— Toată trăncăneala asta politică e o prostie, o imensă prostie, spuse Rampion cu o voce stridentă din cauza enervării. Bolşevicii şi fasciştii, radicalii şi conservatorii, comuniştii şi „Englezii liberi" — de ce dracu se luptă între ei? Vă spun eu. Se luptă ca să decidă cum o să ajungem în iad; cu ajutorul expresului comunist sau al maşinii de curse capitalistă, cu autobuzul individualist sau cu tramvaiul -colectivist, mergînd pe şinele controlate de stat. în toate cazurile destinaţia e aceeaşi. Toţi au să ajungă în iad, toţi sînt minaţi spre acelaşi impas psihologic şi spre acelaşi faliment social, rezultat al falimentului psihologic. Singura diferenţă
e următoarea: Cum ajungem în iad? Un om cu bun simţ nu are să manifeste niciodată interes pentru astfel de dispute. Pentru un om de bun simţ lucrul cel mai important e iadulv şi nu mijloacele de transport folosite pentru a ajunge acolo. întrebarea care se pune unui om de bun simţ e: Vrem sau nu să ajungem în iad? iar răspunsul e: Nu, nu vrem. Iar dacă acesta e răspunsul, atunci n-are nimic de-a face cu politicienii. Fiindcă ei vor să ne trimeată în iad. Toţi, fără excepţie. . Toţi sînt la fel de grăbiţi să ne ducă în iad şi nu se ceartă decît asupra mijloacelor de transport.
— Unii ne-ar putea duce mai încet decît ceilalţi, sugeră Philip.
Rampion făcu un gest indiferent.
— Asta nu poate constitui o diferenţă apreciabilă. Toţi cred în industrializare, într-o formă sau alta, toţi cred în americanizare. Gîndiţi-vă la idealul bolşevicilor. Un fel de Americă, dar o Americă
superlativă, cu departamente guvernamentale în locui trusturilor şi cu funcţionari superiori în locul bogătaşilor. Şi apoi, idealul celorlalte ţări din Europa.
322
Acelaşi lucru, atîta doar că oamenii bogaţi sînt menţinuţi: Acolo întîlniţi maşinismul şi funcţionari ai guvernului.
Aici maşinile şi pe Alfred Mond sau pe Henry Ford. Maşinile pentru a ne duce în iad; la volan bogătaşii şi persoanele oficiale. Crezi că o categorie poate conduce mai prudent decît cealaltă? Poate că ai dreptate. Dar nu văd vreo diferenţă. Şi unii şi alţii se grăbesc. în numele ştiinţei, progresului şi fericirii omeneşti! Spun amin! Şi apasă pe accelerator. Philip îl aprobă.
— Exact, spuse el. Pun maşina în mişcare. începe progresul. Dar aşa după cum ai spus, direcţia probabilă e o prăpastie fără fund.
— Iar singurul lucru despre care le place reformatorilor să vorbească este forma, culoarea, dispozitivul de conducere al vehiculului. Nu pot să înţeleagă idioţii că ceea ce contează e direcţia, că am apucat-o pe drumul cel rău şi că ar trebui să ne întoarcem — preferabil pe jos şi fără această maşină împuţită?
— S-ar putea să ai dreptate, spuse Philip. Nenorocirea e însă că dată fiind lumea existentă, nu te poţi întoarce şi nu poţi să arunci maşina la gunoi. N-o poţi face decît exterminînd jumătate din rasa omenească. într-o sută de ani, datorită industrializării, populaţia lumii s-a dublat. Dacă vrei să scapi de industrializare, trebuie să
măcelăreşti jumătate din femei şi bărbaţi. Ceea ce sub specie aeternitatis sau chiar sub specie historiae ar putea fi un lucru excelent, ca o problemă de politică practică însă e mai greu de conceput.
— Cu atît mai puţin acum, îi dădu dreptate Rampion. însă războiul următor şi revoluţia următoare au să le facă
extrem de practice.
— E posibil. Nu trebuie însă să te bazezi pe războaie şi pe revoluţii. Fiindcă dacă te bazezi pe faptul că ele vor avea loc, poţi fi sigur că aşa se va întîmpla.
