la o şcoală tehnică — le plătise, se gîndi el, înteţindu-şi furia, ca Tom să arbă cinstea de a sta opt ore pe zi în faţa unei freze. Aerul oraşului Manchester nu-i pria deloc. Bietul băiat nu avea un exces de grăsime ce trebuia eliminat cu ajutorql unui rulou de cauciuc. Porcii! Beţivanii! De ce nu munceau în folosul societăţii, în loc să
recurgă la aparate care să le reducă volumul coapselor şi al burţilor? Munca i-ar fi scăpat de toată grăsimea. Dacă
ar munci aşa cum muncise mama lui. . Ea nu avusese grăsime de eliminat cu ajutorul unui rulou de cauciuc, prin sufocare într-un corset sau prin transpiraţie în băi fierbinţi cu săruri. Se gîndi indignat la munca ei jalnică şi nesflrşită, zi de zi, an de an. Făcea paturile, ca ele să fie răvăşite din nou. Gătea pentru a umple burţile veşnic goale. Freca duşumeaua, pentru ca bocancii plini de noroi să o murdărească iar. Cîrpea şi peticea, ca odraslele ei să rupă şi mai mult hainele. Semăna cu munca istovitoare a lui Sisif şi a Danaidelor, • deznădăjduită şi interminabilă, sau ar fi fost interminabilă (afară de cazul că maică-sa ar fi murit), dacă el n-ar fi reuşit să-i trimeată din salariul său acele două lire pe săptămînă. Putea să-şi angajeze o fată ca s-o ajute la munca grea.
Muncea totuşi mai mult decît trebuia, aşa încît nu avea nevoie de o centură de cauciuc pentru a-şi reduce talia.
Ce viaţă! în lumea hainelor de blană şi a parfumurilor Songe Negre, femeile se plîngeau de plictis şi oboseală şi se internau în sanatorii particulare pentru a urma o cură de odihnă. Dacă ar fi dus o viaţă ca a mamei lui, numai cîtva timp! Poate că în curînd o să fie obligate s-o facă (aşa spera el), chiar şi în Anglia. Illidge se gîndi cu satisfacţie la foştii ofiţeri ai ţarului care conduceau taxiuri şi munceau în fabrici, la fostele contese ce deschiseseră restaurante, cabarete şi prăvălioare unde vindeau pălării; la toţi foştii bogătaşi ai Rusiei, raspîndiţi în lumea întreagă, de la Harbin şi Şanhai, la Roma, Londra şi Berlin, rămaşi fără un sfanţ, umiliţi, reduşi la starea
-sclavie a oamenilor din clasele de jos, pe spinarea cărora trăiseră odinioară ca nişte paraziţi. Aşa era drept, asta meritau.
oate că şi în Anglia o să se întîmple la fel. Cei care aveau însă nevoie să-şi elimine grăsimea ca şi femeile GU
haină de blană erau puternici, erau foarte numeroşi, erau o armată organizată. Armata însă îşi pierduse şeful.
Fusese exterminat aşa cum se cuvine. întruchiparea bestialităţii şi a plutocraţiei zăcea în dosul 417
paravanului. Gura însă îi rămăsese deschisă, iar muşchii feţei, înainte ca batista împuţită să o acopere, se contractaseră cu o mişcare grotescă. Illidge se cutremură. Se uită din nou, spre a-şi schimba gîndurile şi a găsi o justificare, la portretul tinerei doamne, îmbrăcată cu blana ce costa două sute de guinee, şi la cel al tinerei ieşind goală, dar acoperită discret cu un prosop, din baia menită să-i reducă grăsimea. Curve îngrăşate de prea multă
mîncare! Aparţineau clasei pentru a cărei perpetuare se luptase Webley, promotorul a tot ce e josnic şi revoltător.
îşi primise răsplata după cum merita. .
— Doamne sfinte! exclamă brusc Spandrell, Hdicîndu-şi ochii, de pe cartea pe care o citea. Vocea lui, în liniştea ce domnea, îl făcu pe Illidge să tresară, strecurîndu-i în suflet o spaimă de nesuportat. — Uitasem complet. înţepenesc, nu-i aşa? Se uită la Ulidge. Vorbesc de cadavre.
Illidge dădu afirmativ din cap. Răsuflă adînc şi se stăpîni cu o sforţare a voinţei.
— Cum o să reuşim să-l băgăm în maşină dacă înţepeneşte? Spandrell sări în picioare şi dispăru dincolo de paravan.
