cît putuseră de strîns.
— Perfect, spuse Spandrell. îl apucă pe Illidge de cot. Mai ia o înghiţitură de coniac, urmă el.
422
în ciuda coniacului, Illidge nu îşi revenise încă şi continua să tremure cînd maşina pornise. Nici încercările lui Spandrell de a
ianevra automobilul străin nu îi calmaseră nervii. La început
juşiseră maşina violent de zid cînd făcuseră marşarier la capătul aleii; înainte ca Spandrell să fi descoperit secretul schimbătorilor
ie viteză, oprise de două ori motorul fără să vrea. îşi descărcase nervii, trăgînd cîteva înjurături; apoi rîsese.
Pentru Illidge, toate accidentele care antrenau o scurtă întîrziere, în timp ce încercau ă scape din acest loc oribil şi blestemat, reprezentau adevărate catastrofe. Groaza Iui, nerăbdarea lui febrilă se transformaseră aproape în isterie.
— Nu, nu potjcrede-mă, nu pot, protestă el cînd Spandrell îi spuse că trebuia să-şi petreacă seara în palatul Tantamount.
— Ascultă-mă pe mine, dracul te ia dacă nu te duci, spuse Spandrell, conducînd automobilul spre Pali Mall.
Te las la intrarea principală.
— Nu te rog!
— Şi dacă va fi necesar, te fac eu să intri, cu un picior în fund. . . .
.
— Dar nu suport să mă duc acolo, nu suport.
— Un automobil foarte frumos, zise Spandrell schimbînd dinadins subiectul. E foarte plăcut să-i conduci.
— Nu suport, repetă Illidge cu voce plîngăreaţă.
— Mi se pare că fabrica garantează că automobilul atinge o sută şaizeci de kilometri la oră pe o şosea de curse.
Ocoliră Palatul St. James şi intrară în Pali Mall.
— Am sosit, spuse Spandrell, trăgînd maşina lîngă trotuar. Illidge ieşi' ascultător, traversă strada, urcă treptele şi sună. Spandrell aşteptă pînă ce uşa se închise în urma lui. şi porni spre Piaţa St, James. Vreo douăzeci-treizeci de automobile erau parcate în jurul grădiniţei din centru. Făcu marşarier ca să plaseze maşina între celelalte, opri motorul, şi o luă pe jos pînă la Piccadiily Circus. După un drum scurt autobuzul, pentru care plătea un penny, îl duse pînă la bulevardul Charing Cross. La capătul unei alei înguste, între clădirile fabricii, pomii din piaţa Soho străluceau verzi în lumina felinarelor. Două minute mai toi
ajunse la restaurantul Sbisa, scuzîndu-se faţă de Burlap şi Kampion că întîrziase atît de mult.
~~ Ah, ai venit, spuse Lordul Edward. Mă bucur că te văd.
Illidge bombăni, scuzîndu-se vag că nu venise mai devreme.
avusese o întîlnire cu un bărbat. O întîlnire de afaceri. Ce se va
423
întîmpla, se întrebă el înspăimîntat în timp ce vorbea, ce se întîmpla dacă Lordul Edward îl va întreba cu cine s-a întîlnit, şj despre ce afacere e vorba? N-ar fi ştiut ce să-i răspundă; s-ar fi prăbuşit complet. Bătrînul lord însă
parcă nici nu-i auzise scuzele.
— Mă tem că va trebui să te rog să faci puţină aritmetică' pentru mine, spuse el cu vocea lui adîncă şi voalată.
Lordul Edward reuşise să devină un matematician destul de bun, dar „socotelile" îl depăşiseră întotdeauna.
