amiaza; apoi se întorcea să citească sau să scrie pînă la ora opt, cînd lua masa de prînz. Pe la nouă şi jumătate efectua unele lucrări practice împreună cu asistentul său şi, după ce terminau, începeau lucrul la marele studiu, sau discutau probleme legate de el. La ora unu, Lordul Edward cina, iar pe la patru, cinci se ducea la culcare.
Din marea sală de la parter le parveneau în laborator fragmente stinse din Suita în si bemol. Erau prea ocupaţi ca să le audă.
— Forcepsurile, ceru Lordul Edward asistentului său. Avea o voce foarte adîncă, neclară şi, ca să spunem aşa, fără contur definit. ^ „O voce înfundată", o numise fiica sa Lucy cînd era mică.
Illidge îi înmînă instrumentul fin şi strălucitor. Drept mulţumire, Lordul Edward scoase un sunet gutural şi se întoarse cu forcepsul spre şopîrla anesteziată şi întinsă pe măsuţa de operaţie. Illidge îl privi critic, apoi admirativ. Bătrînul lord
34
execută cu măiestrie operaţia. Illidge era într-o veşnică admiraţie faţă de îndemînarea Lordului Edward. Nu te-ai fi aşteptat ca un bătrîn atît de masiv şi de greoi să dea dovadă de o precizie atît de remarcabilă. Mîinile lui uriaşe puteau executa operaţiile cele mai fine; era o plăcere să le urmăreşti.
— Aşa! spuse în sfirşit Lordul Edward şi îşi îndreptă trupul atît cît îi permitea spinarea încovoiată de reumatism. Cred că-i bine, nu?
Illidge dădu afirmativ din cap.
— Perfect, spuse el cu un accent, pe care, fără îndoială, nu-l căpătase într-un vechi şi costisitor lăcaş
de învăţătură. Accentul trăda vag originea din Lancashire. Era scund, avea părul roşu şi faţa pistruiată
ca a unui băieţandru.
Şopîrla începu să se trezească. Illidge o luă şi o puse înţr-un loc sigur. Animalul nu mai avea coadă; o pierduse cu zece zile înainte, iar în noaptea aceasta mica excrescenţă de ţesut regenerat, care în mod normal s-ar fi dezvoltat într-o nouă coadă, fusese tăiată şi grefată pe ciotul labei drepte din faţă.
Transplantată în această nouă poziţie, se întrebau dacă se va transforma într-o labă sau va continua să
crească nefiresc ca o coadă. Prima experienţă se efectuase cu o coadă în perioada ei de formare: transplantată devenise o labă. La experienţa următoare lăsaseră coada să crească pînă la o lungime apreciabilă înainte de a o transplanta; se dovedise însă mult prea profilată pe destinaţia ei de coadă
pentru a se mai adapta unor ' noi condiţii; creaseră cu mîinile lor un monstru dotat cu coadă acolo unde ar fi trebuit să aibă o labă. în noaptea aceasta făceau experienţa cu o coadă de vîrstă intermediară.
Lordul Edward scoase o pipă din buzunar şi începu să o umple, în timp ce privea gînditor şopîrla.
— Interesant de văzut ce se va întîmpla de data asta, spuse el cu vocea sa adîncă şi neclară. Sînt tentat să cred că am ajuns tocmai la limita dintre... Lăsă fraza neterminată, căci găsea» întotdeauna greu cuvintele necesare pentru a-şi exprima \ gîndurile. — Va fi dificil pentru grefă să-şi aleagă
organul în care să se transforme.
— „A fi sau a nu fi", spuse Illidge în glumă şi începu să rîdă. Văzînd însă că Lordul Edward nu manifestă interes pentru calambur se stăpîni. Era gata să facă o nouă gafă. Se enervă pe sine şi, fără
motiv, şi pe bătrînul lord.
Lordul Edward termină de umplut pipa.
— Coada devine labă, spuse el gînditor. Prin ce mecanism? Particularităţile de ordin chimic ale ţesuturilor înconjurătoare...?
35
Fireşte, nu poate fi vorba de sînge. Nu crezi c-ar putea fi ceva în legătură cu tensiunea electrică? Evident, tensiunea e variabilă în diferite părţi ale corpului. Deşi mă întreb de ce nu multiplicăm celulele, cum e cazul la cancer?. . E foarte puţin probabil să ia o formă precisă prin creştere, nu crezi? Foarte misterios şi. . Vocea i se stinse într-un murmur profund şi răguşit.
