foarte repede. Se simţea exact ca la primul lui discurs: speriat, dar şi triumfător. Urcă treptele de la intrare, ciocăni la uşă şi aşteptă ca inima să-i bată de douăzeci de ori; din casă nu răspunse nimeni. Bătu din nou, şi, amintindu-şi de ce-i spusese Elinor despre spaimele ei, îşi însoţi loviturile în uşă cu un fluierat; ca un răspuns la spaimele ei mute. îi striaă:
— Oameni buni!
Deodată, observă că uşa era întredeschisă. O împinse; uşa se dădu în lături. Everard trecu pragul.
— Elinor! strigă, el, închipuindu-şi^ că e sus. Elinor! Din nou, nu primi nici un răspuns. îi făcea o farsă?
Poate că
voia să-l sperie, sărindu-i în cale din dosul unui paravan. Zîmbi
la acest gînd şi intră să exploreze camera cufundată în tăcere;
deodată observă hîrtia prinsă la vedere cu un bold de paravanul
din dreapta. Se apropie şi tocmai începuse să citească:
„Telegrama de alături o să-ţi explice. ", cînd un zgomot îl făcu
iă„.întoarcă capul. La vreun metru în spatele lui se afla un om cu
nile ridicate în sus; măciuca pe cafe o înşfăcase începuse să
e.sc"e pe deasupra umărului drept o mişcare oblică. Everard
firii braţul, încercînd să se apere, dar prea tîrziu. Măciuca îl
în tîmplâ stîngă. Avu senzaţia că lumina s-a stins pe
fteptate. Nici măcar nu-şi dădu seama că se prăbuşeşte.
Doamna Quarles îşi sărută fiul.
~ Dragă Phil, spuse ea. Ce bine c-ai venit aşa iute! Nu arăţi prea bine. mamă.
399
— Puţin obosită, asta-i tot. Şi necăjită, adăugă ea după o clipă, suspinînd.
— De ce eşti necăjită?
— De tatăl tău. Nu se simte bine, urmă ea, vorbind încet aproape fără chef. Ţine mai ales să te vadă
pe tine. De-asta ţi-am şi telegrafiat.
— Are o boală gravă? v
— Nu-i o boală fizică, răspunse doamna Quarles. Nervii lui... A avut o criză. E foarte nervos.
Foarte nesigur.
— Din ce cauză?
— Doamna Quarles tăcu. Cînd vorbi, în cele din urmă, îi trebui un efort vizibil, ca şi cum fiecare cuvînt îşi deschidea drum cu forţa printre pietrele din suflet.
Efortul făcuse să i se contracteze faţa fină.
— S-a întîmplat ceva care l-a tulburat foarte mult, spuse ea. A suferit un şoc puternic.
Şi încet, cuvînt cu cuvînt, îi povesti totul.
Aplecat în faţă pe scaunul său, cu coatele pe genunchi, cu bărbia în palmă, Philip o ascultă. După o primă privire aruncată mamei, îşi aţintise ochii în pămînt. Avea sentimentul că dacă s-ar uita la ea şi i-ar întîlni privirea, ar face-o să se simtă prost fără nici o justificare. Pînă şi faptul de a vorbi devenise pentru ea o durere şi o umilinţă; să vorbească, cel puţin, fără să fie privită, ca şi cum n-ar fi avut nici un martor la nefericirea ei. Philip îşi ferea privirea şi aceasta îi dădea doamnei Quarles impresia unei intimităţi spirituale. Cu vocea ştearsă şi catifelată, mama lui continuă să povestească. O succesiune de întîmplări sordide. Cînd începu sâ-i relateze episodul petrecut cu două zile mai înainte, cu ocazia vizitei lui Gladys, Philip nu mai putu suporta s-o asculte. Era prea umilitor pentru ea; nu trebuia s-o lase să continue.
