Doamna Quarles nu insista prea mult, deoarece ştia că, dacă îl contrazice, Sidney devenea parcă şi mai încăpăţînat; dacă în schimb îi făcea pe plac, soţul ei îşi abandona repede entuziasmul. De fapt, după cîteva săptămîni, cum era de aşteptat, Sidney se sătura să depună o muncă fără re/utate rapide şi vizibile. Igiena, preconizată de el, nu-i făcuse pe cei doi băieţi nici mai înalţi, nici mai voinici, iar pedagogia lui nu le ascuţea simţitor inteligenţa. Nu reprezentau pentru domnul Quarles decît o plictiseală zilnică la anumite ore. „Afaceri de mai mare actualitate" îi solicitau tot mai mult atenţia, pînă ce, treptat, ca pisica din Chesire' dispărea aproape complet din camerele de studiu sau din dormitorul copiilor, ca să treacă în sfere mai înalte şi mai plăcute. Băieţii se simţeau iarăşi fericiţi.
Oprit la uşa camerei de sunetele ce se auzeau dinăuntru, Philip ascultă. Faţa lui căpătă o expresie de nelinişte, chiar de alarmă. A cui era cealaltă voce? I se spusese că nu e nimeni la tatăl său. Vorbea singur? Era atît de grav?
Adunîndu-şi curajul; Philip deschise uşa şi se linişti pe loc, descoperind că ceea ce luase drept nebunie era de fapt citirea la dictafon. Sprijinit în perne, domnul Quarles stătea pe jumătate ridicat în capul oaselor, pe jumătate culcat în pat. Faţa lui, ca şi pielea de pe creştetul capului erau atît de congestionate, încît începuseră să lucească, iar pijamaua de mătase roz părea o prelungire mai puternică a febrei. Dictafonul se afla pe o masă lîngă pat.
Domnul Quarles vorbea în microfonul flexibil al maşinii.
— Adevăhrata măhreţie, spunea el cu o voce sonoră, e invehrs propohrţională cu simplul succes momentan. Ah, tu eşti! strigă el, întorcînd capul în clipa cînd se deschise uşa. Opri-dictafonul, atîrnă microfonul şi îi întinse mîna în chip de bun venit. Gesturi simple, dar lui Philip i se păru că toate mişcările tatălui său au ceva extravagant.
Parcă ar fi fost pe scenă.
1 Pisica din Alice iri~)ara minunilor de Lewis Caroll, cunoscută povestire pentru copii. Printre alte facultăţi miraculoase, pisica din Chesire o are pe aceea eă diversele părţi din trupul ei dispar una după alta.
402
ea întoarsă spre Philip era nefiresc de strălucitoare.
v j r
— Mă
cuhr foahrte mult c-ai venit. Mă bucuhr foahrte tahre, dragul
eu băiat. îi mîngîie mîna, iar vocea puternică îi tremură brusc.
' Neobişnuit cu asemenea demonstraţii, Philip se simţi jenat.
__ gi) cum te simţi? întrebă el, încercînd să pară bine dispus.
Domnul Quarles, dădu sceptic din carp şi, fără să vorbească, strînse mîna fiului său. Philip se simţi mai stingherit ca niciodată cînd văzu că ochii tatălui său se umplu de lacrimi. Cum ar mai fi putut să-l urască, să fie furios?
__ Ai să te simţi foarte bine, spuse el, încercînd să-l îmbărbăteze. Nu trebuie decît să te odihneşti puţin. Domnul Quarles îşi încleşta şi mai tare mîna.
__ Nu-i spune mamei tale, zise el. Cred însă că sflhrşitul
mi-e aproape.
— Postii, tată. Nu mai vorbi aşa.
— Aproape, repetă domnul Quarles, dînd din cap cu încăpăţînare, foahrte aproape. D-asta mă bucur atît de mult c-ai venit. Aş fi fost nefehricit să mohr pe cînd te aflai la celălalt capăt al lumii. Cu tine la căpătîi simt că
pot să mohr — vocea îi tremură iarăşi — foahrte liniştit. Strînse din nou mîna lui Philip. Era convins că fusese întotdeauna un tată devotat, trăind numai pentru cogiii lui. Şi chiar aşa fusese, uneori. — Da, foarte mulţumit.
îşi scoase batista, îşi suflă nasul şi în acelaşi timp îşi şterse pe furiş ochii.
— Dar n-ai să mori.
