— Cînd te aude cineva vorbind, s-ar putea crede că eşti un sfînt pogorit din cer, spunea Gladys, sarcastic, cînd Sidney se oprea să-şi tragă răsuflarea în mijlocul unei tirade, la restaurantul Corner House, denunţîndu-i pe cei risipitori şi lacomi. — Asta-i bună! Rîsul ei trăda o ironie feroce.
Domnul Quarles se simţea prost. Era obişnuit să fie ascultat cu respect, ca un zeu din Olimp. Vocea lui Gladys avea ceva sfruntat, revoltător. Lui Sidney nu-i plăcea; de fapt îl alarma.
îşi ridică bărbia cu demnitate şi dezlănţui un tir de reproşuri peste capul ei.
— Nu-i o problemă de simple pehrsonalităţi, spuse el răspicat, ci una de principii genehrale.
— Nu văd deosebirea, îi replică Gladys anulînd cu o singură lovitură pretenţiile solemne ale tuturor filozofilor, moraliştilor.
conducătorilor religioşi, reformatorilor şi utopiştilor de cînd lumea. Ceea ce o scotea însă cel mai rău din sărite era faptul că nici în ambianţa restaurantului Maison Lyons1 sau a locurilor proaste de la teatru, domnul Quarles nu renunţa la pretenţiile şi manierele olimpiene. într-o seară, urcînd scările ce duceau la balconul *doi, un grup îi bară drumul, prilej pentru domnul Quarles de a-şi manifesta zgomotos şi legitim indignarea.
— Un adevăhrat scandal, spuse el.
— îţi vine să crezi că ai luat locuri în loja regală, răspunse Gladys batjocoritor.
Iar cînd într-un mic local, domnul Quarles se plînse că felia de peşte, costînd un şiling şi patru pence, avea un gust de parc-ar fi venit din Columbia Britanică şi nu din Scoţia, Gladys îl sfătui să facă o reclamaţie pe care s-o trimită ziarului Times.
1 O mare cafenea şi restaurant la Londra, cu numeroase sucursale şi cu preţuri reduse.
328
Dacă se plîngea ca un filozof nobil şi deziluzionat de superficialitatea politicienilor şi de trivialitatea sordidă a vieţii politice, Gladys îl invita să trimită o scrisoare ziarului Times. Cînd se dezlănţuia împotriva oribilei doamne Grundy şi a lipsei de libertate a englezilor, Gladys îl sfătuia să scrie ziarului Times. „Un adevăhrat scandal că
nici Sir Edward Grey1 şi nici Lloyd George2 nu au fost vreodată în stahre să vohrbească franţuzeşte." Gladys îi indică din nou ziarul Times. Domnul Quarles se simţea jignit şi ultragiat. Aşa ceva nu i se întîmplase niciodată.
în compania celorlalte amante, conştiinţa superiorităţii fusese o stare de fericire senină. îl adoraseră şi îl admiraserăj iar el se simţea ca un zeu. în primele zile Gladys părea să-l adore. La început i se prosternase, însă nu peste mult timp începuse să-şi bată joc de el. Fericirea lui spirituală se spulberase. Dacă n-ar fi avut consolarea carnală pe care specia reprezentată de Gladys i-o oferea, domnul Quarles ar fi epuizat rapid subiectul autoguvernării jndienilor sub dinastia împăraţilor Maurya, şi ar fi rămas acasă. în persoana lui Gladys se afla însă
un amestec neobişnuit de mare de specii nediferenţiate. Atitudinea ei punea deseori capăt răbdării domnului Quarles. Elementul batjocoritor din persoana lui Gladys îl supăra şi îl dezgusta; atracţia elementului generic din ea, a întregii specii feminine, a întregului sex, se dovedea însă mai puternică decît repulsia faţă de acel exemplar individual al sexului. în ciuda ironiilor, domnul Quarles se întorcea la ea. Pretenţiile de a cerceta civilizaţia vechilor indieni deveneau din ce în ce mai imperioase.
Dîndu-şi seama de forţa de care dispune, Gladys începu să-i refuze ceea ce i se solicita. Spera ca printr-un şantaj să-l facă mai generos, aşa cum firea lui nu părea să fie în mod spontan. Intorcîndu-se după o seară ce-i costase foarte ieftin, mai întîi la restaurantul Lyons şi apoi la cinema, Gladys îl împinse furioasă, de lîngă ea, cînd domnul Quarles încercă, în taxi, obişnuitele gesturi de dragoste.
