— Sper că n-ai uitat de întîlnirea noastră! spuse el.
— Uit eu vreodată ceva? Afară de cazurile cînd o fac intenţionat, îl lămuri ea, rîzînd scurt. Se întoarse spre general. — Astă-seară mă duc împreună cu Walter să-l vedem pe fiul dumneavoastră vitreg, îl anunţă ea, zîmbind, pe tonul pe care-l foloseşti cînd discuţi despre cei care îţi sînt dragi.
i l-u,cy ştia însă foarte bine că între Spandrell şi tatăl său vitreg conflictul devenise pe viaţă şi pe moarte. Lucy moştenise întreaga pasiune a mamei pentru gafele intenţionate făcute în societate, cît şi ceva din curiozitatea ştiinţifică şi obiectivă a tatălui ei. îi plăcea să facă experienţe, dar nu cu broaşte sau cobai, ci cu fiinţe umane.
Provoci lucruri neprevăzute, pui oamenii în situaţii ciudate şi aştepţi să vezi cum reacţionează. Metoda lui Pasteur şi a lui Darwin.
In acest caz, faţa generalului Knoyle se înroşi violent.
— Nu l-am văzut de mult timp, spuse el rigid. „Bun, îşi spuse Lucy, reacţionează".
— E o companie extrem de plăcută, spuse ea. Generalul se înroşi mai tare şi se încruntă. Ce nu făcuse Pentru băiatul ăsta! Şi cît se dovedise de nerecunoscător, ce
l-î18r.o.z'tor se purtase! Fusese dat afară din toate slujbele în care
' virîse generalul. Un terchea-berchea, un trîndav; bea şi umbla
uPă prostituate, îşi chinuia mama, o storcea de bani şi terfelea
urnele familiei. Ce să mai vorbim de obrăznicia individului, de
e ce îndrăznise să-i spună cînd se întîlniseră ultima oară, şi
89
cînd, ca de obicei, se luaseră la ceartă! Generalul n-avea să uite niciodată că fusese numit babalîc ridicol şi impotent.
— Şi e atît de inteligent, spuse Lucy.
Zîmbind ascuns, îşi aminti cum rezumase Spandrell cariera tatălui său vitreg: „Dat afară din colegiul de la Harrow deoarece cădea mereu la examene, începuse el, a terminat ultimul din promoţie Academia Militară de la Sandhurst; remarcabilă carieră în armată; în timpul războiului mondial a reuşit să ocupe un post important la Biroul de cercetări secrete al armatei." Spandrell declama viitorul necrolog absolut magnific. Parcă l-ar fi citit din ziarul Times. Ce să mai vorbim de observaţiile lui Spandrell asupra inteligenţei militare, în general! „Dacă o să căutaţi cuvîntul «inteligenţă» în noua ediţie a Enciclopediei britanice, spuse el, o să-l găsiţi clasificat după
cum urmează la trei rubrici: inteligentă omenească; Inteligentă animală şi Inteligenţă militară'. Tatăl meu vitreg reprezintă un specimen perfect al Inteligentei militare."
— E atît de inteligent, repetă Lucy.
— Ştiu că asta-i părerea unora, spuse generalul Knoyle foarte rigid. Eu unul însă. .
înghiţi în sec cu forţa. El avea o părere cu totul personală. I în clipa următoare, încă ţeapăn şi stăpînindu-şi furia cu demnitate, îşi luă rămas bun. Simţea că Lucy îl jignise. Nici tinereţea şi nici umerii ei goi nu compensau elogiile la adresa lui Maurice Spandrell. Ce mitocan, ce neam prost! Existenţa lui constituia un reproş continuu făcut de general soţiei sale. Nu era I îngăduit unei femei să aibă un astfel de fiu. Sărmana doamnă Knoyle îi ceruse deseori iertare soţului ei de-al doilea pentru I jignirile aduse de fiul ei. N-avea decît s-o pedepsească pe ea, [ fiind şi prea slabă pentru a-i rezista. Generalul, scos din sărite, trecea asupra mamei păcatele fiului ei.
Lucy îl privi cum se îndepărtează şi apoi se întoarse către . Walter:
— E riscant să mai încerc asta cu el, spuse ea. Ar fi destul de neplăcut, chiar dacă n-ar mirosi atît de rău.
Mergem?
Walter atît aştepta.
— Ce facem cu mama ta şi cu obligaţiile mondene? întreba el.
Lucy dădu nepăsătoare din umeri.
