— Trebuie să-ţi fi spus totuşi ceva, insistă Lady Edward. Cuvintele ei îl făcură să se gîndească din nou la acea
„uşoară
ocluziune în direcţia pilorului", la boală, la durere şi la apropierea insidioasă a morţii. Bidlake fu covîrşit din nou de un sentiment cronic de nefericire şi spaimă.
— Nimic important, spuse el, ferindu-şi privirea.
— Atunci poate că nu e ceva într-adevăr serios, sugeră Lady Edward, încercînd să-l încurajeze.
— Nu, nu. Optimismul ei uşuratic păru bătrinului pictor un ultragiu. Nu voia să se dea pe mîna soartei, formulînd îngrozitorul adevăr. Dorea însă, în acelaşi timp, să fie tratat ca şi cînd adevărul ar fi fost rostit. Tratat cu milă şi cu seriozitate. — E rău, e foarte rău, insistă el.
Se gîndea la moarte; moartea sub forma unei vieţi noi, crescînd treptat în stomacul său, ca un embrion în pîntecele unei femei. Singurul lucru proaspăt şi activ în trupul^şău bătrin, singurul lucru care înflorea cu o vioiciune şi o vitalitate mereu crescîndă era moartea.
Pe pereţii atelierului, de jur împrejur, atîrnau mărturii fragmentare ale vieţii lui John Bidlake. Două mici peisaje pictate în grădinile Pincio pe vremea cînd Roma încetase tocmai de a mai aparţine Papei, o vedere cu clopotniţe şi cupole, surprinsă printre stejari, cîteva statui, proiectîndu-şi siluetele 'pe 334
. Alături, faţa unui satir, obraznică şi bărboasâ
cer
— portretul lui Verlaine. O scenă de stradă din Londra, cu birje,
pălării înalte şi fuste lungi, ridicate uşor de la pămînt. Trei schiţe ale lui Mary Betterton, durdulie şi cu tenul strălucitor, acum treizeci de ani- Şi Jenny, cea mai splendidă dintre modele, culcată goală pe un scaun lung de plajă, cu o fereastră în spate, nori albi în fund şi o vază cu trandafiri pe pervazul ferestrei; o imensă pisică
persană albastră se întinsese ca un leu heraldic pe trupul ei alb, şi dormita cu labele vîrîte între sînii ei mici şi rotunzi.
Lady Edward fu bucuroasă să schimbe subiectul discuţiei.
— Lucy tocmai a plecat azi cu avionul la Paris, începu ea.
Capitolul XXV
„Quai Voltaire
Atmosfera e foarte agitată, am uitat să-mi pun tampoanele Quies în urechi şi timp de două ore şi jumătate am trăit într-un zgomot infernal. Mă simţeam extrem de obosită şi în consecinţă, dragă
Walter, cam sentimentală şi sola-sola. De ce nu eşti aici să mă consolezi de tristeţea insuportabilă a acestei superbe seri pe care o văd prin fereastra mea? Luvrul, Sena, cerul de un verde sticlos, lumina soarelui şi umbrele catifelate mă fac să izbucnesc în lacrimi. Şi nu numai decorul. Braţele, mînecile capotului, mîna care scrie şi chiar degetele de la picioare, goale fiindcă am lăsat papucii să cadă — e îngrozitor, îngrozitor. Faţa mea reflectata în oglindă, umerii mei, trandafirii portocalii, peştele chinezesc auriu ca să se asorteze cu trandafirii, perdelele pictate de Dufy1 şi toate celelalte — ei da, absolut toate, fiindcă totul e la fel de frumos şi de extraordinar, chiar şi lucrurile anoste şi urîte — sînt prea greu de suportat. Prea greu. Nu mai pot şi, pe deasupra, nu mai vreau. O pauză de cinci minute.
Iată de ce i-am telefonat lui Rene Tallmant să vină să bea un coctail la mine şi să mă scoată în lume, undeva într-un loc amuzant, malgre2 durerea mea de cap. Pur şi simplu, nu vreau să mă las terorizată
de univers. îl cunoşti' pe Rene? E un om scund, aproape divin. Aş fi vrut să fi fost şi tu aici. Trebuie să
mă duc să mă îmbrac. A toi3, Lucy."
„ Quai Voltaire
Scrisoarea ta m-a plictisit. Cum te mai vaiţi! Şi nu este foarte măgulitor să fii numită o otravă în sînge.
