inteligenţi şi afacerişti tip Smile — din toţi aceşti mormoloci umani care încearcă să se umfle ca să
devină mari cît un taur şi de o spiritualitate pură, de un idealism pur, de o capacitate pură, de 0 lnteligenţă
conştientă şi pură — nu rămîn decît fragmente de mormoloc, de fapt fragmente intrate în putrefacţie.
Toată
iiacerea asta e o imensă prostie, o minciună imensă şi revoltătoare. împuţitul tău de Sfînt Francisc, de exemplu. Se
toarse spre Burlap, care protestă. — Nu-i decît un împuţit,
51stă Rampion. Un omuleţ prost şi închipuit, care se umfla ca
* devină mare cît Isus, şi care n-a reuşit decît să-şi distrugă
429
orice urmă de bun-simţ şi de decenţă care mai exista în el, transformîndu-se în fragmentele scîrboase şi împuţite ale unei fiinţe omeneşti adevărate. Gîndiţi-vă cum se excita cînd lingea un lepros! Puah! Ce omuleţ prevers şi dezgustător! Se credea prea superior ca să sărute o femeie; voia să fie deasupra unui lucru atît de vulgar cum e o plăcere naturală şi sănătoasă; n-a reuşit decît să-şi distrugă orice urmă de decenţă umană.şi să devină un pervers mic şi împuţit, care nu putea găsi satisfacţii decît lingînd ulcerele unui lepros. Nu uitaţi, nici nu-i trecea prin cap să-i vindece. Se mulţumea să-i lingă. Pentru propria lui distracţie, nu a lor. Revoltător!
Philip se aplecă înapoi pe scaun şi rîse, dar Rampion se întoarse spre el furios.
— N-ai decît să rîzi, spuse el. Dar să nu-ţi închipui că-i sînteţi într-adevăr superiori, tu şi prietenii tăi, oamenii de ştiinţă intelectuali. Aţi ucis o parte din fiinţa noastră ca şi maniacii ăştia creştini. Vrei să-ţi citesc programul vostru? Luă cartea care se afla pe masă, alături de el, şi începu s-o răsfoiască. Am dat peste paragraful ăsta chiar acum, cînd veneam cu autobuzul. Ascultă. începu să citească, pronuţînd cuvintele franţuzeşti cu atenţie şi cu o voce clară: „Plus un obstacle materiei, toutes Ies rapidites gagnees par la science et la richesse. Pas une tare ă
Vindependance. Voir un crime de lese-moi dans toute frequentation, homme au pays, qui ne serait pas expressement voulu. L'energie, le recueillement, la tension de la solitude, Ies transporter dans Ies raports avec de vrais semblables. Pas d'amour peut-etre, mais des amities rares, dijficiles, exaltees, nerveuses; vivre comme on revivrait en esprit de detachement, d'inquietude et de revanche."1 Rampion închise cartea şi se uită în sus. Iată programul vostru, îi spuse el lui Philip. Formulat de Mărie Leneru2 în 1901. Foarte scurt, precis şi complet. Şi, Doamne Sfinte, ce oroare! Nici un corp, nici un contact cu lumea materială, nici un contact cu fiinţele umane, în afara celui intelectual, nici o dragoste. .
— L-am mai schimbat niţel de la 1901 încoace, spuse Philip zîmbind.
' „Nici o piedică materială, toate măsurile rapide dobîndite datorită ştiinţei şi bogăţiei. Nici o întinare a independenţei. Să consideri o crimă
de atac la adresa propriei tale persoane orice frecventare, orice om sau ţară, care să nu fie voită cu tot dinadinsul. Energia, reculegerea, încordarea singurătăţii trebuie introduse în raporturile cu semenii adevăraţi. Poate nu dragoste, ci prietenii rare, dificile, exaltate, nervoase; să
trăieşti ca şi cum ai retrăi în spiritul detaşam, neliniştii şi al răzbunării" (fr.).
1Marie Leneru (1875—1918), scriitoare franceză, autoare de piese de teatru cu caracter filozofic.
