Se întreba cît de repede ar putea să se descotorosească politicos de această doamnă.
70
— LJite-l pe Walter, spuse Lady Edward. _- Care Walter? întrebă Bidlake.
Purtaţi de valul invitaţilor, se reîntîlniseră întîmplător.
— Walter al tău.
— Ah, al meu. Nu părea foarte curios, dar îi urmări totuşi privirea. — Ce nenorocire! spuse Bidlake. Nu-şi iubea copiii, deoarece creşteau, şi crescînd îl împingeau înapoi, an de an, spre abis şi beznă. Walter, de exemplu. Parcă
ieri se născuse, şi totuşi acum trebuia să aibă cel puţin douăzeci şi cinci de ani.
— Sărmanul Walter, nu arată deloc bine.
— Parc-ar avea tenie, spuse Bidlake cu ferocitate.
— Ce se mai întîmplă cu legătura aceea deplorabilă? întrebă
ea.
Bidlake ridică indiferent din umeri. Ir- Nimic neobişnuit, presupun.
— N-am întîlnit-o niciodată pe această femeie.
— Am întîlnit-o eu. E înfiorătoare.
— De ce? E vulgară?
— Nu, cîtuşi de puţin. Aş fi vrut să fie vulgară, protestă Bidlake. E rafinată, teribil de rafinată. Vorbeşte cam aşa, şi începu, pe un ton tărăgănat şi piţigăiat, să imite vocea lui Marjorie. Ca o fetiţă scumpă şi nevinovată.
Şi e extrem de serioasă şi de pedantă. Uri hohot de rîs îi întrerupse imitaţia. — Ştii ce mi-a spus odată? Trebuie să precizez că nu discută cu mine decît despre Artă. Artă cu majusculă. Mi-a spus: (îşi ridică din nou vocea Ia tonul piţigăiat al unui copil): „Cred că în Artă e loc şi pentru Fra Angelico1, dar şi pentru Rubens", Un rîs homeric îl zgudui din nou. — Ce tîmpită! Şi are un nas cu cel puţin opt centimetri prea lung.
Marjorie deschise cutia în care îşi ţinea corespondenţa. Toate scrisorile erau de la Walter. Desfăcu panglica şi Ie reciti pe rînd. 'Dragă doamnă Carling, vă trimit alăturat volumul de Scrisori ale lui Keats, de care v-am pomenit astăzi. Nu vă deranjaţi, vă r?g> să mi-l înapoiaţi. Mai am un exemplar pe care am să-l citesc din nou pentru plăcerea de a vă întovărăşi cu lectura, cniar de la distanţă, în aceeaşi aventură spirituală."
. Fra Angelico (1387—1455), călugăr dominican, a pictat mînăstirea San Marco din Florenţa.
7]
Aceasta era prima scrisoare. O citi în întregime şi retrăi în memorie ceva din surpriza plăcută pe care i-o pricinuise la început pasajul cu aventura spirituală. în conversaţie, Walter părea să evite apropierea directă şi personală, fiind exagerat de timid. Marjorie nu se aşteptase la o astfel de scrisoare din partea lui. Mai tîrziu, după
ce primise şi altele se obişnuise cu ciudăţeniile lui. Considera firesc faptul că Walter era mai îndrăzneţ în corespondenţă decît în conversaţia directă. Toată dragostea lui — cel puţin toată acea dragoste pe care o declarase, şi care pe vremea cînd o curta era foarte puţin înflăcărată — se afla în scrisori. Aranjamentul îi convenea lui Marjorie de minune. I-ar fi plăcut să continue la infinit să facă dragoste fierbinte, culturală şi verbală, prin scrisori. îi plăcea ideea dragostei; ceea ce nu-i plăcea erau amanţii, afară de cazul cînd se aflau departe sau numai în închipuire. Un curs de pasiune prin corespondenţă reprezenta pentru ea legătura perfectă şi ideală cu un bărbat. Relaţiile personale cu femeile erau ■ de preferat, căci femeile aveau toate calităţile bărbaţilor aflaţi departe, plus avantajul de a fi, de fapt, prezente. Puteau fi în aceeaşi cameră cu tine şi totuşi să nu-ţi ceară
mai mult decît un bărbat aflat la celălalt capăt al unui trafic poştal. Datorită timidităţii în prezenţa ei şi pasiunii şi libertăţilor din scrisori, Walter îi păruse lui Marjorie că întruneşte cele mai alese calităţi ale ambelor sexe. Şi apoi era atît de profund şi măgulitor interesat de activitatea, de gîndirea şi sentimentele ei! Sărmana Marjorie nu era obişnuită ca oamenii să se intereseze de ea.
