legăturile dintre trup şi suflet!
Marjorie zîmbi şi tăcu. Doctorul Fischer era ian înger, unul dintre oamenii cei mai buni şi ■mai amabili. Unele lucruri însă le înţelegea mai greu de,cît relaţiile dintre trup şi suflet. De pildă, ce înţelegea el despre Dumnezeu?
Ce înţelegea el despre suflet şi mistica lui comuniune cu forţele spirituale? Sărmanul doctor Fischer! Nu era capabil să discute decît despre luna a patra în sarcină şi inima foetusului. Marjorie zîmbi în sinea-ei, cuprinsă de un fel de milă pentru bătrîn.
In dimineaţa aceea Burlap se arătă mai prietenos.
— Amice spuse el, lăsîndu-şi o mînă pe umărul lui Walter, -ar fi cazul să ieşim împreună şi să luăm undeva o friptură? îi rinse uşor umărul şi-i zîmbi de sus, cu aerul binevoitor şi enigmatic al unui sfint din tablourile lui Sodoma.
— Din păcate, spuse Walter, încercînd să simuleze o acţiune reciprocă, iau masa cu altcineva la celălalt capăt al
rei. Era o minciună, dar nu putea înfrunta perspectiva de a ece„o oră cu Burlap, ftitr-un mic restaurant de pe Fleet ■ *"fet- 'n afară de asta voia să afle dacă între timp nu-i sosise la > vreo scrisoare de la Lucy. Se uită a ceas.
— Dumnezeule! să nP e1' dornic să nu prelungească discuţia cu Burlap, trebuie 381
Afară ploua. Umbrelele păreau nişte ciuperci negre, care ţîşniseră brusc din noroi. Ce vreme mohorită, ce tristeţe! La Madrid soarele trebuie să ardă feroce. „Mie îmi place canicula, spunea ea. într-un cuptor simt că
înfloresc". Walter îşi imagina nopţile din Spania întunecoase şi fierbinţi, iar în lumina stelelor corpul ei palid şi fantomatic, dar cald şi material; îşi imagina dragostea la fel de răbădătoare şi de aprigă ca şi ura, iar posesia ca o crimă comisă lent. închipuirea lui găsea justificare pentru orice minciună şi violenţă posibilă. Nu mai conta ce se putea face sau nu, atît timp cît se realiza ceea ce îşi închipuia. Pregătise terenul, inventase o serie de minciuni complicate, o serie pentru Burlap, alta pentru Marjorie; se interesase de preţul biletelor şi aranjasae cu banca să
poată lua mai mult decît avea depus. Apoi sosise scrisoarea lui Lucy aducînd ştirea că se răzgîndise. Urma să
rămînă la Paris. De ce? Nu exista decît un singur motiv. Gelozia, dezamăgirea şi umilinţa încercate de el se revărsaseră într-o scrisoare de şase pagini, plină de reproşuri şi mînie.
— Am vreo scrisoare?- îl întrebă el în treacăt pe portar, în timp ce intra în club. Vocea intenţiona să lase impresia că nu aştepta o corespondenţă mai interesantă decît un anunţ editorial sau o ofertă filantropică de a da cu împrumut cinci mii de lire fără nici o garanţie. Portarul îi înmînă un plic galben, bine cunoscut. Walter îl rupse şi desfăcu cele trei foi zmîngălite cu creionul. „Quai Voltaire. Luni". Se uită cu atenţie la scrisul ei. — Era tot atît de greu de citit ca şi un manuscris vechi. „De ce îmi scrii întotdeauna cu creionul? îşi reaminti întrebarea lui Cuthbert Arkwrigh şi răspunsul ei. „Am să şterg cerneala cu săruturi", răspunsese Arkwright. Bădăranul!
Walter intră în sufrageria clubului şi comandă dejunul. Printre înghiţituri descifra scrisoarea lui Lucy. „Quai Voltaire. Scrisoarea ta e insuportabilă. în nici un caz nu-ţi permit să mă înjuri sau să urli la mine ca un măgar.
