul de la etaj activitatea tocmai începuse. Lordul Edward prefera să lucreze noaptea. Orele zilei i e păreau pline de zgomote neplăcute. Lua micul dejun la ora unu şi jumătate şi se plimba o oră sau două dupâ-