— Vor avea loc în orice caz, spuse Rampion. Progresul industria] înseamnă supraproducţie, înseâtiină
necesitatea obţinerii unor pieţe noi, înseamnă rivalitate internaţională, înseamnă război. Iar progresul mecanic înseamnă o mai mare specializare şi standardizare a muncii, înseamnă mai multe jistracţii gata -
făcute pentru marea masă de oameni, înseamnă lescreşterea iniţiativei şi a spiritului de creaţie, înseamnă mai intelectualism şi atrofierea progresivă a tot ce e vital şi fundamental în natura umană, înseamnă creşterea plictiselii şi a lehniştii, şi, în cele din urmă, un fel de nebunie individuală care nu se poate termina decît cu o revoluţie socială. Fie că te bazezi
323
sau nu pe ele, războaiele şi {evoluţia sînt inevitabile, dacă lucrurile au să meargă mai departe ca pînă acum.
— Aşa că problema se rezolvă de la sine, spuse Philip.
— Numai prin autodistrugere. Cînd omenirea va fi distrusă, fireşte că nu mai e nici o problemă. Asta însă mi se pare o soluţie deplorabilă. Cred că mai există una, chiar în cadrul sistemului actual. O soluţie temporară, în timp ce sistemul e modificat în direcţia unei soluţii permanente. Rădăcina răului se află în psihologia individului; trebuie deci pornit de acolo, de la psihologia individului. Prima măsură va obliga oamenii să trăiască
două vieţi, în două compartimente. într-un compartiment ca muncitor din industrie, în celălalt compartiment ca fiinţe omeneşti. Opt ore pe zi ca nişte idioţi şi nişte maşini, iar restul de ore ca fiinţe omeneşti adevărate.
— Asta se şi practică.
— Nici gînd. Oamenii trăiesc tot timpul ca nişte idioţi şi ca nişte maşini, atît în orele de muncă, cît şi în cele libere. Ca nişte idioţi şi ca nişte maşini, închipuindu-şi că trăiesc ca fiinţe civilizate, şi chiar ca nişte zei. Primul lucru ce trebuie făcut e să-i sileşti să admită că în timpul orelor de lucru sînt nişte idioţi şi nişte maşini. „Civilizaţia noastră, fiind ceea ce este", e momentul să le spuneţi „trebuie să vă petreceţi opt ore din cele douăzeci şi patru ale zilei, devenind un fel. de corcitură între un idiot şi o maşină de cusut". Ştiu, e foarte neplăcut. E umilitor şi dezgustător. Dar asta-i situaţia. „Trebuie să faceţi cum vă spun, altfel întregul eşafodaj al lumii noastre se duce de ripă şi-o să murim de foame. Aşa că faceţi-vă meseria, idiot şi mecanic, şi petreceţi-vă
orele libere ca bărbaţi şi femei adevăraţi şi întregi, de la caz la caz. Nu amestecaţi cele două vieţi, păstraţi între ele un zid despărţitor etanş. Importantă e adevărata viaţă omenească, cea din ceasurile libere, cealaltă fiind o treabă murdară care trebuie îndeplinită. Şi nu uitaţi că munca voastră e murdară orice ai face
— afară de măsura în care vă oferă hrana şi menţine intactă societatea — şi e cu totul lipsită de importanţă şi nesemnificativă pentru adevărata viaţă umană. Nu vă lăsaţi înşelaţi de escrocii cu cuvinte frumoase, care vorbesc despre sfinţenia muncii şi ajutorul creştin, pe care oamenii de afaceri îl oferă semenilor.
Toate-s minciuni. Munca voastră nu-i decît o treabă urîtă şi murdară, devenită necesară, din nenorocire, datorită prostiei strămoşilor noştri. Ei au ridicat un munte de gunoaie şi voi sînteţi obligaţi să-l demolaţi, de frica să nu vă ucidă duhoarea lui, să-l demolaţi din răsputeri, blestemînd tot timpul memoria demenţilor care v-au silit să îndepliniţi această muncă murdară. Nu vă încurajaţi singuri, pretinzînd că
324
o muncă urită şi mecanică are ceva nobil. Nu are; singura urmare a acestei afirmaţii şi credinţe e că umanitatea voastră va ajunge la nivelul muncii voastre murdare. Dacă sînteţi convinşi că sistemul capitalist vă ajută şi că