Pur şi simplu, n-am chef să primesc reproşuri sau să fiu judecată. Fac ce-mi place şi nu dau voie nimănui să mă
critice. Săptămîna trecută mi-a trecut prin gînd c-ar fi "amuzant să plec cu tine la Madrid; săptămîna asta mi-am schimbat părerea. Dacă faptul că m-am răzgîndit ţi-a provocat vreo încurcătură, îmi pare rău. Nu mă scuz cîtuşi d& puţin că m-am răzgîndit, şi dacă-ţi închipui că zbieretele şi gelozia ta fac să-mi pară rău de tine, te înşefi grozav. Atitudinea ta e intolerabilă şi de neiertat. Vrei să ştii neapărat de ce nu mai pljpc, de la Paris? Foarte bine.
«Presupun c-ai găsit un bărbat care îl1 place mai mult decît pe mine». Eşti formidabil, dragul meu Sherldck Holmes! Ia ghiceşte unde l-am găsit? Pe stradă-
1 •• 382
năream pe bulevardul Saint Germain şi mă uitam la vitrinele
h ăriil°r- Am băgat de seamă că un tînăr mă urmărea de la o
trină la a'ta- Mi-a plăcut cum arăta. Foarte brunet, cu un ten
'sliniu, cu un profil vag roman, şi de statura mea. La cea de a
âtra vitrină a început să-mi vorbească într-o franceză
3 aipomenită, cu accent pe «e» mult «Ma Lei e italiano»1. Era
"ntradevăr; ce bucurie nebună. «Paria italiano?» Şi începu să-mi
'everse admiraţia în cel mai ales dialect toscan. M-am uitat la el.
}n definitiv, de ce nu? Cineva pe care nu l-ai jnai văzut înainte şi
despre care nu ştii nimic — o idee grozavă. în clipa asta, străini
unul de altul, apoi tot atît de intimi pe cît pot fi două fiinţe
omeneşti. în plus, mai era şi o creatură extrem de frumoasă.
«Vorrei, e non vorrei»2, am spus. Nu auzise însă niciodată de
Mozart", ci numai de Puccini, aşa că am renunţat să mai discut.
«De acord». Am chemat un taxi şi am mers la un mic hotel de
lîngă Jardin des Plantes. Camere cu ora. Un pat, un scaun, un
dulap, un lavabou cu un lighean, o cană de tablă, un suport
pentru prosoape şi un bideu. Sordid dar asta făcea parte din
haz. «Dunque»\ am spus. în maşină nu l-am lăsat să pună mîna
pe mine. S-a apropiat de mine cu dinţii încleştaţi, de parcă ar fi
vrut să mă omoare. Am închis ochii ca un martir creştin în faţa
unui leu. Martirajul e pasionant. Să te laşi rănit, umilit, folosit
ca un preş — e ciudat. îmi place. în afară de asta preşul profită
şi el de cel ce-l foloseşte. E complicat. Tocmai se întorsese dintr-o
vacanţă petrecută pe malul Mării Mediterane şi corpul îi era
complet bronzat şi lustruit de soare. Părea un sălbatic splendid,
o_ Piele-Roşie. A fost la fel de sălbatic după cum arăta. Mi-au
rămas încă urme pe gît, unde m-a muşcat. Va trebui să port o
eşarfa mult timp. Unde am văzut o statuie reprezentînd pe
Marsyas4, jupuit de viu? Avea o faţă asemănătoare. Mi-am înfipt
unghiile în braţul lui pînă a ţîşnit sîngele. După aceea l-am
întrebat cum îl cheamă. Se numeşte Francesco Allegri, e inginer
onautic şi originar din Siena, unde tatăl lui e profesor de
dicină Ia facultate. Ce ciudat şi lipsit de sens ca un sălbatic
zat să desenze motoare de avioane şi să aibă un tată
• "uz01 universitar! Am să-l văd din nou mîine. Aşa că acum
9m, Walter, de ce m-am răzgîndit şi nu mai plec la Madrid. Să
mai trimiţi vreodată o scrisoare ca ultima. L".