efectul.
în celălalt capăt al camerei, Elinor citea o carte, complet absenţă la discuţia Jor; îşi ridică ochii spre ei.
— Lasă-l în pace, îi strigă ea, dacă plînge are să-i facă rău. Philip ridică nepăsător din umeri.
— Dacă-ţi închipui că ăsta-i un mijloc de a educa un copil. . spuse el cu o amărăciune pe. care ocazia nu o justifica — o amărăciune acumulată^treptat în timpul ultimelor săptămîni de tăcere şi de ostilitate distantă, de întrebări şi reproşuri adresate sieşi fără vreun rezultat, o amărăciune care îşi găsise acum o expresie aproape lipsită de- sens.
— Nu-mi închipui nimic, spuse Elinor cu o voce aspră şi rece. Ştiu doar că nu vreau să plîngă. îl chemă la ea pe micul Phil şi îl luă, pe genunchi.
— Ţinînd însă seama de nenorocirea că e singurul copil, ar trebui neapărat să faci un efort şi să nu-l răsfeţi.
Elinor îşi apăsă obrazul de părul copilului.
— Ţinînd seama că e singurul copil, spuse ea, nu văd de ce nu trebuie tratat ca atare.
— Nu se poate discuta cu tine, spuse Philip. A venit vremea să stabilim un punct de vedere comun, aşa încît băiatul să poată fi educat raţional.
— Şi cine urmează să-l educe raţional? întrebă Elinor. Tu? Rîse batjocoritor. — După o săptămînă te-ai plictisi atît de tare, încît te-ai sinucide sau ai pleca cu primul avion la Paris ca să te întorci peste şase luni.
— Râule! interveni copilul.
Philip se simţi cu atît mai jignit, cu cît îşi dădea seama în
ascuns că afirmaţiile ei erau adevărate. Idealul unei vieţi casnice
la tară, plină de mici obligaţii şi legături întîmplătoare cu oamenii, devenea, în ce-l privea, primejdios de absurd. Deşi
eea supravegherii educaţiei micului Phil îi părea interesantă,
331
ştia că pusă în practică ar fi devenit insuportabil de plictisitoare, îşi aminti încercările chinuite ale propriului său tată de a-i face educaţia. El s-ar fi comportat.la fel. Tocmai din cauza asta Elinor n-ar fi trebuit să o spună.
— Nu-s atît de uşuratic ca un copil, cum îţi închipui tu, spuse el, cu demnitate şi cu mînie reţinută.
— Dimpotrivă, răspunse ea, eşti excesiv de serios, ca un adult. N-ai fi în stare să te descurci cu un copil fiindcă nu eşti destul de copil. Parc-ai fi una din acele îngrozitoare creaturi adulte din înapoi la Mathusalem de Shaw.
— Răule! repetă enervant mi^ul Phil, ca un papagal care nu ştie decît un cuvînt.
Primul impuls al lui Philip fu să smulgă copilul din braţele mamei sale, să-l plesnească pentru obrăznicia lui, să-l dea afară din cameră, apoi să se întoarcă-la Elinor şi să aibă cu ea o explicaţie violentă. Obişnuinţa de a se controla ca un gentleman, cît şi groaza pe care i-o inspira o asemenea scenă îl determinară să-şi păstreze cumpătul. în loc să izbucnească, cum ar fi fost firesc, făcu un efort de voinţă şi, maj mult ca niciodată, se închise ermetic în sine. Păstrîndu-şi demnitatea şi durerile înăbuşite, se, sculă şi ieşi în grădină prin uşa cu geamuri. Elinor îl privi cum pleacă. Primul impuls fu să fugă după el, să-l ia de mînă şi să se împace. Dar se stăpîni şi ea. Philip dispăru, şchiopâtînd.
Copilul continua să se smiorcăie. Elinor îl scutură uşor.
— încetează, Phil, spuse ea aproape furioasă. De-ajuns. încetează, numaidecît.
Cei doi doctori examinau un clişeu care unui ochi neexperimentat ar fi putut să-i pară fotografia unui uragan în Golful Siamului, o explozie de fum negru în mijlocul norilor, sau doar o pată de cerneală.
— Extrem de clară, spuse tînărul radiolog. Priviţi. Arătă spre norul de fum. — O nouă tumoră foarte vizibilă, la pilor. Aruncă o privire respectuoasă distinsului său coleg, vrînd parcă să-l întrebe ceva.
