munca e sfintă, o să deveniţi nişte idioţi mecanici în timpul celor douăzeci şi patru de ore ale zilei. Admiteţi că
munca-i murdară, feriţi-vă nasul şi munciţi opt ore, iar apoi concentraţi-vă să deveniţi în orele de răgaz adevărate fiinţe omeneşti. Fiinţe omeneşti cu totul reale. Nu cititori de ziare, amatori de jazz sau maniaci ai radioului.
Industriaşii care pun la dispoziţia maselor distracţii standardizate şi prefabricate se luptă din răsputeri să facă din voi pe cît e cu putinţă nişte imbecili mecanizaţi, atît în ceasurile voastre libere, cît şi în orele de muncă. Nu-i lăsaţi. Faceţi efortul de a deveni umani." iată ce-ar trebui să le spuneţi oamenilor; iată lecţia ce-ar trebui predată
celor tineri. Convingeţi-i pe toţi că această mare civilizaţie industrială e doar o duhoare şi că viaţa adevărată, viaţa care are un sens poate fi trăită numai în afara acestei civilizaţii. O să treacă foarte multă vreme pînă cînd viaţa decentă şi duhoarea industrială se vor putea împăca una cu alta. Poate că sînt, de fapt, ireconciliabile.
Rămîne de văzut, între timp, în orice caz, trebuie să cărăm gunoiul şi să suportăm cu stoicism duhoarea, iar în orele libere să încercam să ducem o viaţă omenească adevărată.
— E un program bun, spuse Philip. Dar nu cred că ai să cîştigi cu el multe voturi la viitoarele alegeri.
— Asta-i nenorocirea, răspunse Rampion, încruntîndu-se. Au să se coalizeze toţi împotriva mea. Căci singurul lucru asupra căruia sînt cu toţii de acord — conservatorii şi liberalii, socialiştii şi bolşevicii — e calitatea excelentă prin ea însăşi a duhorii industriale şi necesitatea standardizării şi a specializării oricărei urme de bărbăţie sau feminitate, existentă în rasa umană. Ni se cere să manifestăm interes pentru politică. Ei bine, spuse el dînd sceptic din cap, să ne gîndim la ceva mai plăcut. Uite, vreau să-ţi arăt acest tablou. Traversă
atelierul şi trase un tablou dintr-un maldăr de ptnze sprijinite de perete. Priveşte, spuse el, instalînd pînza pe un şevalet. Aşezată pe vîrful unei
Mine acoperite cu iarbă şi formînd punctul culminant al compoziţiei piramidale, o femeie goală dădea să sugă unui copil. Mai jos, la stînga şi în faţa ei, stătea ghemuit un bărbat cu dezgolită, întoarsă spre privitori, iar în dreapta loul.ui, se găsea un băieţel într-o poziţie asemănătoare. Omul f if,muit.se Juca eu mai mulţi pui de leopard ce ocupau centrul ^oloului puţin mai jos de picioarele femeii; băieţelul privea, aproape de femeie şi umplînd mai întreaga parte de sus a
m
Mai
325
tabloului, se găsea o vacă, ţinînd capul uşor întors şi rumegînd. Capul şi umerii femeii se detaşau slab pe corpul cafeniu-deschis al vacii.
— Un tablou la care ţin în mod deosebit, spuse Rampion după o scurtă tăcere. Carnea e bine redată. Nu eşti de aceeaşi părere? Are un fel de înflorire, ceva viu. Dumnezeule, ce minunat putea să picteze socrul tău carnea în aer liber! Uluitor! Nimeni nu l-a întrecut. Nici chiar Renoir. Aş vrea să am talentul lui. Crede-mă, tabloul ăsta e foarte reuşit, continuă el întorcîndu-se la şevalet. E absolut grozav. Şi mai are şi alte calităţi. Simt c-am reuşit să prind atît legătura vie dintre figuri, cît şi legătura lor cu restul lumii. Vaca, de pildă.
Are capul întors şi nu vede scena umană. Şi totuşi simţi că există o legătură fericită între ea şi oameni, o legătură lăptoasă, rumegătoare, bovin-rumegătoare. oamenii la rindul lor sînt legaţi de vacă şi de leoparzi, de aceştia din urmă însă complet altfel, corespunzînd felului direct şi specific prin care puii de leopard ţin legătura la rindul lor cu oamenii. Da, îmi place.
