— Te rog!
'— Dar, fireşte, răspunse Lucy. Doamna Knoyle îi zîmbi recunoscătoare.
— Spune-i că vin mîine după-amiază să-l văd, reluă ea. Mîine după-amiază. între patru şi patru jumătate. Nu spune la nimeni, adăugă ea după o clipă de ezitare şi jenă.
— Fireşte că n-am să spun.
— îţi rămîn extrem de recunoscătoare, spuse doamna Knoyle- şi, cu un gest neaşteptat şi timid, se aplecă
şi o sărută, Noapte bună, draga mea, spuse ea, şi se pierdu în mulţimea invitaţilor.
— Ai crede, zise Lucy în timp ce traversau vestibulul, că îşi aranjează o întîlnire cu un amant, nu cu fiul ei.
Cu mişcări automate, servile, doi lachei le deschiseră uşa. închizînd-o la loc, îşi făcură semnificativ cu ochiul. O
secundă, automatele se dovediseră a fi primejdios de umane.
Walter indică şoferului adresa restaurantului Sbisa şi intră în taxiul cufundat în beznă. Lucy se şi aşezase în colţul ei.
între timp, în sufrageria palatului Tantamount, Molly d'Exergillod continua discuţia. Era mîndră de conversaţia ei. Toată familia avusese acest dar. Mama ei fusese una din celebrele domnişoare Geoghegan, din Dublin, iar tatăl ei. domnul Brabant, judecător la Curtea Supremă, era bine cunoscut pentru conversaţia sa la dineuri şi pentru spiritele de la Tribunal. în plus, Molly se măritase tot cu un as al conversaţiei-D'Exergillod, unul dintre discipolii lui Robert de MontesquieU. obţinuse distincţia de a fi menţionat de Marcel Proust in Sodome et Gomorrhe. Molly ar fi trebuit să ajungă, prin
92
căsătorie, un as al conversaţiei, dacă n-ar fi avut acest dar chiar (jjn naştere,. Conspiraţia naturii şi a mediului făcuse din ea un atlet profesionist al conversaţiei. Ca toţi profesioniştii conştiincioşi, Molly nu se mulţumea doar cu talentul. Plină de energie, muncea din răsputeri pentru a-şi perfecţiona calităţile înnăscute. Prietenii răutăcioşi
. afirmau că putea fi auzită repetîndu-şi paradoxurile în pat, înainte de a se scula dimineaţa. Molly recunoştea că
ţinea mai multe jurnale intime, în care nota, alături de istoria complicată a propriilor ei sentimente şi senzaţii, fiecare metaforă, anecdotă sau spirit care îi plăcuse. îşi reîmprospăta oare memoria aruncînd o privire prin aceste pagini de fiece dată cînd se îmbrăca să meargă la o serată? Aceiaşi prieteni care o auziseră repetînd în pat mai descoperiseră că Molly, întocmai ca un arestat în noaptea dinaintea interogatoriului, învăţa pe dinafară cu multă
perseverenţă epigramele lui Jean Cocteau despre artă, istorioarele domnului Birrell, povestite la sfîrşitul meselor, anecdotele lui W.M. Yeats despre George Moore1 sau opinia lui Charlie Chaplin despre ea, cînd Molly vizitase ultima oară Hollywoodul. Ca toţi amatorii de conversaţie, era foarte zgîrcită cu spiritele şi aforismele. Nu există
pe lume atîtea bons mots2 pentru a asigura unui orator plin de rîvnă un stoc proaspăt la fiecare ieşire în societate.
Deşi bogat, repertoriul lui Molly era limitat, c-a al tuturor celorlalţi maeştri mai cunoscuţi ai cuvîntului. Fiind o gospodină pricepută, ştia ' să toace resturile de conversaţie rămase de la masa de seară trecută, pentru a le oferi a doua zi la'prînz. Felurile calde de la înmormîntarea de luni. erau utile şi la nunta de a doua zi3.
Lui Denis Burlap îi servea conversaţia ce fusese ascultată cu mult interes la dejunul Lady-ei Benger de invitaţii la weekend-u\ de la castelul Gobley: Tommy Fitton, unul din admiratorii ei tineri, Vladimir Pavloff, un alt tînăr admirator, ambasadorul american şi baronul Benito Cohen. Discuţia se învîrtea în jurul subiectului preferat al lui Molly.