1 Joc de cuvinte, imposibil de tradus. Intelligence înseamnă inteligenţă, dar în expresia Miliiary Intelligence sensul se modifică devenind: biroul.de cercetări secrete al armatei; Spandrell ignoră sensul curent al expresiei şi se referă la sensul fiecărui cuvînt luat separat, pentru a sublinia obtuzitatea cazonă a tatălui' său vitreg.
90
.__ La urma urmei, mama poate să-şi vadă singură de
„radina ei zoologică.
6 __ Comparaţia-i potrivită, spuse Walter, simţindu-se brusc
plin de speranţe. Hai s-o ştergem la un local liniştit.
__ Sărmanul meu Walter! spuse ea privindu-l ir.onic. N-am
cunoscut niciodată un om cu o astfel de manie pentru linişte, ca tine. Dar eu nu t'n neapărat să fie linişte.
Speranţele lui Walter se evaporară, făcînd loc unei amărăciuni slabe şi unei mînii neputincioase.
— Atunci de ce nu rămînem aici? zise el încercînd să fie ironic. Nu-i destulă gălăgie?
— Ba da, dar nu-i genul de gălăgie care-mi place, explică ea. Urăsc de moarte gălăgia oamenilor culţi, respectabili, eminenţi, cum sînt cei de aici. Făcu un gest în care cuprinse toţi invitaţii.
Cuvintele ei îi evocară lui Walter amintirea serilor înfiorătoare petrecute împreună cu Lucy în compania unor indivizi dubioşi, inculţi şi beţi pe deasupra. Invitaţii lui Lady Edward erau destul de greu de suportat, dar ceilalţi erau desigur şi mai greu. Cum de-i suporta Lucy?
Ea păru că-i ghiceşte gîndurile.- Zîmbi şi îşi lăsă mîna pe braţul lui, încercînd să-l liniştească.
— Curaj! De data asta nu te duc într-o proastă societate. E şi Spandrell acolo.
— Spandrell, repetă el cu o strîmbăt'ură.
— Da, şi dacă Spandrell nu reprezintă în ochii tăi o companie destul de aristocratică, o să întîlnim, dacă nu sosim prea tîrziu, pe Mark Rampion şi pe soţia lui.
La auzul numelui cunoscutului pictor şi scriitor, Walter încuviinţă din cap.
— Nu mă deranjează să ascult gălăgia, dacă-i făcută de Rampion, spuse el. Apoi, cu un efort pentru a-şi înfrînge timiditatea care îl reducea la tăcere în clipa cînd trebuia să-şi articuleze sentimentele, adăugă
glumind, ca pentru a tempera îndrăzneala cuvintelor: — Aş prefera să ascult însă între patru ochi gălăgia făcută
de tine.
Lucy zîmbi, dar nu spuse nimic. Walter se trase înapoi, speriat parcă de ochii ei care-l fixau calm, nepăsător, ca şi cum ar fi cunoscut totul dinainte şi nu i-ar mai fi interesat nimic. Ochii aveau o expresie uşor ironică, o ironie foarte discretă şi rece.
— Bine, să mergem, spuse el, cu o voce resemnată şi nefericită.
. ~~ Trebuie să ne strecurâm neobservaţi, spuse Lucy. Tiptil, asta-i cuvîntul. N-are sens să ne prindă şi să ne întoarcă din
91
Nu reuşiră să scape complet neobservaţi. Tocmai se apropia^ de ieşire, cînd auziră în spatele lor un foşnet şi zgomotul unor paşi grăbiţi. Lucy se auzi strigată. Se întoarseră şi o văzură p doamna Knoyle, soţia generalului.
e
Aceasta o apucă de braţ pe Lucy.
— Tocmai am auzit c-o să-l vedeţi pe Maurice astă-searâ, zise ea, fără să le explice că generalul o informase numai din dorinţa de a-şi descărca furia, spunînd ceva neplăcut cuiva care nu se putea apăra de grosolăniile lui.
Vrei să fii aşa de drăguţă să-i transmiţi un mesaj din partea mea? Se aplecă spre Lucy, implorînd-o. Vrei?
Gesturile doamnei Knoyle trădau o tinereţe şi o stîngâcie înduioşătoare; păstrase şi la maturitate o notă de tinereţe şi de blîndeţe. Pe Lucy, care ar fi putut să fie fiica ei, o ruga, ca şi cum s-ar fi adresat unei persoane mai în vîrstă şi mai energice decît ea.