ev - 7 di* ^a
73
Walter se înroşise şi ieşise din cameră fără să-i răspund^ Discuţia era tipică. Walter nu fusese niciodată nedrept cu ea jJ mod intenţionat; dacă o făcuse, fusese doar din greşeală saJ consideraţie deplasată pentru alţii, iar atunci era nedrept şi J sine. Aceste nedreptăţi nu o supăraseră niciodată. Dovedeau cj de strîns se legaseră unul de C
altul. Acum însă, nu mai era nimj.i întîmplător în răutatea lui. Walter, cel atent şi gentil dispăruse şi un alt om, nemilos şi plin de ură, o făcea intenţionat â sufere.
Capitolul VI
Lady Edward începu să rîdă.
— Mă întreb ce-a găsit la ea, dacă-i atît de jalnică cum spui
— Ce găseşti vreodată la oameni?
John Bidlake vorbea pe un ton melancolic. Pe neaşteptate] începuse să i se facă rău. Simţea o greutate în stomac, avea ci senzaţie de greaţă şi îi venea să sughiţe. De la o vreme i sţ întîmpla tot mai des, şi în special imediat după
masă, Bicarbonatul nu-l mai ajuta ca înainte.
— în problemele astea, adăugă el, toţi sîntem la fel dr ţicniţi.
— Mulţumesc, spuse rîzînd Lady Edward.
— Cei de faţă se exclud, spuse Bidlake zîmbind; făcu o micii plecăciune, încercînd să fie galant. îşi reţinu alt sughiţ. Se simţea foarte rău. — Nu te superi dacă mă aşez puţin? întrebă el. Te stînd în picioare. . Se Jăsă greu pe un fotoliu.
Lady Edward se uită la el cu oarecare solicitudine, dar n spuse nimic. Ştia că John Bidlake nu putea suferi aluziile i vîrstă, boală sau slăbiciune fizică.
„Trebuie să fie din cauza icrelor negre, îşi spuse d Blestematele alea de icre negre." Deodată, urî din toată iniitf icrele negre. Morunii din Marea Neagră deveniseră duşmaniil«
personali.
— Sărmanul Walter, spuse lady Edward, reluînd conversaţi*
Cînd te gîndeşti ce talentat e.
John Bidlake mîrîi dispreţuitor.
Lady Edward îşi dădu seama că făcuse o gafă — din greşeat de data asta, absolut din greşeală. Schimbă
subiectul.
— Şi Elinor? întrebă ea. Cînd se întorc Elinor şi Philip Qarle
— Pleacă mîine din Bombay, răspunse telegrafic Joi; Bidlake. Era prea preocupat de icrele negre ca şi de senzaţii stomacale ca să-i dea lămuriri mai ample
__ Indienii sorb liberalismul de la fîntînile voastre, spuse domnul Sita Ram, citîndu-şi unul din propriile discursuri în Adunarea Legislativă.
întinse un deget acuzator spre Philip Quarles. Picături de sudoare îi alunecau de-a lungul obrajilor cafenii, pungiţi; părea că plînge pentru Mama India. în vîrful nasului îi atîrna o picătură de sudoare, sclipind ca o piatră
preţioasă în lumina lămpii. în timp ce domnul Sita Ram vorbea, picătura arunca reflexe şi tremura, ca şi cum ar fi vibrat la sentimentele lui patriotice. La un moment dat, sentimentele de dovediră prea puternice pentru perla de sudoare. La cuvîntul „fîntînă", picătura tremură violent pentru ultima dată şi căzu printre firimiturile de peşte din farfuria domnului Sita Ram.
— Burke1 şi Bacon, continuă cu o voce sonoră domnul Sita Ran, Milton şi Macaulay2...
— Vai, ia priviţi! ţipă Elinor Quarles speriată.
Se ridică atît de brusc, îneît scaunul îi căzu pe spate. Domnul Sita Ram se întoarse spre ea.
— Ce s-a întîmplat? întrebă iritat. îl enerva să fie întrerupt în mijlocul peroraţiei.
Elinor arătă cu degetul. O broască cenuşie, enormă, sărea greoi pe verandă. în tăcere, mişcările ei se auzeau ca o buşitură slabă, de parcă cineva ar fi lăsat un burete ud să cadă de mai multe ori.
— Broaştele nu fac nici un rău, spuse domnul Sita Ram, obişnuit cu fauna tropicală.
