56
splendid şi ce fragil ar răsuna acolo sus! în timp ce aici, jos, în junglă) cît erau de stupide, de stridente, de vulgare şi de obraznice.
Privind peste capetele din jur, Walter îl zări pe Illidge, singur, sprijinindu-se de o coloană. Afişa un aer şi un zîmbet byronian, blazat şi dispreţuitor; îşi rotea privirea cu o expresie amuzată şi indolentă, ca şi cum ar fi contemplat gesturile caraghioase ale unui grup de maimuţe. Din păcate, îşi spuse Walter, în timp ce se îndrepta spre el prin mulţime, sărmanul Illidge nu avea fizicul indicat pentru poza lui de superioritate byroniană.
Romanticii cu înclinaţii satirice erau înalţi, bine făcuţi, graţioşi şi cu mişcări lente. Illidge era scund, cu gesturi violente şi bruşte. Şi ce figură comică avea! O haimana cu un nas impertinent şi o gură lungă şi subţire; faţa unei puşlamale, foarte inteligentă şi spirituală, departe însă de a- exprima nepăsare şi dispreţ. Pe de altă parte, cum poţi să afectezi un aer superior cînd eşti plin de pistrui? Tenul lui Illidge căpătase din pricina pistruilor culoarea nisipului. Pupilele, de un cafeniu-gălbui, ca şi sprîncenele şi genele de un -portocaliu-gălbui, adevărate culori de camuflaj, se dizolvau, văzute de la distanţă, în piele, aşa cum un leu se confundă cu nisipul deşertului. Privită din celălalt capăt al sălii, faţa îi părea lipsită de trăsături şi oarbă, ca figura unei statui cioplite într-un bloc de gresie.
Sărmanul Illidge! Poza de erou byronian era ţam ridicolă.
— Salut! i se adresă Walter, cînd ajunse la o distanţă de la care putea fi auzit. Cei doi tineri dădură mîna. — Ce mai face ştiinţa? întrebă Walter, dîndu-şi seama pe loc de stupiditatea întrebării.
Illidge ridică din umeri.
— E mai puţin la modă decît arta, dacă am fi să judecăm după "serata asta. Se uită în jur. — Am văzut aici pe jumătate din cei pomeniţi la secţia scriitori şi pictori în Who's Whox. Aproape că pute de-atîta artă.
— Şi nu-i reconfortant pentru ştiinţă? întrebă Walter. Artelor nu le place să fie la modă.
— Ah, da? Atunci ce cauţi aici?
— într-adevăr, ce caut?
A Walter se apără de întrebare, începînd să rîdă. Se uită în jur, intrebîndu-se unde-o fi dispărut Lucy. N-o mai văzuse de la stirşitul concertului.
Anuar cuprinzînd numele, vîrsta, studiile, profesia, adresa etc. ale Personalităţilor în viaţă, din toate domeniile de activitate.
57
— Ai venit să-ţi joci micile tale farse şi să fii consolat, spuse Illidge, încercînd, să plătească o parte din afronturile primite. Amintirea clipei cînd alunecase pe scară, lipsa de interes manifestată
de Lady Edward în privinţa şopîrlelor, ca şi aroganţa domnilor cu aer milităros îl iritau încă.
— Uită-te la fata de colo, spuse Illidge, cea cu păr negru creţ şi cu rochie argintie. Seamănă cu o mică
mulatră. Ce părere ai despre ea, de exemplu? Ţi-ar place, nu, să te consoleze?
— Ştiu eu? Illidge rîse.
— Ai convingeri înalt filozofice, nu? Dragă amice, recunoaşte însă că toate principiile sînt o prostie; şi eu am aceleaşi convingeri, aşa încît sînt în măsură să vorbesc. Ca să fiu sincer, invidiez succesul vostru, al producătorilor de artă. Mă scoate însă din sărite cînd văd cum un scrib ridicol şi tîmpit...
— Ca mine, de exemplu.
— Nu, tu eşti cu o tieaptă mai sus, recunoscu cu regret Illidge. Dar cînd văd un scrib oarecare, un nenorocit care înnegreşte hîrtia şi n-are nici a zecea parte din inteligenţa mea, cum cîştigă bani şi-l admiră toată lumea, în timp ce eu trec neobservat, mă apucă uneori nebunia.
— Ar trebui să te consideri flatat. Dacă ne admiră, înseamnă că, într-o măsură oarecare, ne înţeleg şi îşi dau seama ce urmărim. Pe tine nu te înţeleg, eşti deasupra lor. Faptul că nu te iau în seamă reprezintă un compliment adus inteligenţei tale.
