în realitate îi pasă."
„De cînd i-am citit pe Al'verdes1 şi pe Wheeler2 am ajuns la concluzia că romancierul pe care vreau să-l descriu trebuie să fie un zoolog amator. Sau, mai bine, un zoolog de profesie care scrie un roman în timpul liber.
Concepţia sa va fi strict biologică. O să treacă tot timpul de la cultul termitelor la saloane şi fabrici, şi invers. O
să ilustreze viciile omeneşti amintind pe cele ale furnicilor care îşi neglijează noii-născuţi de dragul băuturii ameţitoare produse de paraziţii care le cotropesc cuibul. Eroul şi eroina îşi vor petrece luna de miere lîngă un lac unde corlele şi raţele vor ilustra toate aspectele apropierii 2 wU, Alve/des (n- 1897>- s"iitor şi critic literar german, lucrării! i rto" Weeler (1865—1937). zoolog american, cunoscut prin şi ecologiei furnicilor.
341
asupra laxonomiei
amoroase şi ale căsătoriei. Observînd ordinea obişnuită şi aproape sfîntă a lovitului cu ciocul, care domneşte printre găinile din ţarcul său — găina A dă cu ciocul în capul găinii B, fără să primească în schimb şi ea lovituri, găina B dă cu ciocul în capul găinii C şi aşa mai departe — politicianul va reflecta asupra ierarhiei catolice şi fasciste. Masa informă de şerpi ce se acuplează va reaminti libertinului orgiile ale. (Pot chiar să-mi închipui o scenă destul de nostimă cu un fel de Spandrell, exprimînd în folosul unei tinere femei, nevinovată şi idealistă, morala ce se degajă din petrecerea tandră a unor şerpi.) Naţionalismul şi pasiunea religioasă a burgheziei pentru proprietate vor fi ilustrate de lupta feroce şi disperată dusă de pitulicea masculă pentru a-şi apăra teritoriul ei. Şi-aşa mai departe. S-ar putea realiza ceva ciudat şi foarte amuzant din asta."
„Un lucru pe care ţi-l aminteşti mai greu e că meritul unui om într-un domeniu nu constituie o garanţie a meritului său în altul. Matematica lui Newton nu dovedeşte cu nimic valoarea teologiei sale. Faraday avea dreptate în privinţa electricităţii, dar nu şi în privinţa Sandemanismului1. Platon scria minunat; iată motivul pentru care oamenii continuă să creadă în filozofia lui primejdioasă. Tolstoi era un excelent romancier, dar aceasta nu trebuie să ne împiedice să-i considerăm ideile despre morală altfel decît complet detestabile, sau să
avem altceva decît dispreţ pentru estetica, sociologia şi religia sa. în cazul oamenilor de ştiinţă şi al filozofilor această incapacitate în afara domeniului lor propriu-zis de activitate nu surprinde. De fapt e aproape inevitabilă, căci e izbitor faptul că dezvoltarea exagerată a funcţiilor pur mintale duce la atrofierea tuturor celorlalte. Astfel se explică infantilismul notoriu al profesorilor şi simplitatea ridicolă a rezolvărilor pe care le oferă problemelor vieţii. Acelaşi lucru e adevărat şi pentru specialiştii în spiritualitate. Adînca prostie a oamenilor cuvioşi şi puerilitatea lor. într-un artist există însă o specializare mai redusă, o dezvoltare mai puţin unilaterală; în consecinţă artistul s-ar cuveni să aibă mai mult bun simţ de ordin general decît omul de ştiinţă care nu vede decît unele aspecte ale vieţii; artistul n-ar trebui să aibă zone oarbe şi nici să împărtăşească prostiile filozofilor şi ale sfinţilor-Iată de ce Tolstoi nu poate fi iertat în nici un caz. Instinctiv te 1 Politică de reconciliere între triburile din India, dusă de guvernatorul engle? Sir Roberl Graves Sandeman (1835—1892).