— Nu poţi să mă laşi în pace? îl repezi ea. Spune-i şoferului să meargă întîi la mine acasă şi să mă lase acolo.
— Dahr, copilul meu drag! prostesă domnul Quarles. Nu-i promisese oare că se întoarce la el acasă?
— M-am răzgîndit! Spune-i şoferului.
Gîndul că după trei zile de aşteptare febrilă avea să-şi petreacă seara singur începu să-l chinuie.
liber' EdWard
i
Grey (1862—1933), om politic englez, membru al partidului — lhyd GeorSe (1863—1945), om de stat englez, membru al
329
— Dahr, draga mea Gladys.
— Spune-i şoferului.
— Eşti mult prea crudă, eşti prea rea.
—- Trimite o scrisoare la ziarul Times, dacă nu-ţi place, fu răspunsul ei. Am să-i spun chiar eu şoferului.
După o noapte de insomnie şi suferinţe, domnul Quarles plecă de acasă, de îndată ce se deschiseră magazinele, şi îi cumpără un ceas de mînă, care-l costă paisprezece guinee.
Reclama era pentru o pastă de dinţi. Fiindcă desenul reprezenta însă o pereche de tineri dansînd fox-trot şi arătîndu-şi unul altuia dinţii ca perlele, într-un suris de îndrăgostiţi, iar cuvîntul începea cu litera d, micul Phil citi fără nici o ezitare „dansează".
Tatăl său rîse.
— Şmechere! spuse el. Am crezut că ştii să citeşti.
— Dar dansează, protestă copilul.
— Bine, dar nu asta e scris acolo. Mai încearcă o dată. îi arătă reclama.
Micul Phil privi din nou cuvîntul imposibil şi se uită lung la desen. Cuplul de dansatori nu-l ajută însă.
— Dinam, spuse el disperat în cele din urmă. Era singurul cuvînt ce începea cu d la care se putea gîndi în clipa aceea.
— De ce nu dinosaur, fiindcă tot cu d începe? rîse de el tatăl său. Sau dolicocefal, sau dicotiledon. Micul Phil se simţi profund jignit; nu putea suporta să se rîdă de el. — încearcă iar, dar de data asta fă un efort şi citeşte. Nu ghici.
Micul Phil îşi întoarse capul.
— Mă plictiseşte, spuse el.
Vanitatea îl făcea să se opună cu incăpăţînare cînd trebuia să încerce ceva ce nu putea fi dus cu succes la capăt.
Domnişoara Fulkes, care credea în învăţătura cu ajutorul convingerii raţionale şi al consimţămîntului raţional al elevului (era încă foarte tînără), îi ţinuse lecţii asupra, propriei lui psihologii, cu speranţa că băieţelul, dîndu-şi seama de defecte, şi le va îndrepta.
— Ai o mîndrie greşit înţeleasă, îi spusese ea. Nu ţi-e ruşine să fii prostuţ şi să nu ştii lucruri simple, dar ţi-e foarte ruşine cînd faci greşeli. Preferi să nu faci ceva, decît s-o faci greşit. Asta-i extrem de rău.
Micul Phil dăduse afirmativ din cap.
330
— Aşa e, domnişoară Fulkes, îi răspunsese el cît se poate de logic şi înţelegător cu putinţă. Prefera să nu facă
nimic decît să se căznească să întreprindă ceva şi să nu reuşească. — Mă plictiseşte, repetă el. Ai vrea să-
ţi desenez ceva? sugeră, întorcîndu-se din nou către tatăl său, cu un surîs cuceritor. Era veşnic dispus să
deseneze, şi desena bine.
— Nu, mulţumesc; aş vrea mai degrabă să-mi eiteşti.
— Dar asta mă plictiseşte.
— Nu contează. Trebuie să încerci.
— Dar nu vreau să încerc. t
— Vreau eu, în schimb, să încerci. Hai.
Micul Phil izbucni în lacrimi. Ştia că lacrimile sînt o armă irezistibilă. Şi, fireşte,' îşi dovediră încă o dată