ia proporţii şi, după o scurtă întîrziere, batalionul intră în parc, mărşălui prin faţa lui Everard şi se dispuse, în cele din urmă, pe trei laturi, formînd un pătrat, avînd în mijlocul laturii libere pe Everard şi statul său major. Trompetele răsunaseră ca o fanfară, iar mia de oameni intonase cele patru strofe din Cîntecul „Englezilor liberi" scris de Everard într-o manieră foarte asemănătoare aceleia a lui Kipling.
Cînd imnul se termină, Everard îşi începu discursuclass="underline"
— „Englezii liberi"! spuse el, camarazi! şi, la auzul acestei voci puternice, degajate, se lăsă tăcere printre spectatorii care, neavînd ce face, se adunaseră pentru a privi spectacolul. Deşi forţa aparţinea vorbitorului, şi nu cuvintelor sau frazelor pe care le .rostea, vorbele lui se detaşau limpede, rînd pe rînd, în tăcerea pe care o creaseră, captivînd prin sunetul lor. Everard începu prin a lăuda disciplina
„Englezilor liberi". — Disciplina, spuse
360
1 disciplina voluntar acceptată, e prima condiţie a libertăţii,
ma virtute a „Englezilor liberi". Spartanii liberi şi disciplinaţi ţinut în frîu hoardele persane. Macedonenii liberi şi
jisciplinaţi au cucerit jumătate din lume. Nouă, „Englezilor
beri" şi disciplinaţi, ne revine sarcina să eliberăm ţara noastră
• sclavii care au adus-o în sclavie, la Termopile au fost trei sute împotriva a zeci de mii. Proporţia, în cazul nostru, nu e atît de mare. Batalionul nostru e doar unul din cele peste şaizeci, o mie lin cele peste şaizeci de mii de „Englezi liberi" din Anglia. Numărul partizanilor noştri creşte zilnic. Douăzeci, cincizeci, uneori o sută de recruţi intră în rîndurile noastre în fiecare zi. Armata noastră, armata verde a „Englezilor liberi", creşte. „Englezii liberi" au uniforme verzi. Uniforma Jui Robin Hood şi a lui Little John1, uniforma haiducilor. "Haipuci consideraţi ca fiind în afara legii, în această stupidă lume democratică. Haiduci mîndri de haiducia lor. Legea lumii democrarte,e/6antitatea. Noi, haiducii, nu credem. decît în calitate. Pentru™ politicienii democraţi, vocea celor mai numeroşi e vocea lui Dumnezeu; legea lor e legea care place gloatei. Noi, aflîndu-ne în afara legii făcute de gloată, cerem ca cei mai buni să guverneze şi nu cei mai numeroşi. Mai stupizi decît bunicii lor liberali, democraţii de astăzi vor să descurajeze iniţiativele individuale şi, naţionalizînd industria şi pâmîntul, să
învestească statul cu astfel de puteri tiranice, cum n-a avut niciodată, exceptînd poate în India pe vremea împăraţilor Moguli. Noi, haiducii, sîntem oameni liberi. Noi credem în valoarea libertăţii individuale. Noi vrem să încurajăm iniţiativele individuale, căci sîntem convinşi că iniţiativele individuale, coordonate şi controlate în interesul societăţii luată în ansamblu, dau cele mai bune rezultate economice şi morale. Legea lumii democratice e standardizarea umană, reducerea întregii umanităţi la cel mai mic numitor comun. Religia ei e adorarea omului obişnuit. Noi, haiducii,
redem în diversitate, aristocraţie şi ierarhia naturală. Noi vrem
înlăturăm orice handicap ce poate fi înlăturat şi să oferim
necăruia o şansă, aşa încît cei mai buni să ajungă în posturile
nţru care natura i-a înzestrat. într-un cuvînt, noi credem în
[ie. Noi nu venerăm omul obişnuit, ci pe cel extraordinar.
Ş putea continua aproape la infinit cu această listă a punctelor
asupra cărora „Englezii liberi" sînt înţr-un dezacord radical cu
guvernatorii democraţiei, ai unei Anglii căreia i se zicea o dată
. cea liberă şi veselă". Am vorbit însă de-ajuns pentru a arăta că
i ei Şi noi nu poate exista înţelegere. Ce e- alb pentru ei e
' Perso»aj legendar, un fel de haiduc, din folclorul englez.