IUidge asculta fără să-l aprobe. Cînd bătrînul lord începea să vorbească despre problemele majore şi fundamentale ale biologiei, concluziile erau imprevizibile. Nu ar fi fost exclus să ajungă cu discuţia pînă la Dumnezeu. îţi venea să roşeşti de jenă. IUidge se hotărî să împiedice cu orice preţ ca un lucru atît de penibil să
se mai repete.
— în etapa următoare a experienţelor cu aceste şopîrle, spuse el cu tonul cel mai brusc şi mai profesional cu putinţă, trebuie să le zgîndărim sistemul nervos, ca să vedem dacă are vreo influenţă asupra grefelor. Să
presupunem, de pildă, că extirpăm o bucăţică din şira spinării. .
Lordul Edward nu-şi mai asculta asistentul. Scosese pipa din gură, îşi ridicase "capul şi îl lăsase uşor într-o parte.
Se încruntă, încercînd parcă să prindă şi să-şi amintească ceva. Făcu un gest care impunea tăcere. IUidge se opri în mijlocul frazei şi ascultă la rîndul său. Acordurile muzicale se insinuară în tăcerea camerei.
— Bach? şopti Lordul Flautul lui Pongileoni
făcuseră să vibreze aerul
Edward.
şi arcuşurile violoniştilor anonimi din marea sală de la parter, iar geamurile începuseră să tremure, mişcînd aerul din apartamentul Lordului Edward, situat în partea opusă a casei. Vibraţia aerului percutase membrana tympani a Lordului Edward; oscioarele legate unul de altul, malleus, incus şi scărişoara, fuseseră puse în mişcare pentru a agita membrana ferestruicii ovale şi pentru a provoca o furtună infinitesimală în fluidul labirintului. Vîrfurile păroqse ale nervului auditiv tremuraseră ca plantele de pe fundul unei mări agitate; în creier se desfăşură un număr enorm de miracole mărunte, şi Lordul Edward şopti extaziat:
— Bach!
Zîmbi încîntat, şi ochii îi căpătară o lumină nouă. Tînăra fată cînta singură în timp ce norii treceau pe deasupra.
Apoi, filozoful, singuratic ca un nor, începu să mediteze poetic.
— Trebuie neapărat să coborîm la parter şi să ascultăm, rosti Lordul Edward. Se ridică de pe scaun. Hai, zise el.
Lucrul poate să aştepte. Nu asculţi aşa ceva în fiecare seară.
— Ce facem cu hainele? întrebă IUidge plin de îndoială. Nu pot să cobor îmbrăcat aşa. Se uită la hainele de pe el. Chiar în
36
vremurile lui bune costumul fusese de proastă calitate şi trecerea timpului nu-l ameliorase.
— Prostii, ce contează. Un dine de vînătoare pe urmele vînatului n-ar fi arătat o înverşunare mai sălbatică decît aceea a Lordului Edward la auzul flautului lui Pongileoni. înşfacă braţul asistentului şi îl împinse grăbit spre uşă; o luară pe coridorul ce dădea spre scară. — E doar o mică serată, continuă
el. Ţin minte că parcă aşa ceva spunea nevastă-mea... O serată fără pretenţii. Şi, de altfel, adăugă
lordul, inventînd noi pretexte pentru a justifica violenţa apetitului său muzical, o să ne strecurăm uşor înăuntru... Nimeni n-o să ne observe.
Illidge avea îndoieli.
— Mă tem că serata nu-i tocmai fără pretenţii, spuse asistentul, căci văzuse sosind numeroase maşini.
— Nu-ţi bate capul, nu^ţi bate capul, zise Lordul Edward stăpînit de pasiunea lui pentru Bach.
Illidge renunţă. Ştia că va arăta ridicul în costumul de serge albastru, lustruit. Poate că era totuşi mai bine, reflectă el, să apară într-un costum de serge lustruit, venind, la urma urmei din laborator şi sub protecţia stăpînului casei, îmbrăcat şi el cu o haină de twee'd, decît în fracul vechi, jalnic de uzat şi prost tăiat, constatare făcută cu prilejul unor incursiuni anterioare în lumea luxoasă a Lady-ei Edward.