— Da, da, îmi închipui, spuse el, întrerupînd-o. Sări în picioare şi se îndreptă enervat spre fereastră, tîrindu-şi piciorul infirm. — Ajunge, spuse el. Se opri la geam, privi pajiştea, boschetele masive de tisă, şi în spatele lor dealurile de culoarea griului secerat, întinându-se deoparte, dincolo de vale. Scena părea exasperant de calmă. Philip se întoarse, traversa şchiopătînd camera şi, oprindu-se o clipă înapoia fotoliului mamei sale, îşi lăsă mîna pe umărul ei; apoi se îndepărtă din nou. Nu te mai gîndi la asta, spuse el. Am să văd eu ce-i HŞ fâcut. Se aştepta, cu imensă scîrbă, la o scenă
violentă Ş' nedemnă, la scandaluri şi hărţuieli vulgare. — Ar trebui poate să mă duc să-l văd pe tata, sugeră el.
Doamna Quarles îl încuraja.
400
m
g foarte nerăbdător să te vadă.
^ De ce?
__ Nu prea ştiu. Dar a insistat tot timpul.
— Discută despre. . cum să spun, întîmplarea asta?
__ Nu. Nu pomeneşte niciodată de ea. Am impresia că o
uită în mod intenţionat.
__ Atunci poate că e mai bine să nu pomenesc nici eu.
__ Numai dacă începe el, îl sfătui doamna Quarles. Sidney
discută mai ales despre persoana lui, despre trecut, despre sănătate, cu un aer pesimist. încearcă.sâ-l îmbărbătezi.
Philip consimţi'. — Şi dă-i dreptate tot timpul, fă-i pe plac, urmă ea, nu-l contrazice. îşi iese imediat din sărite.
Nu-i face bine să se enerveze.
Philip o ascultă. Ca şi cum tatăl său ar fi fost un animal primejdios, se gîndi el, sau un copil obraznic. Ce nenorocire, ce bătaie de cap, ce umilinţă pentru mama lui!
— Şi nu sta prea mult, adăugă ea.
Philip o părăsi. „Caraghiosul, îşi spuse el în timp ce traversa holul, caraghiosul dracului!" Mînia bruscă şi dispreţul pe care le simţi pentru tatăl său nu erau atenuate de nici un sentiment de afecţiune mai vechi. Pe de altă
parte, nici nu aţîţau o ură mai veche. Pînă acum, Philip nici nu-şi iubise, nici nu-şi urise tatăl, îi acceptase existenţa, arătîndu-se tolerant, sau, în cel mai rău caz, afişînd un aer de resemnare amuzantă. Nici una din amintirile sale din copilărie nu justifica o emoţie mai adîncă. Ca tată, domnul Quarles se dovedise la fel de instabil în sentimente şi la fel de ineficace ca şi în activitatea politică sau în afaceri. Scurtele perioade de interes şi entuziasm faţă de copii alternaseră cu perioade lungi, în timpul cărora aproape că le ignorase existenţa. Philip şi fratele său îi preferaseră dispoziţia din perioadele cînd îi neglija, căci tatăl lor îi ignora plin de bunăvoinţă. Era mai puţin plăcut cînd începea să se intereseze B starea lor. De obicei, nu se preocupa atît de copii, cît de o sone de educaţie sau de igienă. După ce întîlnea un doctor nent, sau citea ultima carte despre metodele pedagogice, amnului Quarles îi venea deodată ideea că dacă nu întreprinde î drastic, fiii săi aveau să
devină idioţi sau infirmi sau chiar 3iii mintali, cu trupurile otrăvite de o hrană greşită şi rahitici cauza unor exerciţii fizice nepotrivite. Atunci, cîteva amîni de-a rindul îi obliga pe cei doi băieţi să se îndoape cu
>rcovi cruzi sau cu carne de vacă exagerat de fiartă (depindea octo[ul pe care se întîmplase să-l întîlnească
domnul j? arles), îi silea să, facă instrucţie ca soldaţii, le preda lecţii de naţionale sau de mişcări armonioase, îi punea să înveţe
401
versuri pe. dinafară (dacă se întîmpla ca memoria să fj elementul important în clipa aceea) sau (dacă se fixa e
asupra facultăţilor de judecată) îi scotea în grădină, unde le spunea să înfigă un rind de ţăruşi pe gazon, iar după
ce le măsura umbra lor la diferite ore din zi, le cerea să descopere singuri principiile, trigonometrici. în timpul a
crizei, viaţa devenea aproape insuportabilă pentru cei doi băieţi. Dacă doamna Quarles protesta, Sidney se înfuria groaznic şi-i spunea că este o mamă care-şi iubeşte în mod egoist copiii, iar starea lor reală n-o intresează deloc.