361
negru pentru noi, idealul lor politic reprezintă un dezastru pentru noi, iar raiul adus de ei pe pămînt e pentru noi un iad. Haiduci voluntari, noi repudiem domnia lor; noi purtăm uniforma verde a pădurii.
Aşteptăm să bată ceasul nostru, îl aşteptăm. Căci ceasul nostru se apropie şi noi nu ne propunem să
rămînem haiduci în vecii vecilor. Curînd va veni vremea cînd noi vom face legile, iar pădurea va fi locul unde se vor ascunde cei ce deţin azi puterea. Acum doi ani, grupul nostru era neînsemnat. Astăzi, a devenit o armată. O armată de haiduci, încă puţin, camarazii mei, şi armata aceasta va fi a acelora care fac legile şi nu a acelora care le calcă. Sau nu, a acelora care le calcă. Căci, înainte de a ne transforma în legiuitori buni trebuie să fim infractorii unei legi rele. Trebuie să avem curajul haiduciei noastre. „Englezi liberi", prieteni haiduci, cînd va veni vremea veţi avea acest curaj?
Din rîndurile îmbrăcate în verde se ridică un singur strigăt uriaş.
— Cînd am să vă chem, mă veţi urma?
— Te vom urma, te vom urma, repetă mia de oameni în verde.
— Chiar dacă va trebui să călcăm legea?
Avu loc o altă izbucnire de aclamaţii afirmative. Cînd zgomotul se stinse şi Everard Webley tocmai îşi deschidea gura ca să continue, o voce strigă:
— Jos cu Webley! Jos cu poliţia bogătaşilor! Jos cu blestemaţii de „Englezi..." Dar, mai înainte ca vocea să poată pronunţa întreaga parodie penibilă a numelui lor, vreo cinci sau şase dintre
„Englezii liberi", aflaţi mai aproape, se aruncară asupra celui ce strigase.
Everard Webley se înălţă în scări.
— Păstraţi rîndurile, ordonă el hotărît. Cum îndrăzniţi să ieşiţi din rînduri?.
Mai mulţi ofiţeri se repeziră la locul învălmăşelii, împărţind ordine cu o voce plină de mînie. „Englezii liberi" excesivi de zeloşi îşi reluarâ locul în rînduri. Ţinînd la nas o batistă plină de sînge şi escortat de doi poliţişti, inamicul lor se îndepărtă. îşi pierduse pălăria. Părul lui vîlvoi strălucea roşu în lumina soarelui. Era Illidge. Everard Webley se întoarse spre ofiţerul ce comanda compania ai cărei oameni stricaseră rîndurile.
— Călcarea ordinelor, începu el, cu o voce rece şi aspră, nu vehementă însă, ci primejdios de pătrunzătoare, călcarea ordinelor e cel mai rău...
Illidge îşi luă batista de la nas şi strigă cu o voce stridentă, in falsetto: 362
__ Vai, dar obraznici mai sînteţi!
Spectatorii bufniră în rîs. Everard ignoră întreruperea şi, după ce îşi termină asprele reproşuri, îşi reîncepu discursul. Vocea sa, poruncitoare şi totuşi persuasivă,-înflăcărată şi totuşi stăpînită şi muzicală cuceri ascultătorii; tăcerea ruptă o clipă se refăcu în jurul cuvintelor sale, atenţia risipită se adună şi se concentra din nou. Avusese loc o rebeliune: Everard însă mai repurtase o victorie.
Spandrell aştepta calm. întîrzierea lui Illidge îi oferea prilejul să mai bea cîteva coctaii-uri. Ajunsese la al treilea şi se simţea mult mai bine şi mai vesel cînd uşa restaurantului se dădu de perete şi intră Illidge cu un aer extrem de sfidător şi de agresiv, expunîndu-şi ca la paradă ochiul învineţit.
— Te-ai îmbătat şi ai produs dezordine? întrebă Spandrell la vederea vînătăii. Ai dat peste un soţ ultragiat? Sau poate ai avut un schimb de cuvinte cu o doamnă?