— Poate, dar e o insultă odioasă la adresa fizicului meu. Illidge avea conştiinţa dureroasă a fizicului său. Ştia că e urît
şi şters, şi întocmai ca cel care, chinuit de o măsea, pipăie punctul sensibil pentru a fi sigur că durerea persistă, tot astfel şi el îşi reamintea cu sadism acest amănunt neplăcut.
— Dac-aş arăta ca namila şi mitocanul de Webley, lumea nu m-ar ignora, chiar dacă aş avea mintea lui Newton. Nenorocirea, spuse el zgîndărindu-şi nemilos măseaua dureroasă, e că am aerul unui anarhist. Ascultă-mă pe mine, tu eşti fericit, fiindcă arăţi ca un gentleman sau, cel puţin, ca un artist. Nu-ţi poţi închipui ce enervant e să pari un intelectual al claselor de jos. Măseaua răspundea crunt; o zgîndări şi mai tare — Nu-mi pasă că femeile mă ignoră — mai ales, aceste femei. Deşi e destul de neplăcut. Poliţia, în schimb, refuză să mă ignore; au faţă de mine un interes şi .o curiozitate îngrozitoare. N-ai să crezi, dar am fost arestat de două ori numai fiindcă am aerul unui anarhist ce umblă cu maşini infernale.
— O glumă bună, spuse Walter sceptic.
58
__ îţi jur că-i adevărat. O dată aici, în ţară. Aproape de Chesterfield. Minerii declaraseră grevă. Din întîmplare, mă uitam la o bătaie între grevişti şi agenţii provocatori. Poliţiştilor nu le-a plăcut mutra mea şi m-au înhăţat. Mi-au trebuit ore să p din ghearele lor. Altă dată am păţit
sca
-o în Italia. Mi se pare că cineva tocmai încercase să-l
arunce în aer cu o bombă pe Mussolini. în orice caz m-am pomenit că o şleahta de derbedei in cămăşi negre mă
dau jos din tren la Genova şi mă percheziţionează din creştet pînă în tălpi. Inadmisibil! Şi asta numai din cauza aerului meu subversiv.
— Care corespunde, în definitiv, ideilor tale.
— E adevărat, dar o figură nu constituie o probă şi nu e o crimă. Deşi, adăugă el printre altele, poate că unele figuri sînt o crimă. îl cunoşti pe generalul Knoyle? Walter dădu afirmativ din cap. — Figura lui e un delict grav.
Doar spînzurîndu-l s-ar putea face dreptate. Doamne, cum i-aş mai omori pe toţi ăştia. Nu degeaba alunecase pe scară şi fusese ignorat de un stupid măcelar de soldaţi. — îi urăsc de moarte pe cei bogaţi! Pe toţi! Nu crezi că
sînt îngrozitori?
— Mai îngrozitori decît săracii?
Amintirea camerei în care zăcuse bolnav Wetherington îl făcu aproape instantaneu să se ruşineze de întrebare.
— Mult mai îngrozitori. Bogaţii au ceva deosebit de josnic, de neruşinat şi de morbid. Banii dau naştere unui fel de nesimţire, ca o gangrena. N-ai ce-i face. Isus şi-a dat seama. Parabola lui cu cămila şi urechile acului e mai mult decît o simplă afirmaţie. Şi ţine minte ce mai spune: „Iubeşte pe aproapele tău". Ai să-ţi jnchipui că sînt creştin, fiindcă vorbesc aşa, adăugă el, aproape scuzîndu-se. Daţi cezarului ce-i al cezarului. Isus avea bun-simţ, a înţeles care-i situaţia. Ajutorul dat semenului tău e piatra de încercare pentru cei bogaţi. Bogaţii n-au pe nimeni apropiat.
— Fii serios, că doar nu-s pustnici.
—, N-au pe nimeni apropiat, dacă te gîndeşti cum au săracii pe cîte cineva apropiat. Cînd mama trebuia să plece undeva, doamna CradOck, vecina de alături, din dreapta, avea grijă de noi, copiii. Mama proceda la fel cînd venea rîndul doamnei Cradock să plece. Dacă îţi rupeai un picior, sau erai concediat, aamenii te ajutau cu bani şi alimente. îmi amintesc perfect că în copilărie am fost trimis să bat tot satul ca să chem moaşa, undea pe tînăra doamnă Foster, vecina de alături, din stînga, o apucaseră pe neaşteptate durerile facerii înainte de soroc! Cînd