— Ştiţi ce-a spus Jean despre mine? (Jean fiind soţul ei.) Ştiţi? repetă ea cu insistenţă, căci avea obiceiul ciudat de a cere răspunsuri la întrebări pur retorice. Se aplecă spre Burlap, 1 George Moore (1852—1933), poet iriandez. f Cuvinte de spirit (fr.) Aluzie la un pasaj din Hamlet, act I, scena 2. Mamlet: „...Recile bucate Pentru comind, au fost şi ale nunţii".
text anglo-român de Vladimir Streinu, Editura pentru Literatură,
93
oferindu-i spectacolul ochilor ei negri, al dinţilor ei şi al decolteului.
Burlap răspunse, cum era şi firesc, că nu ştie.
— A spus că nu sînt complet umană, că sînt.mai mult un element supranatural decît o femeie. Un fel de zînâ. Ce părere aveţi, e un compliment sau p insultă?
— Depinde de gust, răspunse Burlap, luînd un aer şiret şi subtil ca şi cum ar fi spus ceva foarte îndrăzneţ, spiritual şi î acelaşi timp adînc.
n
— Dar nici nu cred că-i adevărat, continuă Molly. N-am deloc impresia că sînt un element supranaturaJ sau o zînă. M-am considerat întotdeauna o fiică a naturii, sinceră şi de o simplicitate desăvîrşită. Un fel de ţărancă, te rog să mă crezi. La acest punct al repertoriului, toţi auditorii ei izbucniseră în hohote de rîs şi începuseră să protesteze. Baronul Benito Cohen declarase ritos că Molly era una din „împărătesele romane ale naturii".
Burlap reacţiona complet diferit. Clătină din cap şi zîmbi, cu o expresie distrată şi spirituală.
— Aşa e, spuse el, cred că are dreptate. O fiică a naturii, malgre toutx. Umblaţi deghizată, dar persoana dumneavoastră, simplă şi autentică, răzbate prin travesti.
Molly se arătă încîntâtă de ceea ce socotea a fi cel mai mare compliment pe care i-l putea face Burlap. Fusese la fel de încîntâtă şi de protestele celorlalţi cînd afirmase că este o ţărancă. Protestele lor reprezentaseră cel mai înalt compliment cu putinţă. N-o interesau decît intenţiile măgulitoare şi interesul faţă de persoana ei. Părerile sincere ale admiratorilor o lăsau cu totul rece.
între timp, Burlap începuse să dezvolte antiteza lui Rousseau dintre om şi cetăţean. Molly îl întrerupse brutal şi readuse discuţia pe vechiul făgaş.
— Fiinţe omeneşti şi zîne, nu credeţi că e p clasificare potrivită? Se aplecă, oferindu-i cu un aer intim faţa şi sînii. — Ce părere aveţi? repetă ea întrebarea retorică.
— Ştiu eu? răspunse Burlap iritat de întrerupere.
— Să admitem că fiinţele omeneşti, toate fiinţele omeneşti intră într-o categorie, iar elementele supranaturale în alta. Primele sînt foarte afectuoase, complicate şi sentimentale — fiindcă veni vorba, şi eu sînt îngrozitor de sentimentală. („Aproape la fel de sentimentală ca sirenele din Odiseea"'
comentase în spirit clasic baronul Benito.) Cealaltă categorie, a
Cu toate acestea (fr.).
94
elementelor supranaturale, e absolut liberă de orice emoţii şi izolată de mediu, căci elementele supranaturale seamănă cu pisicile — se duc şi vin — se duc cu inima la fel de uşoară ca atunci cînd au venit — sînt fermecătoare dar nu le poţi fermeca; e emoţionează, fără ca ele să se emoţioneze vreodată. Ah, cit He mult n
invidiez aceste spirite pentru libertatea lor aeriană.
— Aţi putea la fel de bine să invidiaţi un balon, spuse Burlap grav. Ţinea întotdeauna partea sentimentului.
— Dar spiritele se amuză grozav.
— Nu au totuşi suficiente sentimente pentru a se putea amuza graţie lor. Asta-i părerea mea.