— Ba da, ba da, insistă domnul Quarles. O simt. O simţea cu adevărat; credea că va muri, fiindcă cel puţin parţial mintea lui voia să moară. Complicaţiile de săptămîna trecută fuseseră prea mari, iar viitorul promitea lucruri şi mai rele, dacă aşa ceva era posibil. Să dispară, fără dureri — asta ar fi fost soluţia cea mai fericită a tuturor problemelor sale. Voia să moară, credea ca va muri, şi crezînd în apropiata sa moarte i se făcea milă de ;1
ca de o victimă; în acelaşi timp însă se admira pentru nobila resemnare cu care îşi îndura soarta.
— N-ai să mori, insistă Philip, plictisit, neştiind ce altă -onsolare să-i ofere în afara acestei simple negaţii.
Nu ştia să se escurce în situaţiile pline de emoţii tari, ivite pe neaşteptate în iţa de toate zilele. — Nu-i nimic... Voia să spună „N-ai nimic", dar se reţinu, gîndindu-se că era inutil, iar tatăl său s-ar 11 Putut_ simţi jignit.
Să nu mai vohrbim despre asta, spuse domnul Quarles,
£ru; Pe faţă i se citea iritarea. Philip îşi aminti că mama lui îi
se să nu-l contrazică. Tăcu. — Nu te poţi lua la ceahrtă cu
aţinui, continuă domnul Quarles pe un alt ton. Destinul,
403
repetă el cu un suspin.-Tu ai fost fericit, dragul meu băiat, ţi- j descoperim vocaţia de la început. Soahrta te a
-a
tratat bine. Philip dădu afirmativ din cap. Gîndise adeseori la fel, chiar cu o oarecare teamă. Credea obscur în Nemesis1.
v — Pe cînd eu... domnul Quarles nu-şi termină fraza-ridicîndu-şi mîna, o lăsă să cadă din nou, cu un gest disperat, pe cuvertură. M-am ihrosit ani şi ani alergînd după false idealuhri. Ani de-a rîndul, înainte de a-mi descoperi adevăhrata vocaţie. Un filozof nu trebuie să se ocupe de lucruhri practice. E chiahr absuhrd. Ca albathrosul scriitorului ăla, cum îl cheamă? Ştii tu. Philip rămase perplex.
" — Vorbeşti de albatrosul din Bâtrinul marinar?
— Nu, nici vorbă, spuse domnul Quarles nerăbdător. Vohrbesc de fhrancezul ăla.
— Ah, fireşte. Philip pricepuse la ce se referea. „Le Poete est semblable au prince des nuees"2. Baudelaire.
— Fireşte, Baudelaire.
„Exile sur le sol au milieu des hue'es,
Les ailes de geant l'empichent de marcher"
recită Philip, fericit să schimbe conversaţia, făcînd-o să alunece, măcar pentru o clipă, de la probleme personale la literatură. Tatăl său era încîntat.
— Exact! strigă el triumfător. La fel se întîmplă şi cu filozofii. Ahripile îi împiedică să umble. De treizeci de ani am încehrcat să merhrg înainte — în politică, în afacehri. Nu mi-am dat seama că locul meu ehra în văzduh, şi nu pe pămînt. In văzduh! repetă el ridicînd braţul. Aveam ahripi. îşi agită mîna cu un tremur rapid. —
Aveam ahripi şi n-am ştiut. Vocea i se făcuse mai puternică, ochii mai strălucitori, iar faţa mai roză şi mai lucioasă. întreaga sa fiinţă vădea o nervozitate, un neastîmpăr şi o agitaţie care îl făcură pe Philip să se simtă îngrijorat de-a binelea.
— N-ar fi mai bine să te odihneşti puţin? se grăbi el sa sugereze.
' în mitologia greacă, personificarea legii si a dreptăţii, cu puteri <fi ră/bunare asupra celui ce îi încalcă atribuţiile şi răhiîne nepedepsit de justiţia imună.
;. „Poetul e de-o seamă cu pasărea frumoasă..." ' Dar surghiunit cu chiot şi singur în răstrişte, Aripa uriaşă nu-l lasă să se mişte". Baudelaire, Albatrosul (trad. de Tudor Arghezi, Scrieri, voi. 5) 404
Domnul Quarles nu-i luă în seamă întreruperea.
__Ahripi, ahripi. strigă el. Aveam ahripi şi nu mi-am dat
ama cînd ehram tînăhr spre ce înălţimi aş fi putut zbuhra! Am cehrcat să umblu i;i nohroi. Treizeci de ani. Ca numai după treizeci să renunţ mai înainte de-a l"i început. Suspină, se lăsă pe perne şi zvîr'i cuvintele în aer aproape perpendicular. — Opehfa mea e netehrminată. Visele mele sînt neîmplinite. Soahrta a fost crudă.