430
_- Nu tocmai. Aţi admis fornicaţia promiscuă, atît. Dar nu dragostea, nu contactul firesc, nu aţi renunţat la orgoliul din mintea voastră şi nici ia abandonarea instinctelor. Deloc. Vă igăţaţi de voinţa voastră conştientă.
Orice lucru trebuie să fie tot timpul expressement voulu. Iar legăturile exclusiv mintale. Viaţa trebuie trăită, nu ca în mijlocul unei lumi de oameni vii, ca şi cum ar fi o amintire solitară, o fantezie şi o meditaţie, O masturbare fără sfîrşit, ca şi lunga şi oribila carte a lui Proust. Asta-i viaţa superioară. Sau, cu alte cuvinte, un termen eufemic pentru începutul morţii. E semnificativ, e simbolic, că această muiere Leneru era surdă şi mioapă.
Semnele exterioare şi vizibile ale unui adevăr interior şi spiritual. Biata femeie! Putea fi iertată pentru spiritualitatea ei. Dar ceilalţi adepţi a unei vieţi superioare, cei care n-au nici un defect fizic — nu mai pot fi iertaţi. S-au mutilat dinadins, ca să se distreze. Păcat că nu-şi pot face o cocoaşă sau contracta o cataractă la ochi.
Ai şti mai bine cu cine stai de vorbă.
— Aşa e, spuse Philip, dînd din cap afirmativ; rîse prefăcîndu-se amuzat, ca să-şi ascundă jena pe care i-o pricinuise aluziile lui Rampion la incapacităţile fizice. Aşa e. Nimeni nu trebuia să creadă că din cauza piciorului estropiat nu aprecia pe deplin justeţea observaţiilor lui Rampion asupra diformităţilor.
Rîsul lui nefiresc de zgomotos îl făcu pe Rampion să-l privească mirat. Ce se întîmplase? Nu se osteni să
descopere.
— E o minciună sfruntată, continuă el, _şi chiar o minciună idioată, să prezinţi tot timpul că eşti mai mult decît uman. E o idioţie, fiindcă n-ai să reuşeşti niciodată. încearcă să fii mai mult decît uman, şi ai să devii mai puţin uman. întotdeauna. .
— Exact! spuse Philip. „Păşim pe-acest pămînt şi ne lipsim e aripi." Deodată auzi vocea tatălui său spunînd:
„Am avut
ahripi. Am avut ahripi." îi revăzu faţa congestionată şi pijamaua e mătase de un roz viu. Ridicol şi jalnic. — Ştiţi de cine sînt versurile astea? continuă el. E ultimul rînd al unei poezii pe care a-m scris-o la douăzeci şi unu de ani, sperînd să capăt premiul „Newdigate" la ■Oxford. Subiectul era Regele Arthur, dacă-mi aduc bine aminte.
Inutil să vă mai spun că n-am luat premiul. Versul ăsta e însă reuşit.
— Mai bine ai fi trăit în spiritul versului-, decît să te Prostituezi alergînd după abstracţii. Nici vorbă
însă, nimeni nu
compară cu un autor pasionat după abstracţii cînd e vorba să
denigreze, Ştie din proprie experienţă cum pot să-i distrugă
aţa. Omul obişnuit îşi poate îngădui să se ocupe de abstracţii,
ira să se oprească din drum. îşi poate de asemenea îngădui să
431
aibă aripi, atît timp cît nu uită că are şi picioare. Oamenii nu eşuează decît atunci cînd se străduiesc să zboare tot timpul. Au ambiţia să fie îngeri, nu reuşesc să devin decît curci, gîşte sau vulturi dezgustători şi ciori ce se hrănesc cu hoituri.
— Dar toate acestea, spuse Spandrell, întrerupîndu-şi lunga tăcere, nu-s decît evanghelia animalismului.
Aproape că ne sfătuieşti să ne purtăm ca nişte animale.
— Vă sfătuiesc să vă purtaţi ca nişte fiinţe umane, spuse Rampion. Cee ce este oarecum diferit. în orice caz, continuă el, e mult mai bine ca să te porţi ca un animal — vreau să zic un animal autentic care n-a fost încă
domesticit — decît să inventezi un diavol şi apoi să te porţi ca cel pe care l-ai inventat.