Sir Herbert aprobă.
— E vizibilă, repetă el. Avea un fel de a vorbi ca un oracol; îţi dădeai seama că ceea ce spune era întotdeauna şi în mod necesar adevărat.
— Nu poate fi foarte mare, dacă ,ne gîndim la simptomele înregistrate pînă acum. Nici n-a început să vomite.
332
— N-a început să vomite? exclamă doctorul radiolog, manifestînd un interes şi o uimire aproape exagerate. Asta ar fi p]jcaţia faptului că este atît de mică.
eX
__ Ocluzia e uşoară.
— Evident, ar fi cazul să deschidem abdomenul pentru explorare.
Sir Herbert făcu o mică strim bătură şi clătină plin de îndoială din cap.
— Trebuie să ne gîndim la vîrsta pacientului.
— Adevărat, spuse doctorul radiolog, şi se grăbi să-i dea dreptate.
— E mai bătrîn decît pare.
— Desigur. Nu-şi arată însă vîrsta.
— Ei, trebuie să plec, spuse Sir Herbert.
Tînărul radiolog se repezi spre uşă, îi dădu pălăria şi mănuşile şi îl escortă personal pînă la limuzina Daimler care aştepta. întorcîndu-se în birou privi din nou radiografia plină de pete şi nori cenuşii.
„O developare remarcabil de reuşită", îşi spuse el cu satisfacţie şi, întorcînd radiografia, scrise pe spatele ei cîteva cuvinte cu creionul.
„Domnul J. Bidlake. Imaginea stomacului după ce a fost tratat cu bariu. O nouă tumoră la pilor; mică, dar foarte clară. Radiografia a fost. ." Se uită la calendar ca să vadă data, o scrise pe radiografie şi o puse apoi în fişier pentru alte ocazii.
Bătrinul servitor o anunţă pe vizitatoare, apoi se retrase, închizînd în urma lui uşa atelierului de pictură.
— Ei, John, spuse Lady Edward, traversînd camera spre el. Cum te simţi? Am auzit că ai fost bolnav. Sper că nu e nimic serios.
John Bidlake nici măcar nu se ridică să o primească. îi întinse mîna din fundul fotoliului în care-şi petrecuse toată ziua, meditînd plin de spaimă pe tema vieţii şi morţii.
Cei qu tine, sărmanul meu John? exclamă Lady Edward, aşezîndu-se alături. Pari foarte abătut şi nenorocit. Ce s-a mtimplat?
John Bidlake clătină din cap.
~- Dumnezeu ştie, spuse el.
Cuvintele vagi şi profesionale ale lui Sir Herbert despre „o
<>ara ocluziune în apropierea pilorului" îi treziseră de bună
1 bănuieli şi ştia desigur despre ce e vorba. Fiul său
333
Maurice nu murise oare de aceeaşi boală acum cinci ani în California? Ştia, dar nu voia s-o destăinuie. O dată
rostită, teribila ameninţare devenea şi mai îngrozitoare, şi mai irevocabilă. în plus, nu trebuia niciodată să
recunoşti faptul că eşti conştient că ţi se va întîmpla ceva rău, căci atunci soarta ar avea, ca să spunepa aşa, un tipar pe care să muleze evenimentele. Există întotdeauna un fel de şansă imposibilă că răul nu se va produce, dacă nu-ţi exprimi în cuvinte presimţirile funeste. Tainele religiei intime a lui John Bidlake erau la fel de obscure şi de paradoxale ca oricare din tainele credinţelor ortodoxe „theolatre", despre care îi plăcea lui să-şi bată
joc.
— De ce nu te-ai dus la un doctor? Vocea lui Lady Edward suna ca o acuzare, căci cunoştea prejudecăţile ciudate ale prietenului ei împotriva doctorilor.
— M-am dus, răspunse el iritat, ştiind că şi ea era la curent. Mă crezi prost? Toţi doctorii sînt însă nişte şarlatani. M-am dus la unulcare are şi un mic titlu de nobleţe. Crezi că ştie ceva mai mult decît ceilalţi? Mi-a spus într-un jargon de şarlatan ceea ce eu i-am spus pe şleau: „E ceva în neregulă cii stomacul". Escroc idiot! Ura lui faţă de Sir Herbert şi faţă de toţi doctorii îl făcuse să iasă pentru un moment din starea de apatie.