— Şi mie îmi place, spuse Philip. Un astfel de tablou te apără de duhoarea industrială. Rîse. — Ar trebui să mai pictezi unul, o completare, reprezentînd viaţa în lumea civilizată. Femeia, într-un impermeabil, se sprijină de o imensă sticlă de Bovril1 şi dă copilaşului ei să sugă Glaxo2. Colina e acoperită cu asfalt. Bărbatul, îmbrăcat într-un costum care costă cinci guinee, dar pe care l-a cumpărat la solduri cu cincizeci de şilingi, stă
ghemuit şi se joacă, mînuind un aparat de radio. Iar băieţelul, plin de coşuri şi rahitic, priveşte cu mult interes.
— Totul pictat cubist, spuse Rampion, ca să fii sigur că nu mai are nici un fel de viaţă. Nimic nu egalează arta modernă cînd e vorba să sterilizeze viaţa. Fenolul nici nu se compară cu ea.
1 O marcă de extras concentrat de carne.
2 O marcă de lapte condensat.
Capitolul XXIV
Autoguvernarea indienilor sub dinastia împăraţilor Maurya
continuă să reclame săptămîni de-a rindul prezenţa domnului
Quarles la British Museum, cel puţin două zile întregi din şapte.
— Nici nu-mi închipuiam, explică el, că există atît de mult
material de cahre te poţi folosi.
între timp, Gladys descoperise că făcuse o greşeală. Distracţiile aşteptate cu nerăbdare de la protectorul ei, domnul Quarles, nu se dovedeau mai grozave ca cele pe care şi le-ar fi putut permite în compania unor ţipi, nu cu mult mai bogaţi decît el. Se părea că domnul Quarles nu era gata să-şi plătească luxul de a se simţi superior. îşi dădea aere, dar fără să cheltuiască mulţi bani. Pretextul lui, atunci cînd o ducea la restaurante ieftine sau cumpăra bilete proaste la teatru, îl constituia necesitatea de a se ascunde. Nu-i convenea să fie văzut de o cunoştinţă în tovărăşia lui Gladys; şi cum cunoştinţele sale aparţineau îmbuibaţilor care circulau în maşini luxoase de la restaurantul Berkeley la stalurile teatrului de revistă Gaiety, domnul Quarles şi Gladys mîncau la Corner House şi priveau spectacolul de varieteu de la balconul doi. Aceasta era explicaţia oficială prin care Sidney Quarles justifica distracţiile pe care i le oferea lui Gladys. Adevăratul motiv însă nu îl constituia necesitatea de a se ascunde, ci aversiunea lui înnăscută de a se despărţi de banii gheaţă. Căci, deşi sumele mari erau un fleac pentru el, sumele mici, în schimb, reprezentau foarte mult. Cînd se punea problema să aducă „îmbunătăţiri proprietăţii"
semna cu inima uşoară, risipind sute
1 chiar mii de lire. Cînd era însă vorba să ofere amantei sale, cheltuind cîţiva şilingi în plus, un loc mai bun la teatru, o masă mai gustoasă, un buchet de flori sau o cutie de bomboane de ciocolată, devenea pe loc cel mai zgîrcit om din lume. Avariţia
ui 11 provoca un fel de puritanism ciudat, care îi influenţa
părerile asupra mai tuturor plăcerilor şi distracţiilor ce nu erau ■ ^ .0I"din strict sexual. Luînd masa în odăile întunecoase şi
- tine ale unei „bombe" din Soho, împreună cu o mică
327
funcţionară pe "care o cucerise, Sidney avea obiceiul (cu toată ardoarea lui Milton condamnînd pe fiii lui Belial, şi cu toată seriozitatea lui Wordsworth pledînd cauza unui trai modest, dar şi a unei gîndiri superioare), sâ denunţe pe îmbuibaţii de la restaurantul Carlton, pe lacomii de^la Ritz, care, în mijlocul mizeriei concentrate la Londra, cheltuiau nepăsători pe un dineu în tete-ă-tete salariul pe o lună al unui muncitor agricol. Astfel, preferinţele sale necostisitoare în privinţa biletelor de teatru şi a restaurantelor încercau să sugereze' atît un caracter de înaltă moralitate, cît şi o' simplă operaţie diplomatică. Cucerite de acest libertin în vîrstă, amantele domnului Quarles erau surprinse să se trezească luînd masa cu un profet ebraic şi distrîndu-se în compania unui discipol al lui Cato sau a lui Calvin.