Elinor se uită rugător la soţul ei. Philip o privea dezaprobator.
~ Fii serioasă, draga mea, protestă el. Animalele vîseoase îi provocau şi lui o scîrbă puternică. Ştia, uŞi, să-şi ascundă stoic dezgustul. La fel se întîmpla şi cu'
i "}ott"ts Burke (1886—1945), scriitor, nuvelist şi eseist englez. momas Macaulay (1800—1859), om de stat şi istoric englez.
75
!
mîncarea. Peştele servit la masă părea o broască-rîioasă ^ de-abia acum îi veni în minte această comparaţie potrivită. Q un efort, reuşise, însă, să-l mănînce. După prima înghiţitura Elinor lăsase peştele neatins.
_
— Nu te superi dac-am să te -rog s-o goneşti, şopti Elinotl Figura ei exprima o greaţă violentă. — Ştii că nu le pot suferii
Scuzîndu-se faţă de domnul Sita Ram, Philip Quarles — u , bărbat foarte înalt şi subţire r
— se ridică rîzînd de la
masă J păşi şchiopătînd pe verandă. Cu vîrful bont al pantofulJjj ortopedic împinse broasca pînă la marginea terasei, de unde, ci o plesnitură, animalul căzu jos în grădină. Aruncînd o privire i| jur, Philip întrezări marea lucind printre tulpinile palmieriloi rj Luna se ridicase, iar frunzişul des al palmierilor se detaşj întunecat pe cer.
Nu se clintea nici o frunză. Era fantastic dl cald şi cu cît înaintau în noapte părea că se face şi mai calj Arşiţa soarelui e mai puţin insuportabilă, căci te aştepţi la ea, p| cînd acest întuneric înăbuşitor. . Philip îşi tampona faţa J batista şi îşi reluă locul la masă.
— Ce spuneaţi, domnule Sita Ram?
Delirul oratoric iniţial, de o neglijenţă căutată, al domnuk Sita Ram, trecuse.
— Am recitit astăzi unele din operele lui Morley1. anunţă e.
— Sfinte Sisoe! zise Philis Quarles, folosind intenţiona unele expresii din jargonul elevilor de liceu.
Făcea mare efori într-o conversaţie serioasă.
Domnul Sita Ram nu era însă persoana care să sesizez; întregul sens din „Sfinte Sisoe".
— Ce gînditor! continuă el. Ce mare gînditor! Şi stilul l«j
afît de cast.
— Asta-i şi părerea mea.
— Unele fraze sînt splendide, continuă domnul Sita Rafl Le-am notat. Se scotoci prin buzunare dar nu găsi carnetul, j N-are a face, spuse el. Erau însă cîteva fraze frumoase. S; întîmplâ să citeşti o carte întreagă şi să nu găseşti o singut frază pe care să ţi-o aminteşti, sau s-o poţi cita. La ce servesj astfel de cărţi, vă întreb?
— într-adevăr, la ce servesc?
Vreo patru-cinci servitori, murdar îmbrăcaţi, ieşiră din ctt şi schimbară farfuriile. Pe masă apăru un fel de drob cu aspe* îndoilenic. Elinor se uită disperată la soţul ei, apoi se întoaf> spre domnul Sita Ram, asigurîndu-l că nu mănîncă nicioda' carne. Apreciind gestul ei înţelept, Philip începu să mănînce c 1 John Morley (1838—1923), om de stat şi scriitor englez.
stoicism- Băură o şampanie dulce, caldă ca un ceai. După drob rmâ .desertul, nişte gogoşi, mari şi u
decolorate
(se vedea că trecuseră prin multe degete şi că fuseseră frămîntate în palmă îndelung şi cu pasiune), făcute dintr-o pastă suspectă, lipicioasă j granuloasă, şi avînd, în ciuda zahărului, un gust persistent de s
seu.
Recăpătîndu-şi elocinţa sub efectul şampaniei, domnul Sita Ram începu să debiteze ultimul său discurs.
__ Există o lege pentru englezi, spuse el, şi una pentru
indieni, una pentru cei ce oprimă şi alta pentru cei oprimaţi. Cuvîntul dreptate a dispărut din vocabularul dumneavoastră, sau şi-a schimbat sensul.
— Sînt tentat să cred că şi-a schimbat sensul, spuse Philip. Domnul Sita Ram nu îi dădu atenţie. Era cuprins de o