342
- crezi în el mai mult decît te-ai încrede într-un specialist telectual sau spiritual. Iar el îşi perverteşte cele mai profunde
nstincte, devenind la fel de idiot şi de primejdios ca şi Sfîntul Francisc' de Assisi sau ca moralistul Kant (vai, acele imperative
alegorice! Ca să nu mai pomenesc că singurul lucru care-l mai scotea din apatie pe bătrinul filozof erau fructele glasate!), ori ca Newton teologul. Ajungi să te îndoieşti chiar de acei despre care îţi închipui că au probabil dreptate. Rampion, de pildă. Un artist extraordinar. Dar are oare dreptate în părerile lui despre lume? Din păcate, concepţiile lui nu derivă din calitatea superlativă a picturii şi a scrisului său. Două lucruri mă fac să am încredere în părerile lui asupra problemelor vieţii. în primul rind, nici unul din cunoscuţii mei nu duce o existenţă mai satisfăcătoare decît a lui. Are o viaţă plină de mulţumire pentru că trăieşte mai realist decît alţii. Mi se pare că
Rampion ţine seama de toate faptele (pe cînd alţii se feresc de ele, sau încearcă să simuleze că faptele neplăcute din viaţă nu există, sau n-ar trebui să existe), apoi încearcă să-şi adapteze felul de viaţă cu faptele şi nu încearcă
să forţeze faptele sau să le adapteze la o idee preconcepută asupra unui fel de viaţă (ca aceşti imbecili de creştini, de intelectuali, de moralişti şi de afacerişti pricepuţi). în al doilea rind, mâ bazez pe judecata lui deoarece foarte multe din părerile lui coincid cu ale mele, ceea ce, lăsînd la o parte vanitatea, e un semn bun, căci am pornit din puncte atît de depărtate, de fapt, de la poli opuşi. Părerile asupra cărora doi adversari cad de acord (căci sîntem adversari, în fond şi de la început) au toate şansele de a fi îndreptăţite. Deosebirea capitală dintre noi e din păcate aceea că părerile lui derivă dintr-o experienţă de viaţă, în timp ce ale mele, în general, sînt speculaţii. Ca şi el mă
îndoiesc de intelectualism; şi nu cred, din punct de vedere intelectual, în eficacitatea . vreunei teorii ştiinţifice sau filozofice, a vreunui principiu moral abstract; şi aceasta în baza unor criterii ştiinţifice, filozofice şi abstract morale. Problema pentru mine e de a -transforma scepticismul izolat şi intelectual într-un fel de viaţă armonioasă
şi generală. Clalea oricărui intelectual, dacă îşi continuă drumul destul e mult timp fără să se abată de la el, se încheie prin înţelegerea
acelor fapte evidente, de la care neintelectualii nu s-au clintit.
ierna e dezvoltată de Burlap într-unui din acele articole ale sale,
>ase şi vomitante. Şi e mult adevăr în el, în ciuda faptului că
iriap e autorul. (Am revenit printre personalităţi. Omul demn
dispreţuit poate avea păreri valoroase, aşa cum în alte
343
privinţe un om demn de admiraţie poate avea păreri detestabile. Şi bănuiesc, printre altele, că eu aparţin primei categorii — deşi, sper, nu atît de complet ca Burlap, şi într-un fel diferit.) Fireşte, mulţi intelectuali nici nu ajung să înţeleagă faptele evidente. Rămîn înţepeniţi într-o încredere patetică în raţionalism, în supremaţia absolută a valorilor mintale şi a voinţei complet lucide. Trebuie să mergi, de exemplu, mai departe decît cei din secolul al XlX-lea, cel puţin atît de departe ca Protagoras şi Piron, mai înainte de a te întoarce la lucrurile evidente, la care neintelectualii au rămas întotdeauna. Trebuie să te grăbeşti să explici că aceşti neintelectuali nu reprezintă plebea modernă, care citeşte reviste, ascultă muzică de ja?7. se preocupă de cîştigarea banilor şi se bucură de îngrozitoarele distracţii moderne. Nu, asta nu ar însemna un compliment adus afaceriştilor lipsiţi de scrupule sau oamenilor inculţi. Căci în ciuda prostiei, lipsei de gust, a vulgarităţii şi a infantilismului (sau poate tocmai din cauza acestor defecte), nu aceştia sînt neintelectualii de care vorbesc. Ei sînt convinşi de principala axiomă
intelectuală, şi anume, că există o superioritate intrinsecă a vieţii cerebrale, conştiente şi voluntare asupra vieţii fizice, intuitive, instinctive şi emotive. întreaga civilizaţie modernă se bazează pe ideea că funcţia specializată