Illidge îl auzi cum trage zăvorul uşii de la intrare. îl cuprinse brusc o spaimă înfiorătoare că Spandrell o va şterge, lăsîndu-l încuiat împreună cu cadavrul.
— Unde te duci? strigă Illidge, alarmat, repezindu-se după el. Unde te duci? Uşa era deschisă. Spandrell nu se vedea nicăieri, iar obiectul acela zăcea pe podea, cu faţa neacoperită, cu gura deschisă, şi privind fix, tainic şi semnificativ, de parcă s-ar fi uitat printr-o crăpătură, cu ochii aproape ascunşi de genele întredeschise.
—*- Unde te duci? Illidge aproape că începuse să ţipe.
— De ce te agiţi aşa? îl întrebă Spandrell cînd Illidge apăru, palid şi cu un aer disperat, în prag. în picioare, lîngă
maşina lui Webley, Spandrell încerca să desfacă pînza impermeabilă întinsă strins peste locurile din faţă. — E
foarte greu să desfaci porcăria asta.
Illidge îşi vîrî mîinile în buzunar, simulînd că doar curiozitatea îl determinase să iasă din casă într-o asemenea goană.
— Ce faci acolo? întrebă el pe un ton degajat. Spandrell mai trase o ultimă dată cu forţă; învelitoarea se desfăcu, de-a lungul unei laturi a maşinii. îndoi prelata şi se uită înăuntru.
— E goală, din fericire, spuse el, şi începu să răpăie cu degetele cîteva octave imaginare pe caroserie. Să
zicem că spaţiul dinăuntru are vreun metru şi un sfert lăţime, spuse el în 418
concluzie, şi cam tot atît 1n lungime. Jumătate din suprafaţă e ocupată de locurile din spate. Rămîne un spaţiu de vreo trei sferturi de metru sub capotă. Loc berechet ca să te ghemuieşti înăuntru şi să stai foarte comod. Dar dacă
eşti ţeapăn? Se uită întrebător la Illidge. — Poţi să vîri un om înăuntru, dar nu o statuie.
Illidge îi dădu dreptate. Ultimele cuvinte ale lui Spandrell îi reaminti brusc de comentariul ironic al lui Lady.
Edward cu privire la Webley. „Vrea să fie tratat ca propria lui statuie colosală — ridicată postum, dacă înţelegi ce vreau să spun."
— Trebuie să acţionăm repede, conţină Spandrell. înainte de a înţepeni de tot.
Trase capota înapoi şi, apucîndu-l de umăr de Illidge, îl împinse uşor în casă. Trinti uşa în urma lor. Nemişcaţi, priviră cadavrul.
— Trebuie să-i ridicăm genunchii şi să-i aducem braţele în jos, spuse Spandrell.
Se aplecară şi mişcă într-o parte unul din braţele mortului. Cînd îi dădu drumul, braţul reveni pe jumătate la poziţia iniţială. „Parc-ar fi o marionetă, cu încheieturi-elastice", se gîndi Spandrell. Mai mult grotescă decît înspăimîntătoare; spectacolul nu avea nimic tragic, era cel mult plictisitor şi cam absurd. Iată oroarea esenţială —
că totul (şi pînă şi acest obiect) era o glumă proastă şi plictisitoare.
— Ne trebuie nişte sfoară, spuse el. Ceva cu care să-i legăm braţele şi picioarele ca să încapă în maşină.
Operaţia semăna cu repararea de către un amator a instalaţiei de apă sau a pavilionului din grădină; o operaţie neplăcută şi absurdă.
Scormoniră prin toată casa. Nu găsiră nici o bucată de sfoară. Trebuiră să se declare mulţumiţi cu trei bandaje pe care Spandrell ie descoperi la un loc cu aspirina, iodul, acidul boric şi laxativele vegetale, în dulăpiorul cu medicamente din camera de baie.
— Ţine-i braţele, să i le leg, ordonă Spandrell.
Illidge execută ceea ce i se ceruse. Răceala încheieturilor moarte era oribilă; i se făcu din nou rău şi începu să
tremure.
— Gata! spuse Spandrell, ridicîndu-se. Acum picioarele. Ce bine că n-am aşteptat prea mult!
«Tratat ca propria lui statuie." Cuvintele răsunau în memoria Jui Illidge. „Ridicată postum, dacă înţelegi ce vreau să spun. "ostum. ." Spandrell îndoi unul din picioarele lui Webley pînă ce genunchiul aproape că atinse bărbia mortului.