„Sfinxule, citi ea în cea de-a treia scrisoare ( o numise aşa din cauza tăcerilor ei enigmistice. Carling, soţul ei, pentru aceleaşi motive o poreclise «gulia» sau «haltera»), sfinxule, de ce te ascunzi într-o scoică de tăcere? S-ar putea crede că ţi-e ruşine de bunătatea, drăgălăşenia, suavitatea şi inteligenţa ta. Dar aceste calităţi ies totuşi la iveală, chiar dacă încerci să le ascunzi."
Ochii i se umplură de lacrimi. Fusese atît de bun cu ea, atît de tandru şi de gentil, Iar acum. .
„Iubito, citi cu greu, printre lacrimi, scrisoarea următoare, dragostea poate transforma dorinţa fizică într-una spirituală, avînd forţa magică de a converti trupul într-un suflet pur..."
E adevărat că şi el avusese acele dorinţe. Pînă şi el. Toţi bărbaţii aveau astfel de dorinţe, presupuse ea. Groaznic.
Se cutremură aproape de oroare, amintindu-şi de Carling. amintindu-şi chiar şi de Walter. Da, pînă şi Walter, deşi fusese atît de gentil! şi plin de consideraţie. Walter îi înţelesese sentimentele. Cu atît mai extraordinară i se părea purtarea lui
72
At acum. Devenise deodată un altul, un fel de animal sălbatic, rud şi lacom. „Cum poate fi atît de crud? se întrebă
ea. Cum poate fi atît de crud cu premeditare?" El, Walter? Walter al ei, adevăratul Walter era drăguţ, înţelegător, plin de atenţii, de o bunătate şi o lipsă de egoism nemaipomenite. Această bunătate, această gentileţe iubise Marjorie la el, în ciuda faptului că era bărbat şi avea „acele" dorinţe; devotamentul ei se adresa acelui Walter tandru, dezinteresat şi atent, pe care ajunsese să-l cunoască şi să-l aprecieze după ce începuseră să trăiască
împreună. Iubise pînă şi manifestările lui de slăbiciune, mai puţin admirabile, îl iubise chiar şi cînd îl vedea că se lăsa înşelat la plată de vizitii şi de hamali, sau cînd dădea bani cu nemiluita unor puşlamale care turuiau poveşti, evident inventate, despre servicii ce-i aşteptau la celălalt capăt al ţării şi despre lipsa de bani pentru drum. Era exagerat de sensibil şi de înţelegător cînd era vorba de situaţia altuia. Obsedat de ideea de a fi drept cu alţii, se dovedea adeseori nedrept cu sine. Era gata să-şi sacrifice propriile drepturi, decît să rişte să le calce pe ale altora.
Marjorie îşi dăduse seama că această indulgenţă devenise o slăbiciune şi era pe punctul de a se transforma într-un viciu; o indulgenţă datorată mai ales timidităţii lui, delicateţii exagerate cu care se ferea de orice conflict şi chiar de orice contact neplăcut. Ei nu-i păsa, îl iubea pentru aceste motive chiar dacă avea de suferit de pe urma lor.
Ajungînd s-o considere ca fiind alături de el în lupta împotriva lumii, Walter sacrificase uneori, dintr-un spirit exagerat de consideraţie pentru drepturile altora, nu numai drepturile lui dar şi pe ale ei. De cîte ori nu-i spusese, de exemplu, că era. prost plătit pentru munca lui la Literary World! Se gîndi la ultima discuţie pe o temă care devenise pentru el extrem de odioasă.
— Walter, Burlap te exploatează, spusese ea.
— Revista e într-o situaţie grea.
Găsea întotdeauna scuze pentru deficienţele altora cînd îl vizau pe el.
— De ce să te laşi escrocat?
— Nu mă las escrocat.
Vocea lui trăda exasperarea omului conştient că n-are dreptate.
Şi chiar dac-aş fi escrocat, prefer să mă las escrocat decît a mă tocmesc pentru halca mea de carne. La urma urmei, mă priveşte.
a priveşte şi pe mine! îi întinse un carnet unde ţinea disc ^a c*le'tu'e»l°r pe care tocmai le controlase cînd începuse uţia. _ Dac-ai şti cît costă zarzavaturile!