Nu fusese niciodată capabil să facă o înmulţire. Cît priveşte operaţia de împărţire a unei sume cu mai mult de douăsprezece unităţi, n-o încercase de mai bine de cincizeci de ani. — Iată cifrele. Lovi cu degetul carnetul care stătea deschis în faţa Jui pe birou. — E pentru capitolul despre fosfor. Relaţia între om şi ciclu. Cît de mult P2O5
am descoperit că se varsă în mare prin canalele de scurgere? întoarse o pagină. — Patru sute de mii de tone. Asta e. Practic, nerecuperabile. Pur şi simplu, risipite. Ce să mai spun de felul stupid cum procedăm cu cadavrele. In fiecare cadavru se află trei sferturi de kilogram de pentoxid de fosfor. E redat pămîntului, ai putea să spui. Lordul Edward era gata să admită orice scuză, orice anticipare, orice truc al unui avocat, pentru ca să-l poată combate. — Dar asta nu-i deloc suficient! spuse el fără să ţină seama de scuze, nimicind pe avocaţii acestei cauze. Să îngrămădeşti cadavrele în cimitire! Cum îţi poţi închipui că o să se distribuie fosforul? Desigur, după un timp îşi găseşte calea înapoi, spre ciclul vieţii. Dar pentru scopurile noastre e pierdut. Scos din circulaţie. Dacă presupunem că în fiecare cadavru se află- trei sferturi de kilogram de P
, că populaţia
2 O 5
globului terestru este de un miliard opt sute de milioane şi că mortalitatea medie e de douăzeci la mie, care este cantitatea totală redată pămîntului în fiecare an? Dumneata ştii să faci calcule, dragă Illidge. Fă-le pentru mine. Illidge stătea pe scaun fără să scoată o vorbă şi îşi acoperea faţa cu mîna.-
— Trebuia să ţinem minte, continuă bătrînul lord, că există mulţi oameni care- scapă de morţi mai abil decît noi.
De fapt, numai rasele albe scot fosforul din circulaţie. Alte popoare nu au necropole, coşciuge impermeabile sau cavouri din cărămidă. Singurul popor mai risipitor ca noi sînt indienii. închipuie-ţi, ard cadavrele şi aruncă
cenuşa în fluvii! Dar indienii sînt stupizi în tot ce fac. Ce tîmpenie să arzi baliga de vacă în loc s-o redai cîmpiilor! Şi apoi se mai miră că jumătate din populaţie nu are ce mînca. Pentru indieni va trebui să facem un calcul special. N-am însă date precise. între timp, n-ai vrea să calculezi suma totală necesară pentru întregul glob? Apoi. dacă nu te supără, să
424
r i alt calcul pentru rasele albe. Am pe undeva lista populaţiilor
ac
- Fireşte, procentul mortalităţii la rasele albe va
fi desigur mai scăzut decît media pe întregul glob, cel puţin în Europa de vest şi în Statele Unite. N-ai vrea să stai aici? Ai loc a acest capăt al mesei. îi făcu loc. — Uite hîrtie. Tocul ăsta e destul de bun.
— Nu vă supăraţi, spuse Illidge cu voce stinsă, dacă mă întind o clipă pe canapea? Nu mă simt bine.
Capitolul XXXIV
Era aproape unsprezece noaptea cînd Philip Quarles îşi faci* apariţia la restaurantul Sbisa. Spandrell îl zări cînd intră şi îi făcu semn să vină la masa. unde se afla împreună cu Burlap şi Rampion. Philip traversă încăperea şchiopătînd şi se aşeză lîngă ei.
— Am un mesaj pentru tine, dar şi ceva mai important, spuse Spandrell, băgîndu-şi mîna în buzunar. E vorba de cheia casei tale. I-o dădu, explicîndu-i cum intrase în posesia ei. Dacă Philip ar fi ştiut ce se întîmplase la el acasă în acea seară.. — Elinor a plecat la Gattenden, continuă Spandrell. A primit o telegramă. Se pare că
băieţelul nu se simte tocmai bine. Te aşteaptă mîine.
— N-are decît să mă aştepte! spuse Philip. Am cel puţin cincisprezece întîlniri. Ce-are băiatul?
— Nu se ştie precis. Philip dădu din umeri.
— Dacă ar fi fost ceva grav, soacră-mea n-ar fi telegrafia!, zise el, cedînd tentaţiei de a fi spiritual. Aşa face mereu. E perfect calmă dacă cineva din familie are o dublă pneumonie, şi teribil de neliniştită dacă e vorba de-o durere de cap sau de crampe la stomac. Se întrerupse ca să comande o omletă şi o jumătate de sticlă de vin de Mosella. „Totuşi, se gîndi Philip, băiatul nu se simţea prea bine în ultimele săptămîni." Regretă că a cedat tentaţiei de a face un spirit. Iar ceea ce spusese nu fusese cîtuşi de puţin spiritual. Dorinţa de a fi amuzant
— iată principalul lui defect de scriitor. Cărţile lui ar fi mult mai bune dacă le-ar fi lăsat să fie mai plicticoase.