E ca şi cum ţi s-ar spune că eşti o crampă stomacală. Dacă nu poţi să scrii ceva mai inteligent, nu mai scrie deloc. Quant a moi, je m'amuse. Pas
1 Ranul Dufy (1877—1953), pictor, ilustrator şi decorator francez.
2 Cu toata (fr.).
3 A ta (fr.).
336
follement. ' Destul însă, te asigur. Piesele de teatru sînt mai toate proaste, dar îmi plac. Sînt încă destul de copilăroasă ca să mă las antrenată de nişte subiecte idioate. îmi cumpăr rochii; ce deliciu! în oglinzile de la Lanvin m-am adorat singură. Pe de altă parte, vizita la muzee e o distracţie depăşită. Totuşi, nu dansez. Ar fi ceva dacă viaţa ar semăna cu un dans în braţele unui profesionist. Dar nu e. Şi dacă ar fi, îndrăznesc să spun, aş
avea chef de plimbare. Serile ni le petrecem bătînd cîrciumile din Mont Parnasse, în mijlocul unei hoarde de americani, polonezi, estonieni, români, finlandezi, letoni, laponi, vienezi etc, etc, toţi (Doamne ajută!) artişti. Ce-ar fi să înfiinţăm o asociaţie pentru defiinţarea artei? Parisul mă face s-o doresc din tot sufletul. Aş mai fi voit să
cunosc mai mulţi heterosexuali, ca să mai schimb atmosfera. Nu-mi plac ni Ies tapettes, ni Ies gousscs2. Şi de cînd Proust şi Gide i-au făcut să fie la modă, nu-i mai vezi decît pe ei în acest oraş plicticos. Toată
respectabilitatea mea engleză iese la iveală! A ta, L."
„Quai Voltaire
De data asta, a ta scrisoare îţi face într-adevăr onoare. (Singura mea poezie, şi încă din întîmplare. Destul de bună, cu toate acestea.) De ce nu pricep oamenii că atunci cînd te simţi nenorocit sau fericit în dragoste, totul e numai o problemă de modă? A fi nefericit ca un poet e un clişeu vechi, şi pe deasupra în engleză nici rimele nu constituie o justificare. Cuore-dolore-amore; în italiană nu poţi scăpa de ele. Nici în germană; Herz trebuie să
simtă Schmerz, iar Liebe e un sentiment inevitabil plin de Triebe3. în engleză nu. Nu există nici o durere legată
de dragostea engleză; numai gloves şi turtle doves*. Iar singurele lucruri care, după legile poeziei, merg direct la inima englezului sînt tarts şi amorous arts*. Şi, te încredinţez, 'ţi petreci mult mai bine timpul dacă te gîndeşti la aceste subiecte, decît dacă ţi se spune cît e cineva de nenorocit, de gelos; cu cîtă cruzime a fost înşelat şi multe alte prostii. Aş vrea ca idiotul ăsta de Rene s-o înţeleagă. Din nenorocire, coeur In ce mă priveşte, mă distrez. Nu grozav (fr.). Nici pederaştii, nici lesbienele (fr.).
lterz' 'n'mă; Schumerz, durere; Triebe, instincte, porniri (germ.). , Ţoves. mănuşi; Turtle doves, turturele (engl.). (engl ) P'âcintă; (argotic), cocotă; amorous arts, arta de face dragoste
337
rimează cu douleur, iar el e francez. Devine aproape la fel de agasant ca şi tine, sărmanul meu Walter. Sper însă
că ţi-ai schimbat caracterul. Te iubesc, L."
„ Quai Voltaire
Sufăr de o plictiseală puternică şi rece, iar scrisoarea ta nu m-a consolat decît momentan. Parisul e, într-adevăr, oribil de deprimant. Aş vrea să plec cu avionul oriunde, numai că nu ştiu unde. Azi a venit să mă vadă Eileen.
Intenţionează să-l părăsească pe Tim, fiindcă insistă să stea culcată în pat goală în timp ce el dă foc la ziare deasupra şi lasă să cadă pe ea cenuşa fierbinte. Sărmanul Tim! Mi se pare răutăcios să-l lipseşti de plăcerile lui simple. Lui Eileen însă îi e frică să nu fie prăjită pe grătar. A fost furioasă pe mine că am izbucnit în rîs şi nu m-am arătat mai compătimitoare. Am luat totul ca o glumă. Ceea ce şi este. Şi încă una nevinovată. Căci, ce-i drept, ca şi regina Angliei, noi nu ne distrăm. Cum te urăsc că nu eşti aici să mă amuzi! Poţi ierta orice, în afară de absenţa cuiva. Walter, deşi nu te iert că-mi lipseşti, îţi spun totuşi la revedere. Astă-seară am o envie' pentru tine, pentru mîinile tale pentru buzele tale. Tu nu? Ţii minte? L."